Fenomenul galben al României din exil


De-a lungul timpului moldovenii, valahii și transilvanii au plecat aiurea. Uneori au revenit și au încercat să schimbe ceva. Să facă acasă ce au văzut sau au trăit aiurea. Au venit mai dotați, mai deștepti și mai motivați. Au pus la cale școli, biznisuri, au întărit armata sau agricultura. Unora țara le-a ridicat statui. Pe alții i-a exilat sau i-a omorît.

Nu, n-am să mă refer la Gică Hagi. Nici la Ianis. Chiar dacă ieri mi-au mai îndreptat un rid. Am să mă refer la publicul îmbrăcat în tricouri galbene. Acel public ce a fost alungat din țară. Ce a fost gazat pe 10 august 2018 și totuși poartă cu mîndrie tricourile galbene. Nu galbenul papal, ci cel românesc.

Încurajările lor, după fiecare egalare a scorului, au fost încurajările reușitei lor într-un pămînt străin, într-o limba străină, într-o școală străină, într-o companie străină, pe un teren străin. Ei au transmis că se poate. Că inventatorii fotbalului pot să piardă.

Și aici vine surpriza: nu contează că zeii fotbalului au căzut în praf! Contează că România se transformă. Am învins de două ori, dar dincolo de euforia victoriilor, contează că cineva continuă să creadă că românii pot. Și aici se vede foarte bine că România se schimbă.

În scenariul pesimist îmi închipuiam că vom face afară o țară ca afară. În cel optimist încep să-mi închipui că putem face aici o țară ca afară. Poate de data asta cu tricouri galbene de 10 august. Sau cine știe, ne-ar trebui o bordură galbenă la tricolor… cel puțin pentru aportul României din exil.