Amintiri din copilărie (3): La biserică de Paște


Tradiția familiei de Paște cerea o vizită la bunici. Noi copiii ajungeam mai devreme, probabil sîmbăta, așa că eram controlați dacă chiar mergeam la biserică. Nu știu din ce convingeri. E drept că mama se ruga seara în stil ortodox, dar tata o făcea rareori. Sora mea mergea cîndva la un fel cateheză la catedrală, pentru că am fost cu ea cel puțin o dată, dar în rest n-am fost obligați să întreprindem ceva în direcția asta.

În acea duminică la biserica din Micălaca era mare aglomerație. În afara celor din biserică, a fetelor ce încă mai aveau rochii înfoiate și cîrpe pe stil vechi, băieții se aglomerau în fața bisericii cu un singur motiv, în accepția mea de copil mic și cam străin de loc, cam agresiv: dădeau la ou. Nu la ouă! Era un pariu sau un joc, cum vreți să-i ziceți. Unul ținea oul în pumn, oul fiind orientat în sus pe lungimea lui, cercul degetelor fiind închis între arătător și degetul opozabil. Celălalt te provoca să-ți ia oul țintind spre oul tău colorat cu o monedă. Cam ca și cum ai încerca să lovești un cui imaginar cu un ciocan la fel de imaginar. El trebuia să-ți spargă oul înfingînd moneda, dar dacă nu reușea, cîștigai moneda. Dacă reușea, îți cîștiga oul. Destul de cinstit. Asta dacă nu recurgeai la un truc: mișcai degetul opozabil în așa fel încît să aperi coaja oului. Nu toată lumea observa pentru că obicei închideau ochii de frica ricoșeului monedei. De cele mai multe ori toată lumea închidea ochii în afara celor ce căscau gura de la distanță. Cum vine asta nu ma-ntrebați…

Era o presiune pusă de cei ce voiau să cîștige cele mai multe ouă. Banii nu prea contau, depinde cu cîte ouă ai venit de acasă… Ciocnirea oului cu banii Republicii Populare Romînia era oare un alt fel de închinare, un armistițiu al statului cu creștinismul sau de fapt, dată fiind violenta acțiune a banului era doar un război de acapararea tinerilor de sărbătoarea pascală? Nu putem ști.

n mintea mea era doar o mare de băieți pe care nu-i cunoșteam, priviri inscoditor de agresive, mă tu a cui ești și dorința sfîntă de a-mi păstra imaculați pantofii primiți cu două zile-nainte. Parcă eram un catolic rătăcit printre ortodocși. Habar n-aveam eu ce eram…

Pe jos era plin de coji de ouă roșii și galbene. se cam mîncau… Era o importantă agitație brauniană asortată cu dăngănitul clopotelor, cu glăsuirea preotului cînd se mai deschidea din cînd în cînd ușa bisericii și cu corul ce parcă îngîna alte coruri, mai îngerești.

Nu era prea frig, nu era prea cald și costumul meu gri se încadra în ieftiniturile ce acompaniau figurile rurale pe care le descifram ca agresive. Unul mai mare îmi ghicește oul din umflătura buzunarului, mi-l scoate cu un gest de scamator trecut pe la casa de cultură și mi-l strecoară în pumnul strîns instinctiv a apărare. Pe loc se strînseră în jurul nostru vreo cinci-șase amatori de senzații tari. Eram pierdut în ceea ce eu percepeam ca fiind marea de mîini ce mă țineau, mă potriveau, mă întorceau mai la stînga sau mai la dreapta, ca nu cumva să trișez, să mă retrag, să strig după mama (ce oricum era la vreo patru kilometri, dar vă dați seama ce-aș fi strigat!) și să am pregătită o batistă, în caz de… În ce caz?

Monedele erau de 5, 10, 25, 50 de bani și un leu. Cele mai tari erau cele de 25 de bani și cele de un leu. Ce să fac? Întind mîna, mi se potrivește oul, individul începe să-și regleze tirul și închid ochii în clipa fatidică. Ghnion! N-a tras pe mijloc! Toți sar în sus, caută banul prin iarbă, se strigă înc-o dată, înc-o dată, cu toate că dau să mă smulg din grupul care-și dublase efectivul ca la o chemare la muncă patriotică a partidului. Îmi înghesuie un leu în cealaltă mînă în timp ce fac haz de băiatul ce ratase ținta. Fața lui roșie concura cu culoarea oului meu și nu prevestea nimic bun…

Tradiția creștină din mediul rural pur românesc e o treabă cît se poate de serioasă. Mă supun încă o dată caznei. Nu de alta, dar nu voiam să par ungur sau un mic ateu comunist aterizat de la oraș. De data asta înverșunarea trăgătorului la țintă aproape că-mi albăstrește degetul. Avea vreo șase-șapte ani mai mult ca mine, dar vede mai prost ca mine. Și mai pierde un leu. În schimb eu sunt bogat: am bani de cinema. La cinematograful din Micălaca biletele erau cu un leu. .

Oponentul meu este descurajat de ratări. Eu sunt descurajat de concurența celorlalți ce voiau să-mi spargă bunătatea de ou. Noroc că slujba se sfîrșește, credincioșii curg din biserică și bunicul mă arestează preventiv cu gîndul la supa de cocoș fierbinte cu care ne aștepta bunica.

Înainte de masă ciocnim un ou cu urarea Hristos a-nviat! /Adevărat c-a-nviat! Supă cu tăiței, creier de cocoș din capul crăpat pe loc cu cuțitul, carne de pui pane, cartofi fripți și murături acre și tari. Asta peste păhărelul de țuică cu zahăr caramelizat pe marginea șporheitului din tindă.

Cozonac, plăcinte cu mac sau cu nucă și la ora două fără-un sfert emisiunea Satira și umorul la Radio București. După care o partidă de tromf sau felcău pe moda veche și mai tragem cu urechea la Cine-știe-cîștigă. Se bea un pahar de vin roșu de regiune, ieftin și bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s