Amintiri din copilărie (4): De ce ești mic cînd ești mic? D-aia!


Cum e să fii mic? Simplu și în același timp complicat. Simplu să încapi sub pervazul imobilului de pe bulevardul V.I. Lenin nr. 1, scara a II-a, et. 2, ap. 35. La limită. Simplu că purtam o salopeta gri de doc. Complicat că mă cațăram fără prea mult succes pe bătătorul de covoare. Încercaaam! Frustrant pentru că tata și sora mea, mă necăjeau. Își transformau limba într-o bomboană purtată în dreapta sau stînga gurii! Ei rîdeau, eu plîngeam!

Plictisitor statul în genunchi cu fața la perete din motive necunoscute. Era. Ceasuri cu mama citind o carte? Mai un ceas… Hmmm…

N-am fost în relații prea amicale cu soarele. El se uita la mine, dar cînd mă uitam eu la el, invariabil mă strîmbam. O spun pozele. Eram mic.

Eram mic cînd era cald, înghesuit în nisipul ștrandului. Clubul cefere (intrare liberă), fără plajă, cu ponton. Treceam cu barca patru copii, două mame și barcagiul. Senzații ciudate de apă adîncă…

Învîrteam dincolo de limită manivela unei mașinării la Artex. Venea șefa cu privire rea și-mi bloca mașina. Mama avea o privire resemnată. Eu o luam de la-nceput. Dimineața mi-a găsit loc la cămin. Tot acolo, la parter. Eram cel mai mic.

Erau la modă treningurile. Albastru (toate erau albastre) cu un guler de marinar, paspoal alb-roșu imposibil de tras peste cap. Mă sufocam ca un copil mic. Pănicos!

Și la grădiniță am fost cel mai mic. Din nou. De ce? Păi eram în grupa aia mică. Cu Geta, de la același etaj, dar de la altă scară. Gentuță de metal, albastră, cu mîncare. De unde Geta-mi fura cîrnatul și eu mă supăram. Grădi F.F.. Am abandonat-o. Și pe Geta!

Apoi la spital. Nu o dată. De două ori. Teoria aia cu atașamentul are sens. Și aia cu imprintingul. La șase ani nu mai eram așa mic. Nu le-a reușit. N-au putut să mă imobilizeze la glucoza aia intravenoasă. Erau trei sau patru. Le-am arătat eu! Și n-ai fi zis, cît eram de sfrijit… M-au amînat pe mîine, care n-a mai venit. Sora aia medicală cu ioai iștenem arde frige!!! Ardeau recipientele de inox cu seringi proaspăt sterilizate. Și sora medicală ce-ți confisca pantalonii ca să stai în pat… Dac-aș fi fost mic nu mi-ar fi păsat.

Să fii mic însemna să ai bunici. Patru. Doi ori doi. Doi pecicani, doi micălăceni.

Cu bunica mergeam la holdă. Cu bunicul mergeam cu căruța. Duminica mergea la biserică și dacă era frig se îmbrăca în uniforma de postav bleumarin de la chefere. Și stătea în scaunul lui ascultîndu-l pe popa Govîșdeanu sau Ardelean. Pînă a venit popa ăstalalt fără barbă… Atunci nu mai eram mic. De ce? D-aia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s