Închisoarea plângerilor


dyo

Vi-l mai amintiți pe Red, carismaticul “fac rost de orice” pușcăriaș din Shawshank Redemption? Haideți, recunoașteți, v-a plăcut de el. Nu prea ai alternative: Morgan Freeman are darul de a se face plăcut aproape în toate rolurile sale. Unde mai pui că a fost intenția expresă a lui Frank Darabont (regizor și scenarist al producției) de a face din Red un personaj agreabil. Este și motivul pentru care, spre deosebire de cartea după care s-a făcut adaptarea, filmul nu ne descoperă în detaliu faptele care l-au adus pe Red la pușcărie (Darabont afirmă explicit asta). Trebuie să fie ceva grav, din moment ce a stat peste patruzeci de ani după gratii, dar nu știm ce.

De ce ne place Red? Vom găsi lesne câteva motive: vocea lui Morgan Freeman, privirea lui, faptul că între ceilalți pușcăriași el pare a fi unul mai cu capul pe…

Vezi articolul original 492 de cuvinte mai mult

Paranoia, paralaxa și parapanta


 

Ei, la așa melanj nu v-ați fi așteptat! Și ce dacă… De vreo două zile fierbem în sucul siturilor, al presei și teveului autohton. Adăugăm fel de fel de comenturi la răpirea autorităților, la đreptatea sau nedreptatea manifestată de stat, familie și restul participanților la traficul de pe Internet. Pe fondul unui marș al mîndriei sau al rușinii, depinde din unghiul cui îl privești sau cum te manifestezi dpdv sexual. Cum astea două n-ar fi de ajuns, după colț parcă stau la pîndă iranienii, americanii, nord-coreenii, migranții mexicani, căldura ce topește ghețarii, apa ce dispare și banii care nu ajung nimănui.

Eroarea de paralaxă este eroarea dintre ce vede un observator cu ochiul personal și cît indică un aparat analog (pe ceas). În esență nu este vorba de o diferență prea mare, dar totuși este vorba de o diferență. De obicei ea nu este interpretată subiectiv. Dacă ceasul indică în fața șoferului, pe direcția perpendiculară de citire 125 de km/oră, din locul din față a pasagerului s-ar putea sa văd doar 115-120 km/oră. Nu-i un capăt de lume! Nu o să sara pasagerul din mașină, nu o să-l ia la bătaie pe șofer și nici nu o să-și facă sepuku…

Pe fond personal, aș fi vrut să mă dau cu parapanta, dar sîmbăta trecută n-am reușit, sîmbăta asta nici atît și cine știe ce va fi săptămîna viitoare? Motopanta mă așteaptă. Mă tot gîndesc la ea. Poate și ea la mine? Pe panta aia lină, pe deasupra acoperișurilor, cu berzele alături…

Deci, asta v-am spus-o așa, să vă relaxați. Asemenea scamatorului ce distrage atenția de la iepurașul ce va apare în joben. Ia uitați ce v-am pregătit.

Cum se face ca aceleași evenimente sunt interpretate diferit? Cum de pentru unii fetița este torturată, iar pentru alții nu? Cum de statul ba ia măsuri bune, ba face prostii? Sau dac-am merge mai departe, cum de mascații acționează legal, dar pentru alții nu? La fel și cu procurorul feminin. Ba e zînă, ba e scorpie! La fel și cu cei ce au avut sau au fetița în custodie. Asistenta maternală ba este asistentă, ba nu este. Mama adoptivă cînd e bună, cînd este soția unuia din America ce preleveaza organe de la victime din România.

Și noi la mijloc…

Ce ne face să ne inflamăm? Credința. Necredința. Inteligență. Prostia. Informarea. Dezinformarea. Manipularea. Sau bunăvoința?

Bîjbîielile legislative, bîlbîielile organelor, pasivitatea instituțiilor și implicarea politicului în dauna profesioniștilor a dus sistemul pe rîpă. Oricare sistem. În cazul nostru protecția copilului. Nu protecția banilor, a partidului, a statului, funcțiilor sau a altceva. A copilului.

Practic de la o paralaxă banală, dăm în paranoia, cînd am putea foarte bine să ne relaxăm și să ne dăm cu parapanta, ușor în adierea vîntului deasupra unei țări mirifice. Împreună cu copiii.