În ultimul timp m-am confruntat cu un fenomen oarecum sinistru. Sinistru pe stil vechi: politrucii. Nu este vorba de politrucul sovietic, adică de comisarul cu puteri de dumnezeu sau pe limba noastră activistul PCR. Ci este vorba de acel personaj angajat orbește ce susține un partid sau un partizan (din nou, nu mă refer la înțelesul încetățenit a.k. luptători de guerilă, ci la un lider/membru al unui partid ce se identifică uan handrid părsent cu partida sa).
Oameni până mai ieri cu scaun la cap susțin un partid sau un lider ce mimează foarte bine idealuri creștine, dar taie și spânzură după bunul lui plac. Politrucii creștini îi susțin pe aceștia indiferent de obstacolele ideologice, spirituale sau morale, dezgropându-le, inventându-le și susținându-le ideile și acțiunile, pentru că scopul lor ar fi creștin sau mai… creștin. Evident, decât a altora ce nu se declară creștini sau se declară de altă religie.
Această atitudine dezechilibrată mi se pare cam ciudată. Dacă aș face o comparație, l-aș asemui pe acest tip de politruc cu un Isus ce l-ar fi lăudat pe Irod că a terminat construcția celui de-al doilea templul de la Ierusalim, ba mai mult, ar fi făcut din Irod un exponent al adevăratei credințe, un al doilea Solomon, Neemia, Ezra sau cine știe cine… Desigur toate astea pot fi susținute cu texte, mai mult sau mai puțin testamentare, cu logică, bun simț personal sau… marmeladă pe pâine.
Politrucii ăștia…
Evident subiectele pentru care ne batem azi cu politrucii sunt arzătoare la ordinea zilei: familia, sexul, poluarea, armele, democrația, alegerile, banii, extratereștrii și extraterestrele. Politrucii sunt neclintiți, chipurile de la linia biblică, convinși de marele adevăr pe care evident, orbii (adică toți ceilalți) nu-l văd.
În acest context religios și super-politizat m-am întrebat cum ar fi citite două dintre pildele lui Isus. Cea a fiului risipitor și cea a samariteanului milostiv. De ce m-am oprit la acestea două? Pentru că mi se pare că ele descoperă cine este și cum este Dumnezeu și ne dau, fără să facă lege din aceasta, direcția în ceea ce privește reacția noastră vis-a-vis de omul de lângă noi, indiferent cine ar fi acesta. Religios, nereligios, paria sau fruncea soțietății.
Dincolo de ideile susținute sau combătute, mi se pare că de cele mai multe ori politrucii, la fel ca și partizanii, nu țin cont de fiii risipitori și fiicelor neîntoarse încă acasă. Oare am putea ghici care este rolul lor în pilda fiului risipitor? Nu este cel al bunicului, pentru că bunicul ar fi mai îngăduitor. Evident nu este cel al tatălui. Deduceți dumneavoastră de ce… Un unchi? Posibil. Sau mai degrabă cineva aflat deasupra tuturor. Un fel de regizor? Hmmm… Poate un scenarist. Unul încăpățânat. Care nu vede dincolo de text. De textul propriu, personal, unic. Ce bate totul în cuie. Sau unul care se pune în locul celui bătut în cuie pe lemn și anulează această pildă.
De fapt, politrucii joacă destul de bine rolul încăpățânatului/încăpățânatei fiu/fiice rămas/e la vatră. După cum interpretează el/ea (sau ea/el) situația, risipitorii și risipitoarele n-au nici o șansă. Nici măcar ca ajutor de gunoier pe moșia neîntinată a tatălui. Ce ți-e domle cu dreptul primului născut! Și așa se duce pe râpă pilda. Evident, după 2000 de ani și-a trăit traiul și și-a mâncat interpretarea. Cel/cea cu convingeri politice puternice n-are cum să se-mpiedice de-o pildă. Întocmai ca aliotmanul de-un ciot…
Totuși angajarea politrucilor nu seamănă cu una bucătoacă/bucățică de lemn situată într-un ochi partizan? Probabil că da. Și ca să nu fiu criticat că umblu cu bârna-n ochiul personal, hai să abordăm cea de-a doua pildă.
Ne place să ne regăsim și visăm uneori cu ochii deschiși identificându-ne cu personajul pozitiv. În ciuda faptului că ne susținem neprihănirea israelită… Deci, pilda samariteanului milostiv. Și de n-o fi cu bănat aș vrea să pun o întrebare primitivă, naivă și obsesivă: cum de ne identificăm cu samariteanul, dar nu facem nimic să trecem dincolo de condiția preotului și a levitului? Drept care trecem în viața de zi cu zi.
Pentru că în contextul actual, atât în România, cât și aiurea, trumpizarea, încriminarea unora și altora îl proiectează pe samaritean peste niște granițe deloc de neglijat. Dacă acum 2000 de ani samariteanul n-o fi fost dus la templu, îmbăiat ritualic, îmbrăcat șic și dedicat ful taim creatorului universului, azi eu mă gândesc la un samaritean cel puțin la fel de atipic.
Isus nu voia să negocieze statutul celui ce a arătat milă față de universul respingerii totale. Așa că și azi reacția sa ar fi identică. Dar cine ar fi azi ipoteticul samaritean propus de Isus? Mai mult ca sigur ar fi unul/una ce n-are cetățenie iues, ia jioburile americanilor sau cine știe, aparține comunității lgbt, un musulman/o musulmană, un extraterestru sau o extraterestră. Atunci să vezi reacția auditoriului! Cui nu i s-ar strepezi dinții, nu i s-ar întoarce stomacul pe dos și n-ar dori să se facă că plouă? Reacția firească față de noul samaritean/noua samariteană. Isus e același, preoții, la fel, leviții nu s-au schimbat. Eu cu cine mă identific?
Mi se pare ciudat că pe de o parte politrucul se identifică cu samariteanul (oare vrea să devină și el un paria?). Dar pe de altă parte continuă să-i lichideze pe samariteni. Ciudat, nu? Evident, indiferent de ce cred și fac politrucii, agresivitatea la adresa celor percepuți ca fiind scursurile societății nu o să ducă la eliminarea (a se citi convertirea) sau transformarea acestora după chipul și asemănarea politrucilor. Simptomatică este abordarea lui Isus. El nu se angajează în recuperarea samariteanului, ci în recuperarea co-religionarilor aflați în zona sa imediată de influență. Recuperarea lor va aduce transformarea societății. (Și aici mă întreb, oare ce ajustări ar mai avea nevoie samariteanul în cazul acesta? Își va da mâna politrucul cu samariteanul? Sau politrucul va înceta să mai fie politruc?)
Recuperarea fiului rămas acasă, după întoarcerea fiului risipitor închide cercul. Părerea de rău a preotului și levitului (și efectele sale asupra celor cu care intră în contact de acum încolo) ar duce la efectul scontat. Nu de la samariteni se va aștepta fondarea Ordinului ospitalierilor…
Care ar fi totuși soluția? Ce se poate face? Sec pe doi? Soluția ar fi să deșurubăm politrucul, să dăm liber la partid, politrucii să-și pună pe umăr bocceluța risipitorului/samariteanului (risipitoarei/samaritencei). Atenție: în nici un caz nu trebuie lichidați risipitorii/risipitoarele, samaritenii/samaritencele. Am rămâne cu politrucii blocați într-o continuă infailibilitate. În orice domeniu.
Pasarea Phoenix Remixed & co 