Zău? Și zii așa, acum ăsta-i baiul?


Cu ceva mai mult timp în urmă un creștin foarte aplicat și îngust, inginer și ginere în casă s-a pronunțat vehement la adresa interjecției titulare. Că este o batjocoră la adresa lui Dumnezeu. Am rămas surprinși. Nimănui nu i-a trecut prin cap așa ceva. Și cine știe, avea dreptate. N-are contează. N-am nimic cu asta. Verbal zicem și noi fac aia sau fac asta, dar nu gîndim în limba engleză. You know what I mean…

Gîndim după un tipar și tiparul este greu de schimbat. În plus uităm mult și uităm selectiv. Uităm ceea ce nu ne convine, ce ne deranjează. Selectivitatea creierului dresat sau condiționat ne ajută să supraviețuim, să luptăm sau să fugim. Amigdala este acea parte a creierului ce decide dacă ne batem sau dacă merită să murim pentru o cauză. Dar totul se face pe baza datelor deja existente în cutia noastră craniană și e reflexelor mai mult sau mai puțin condiționate.

În cazul de mai sus, zăul putea fi terminația unei înjurături blasfemiatoare și rostirea sa era de preferat să fie evitată.

În schimb m-am gîndit că la scurt timp după ce am citit Biblia și am dat peste pasajul în care se prorocea veșnica robie a lui Ham cel negru, mi s-a spus că și în universitățile regimului comunist limbile se împart în hamsidice, iafetice și semitice. Așa o fi. Dar cum rămîne cu veșnica robie a celor cu piele de culoare închisă? Subiect dificil pentru România. Subiect și mai dificil pentru creștinii din Africa de Sus, America, Asia, etc. Dar în cele din urmă s-a mai făcut lumină.

Sclavi să nu mai fie. Așa e creștinește. Indiferent de culoarea pielii.

 

De Alexandru Nădăban Publicat în 2015

Nu-l atinge, este doar al meu!!!


Amintiri din 2014:

S-a decis. Planificarea făcută, armele adunate, proviziile cumpărate, adepții înștiințați. Dușmanii otrăviți, nehotărîții închiși, trădătorii lichidați.

Asaltul n-a durat mult. Capturați, Ana și Caiafa fură aruncați de pe ziduri aidoma Izabelei. Tot e bun la ceva sanhedrinul…

Irod sfîrși înjunghiat de cel ce păzea pragul. N-a ajuns să se trezească bine în dimineața aceea. Soldații lui trecură de partea răsculaților sau își găsiră sfîrșitul sub loviturile sicarilor. Partida sa fu spulberată după cîteva raiduri bine țintite. N-a mai fost nevoie de arestări.

În primele ore ale dimineții ștafeta de la Cezarea confirmă căderea cetății în mîinile nazirenilor. Apoi sosiră alte vești îmbucurătoare. Împărăția se extindea rapid. Luate pe nepregătite, trupele romane fuseseră copleșite și nimicite.

Garda templului cedă după cîteva zile toride. La rugămințile  familiilor lor fură cruțați după care jurară să lupte de partea noii conduceri. Cei 12, simbolizînd triburile lui Israel se întîlniră în aceiași zi în consiliu. Decretară Israelul împărăția lui Dumnezeu, iar Isus deveni împărat. Mai dădură cîteva decrete pentru bunul mers al statului.

1. Curtea neamurilor este desființată.

2. Accesul la Templu este permis de acum înainte doar evreilor.

3. Altarul nu poate fi atins decît de Isus.

4. Nimeni nu-l atinge pe Isus, e doar al evreilor.

# Cîteva idei, cum ar fi continuat toate astea?

Europa e cu ochii pe noi. Noi, noi și iar noi!


