Arhive zilnice: 6 iulie 2019
Îmi deschid un ong!
M-am decis.
Supărat că guvernu modifică (din nou!!!) codul fiscal și de anul viitor bagă o mică taxă de 500 dă lei pă Lună (oare cît o fi pă Pămînt?) pă pefeauri, îmi fac un oenge. Nu prea știu eu care-i diferența, dar vreau să protestez închizînd pefeaul actual. Să nu lucrez la Negru, adică la Obama. Ce bombă-i guvernu ăsta!
M-am gîndit să-mi deschid un oenge pentru realizarea tuturor. Pentru fericirea tuturor ce vor să devină mai buni, mai înalți, mai drepți și mai unici (vorba vine…).
Am găsit metoda: un ong pentru aruncarea personală-n aer. Nu mă implic în călăuzire, nici în dotare. Doar în fotografierea de la distanță a evenimentului. Vorba aia: le sar în ajutor. Și-i imortalizez. Voi privatiza ce face guvernu pe banii boborului.
La cerere pun și benere: doar virtuale, că celelalte sunt perisabile. Mai ales benere negre. Să fim sobri totuși…
Pentru doritori există varianta kamikaze, lansare de rachetă eșuată, etc.
Voi promova jocul de societate uite bomba-nu-e-bomba, pe principiul alba-neagra. Numai pentru cunoscători. Ușuraticii și neserioșii să mă ocolească!
Pentru domnișoare și doamne doritoare de văduvie rapidă echilaterală (adică în ambele sensuri; rog înțelegere…) se va practica turismul bombardant cu aplicații practice la fața locului. Ținuta obligatorie! De preferință neagră, să acopere tot corpul, chiar și conștiința. Dacă există.
Expresia preferată-mi va deveni „Ce bombă!” Și săritura de la trambulină va fi evident, bombă. Dulciurile preferate vor fi bomb-oanele, iar băutura preferată va fi Bomb. Vedeți:
sursa: http://www.drinkbomb.com/
Hepi bombing!
Bombs ăuei!
O să bomb-ănesc!
Între timp guvernu a venit cu alte bombe. Astea-s vechi de prin 2014…
Filmul vieții
Se spune că în momente de stres deosebit îți trece prin fața ochilor filmul vieții. Undeva în creierul nostru se află memorate toate momentele vieții noastre. Chiar și alea pe care le-am uitat. Atunci și acolo, de obicei în împrejurări vecine cu moartea, cineva, poate Dumnezeu, poate ADN-ul imprintat în noi ca oameni ne joaca o festă. Căci cum altcumva s-ar putea numi ultimul film din viață, cel la care nu poți să dai replay. Cel care nu mai poate fi modificat.
Eu n-am avut ocazia să-mi văd filmul acesta. Cel puțin nu pînă acum. Deși au existat supraviețuitori care au povestit cum se desfășoara fenomenul, este cert că toate imaginile înregistrate nu pot fi șterse, alterate, trucate. Este exact ce am trăit, nimic altceva. Ceea ce este bine. În fine nu ne mai putem minți și vedem cine am fost. Visătorul din noi dă nas în nas cu propria-i realitate. Ne este un film artistic, este unul documentar. Istoric. Și deși poate regretăm unele scene, suntem bucuroși că am scăpat cu viață. Recunoscători Cerului că am mai primit o păsuire. Căci cum altfel s-ar putea numi ea?
Ei bine, ieri am fost la întîlnirea de 45 de ani de la terminarea liceului. Pe vremea cînd liceul industrial se făcea cinci ani. Ne-am văzut circa 60-65 de tineri de 64 și 65 de ani. Cîte unul mai fentase sistemul și înncepuse școala cu un an mai devreme… O droaie de păr cărunt sau lipsă de păr. Doar unul dintre noi mai era blond, neschimbat în ciuda cîtorva kile în plus. Mulți ochelari și multe cămăși foarte rotunde. Pînă și eu m-am îngrășat…
Mulți, poate prea mulți absenți pentru care am ținut un moment de reculegere. Dar dincolo de partea tristă, am depănat amintiri, am încercat să refacem filmul vieții și să-l împărtășim cu ceilalți. Am reușit întrucîtva. Din fosta mea clasă, D, am reușit să ne vedem doar 12. Dar ce 12! Din Germania, Israel, România. Nemți, maghiari, slovaci, evrei, români fără alte naționalități.
Au fost cel puțin doi colegi ce nu i-am văzut de 45 de ani. A fost un coleg dintr-o clasă paralelă, cetățean american, ce l-am confundat cu un coleg de armată. Și cireașa de pe tort, au fost prezenți patru profi, din care trei ai clasei mele. Proful de istorie, profa de română și proful de chimie ce în ianuarie face 90 de ani și a fost de față cînd baronul Neuman a fondat echipa de fotbal UTA, multiplă campioană națională. Acum cinci ani ne-a promis ca va fi prezent la întîlnire și s-a ținut de cuvînt. De data asta ne-a promis că va fi prezent și la următoarea, peste cinci ani. Să de-a Domnul să ne revedem cu toții! Filmul vieții să continue!