Filmul vieții


Se spune că în momente de stres deosebit îți trece prin fața ochilor filmul vieții. Undeva în creierul nostru se află memorate toate momentele vieții noastre. Chiar și alea pe care le-am uitat. Atunci și acolo, de obicei în împrejurări vecine cu moartea, cineva, poate Dumnezeu, poate ADN-ul imprintat în noi ca oameni ne joaca o festă. Căci cum altcumva s-ar putea numi ultimul film din viață, cel la care nu poți să dai replay. Cel care nu mai poate fi modificat.

Eu n-am avut ocazia să-mi văd filmul acesta. Cel puțin nu pînă acum. Deși au existat supraviețuitori care au povestit cum se desfășoara fenomenul, este cert că toate imaginile înregistrate nu pot fi șterse, alterate, trucate. Este exact ce am trăit, nimic altceva. Ceea ce este bine. În fine nu ne mai putem minți și vedem cine am fost. Visătorul din noi dă nas în nas cu propria-i realitate. Ne este un film artistic, este unul documentar. Istoric. Și deși poate regretăm unele scene, suntem bucuroși că am scăpat cu viață. Recunoscători Cerului că am mai primit o păsuire. Căci cum altfel s-ar putea numi ea?

Ei bine, ieri am fost la întîlnirea de 45 de ani de la terminarea liceului. Pe vremea cînd liceul industrial se făcea cinci ani. Ne-am văzut circa 60-65 de tineri de 64 și 65 de ani. Cîte unul mai fentase sistemul și înncepuse școala cu un an mai devreme… O droaie de păr cărunt sau lipsă de păr. Doar unul dintre noi mai era blond, neschimbat în ciuda cîtorva kile în plus. Mulți ochelari și multe cămăși foarte rotunde. Pînă și eu m-am îngrășat…

Mulți, poate prea mulți absenți pentru care am ținut un moment de reculegere. Dar dincolo de partea tristă, am depănat amintiri, am încercat să refacem filmul vieții și să-l împărtășim cu ceilalți. Am reușit întrucîtva. Din fosta mea clasă, D, am reușit să ne vedem doar 12. Dar ce 12! Din Germania, Israel, România. Nemți, maghiari, slovaci, evrei, români fără alte naționalități.

Au fost cel puțin doi colegi ce nu i-am văzut de 45 de ani. A fost un coleg dintr-o clasă paralelă, cetățean american, ce l-am confundat cu un coleg de armată. Și cireașa de pe tort, au fost prezenți patru profi, din care trei ai clasei mele. Proful de istorie, profa de română și proful de chimie ce în ianuarie face 90 de ani și a fost de față cînd baronul Neuman a fondat echipa de fotbal UTA, multiplă campioană națională. Acum cinci ani ne-a promis ca va fi prezent la întîlnire și s-a ținut de cuvînt. De data asta ne-a promis că va fi prezent și la următoarea, peste cinci ani. Să de-a Domnul să ne revedem cu toții! Filmul vieții să continue!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s