Numărătoarea…


Am eu o teorie. Evident nu-i perfectă. Ba-i total subiectivă. Răutatea de pe lume. Nu știu dacă-i răutatea de clasa sau de rasă. Adică-s mînat de ura de clasă sau de rasă. Dar cel puțin o am.

Am moștenit o numărătoare. Pe la șapte ani. De la soră-mea. Clasică. Cu bile de lemn. Roșii. Destul de mare să nu-ncapă-n ghiozdan. Că pe atunci îi spunea ghiozdan. Nu mai țin minte dacă se încadra în peisaj înainte sau după bețișoarele legate în zeci și sute… Dar era de neconceput să pleci de acasă sau de la școală fără numărătoare.

Într-o după-masă, după terminarea orelor mergeam spre casă, Cu doi colegi. Unu Relu, de pe același rînd, din fața mea, alrul-l uitai. Nu mergeam pe drumul obișnuit. Probabil ca să merg cu ei…

Pe la liceul economic, pe atunci școală profesională T.A.P.L., Relu-mi zice, că mă agitam cu numărătoare cînd în dreapta, cînd în stînga fiind în culmea fericirii (habar n-am de ce…):

– Mă, unde ți-i ghiozdanul? Aveam un ghiozdan de carton presat. Verde. Ieftin. Mi-era rușine cu el. Eu și doi frați ce păreau ai nimănui mai aveam așa ceva-n școală. Panicat, în același moment am făcut stînga-mprejur și-am fugit la școală.

Exista o intrare prin spate la Ghiba Birta. Am urcat treptele-n fugă, am deschis ușa clasei. Ce să vezi? Aer de nerespirat. În băncile noastre se înghesuiau ditamai oamenii mari. Ba unii erau în uniformă de armată. Cine știe, poate să fi fost și milițieni acolo… N-a contat. M-am dus direct la banca mea, m-am aplecat și-am scos ghiozdanul din pupitru. Am ieșit cum am intrat, nimeni n-a zis nici pîs. Ce bine că nu era nimeni la catedră!

Ei n-aveau ghiozdane. Nu păreau să aibă cărți sau caiete.

Nu mai țin minte, da nici nu-i important, dacă și cînd i-am ajuns din urmă pe colegi. Ghiozdanul era-n mîinile mele. Aveam cărțile și caietele. În clasă nu mai rămăsese nimic. Oare?

În clasă rămăseseră elevii de la seral. Ăia mari, mai mari decît cei din clasa a opta care aveau cursuri dimineața. Și a căror desene le admiram pe pupitre… Erau oameni maturi. Erau neobișnuiți. Respingători. Cel puțin pentru mine. Prejudecăți. De copil de clasa-ntîia…

Mai tîrziu, pe la liceu, am făcut cunoștiință cu oamenii de bază ai industriei locale. Foști ofițeri din armata română. Nu mai corespunseseră și fuseseră transformați în cadre tehnice. De asta avea nevoie Partidul. Se număraseră printre seraliștii fără ghiozdane.

Dar să n-atentăm la reputația lor sau a școlii. A școlii românești din anii 60. Cine știe, seraliști fără ghizdane n-o fi fost așa de grav. Nici fără cărți. Nici fără caiete. Important era că erau acolo. Că făceau școală. Fără doar și poate!

La banchetul de 45 de ani de la terminarea liceului de acum o lună și ceva, unul dintre foștii mei colegi, ce încă mai lucrează în învățămîntul superior, se plîngea de slaba calitate a elevilor de liceu. A fost aprobat unanim. Ce școală se făcea pe vremea noastră! Ce școală?

O școală ideologică. Atît. Și noi credeam că-i extraordinară.

Și azi se face la fel. De exemplu școala de poliție. Mai precis academia. Cu doctorate plagiate. Cu MULTE doctorate plagiate. Adică cu hoți între polițiști. Adică cu decani a căror teze de doctorat nu se mai găsesc.

Probabil că s-au evaporat asemenea ghiozdanelor, cărților și caietelor seraliștilor de partid ai anilor 60. Pe cînd partidul își dăduse seama că nu poți conduce o țară fără oameni școliți. Doar că deși în bănci, oamenii ce se școleau mimau procesul. Ei ne-au condus mai departe. Și a ieșit în anii 80 ce a ieșit. O răsturnare din cauza valorilor impuse de o clasă. De o dictatură a proletariatului eșuată.

Ce ne așteptăm de la partidul ce conduce România? Ce așteptăm de la poliția coruptă a României? Dacă cei ce-i învață pe polițiști sunt hoți, ce concluzii pot să tragă cursanții?

Noi va trebui să adaptăm la secolul XXI zicala aia cu nu fă ce face popa, fă ce zice popa. Adică nu fă ce face polițistul, fă ce zice el? Sau nu fă ce face proful polițiștilor, fă ce zice el? Păi eu garantez că profu ăla habar n-are ce zice! Nu de alta, dar dacă teza de doctorat a fost plagiată, cursurile cum ar putea fi? Plagiate, dar de unde?

Hei, domnu polițist, mai este timp să te întorci din drum. Vezi că ți-ai uitat numărătoarea. Sau ghiozdanul? Vorba aia: unde?

Eu m-am întors ușor din drum după numărătoare. Tu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s