Amintiri din copilărie (2): Siță


Siță avea două fete, una cu un an mai mare, alta cu vreo trei. Aproape identice, la fel de colorate, brunete, dar foarte frumoase. Le mersese vestea.

El era maro, cu forme rotunde, fără să fie burtos. Statură potrivită, fără să fie înalt. Ochelari cu sticle ca fundul borcanului de iaurt, mari și negri. Ca ochii lui de negri. Totdeauna cu același costum cafeniu dechis din stofă moale. Niciodată cu pantalonii la dungă. Tăcut. Izbucnea cînd nu mai suporta ceva. De exemplu gălăgia la cantină. Avea chelie asortată cu niște fire negre, lungi și rare. Tipic! Iarna purta o căciulă ca cele țărănești de miel, dar a sa era de mouton doree, adică de blană de oaie înnobilată artificial. Era Popa, prof de română. Dar i se spunea Siță. Nu știu de ce. Probabil că cei mari știau.

A deschis ușa la clasă și printre noi a trecut un fior. Siiițțăăăăă. Șoc și groază. Nu era proful nostru. A strigat catalogul. A zis ceva? Nu țin minte să ne fi spus ceva notabil. Avea o voce fără timbru, fără tremolo, venea de undeva parcă nu din el. Fără intonație, fără note înalte. Plată, joasă, o voce de dansatoare de cabaret ce fuma trabuc. Oare ce purta pe dedesubt?

Ne-a procopsit cu o temă de casă. Gesturile temei nu se armonizau cu vocea, costumul, înfățișarea sau școala. Părea mai degrabă un agent de circulație aflat sub influența alcoolului. Că ce? Păi să facem o compunere în care să descriem un animal, dar nu așa ca la biologie… Adică cum? Adică așa. Adică nu așa. Adică, vedeți voi!  Nimic mai ușor.

Dac-aș fi avut un pic de imaginație aș fi descris-o pe Muma Pădurii sau un extraterestru ce încă nu apăruse în conștiința colectivă a românilor. Dar nimic de genul ăsta nu mi-a trecut prin cap. Să fi fost prea obosit de cursuri, mușcat de astenia de primăvară sau doar flegmatic de felul meu? Probabil că mai mult ca sigur!

Cursurile se terminau pe la 17.30, așa că tema era pentru a doua zi, cînd cursurile se reluau de la 13.30. A treia oră aveam română. Cu Siță… Dar mai bine mă culc, că poate începe războiul și cade o bombă pe școală. La vremea respectivă nu vorbea nimeni de sfîrșitul lumii, ci de războiul cu forțele imperialiste, cu nemții revanșarzi și cu nato. Mai devreme îl apăram pe Patrice Lumumba, Cuba lui Fidel Castro și strigam ziua-n amiaza mare cînd ne apuca și pe noi copiii, Cuba si, yankeii no! Eram pro-democrație! Eram pro-revoluționari. Nu știu ce vrea Șiță ăsta cu compunerea lui!

Între tema fușerită de la mate și lecția despre păioase la bio, am scris și eu ceva. Mă bazam pe o compunere tare lăudată din clasa a IV-a. O vulpe cu pui. Am pus caietul în geantă și hai la școală. Vine ora de română, intră Siță și după ce-ați avut ca temă pentru azi începe să-și rotească ochii căutînd o victimă. Ceasul cel rău! Bolovănea ochii prin clasă. Nu știu ce voia să vadă, dar a pus ochii pe mine. De fapt eu mă uitam unde se uita el și la un moment dat ni s-au încrucișat privirile. N-a fost cinstit. Avea cel puțin 40 de ani mai mulți ca mine!

Tuuu!

Și știam că dacă vrei să scapi cu viață trebuia să-ți ferești  privirea de cel rău. Am fost atras în mod fatal de un magnet. Caraghios ca un claun, dar autoritar ca un milițian de la circulație ce te fluiera dacă treceai la cinci metri de zebră, se așeză pe un pupitru cu o mutră satisfăcută. Părea fiara cu victima-ntre dinți. Care fiară? Păi orice fiară.

Șovăitor, m-am ridicat în picioare cu o bănuială-n suflet: n-o să iasă bine! De ce eu? De ce TOCMAI eu? Și alte variante mai mult sau mai puțin stereotipe sau previzibile. Mă gîndeam că n-ar fi trebuit să anticipez momentul că mă va asculta pe mine. Piaza-rea: o profeție împlinită a ghinionului la vîrsta de 11 ani. Mai bine nici că se putea!

Cum te chiamă?

Soarbe-zamă… aș fi vrut să spun. Inutil. M-ar fi dat de gol colegii. Și abonamentul de la cantina școlii.

Ia citește măi Nădăbane…

De citit, știam să citesc. Mai greu era cu scrisul… Era ceva scurt, trei sferturi de pagină de caiet dictando citite a lehamite. Asortată cu observațiile lui negative. Nu așa ți-am spus! Rău și aici. Rău. Exact pe dos! Nu văzusem pînă atunci o vulpe cu pui întoarsă pe dos, dar se vede treaba că el vedea. Poate era vizionar! Eu îmi vedeam nesuferiții de colegi cu buzele întinse pînă la urechi de satisfacție. Ce elastică poate fi pielea feței…

Dă carnetu!

Previzibil! Păi l-au uitat acasă!

Aha!

Și așa am devenit reticent la limba română. Reacție la reacție. Uram româna. Uram poporul român. Uram proful și materia. Uram școala, clasa, îl uram pe Vulturaș Spartacus cu tată colonel, pe Șoani cu tată avocat, pe tocilara clasei cu tată acar. Îi uram pe toți și pe toate. Așa că m-am apucat de limba engleză! Trăiască poporul englez, dar mai în surdină să nu afle partidul! Aici nu mi-a cerut nimeni compuneri cu animale non-bio. Aici era cu paiăniă, cieă, blecbord, uindău, stendap și sitdaun. Și nimeni în afară de mine nu scria așa de bine la tablă cuvintele. Mulțumesc tovarășa profesoară Șelaru Gabriela că m-ați salvat din ghiarele lui Siță!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s