Cum te poți face frate cu dracu?


Se știe-n poporul român că dacă trebuie sau dacă vrei, te poți face frate cu dracu. Ciudat! Cum să te faci frate cu cineva care nu e om? Și totuși… La asociația religioasă de care aparțin se predică acum despre lupta spirituală. Mai în glumă, mai în serios, vreau să-mi aduc și eu contribuția. Așa, mai din popor, de la nivelul meu.

E drept, am studiat și eu subiectul, adică l-am studiat pe tartorul cel mare, dar asta a fost demult de tot. Mai precis, în 1994. De atunci multe s-au schimbat. Așa că, abordînd acest subiect ciudat, spinos și periculos deci, am decis să aduc și eu propria-mi contribuție. Iată ce am descoperit în ceea ce privește întrebarea Cum te poți face frate cu dracu:

Te poți face frate cu un drac dacă:

1. îl adoptă părinții tăi;
2. te faci frate de cruce cu el;
3. te naști în familia lui;
4. se naște el în familia ta;
5. ajungi la casa de copii și este și orfanul de el abandonat acolo;
6. ești înfiat în familia dracului;
7. te duci la aceeași biserică cu/ca el;

Gata. Numărul perfect!

Și totuși încă una: te înscrii în PSD!

Nu se termină pînă nu se termină…


Mă tot lupt cu răzbunarea. Da, știu! Răzbunarea-i a Domnului. Dar e așa de plăcută cînd e a mea! Și de aici continua tensiune. Un fel de linie sinusoidală fără sfîrșit. Ca și alfa și omega. Ca începutul și sfîrșitul. Sau poate tocmai că de aia. Ce-mi mai plac filmele în care răii o încasează la final. Sau înainte de final. Mai ales cînd e și un pic de suspans…

Și pentru că ați rămas interziși cu privire la subiect, hai să vă luminez: cică se duce PSD-ul pe rîpă. Ce mi-ar place! Ce ne-ar place! Tuturor! Și acum unii-i cîntă prohodul. Asta m-a făcut să-mi aduc aminte despre alegerile pierdute de PDSR și cîștigate de CDR. A urmat dezastrul. Și PSD/PDSR a ajuns din nou la guvernare cu un parlament majoritar. Din păcate și cu ajutorul altora. Și cu inepția liberalilor, țărăniștilor și a pediștilor.

Și atunci am crezut, am fost total convins cînd s-a anunțat rezultatul alegerilor, că PDSR-ul va fi aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Și mulți au crezut ca mine. Eram optimiști. Mai ales după a doua oprire a minerilor în drum spre București. Nu era o reparație totală, dar mi se pare ca se făcuse în sfîrșit dreptate. M-am înșelat. Nu s-a sfîrșit.

FSN alias FDSR, alias PDSR, alias PSDR, alias PSD, a revenit la putere. Și acum nu o părăsește. Interesant? Nu, nu este interesant. Este tragic. Este tragic pentru că opoziția are impresia că puterea este mai importanța decît strivirea capului șarpelui ce ne-a ținut pe ultimul loc în Europa. Dacă vreți o comparație, e ca și cum prin ianuarie-februarie 1945 Aliații (USA, Marea Britanie, Franța și URSS) s-ar fi decis să se lupte între ei pentru hegemonie în Europa înainte de a înfrînge Germania nazistă. Ar fi fost un adevărat dezastru pentru planeta asta. Nu ca cei șase ani de război de pînă atunci ar fi fost o petrecere cu lăutari…

Același pericol ne paște și azi. Din partea lui Ponta, ALDE, din partea naționalităților și a maghiarilor. Și a altor partide și partiduțe. Pentru ca puterea îmbată. Nu doar corupe…

Comuniștii aveau o vorbă ce cred că ar prinde bine în momentul de față: Vigilență tovarăși! Ei da, acum opoziția trebuie să se întovărășească. Dar nu ca să cîștige doar, ci să facă în așa fel încît să nu mai scoată capul Fiara. Și pentru asta trebuie ca unii să-și sacrifice interesele. Oare poporul sacrificat mai bine de jumătate de secol pe altarul politicii n-ar merita asta? Oare țara asta ar trebui să mai treacă printr-o alta experiență traumatică?

Tocmai am terminat o carte pe care odată ce am pus mîna și n-am mai putut s-o las: Adriana Georgescu, La început a fost sfîrșitul. Ar fi bună de introducere la Vremuri second-hand a Svetlanei Alexievici. Păcat că nu este tradusă în limba rusă. Păcat că nu este în programa școlară. Ar trebui să fie.

