De ce n-a fost ales Peter Costea în PE?


Există mai mulți cetățeni și cetățene, frați și surori care se întreabă de ce Peter Costea, ce a candidat la un loc în PE, nu a întrunit suficiente voturi în 26 mai 2019. Încerc sa găsesc cîteva explicații.
 
 
Au fost două campanii de publicitate pozitivă pentru Peter Costea: una la referendumul pentru re-definirea familiei și a doua la campania pentru alegerile în PE. Ce au arătat rezultatele ambelor campanii?
 
 
Prima, cu rezultatele știute, adică neîntrunirea numărului de votanți ca referendumul să fie acceptat, a demonstrat că românii nu sunt preocupați de subiectul supus la vot. Nu că ei ar fi pro LGTB. Probabil și mai pregnant, românii au vrut să transmită inițiatorilor acelui referendum, printre care s-au numărat PSD și ALDE, că nu sunt de acord cu o inițiativa venită din această direcție.
 
 
Asocierea cu aceste partide, sau mai degrabă, asocierea subiectului referendumului cu care se identifica Peter Costea, fondator al Alianței Familiilor din România și se identificau și aceste partide (cu lideri deja condamnați), a ridicat semne de întrebare rămase fără răspuns din partea sa. Nu a existat o delimitate clară între Peter Costea și aceștia.
 
 
În plus, vizitele unor lideri ai acestor partide în unele biserici, sponsorizarea construcției unei anumite biserici venită din partea guvernului și a primăriei capitalei, au ridicat și mai multe întrebări și a generat confuzie. Nu atît în ceea ce privește referendumul, ci în ceea ce privește simpatiile venind dinspre putere, o posibilă (deși improbabilă) afiliere PSD-ALDE.
 
 
Reacția post-referendum a președintelui Iohannis a creat mai multă confuzie în rîndurile alegătorilor evanghelici, împingîndu-i spre extrema dreaptă talibană autohtonă. Nici că se putea mai rău din partea unui președinte foarte gînditor și extrem de tăcut. Dacă tăcea, de data asta, filosof rămînea! Mitingul de susținere al Oradiei, și nu numai, exprimările liderilor din aria eclesială au convers spre distanțarea de Iohannis, în ciuda pericolului trimiterii alegătorilor spre tabăra adversă acestuia, PSD-ALDE.
 
 
 
Ca urmare, fără să fi făcut propagandă PSD-ALDE la primul referendum, nici ulterior campanie electorală în favoarea acestei alianțe malefice în mediul politic românesc, Peter Costea a fost asociat, cel puțin în subconștient, cu duetul politic Dragnea (coruptul condamnat și divorțat) – Tăriceanu (multe neveste). Cu toate că referendumul a obținut 3531732 de voturi pentru, acestea nu s-au dat pentru Peter Costea, ci noii definiții propuse pentru familie.
 
 
La cel de-al doilea vot și la referendumul pe justiție, Peter Costea a avut un handicap serios, în ciuda faptului ca a obținut înscrierea pe liste ca independent.
 
 
În primul rînd concurentul principal a fost referendumul, justiția care a ținut știrile ani de zile, nu alegerile în PE.
 
 
În al doilea rînd, Peter Costea și susținătorii domniei sale au crezut (poate în mod naiv) că voturile de la referendumul pentru familie se vor regăsi și la alegerile pentru PE. Un calcul total eronat. La referendumul pentru familie implicarea politică a opoziției n-a fost directă, ci indirectă. Opoziția s-a manifestat prin absența de la vot. Acum miza era una a implicării directe.
 
 
În al treilea rînd, din cele trei milioane și jumătate ce au votat pentru schimbarea definiției familiei au existat și susținători ai altor partide decît PSD și ALDE. Ca urmare, susținătorii PNL (de exemplu) nu au votat Peter Costea. Dar aceștia au preferat să voteze și la referendum pentru a transmite un mesaj politic puterii. Rezultatul alegerilor tranșat în favoarea PNL vorbește de la sine. Alegătorii UDMR ar fi poate al doilea mare domeniu conservator pierdut de Peter Costea.
 
 
În cele ce urmează voi adăuga și alte elemente ce cred că au influențat eliminarea lui Peter Costea din cursa pentru PE.
 
 
 
Dincolo de originea sa românească Peter Costea nu a convins că este un candidat al poporului. Dacă toți evanghelicii l-ar fi votat poate că ar fi reușit să strîngă suficiente voturi. Dar Peter Costea nu a convins pentru că nu a mirosit a evanghelic român… Cam cum n-a mirosit a Românie de salam cu soia Rațiu la primele alegeri libere de acum 30 de ani.
 
 
Peter Costea a fost și încă este, prea american. Prea distant, prea inexpresiv și prea necarismatic. N-are alura de salvator. Nici măcar de predicator.
 
 
Asocierea sa cu unele personaje din Statele Unite (cum ar fi pastorul penticostal Cristian Ionescu) cu agendă politică intrusivă în bisericile din România a generat o reacție de respingere sau cel puțin de reținere, în mediile autohtone cu o orientare mai naționalistă. Aceeași reacție poate fi bifată si în dreptul cercurilor evanghelice moderate, în care identitatea Peter Costea – Biserică-Dumnezeu-autoritate nu înseamnă neapărat același lucru cu Dumnezeu-Biblie-har-implicare-responsabilitate.
 