Prin 2015 scriam așa ceva. A ajuns o ciornă naftalinată. Am scuturat naftalina de pe ea si parcă e destul de actuală. Mîine pun ceva ce-am scris prin 2010…

 

Dacă Europa… să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor… şi… idei subversive… (asudă şi se rătăceşte din ce în ce) şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact… vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România… (cu tărie) ţara în sfârşit… cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă… (se încurcă şi asudă mai tare) precum, – daţi-mi voie – (se şterge) precum la 21, daţi-mi voie (se şterge) la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte… pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! (foarte asudat, se şterge, bea, iar se şterge şi suflă foarte greu.

De ce la noi e altcumva decît în Europa? Păi nu știu.

De exemplu: la noi se dădeau bani și încă se dau, la autostop. Lucrezi la stat, iei pe cineva cu mașina statului și faci ciubuc. Tot să fii șofer. E un fel de privatizare. La un giob, un giob jumate.

Ne mai întrebăm de ce nașu încasa la greu? S-a privatizat cefereu înainte de vreme!

Apoi portarii de la spitale. Ia încearcă să treci de ei înainte de vreme. Nu merge. Sau plătești. Asta-i treaba. S-o fi privatizat spitalul sau cel puțin ghereta de la intare. Noroc că nu se plătește ieșirea. Dar să nu le dăm unora idei!

Ne mai întrebăm de ce iau bani profii, doctorii, funcționarii mici și mari. S-au privatizat și ei. Doar n-o să rămînă în urma șoferilor, a pîrliților de conductorilor de tren și a portarilor de la spitale!

Și așa ni s-a creat reflexul: dăm. Ce să mai stăm la coadă, să ne întrebăm de ce să dăm, cît, la cine? Dăm la toți de la început. O dată compromis omul nu mai poate spune nu.

Ia d-aici!

În 5 minute, după ce am dat o raită prin piață pentru mama, reintru. Fugi d-aici, ți-am dat acum 5 minute! Tu acu ai intrat? Na și ție! D-o bere! D-o cafea. Do major! Andante, ma non troppo!!!

Și atunci ne mirăm că piciul ne pică la evaluarea națională, că echipa de baschet a încasat-o cu 89 la 3 în meci internațional și că mai la vest bolile se tratează mai bine.

De ce-o fi așa?

Poate pentru că eram și încă suntem marcați de un sentiment de inferioritate. Mulți erau cu ochii pe noi ca ne ocupe, să ne taxeze și să ne jecmănească. Europa a intrat destul de tîrziu în mentalul autohton. Înaintea ei au fost goții, cumanii, pecenegii, tătarii, turcii, ungurii, polonezii, bulgarii, nemții, și alții.

De ce spun asta? Pentru că încă suntem marcați de valurile de popoare migratoare, noi definindu-ne prin statut ca ne-migratori. Noi aici ne-am născut, aici eram, aici stăteam. Dacă ne gîndim bine am constata că viața pe pămînt a apărut aici, la noi, în proto-Dacia. Cu niscaiva inițiativă creștină tragem concluzia logică că paradisul delimita granițele Daciei încă înainte de existența ei și Adam și Eva erau bineînțeles de-ai noștri.

Apoi au venit perșii să ceară, macedonienii, romanii, goții și toți ăialalți. Pentru noi marea migrație s-a încheiat cu plecarea trupelor sovietice. Dar, ca un făcut, după ce am rămas noi de noi, nu am luat-o spre Europa, ci am luat-o spre… noi.

Am (re)descoperit că  eram buricul pămîntului. Probabil că așa era. Nu oricine avea un savant de renume mondial fără liceu, cel mai iubit fiu al poporului cumulînd toate funcțiile disponibile în afara celor religioase. Să fi ajuns Ceaușescu patriarh! Am fi fost unici, demni urmași ai cezarilor ce erau proclamați zei. Dar cult i s-a adus și lui Ceaușescu. La Daciadă, la Cîntarea României, la congrese și conferințe.

Și noi eram pe veci aici stăpîni. Brrrr! Cum sună! Mi se face piele de găină!