Ar trebui să știe toată lumea cum și de ce după ciumă brună a urmat ciuma roșie. Și că doar luptînd pînă la victoria finală, pînă cînd ultimul păduche purtător de ciumă roșie va dispare, atunci va fi și ciuma eradicată. Suna a propagandă? Poate că da. Dar cînd mă gîndesc la grozăviile ciumei roșii, la îndobitocirea programată ideologic, la distrugerile cauzate, atunci îmi dispar toate scrupulele.

Dacă după cum spune Adriana Georgescu La început a fost sfîrșitul, cînd se va mai termina sfîrșitul? Depinde de noi. S-a văzut la ultimele alegeri. Să se vadă și-n continuare. Pentru că nu se termină pînă nu se termină cu PSD-ul și cu aliații lui. Cu ciuma roșie și cu păduchii ei.

Răzbunarea-i a Domnului. Dar numai cea din final. Între timp noi suntem responsabili. Să facem dreptate. Să se facă dreptate. Să se termine odată. Ca să nu mai înceapă Fiara să miște. Și ciuma să omoare. Să moară păduchii!

De aia-mi place reclama aia: Distruge toți gîndacii. Și ouăle lor. DEFINITIV!!!

Zîmbiți vă rog!


Am fost, ca unul ce a terminat armata, în Gărzile patriotice. Acasă aveam o uniformă de doc cu centură și o pereche de bocanci militari. Ne scoteau la trageri sau la vreo aplicație de apărare a unui obiectiv, ne mai puneau să cîntăm pe la vreo Cîntare a României și dădeam onorul la vizitele lui și ale ei. Bașca cîte o noapte cu Miliția pentru menținerea ordinii. Adică milițienii ne spuneau după juma de ora de patrulare: Aveți alte probleme, drum bun, somn ușor, ați fost cu noi pînă la orele 24… Și așa aveam o zi liberă.
Mai interesantă a fost păzirea unui secții de votare prin anul 1980. Am stat de veghe noaptea într-un liceu cu urnele. Dimineața a sosit un milițian, șefa comisiei și comisia s-a apucat de numărarea voturilor. Am stat și noi gură-cască.
Pe vremea aceea era un singur candidat la alegeri și alegerile pentru președinte coincideau cu cele pentru Marea Adunare națională de care va face cazul Ceaușescu în ultima sa pledoarie de nevinovăție.
Deci se vota cutărică pentru MAN și Ceaușescu ca președinte. Sau puteai să pui un alt nume pe ambele buletine. Ăsta este un avantaj ce nu știu dacă se regăsește și azi.
N-are legătură directă cu subiectul, dar nu mă pot abține să nu menționez că în cazul votului la președinție au apărut nume foarte cunoscute, mai ales a unui personaj devenit celebru printre români. Ați ghicit: Bulă! Cert este că după ce Bulă a devenit candidatul mai multor cetățeni ca alternativa la Ceaușescu, noi am fost invitați afară. Am ieșit afară foarte contrariați, dar evident, zîmbind.
În final milițianul ce se oferise să escorteze mașina tovarășei șef de comisie pentru transportul voturilor numărate a fost și el contrariat de refuzul acesteia. Și iar am zîmbit.
Morala: în afară de Iohannis, Paleologu, Dăncilă, dacă legea comunistă mai este încă valabilă, se poate trece un alt candidat, mai popular. Bulă, Dragnea, Ceaușescu, Neamțu, Papahagi, Vosganian, Ion Vodă-cel-cumplit, Țepeș, Mihai (oricare dintre ei…) sau Peter Costea. Nu zîmbiți!
După cum zicea si Caragiale prin glasul unuia dintre personajele sale: Dorința poporului stimabile!
Acum zîmbiți vă rog! Urmează campania electorală!

Nefericirea de a fi tot timpul fericit (2)


Cred că Dumnezeu a fost nefericit înainte de facerea omului. Că altfel nu se explică de ce l-a creat. Tocmai îl pusese pe Lucifer la respect (nu respectul ăla din fotbal), cînd își dădu seama că-i lipsește ceva. Ceva ce nu fusese încă creat. Așa că, puff: l-a modelat. Inspirație. Puff: iaca că umblă ca un nătîng. Adică singur. Pînă și miriapozii umblau în perechi. El se aținea prin copaci zăpăcind zburătoarea neclocitoare de ouă: cucu-cucu! Era singur. În mod normal cînd are o problemă omul mic se duce la mama. Dar nu. De data asta mama era tata. Sau invers. Cine poate ști? Nimeni nu ne-a spus. Nici măcar în cartea aia mare nu scrie despre așa ceva.

