Mitul pilulei


Prin anii 60+ dacă te duceai la doctor te rezolva: îți dădea o pilulă. Tot românul cu speranță de viață își punea nădejdea în doctorul ce făcea minuni nu alta!

Țăranu, mai ieri obișuit cu farmece, descîntece de tăciuni stinși și bolboroseli vrăjitorești, muncitorul de la oraș (ce pînă mai ieri era tot țăranul de la sat) și intelectualul de tip nou, cu toții erau rezolvați de doctor, ajutorul de nădejde al țării.

Se eradicau bolile cu transmitere sexuală, se eradica și se supraveghea atent TBC-ul, se construiau spitale și policlinici. Pe la școli veneau inspecții sanitare, la sate poposeau caravane cu personal medical, campaniile de vaccinare erau tabu: toți cei vizați trebuiau să fie prezenți, altfel erai privit cu suspiciune. Să nu uzezi de cuceririle medicinei, chimiei, științei în general însemna să fi retrograd.

Pilula sau pilula pisată, adică praful ce se dizolva în apă sau ceai, injecția cu efect imediat și bineînțeles administrarea antibioticelor combinate cu analize temeinice de sînge și raze roetgen îl făcea pe om să aibă speranța că doctorul îi dădea o nouă viață. Foarte frumos! Medicamentele erau gratuite și la farmacie se găsea orice pilulă era pe rețetă.

Ca urmare, la orice simptom omul avea pregătită o pilulă. O lua, aștepta un pic și apoi își vedea de treabă, că chinul, durerea, boala se duceau. La un moment dat cînd nu se mai găsea cafea, unii luau o doză zdravănă de antinevralgic care conținea multă, multă cofeină.

Totul a fost bine pînă cînd bolile au cam luat-o razna: antibioticul nu mai avea efect, medicamentele nu se mai găseau și un diagnostic relativ simplu nu se mai putea trata cu o pilulă. Trebuiau mai multe investigații, trebuia altceva în loc de pilulă, trebuia gîndire, responsabilitate, risc asumat, așteptare și reconsiderare a fazei în care se afla bolnavul.

Mitul pilulei a pălit. Ba chiar a fost subminat. Pilulele nu mai mergeau. Trebuiau pilule străine sau din cele de care se făcea rost pe sub mînă. Ba se ajungea chiar și la cuțit. Cu riscurile de rigoare. Mai ales la rac.

Apoi vorbim de recuperare sau pareze, complicații familiare, etc

Mi se pare interesant că în bisericile din România mitul pilulei e încă la modă. Să fie un mit mai persistent? La orice boală se dă o pilulă. Bineînțeles nu aceiași, dar în esență nu se prea deosebește cu mult una de alta. Efectul este instant de la depistarea bolii, la tratament și la eradicarea bolii. Chiar așa să fie?

Cu toate că țara e tot mai săracă și pilula de moaște de orice fel (ortodoxe, baptiste,  penticostale, adventiste, carismatice sau independente) nu i-a vindecat boala, se perseverează în administrarea aceleași pilule vechi și ineficiente. Cu toate că spiritualitatea noastră e tot mai săracă și mai străină, se administrează pilula religiei naționale, a construcției de spitale de piatră unde nu se vindecă nimeni cu ajutorul unei pilule miraculoase.

Pilula „Vin-o la noi!” că aici e Dumnezeu nu mai ține.

Pilula noi ne iubim biserica, fă ca noi, nu mai ține.

De Alexandru Nădăban Publicat în 2019, Ştiri

Război la frontieră


Pe când era proscris în Israel, David ataca dușmanul undeva la frontierele împărăției care îi acordase azil politic. Ciudat era că atît el cît și Saul aveau de fapt aceiași dușmani.

Fiecare căuta să lichideze cît mai mulți filisteni. Dar David și Saul erau dușmani. N-ar fi trebuit, dar astea au fost condițiile. Să recapitulăm cauzele dușmăniei pe scurt: minciuna, dorința și abuzul de putere, pizma pentru faimă și admirația unora din Izrael.

O biserică se roagă pentru vindecări, dar nu participă la ea. Alta se roagă și se implică. Amîndouă se roagă pentru înțelegerea scripturii. Dar unii o înțeleg într-un fel, alții în altul. Una dintre biserici zice că ceilalți sunt rătăciți și investește în ziduri. Cealaltă nu zice nimic și investește în oameni.

Saul este lichidat, David este întărit ca împărat. El transformă minciuna în adevăr, prețuiește omul care nu îi face rău, etc.

Tot astfel este și acum.