Despre taina iertării și împăcării sau pro și contra referendumului, a treia zi după Scripturi…


Despre taina iertării și împăcării sau pro și contra referendumului, a treia zi după Scripturi…
Am scris acest text la 18 octombrie 2018, după referendum. Nu l-am publicat pentru că sunt un tip ciudat: țin atît la prieteni, cît și la dușmani. Ba chiar Isus spunea că trebuie să țin la dușmani mai mult decît la prieteni. Riscam să-i supăr și să-i pierd. Și dacă prietenii îi alegi, e greu sa ai dușmani de calitate… Deci, iată producția:
Întrebări fără răspuns.
Ințial aș fi vrut să scriu cîte-n lună și-n stele despre actul referendumului. Vorba lui cutărică la adresa lui Rică Venturiano: să combat. Dar să combat bine, monșer!
Ciudat, dar mi-a trecut repede cheful asocierii cu țîfnoși ce se sculau cu nasul la cerceaf ziua-n amiaza mare să dea lecții. Am fost și eu învățător, chiar și de școală duminicală… Nu am făcut febra referendumului. Am fost cool. A fost un referendum cool însă, chiar dacă acum o armată de babe îl jelesc cu regretul unei victorii pierdute. Moșnegii mai trag un țoi la crîșmă, fac planuri, trag învățăminte și aproximează viitorul. Că n-au altă treabă. Că nu li s-a dat!
Așa că am rezistat în fața sudalmelor proferate cu larghețe, în fața somărilor de declinare a identității sexuale. Și deși nu m-am imortalizat în fața tricolorului împreună cu soața, atenție, nu soțul, nu am dat nici curs tentației lui Michiduță de a mă poza cu tricolorul pe invers. Haios, dar bumerangul lovește doar o dată…
Pe de altă parte îmi pare bine că nu mi-am pierdut amicii de pe Facebook pe motiv de orientare hetero-sexuală. Chiar m-am întrebat dacă pe o rețea de socializare sau alta ar trebui să ne declarăm sau nu presupuse identități sau preferințe în materie de sex, recte familie. Cui i-ar servi să afle? Și dacă am ajuns la capitolul ăsta să vă mărturisesc un gînd ce mă bîntuia copil fără minte fiind.
Copil fiind, nu cutreieram păduri, dar mă tot zgîiam la dame diforme, gata să devină mame. Asta în epoca în care sexul sau viața sexuală nu exista. Vă jur că nu exista. Nu exista în familie, nu exista în filme, nu exista în școală. Exista doar înmulțirea plantelor și a iepurilor în clasa a cincea, respectiv a șasea. Ceva ce nu exista însă, trebuia cumva inventat. Mai ales după o vîrstă. Dar pînă la vîrsta aia, damele ce se afișau cu ditamai burta își confesau un păcat ce era cu atît mai gogonat cu cît era mai de neimaginat în zona cotidianului. (Nu-i de mirare că doctorii își băteau joc de femei la naștere…)
Explicații?
Apoi îmi amintesc discursul comisarului sau cum i se spunea, ofițerului stării civile în ziua căsătoriei comuniste. Ne căzneam să nu izbucnim în hohote. Statul ocrotește familia. Nu zău! Poate atunci… Dar azi, cu același discurs statul se pișă pe familie. Cu locurile în creșe, grădinițe, cu condițiile din aceste stabilimente. Cu dezastrul din învățămînt. Cu dezastrul statului național ce a expulzat (că ce se poate numi această migrare forțată altcumva decît expulzare?) milioane de cetățeni loiali și a făcut din copiii acestora victime sigure ale abandonului școlar, ale infracționalității, ale subjugării și asupririi statului prin instituțiile sale, și ale patronilor venali de aici sau de aiurea.
Și acum cineva să-i ceară acestui cetățean a cărui păstori spirituali sau lumești se plimbă-n limuzine, se îmbuibă în case și conturi de milioane să voteze pentru familie? Pentru care familie? Asta de care v-ați bătut joc? Asta pe care ați chinuit-o? Asta care abia mai supraviețuiește? Asta care n-are nici un fel de susținere, de a trebuit să inventați parteneriatul civil și divorțul în fața unui notar? Asta a cărui prunci nu primesc drept ajutor nici măcar 25 de euro pe lună? Asta pentru a cărui bunăstare economică statul nostru național nu i-a acordat nici o facilitate? Asta pentru care cumpărarea unei cărți înseamnă un lux? Asta care adăpostește zeci de mii de analfabeți și semianalfabeți? Asta pe care ați cangrenat-o cu corupția?
Nu. Nu m-am gîndit atunci cînd mi-am întemeiat o familie că voi ajunge să scriu aceste rînduri. Nici că o să plîng de mila nenorociților ce și-au pierdut ultima urmă de speranță în țara asta. Așa frumoasă. Așa bogată. Așa binecuvîntată. Doamne de ce suntem blestemați? De cine suntem blestemați?
De orfelinate? De Cighid? De re-educarea Pitești? De morții colectivizării forțate?
Isus n-a primit de la stăpînire decît crucea, batjocora, bătaia, scuipatul și condamnări repetate. A plătit birul, dar n-a beneficiat de compensații, sondaje de opinie, școlarizare gratuită și ajutor social.
Cam așa primim și noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s