Și tata-mama i-a dat una de l-a adormit. L-a descusut. L-a descoastificat și l-a cusut la loc. Fără fire. Deci se poate face o operație fără fire. Și așa a apărut în univers fericirea. După nefericirea singurătății, fericirea în cuplu. Fără prieteni. Eventual cu vreo pramatie de maimuță. Sau de cîne flenduros și nepuricos. Rețineți că la vremea respectivă exista doar o pereche specializată transmisibilă la om. O fi fost o fericire tristă asta fără prieteni? Mă gîndesc ca dacă ar fi fost cu prietenii la un bauling în paradis Adam ar fi scăpat de fructul cu caracteristici de cartonaș roșu. Ce interesant! Dacă semaforul e pe roșu te oprești. Dacă cartonașul e roșu, pleci. Sunt confuzat! Ce culoare avea fructul ăla? Era Eva daltonistă? Nu. Dalton nu se născuse încă!

Deci Adam și Eva iau contact cu realitatea via interfeis reptilian. Îngerași-i dau afară-n lume înțolindu-i șic și secsi. Haine de piele mulate. Probabil. Și se pun pe făcut copii. Mai întîi băieți. Asta spune ceva despre Adam. Dpdv fizic.

Dar oare erau fericiți? Io zic că da. Chiar în afara raiului. Erau singuri cu regnul vegetal. O întrebare: Animalele au fost expulzate din paradis? Cartea nu spune. Deci erau fericiți. Chiar dacă nu erau creștini? Da! Chiar dacă nu erau căsătoriți în biserică? Da. Ilogic, dar erau fericiți. Erau tineri, chiar foarte tineri. Fotogenici. Cei mai fotogenici. Nu plăteau impozite. N-aveau cenepeu. Alimentație bio. Nexam euri. Nexam tevea. Fără texte: cumpărătorul este obligat să păstreze bonul pînă la ieșire… Ieșirea va fi peste cîteva mii de ani bune. De la Adam la Moise… Bonul s-ar fi pierdut. Fericire fară griji, ca-n paradis. Un pic mai conștientă.

Nefericirea primei crime. După nefericirea omorîrii primelor oi. Ce bine că Abel nu era activist pro-animale! Cain poate era. Vegetarianu! Degeaba. Tot l-au prins. Da a luat cu suspendare. Un fel de ,,la locul de muncă. Era nefericit și l-a ginit pe fra-su. Nu era mare bai. Nu apăruse Monitoru Oficial cu Legea. Încă. Era pe persoană fizică, cum s-ar spune…

E bine că Adam n-a călcat pe alături. E bine că Adam n-avea soacră, era fericit de-a binelea! Fără veri, verișoare, cumetre și cumetrii, fără nași, nașe și fini, fine. Evident fără mătuși, mătușoi, unchi sau unchioaie. Pur. Simplu. Mama-tata, frați-surori. Fericire totală. Simplă. În familia ne-extinsă. Ca la-nceput! Adam era așa de fericit că nu și-a mai dat seama. Și așa a ajuns la nefericire. I s-a aplecat de atîta fericire. Nu tu vînătoare. Nu tu pescuit. Nu tu alte probleme științifice. Singura lui problemă a fost de ce, cum și cu ce să taie cordonul ombilical la toți noii născuți. Ba se panicase cînd observă că ei doi n-au ombilic. Erau perfecți. Erau fericiți. Fără alocație.

In God we trust! – sau În cine credem?