 
Ca urmare Peter Costea nu a reușit sa convingă. Aceasta nu din cauză că ar avea un caracter nepotrivit, înclinații dubioase sau patimi ascunse, nici din cauza mesajului său, ci pur și simplu, pentru ca nu s-a potrivit momentului politic și mediului la care a făcut apel. Spus pe limba sa, The wrong guy in the wrong place at the wrong time…
 
 
După două încercări ar urma a treia. Ca aceasta să reușească Peter Costea ar trebui să se adapteze, să se identifice cu poporul român, dincolo de mediul evanghelic conservator. Peter Costea ar trebui să fie diferit, dar în primul rînd ar trebui să fie român cu un mesaj pentru România.
 
Și poate ar trebui să își ia un timp de meditație asupra evenimentelor și oamenilor, asupra obiectivelor și resurselor ce le-a avut la dispoziție pentru a pregăti mai bine sau cel puțin diferit, următoarea campanie.
 
 
Succes!

O dată, de două ori, de trei ori. Adjudecat?


Fariseii și cărturarii, din a căror tagmă fac și eu parte, așteptau. Ce așteptau? – se întreba mulțimea. Așteptau să vadă ceva. Dacă Isus (sau Iisus) nu va zice cumva ,,În numele Partidului conservator iudeu, scoală-te și umblă!ʽʽ

Dar, n-au auzit așa ceva. Ce s-ar mai fi bucurat! Ce s-ar mai fi veselit! S-ar fi zguduit templul de laude! Rugăciunile noastre au fost ascultate – ar fi strigat ei.

Ba vestea s-ar fi dus pînă hăt-departe… Neamurile s-ar fi temut! Romanii s-ar fi fost alarmat. Înarmat și concentrat. Din toate colțurile imperiului. Și ar fi venit la Ierusalim. Mai repede. Mai groaznic. Nasol de tot.

Ar fi fost fără răstignire între doi tîlhari, cum era prorocit. Fără purtarea crucii – că n-ar mai fi fost timp. Doar cu execuții. La grămadă. Fără pază la mormînt. Și fără înviere. Poate cel mult cu una politică. Că n-ar mai fi existat ucenici. Ar fi fost și ei pe cruci. Cu Iuda-n frunte. Devenit erou național. Cu un nume glorios și predestinat: Iuda.

Făra Toma. Fără Galileea. Și fără ridicare la cer. De unde n-ar mai fi venit Mîngîietorul…

O dată.

Patruzeci de ani mai tîrziu a doua șansă. Trei conducători iudei se luptă pentru controlul asupra Ierusalimului cînd acesta era asediat de Titus cu circa 80000 de soldați. Poate sub numele lui Isus s-ar fi unit ca sa nu se lupte între ei. Cine știe?

Romanii cuceresc orașul, incendiază templul, răstignesc o mare parte dintre evrei, cei rămași vii după asediu devin sclavi. Israelul este aproape desființat.

De două ori.

Prin 132-135 răsculatul Bar-Kobha sau Simon Ben Kosiba a fost continuatorul luptei pentru eliberarea poporului evreu de sub jugul roman. Continuatorul lui Isus (sau Iisus). Nu ucenicii. Nu Biserica. Bar Kobha a bătut monedă. Cu fațada Marelui Templu și inscripția Pentru eliberarea Ierusalimului. Ba unii spun că a dat sfoară-n țară ca ar fi Mesia, primit cu ramuri de finic. A pierdut. Din nou jale. Israelul este risipit.

Dumnezeul iudeilor nu s-a arătat pe Muntele Templului. Nu și-a salvat Templul, nici orașul. Nu s-a arătat nici un înger. Sau poate s-a arătat, dar cei ce l-au văzut au murit. Să fi fost o judecată? Israele, Israele, dacă-ai fi luat aminte…

Ar fi fost a treia oară.

Ce lecție ar fi de învățat din ce a făcut și cine a fost Isus și ce ar fi vrut oamenii să facă din el? Ei l-ar fi vrut rege. Naționalist. Și conservator, ca fariseii ce dădeau chiar 10% din iarbă Domnului. De parcă nu toate erau ale Lui… Să impună mai abitir legea. Să fie totul alb sau negru. Israelul alb, restul negru. Ce femeie din Sidon, canaanita aia, ce sutaș roman, ce vameși, prostituate și banchete cu vin? La post, rugăciune și Templu! Că altfel vin romanii și impun legile lor!

De ce a riscat Isus? De ce a mers pe schimbarea inimii, nu a legilor? Nu putea fi cel mai bun rege al iudeilor? Cel mai bun ambasador la Roma? N-ar fi cîștigat chiar Roma? Închipuiți-vă o Romă iudee… Cu un templu a lui Yahwe în capitala imperiului. Cam ca o biserică în Constantinopol? Cam așa…

Și totuși de ce a preferat Dumnezeu să aștepte încă două mii de ani în loc să se întronizeze în Ierusalim prin AD 36? Nu era mai simplu? Mai logic? Mai aproape de așteptările poporului?

Pentru că poporul poate întroniza doar un om, nu un Dumnezeu. Pentru că n-a vrut să inaugureze un regat al prosperității. O epoca de aur cu moarte. Cu politică. Cu alianțe. Cu inamici. Cu democrație. Sau fără.

De aceea între politică și evanghelizare aleg evanghelizarea. Chiar dac-ar fi să mor pentru asta. Chiar dacă unii le aleg pe amîndouă. Chiar dacă politica o să-mi închidă biserica. Pentru că politica poate să-mi închidă biserica, dar nu mă poate opri să fiu ceea ce sunt. Adjudecat?

Cristos n-a murit pentru politică. Nici ca să conducem noi lumea. Nici ca să conducă el lumea. Ci ca să o salveze din halul în care a ajuns de coruptă la toate nivelele, el regele Universului.