În 1990 unui baptist i s-a propus să intre în PNȚ. S-a speriat și n-a intrat. Era perioada Tîrgu Mureș. Cea a inventării dosarelor ca și colaborator al Securității tuturor celor ce nu erau pe placul FSN. N-a contat că o soră mai credincioasă avusese un vis în care el ajunsese președintele României. Fiecare visează ce aiureli vrea… În definitiv tipul era pastor al unei bisericuțe de oraș, avea contacte afară și prieteni de marcă. Familie, studii de terminat, mașină, casa, etc.
Apoi a apărut fenomenul Dugulescu. Apoi, un cunoscut, tot baptist, a dat sfoară-n țară dacă să se bage-n politică sau nu. Tot în PNȚ. I-am spus că mai bine nu. A ales da. A ieșit după vreo douăzeci de ani mototolit bine. Dar în viață.
L-am mai știut pe Popa Dorel. Eram cîndva colegi de liceu. Am jucat fotbal împreună. Ba țin minte pînă-n ziua de azi unul dintre golurile pe care mi le-a marcat într-o oră de educație fizică. Am vrut să boxez mingea în loc să mă întind după ea… Și listele de protest la adresa uniunii baptiste în favoarea sa pe care am obținut semnăturile unora din biserica pe care o frecventam.
La întîlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului n-a avut timp să vină. Era primar din partea PSD fără să fie membru al partidului. Apoi am aflat că s-a dus într-un loc mai bun. După ce n-a mai fost reales. Era și el pastor.
Dugulescu, celălalt frate sau Dorel Popa au făcut politică. Poate bine sau foarte bine. Dar se poate spune că au făcut ce au putut sau au știut. Sau mai bine zis, ce n-au știut. Pentru simplu fapt că nimeni nu i-a învățat să facă politică. Pentru că au avut bun simț au făcut totuși față. Chiar dacă în vremea apusă unii au dat cu subsemnatul.
Apoi ne-am luat de cap. Unii cu alții. Pe diverse motive. Dar nu pe alea politice. Am făcut șvaițer bisericile, școlile, în general cam tot. Și acu vrem napoi în politică. Cu fețe noi. Că astea vechi s-au dus. Fără prea multe urme, testamente sau influențe. de ce făra astea? Pentru că nu-mi amintesc Legea Dugulescu în favoarea persoanelor cu handicap. Sau Legea pastor cutărescu în favoarea altei categorii de persoane defavorizate.
Și au apărut secretari de stat, ba chiar miniștrii pocăiți. Pe cine reprezintă? Cui slujesc? Cînd? Impresia pe care-au lăsat-o este că n-au nici o treabă cu God. Pentru că nu se vede. Pentru că nu se aude. Pentru că e doar politică și nimic mai mult.
O dată am dat și eu mîna cu un senator din ăsta. Nu-i țin minte numele. Precis că l-a uitat pe-al meu în secunda următoare. Costumul îi venea turnat.
Apoi a venit Costea. Cu surle și trîmbițe. Cu susținere. După publicitatea referendumului. Fîs…
Și așa ajungem la Alternativa, la dreapta și la alte alternative. Acum ceva timp Mihail Neamțu era cam zglobiu prin parlament fluturînd tricolorul prin fața nasului unei vipere. Și? Fusesem prieten cu el pe Facebook. L-am desfrienduit după mai multe afirmații pe care le-am considerat ciudate. L-aș caracteriza ca un profitor ieftin cu ambiții mari. De ce? De aia. De șopîrla alunecoasă. De Boris Johnson creștin.
De ce spun asta riscînd să-mi antagonizez prietenii, frații? Pentru că se știe încă din antichitate, creștinii sunt naivi. Mai ales în materie de politică. Sunt vulnerabili la minciuni. La minuni. La ceva ce pare o minune. De exemplu la Constantin. Știți care. La Napoleon. La Hitler. La Ceaușescu. Mai țineți minte osanalele la adresa lor. Și doar o infimă minoritate a fost contra. A riscat. A fost persecutată. Sau lichidată. Asta în vreme ce biserica se bucura de pace… Ce pace! Vecină cu moartea.
Care creștin de marcă a stat pe tronul cezarului? Sau să o iau mai nuanțat: care creștin de marcă a devenit papă? Unii spun că nici măcar Petru…
Și ar mai fi de lămurit ceva. Treacă de la mine botezul lui Constantin pe patul de moarte. Treacă de la mine sîngele vărsat în numele Bisericii sau a lui God. Sau banii cheltuiți că în God we trust. Cei ce au ca mărturisire de credință botezul adulților, nașterea din nou, apartenența la o biserica vie ar trebui să-i voteze pe cei ce miros a creștinism pentru că tămîiază-n stînga și-n dreapta cu pompă intelectuală? Că se aseamănă cu domnii veacului acestuia?
Doar pentru că cineva luptă pentru dreptate, nu înseamnă că este și de partea lui God. Și în Germania lui Hitler hoții mergeau la închisoare. Iar homosexualii în lagăr. Nu puțini creștini au ajuns în lagăre. Doar că cei mai mulți n-au ajuns. Și nu au ridicat vocea. Nu au sabotat nazismul. Ba din contra. Au fost buni patrioți. Dar cum rămîne cu God și cu politica? Trebuie să creadă politicianul în God?
Să nu mă înțelegeti greșit. Nu sunt contra unui creștin care face politică. Sunt doar contra oricărui creștin care-l folosește pe God în numele partidului, al său personal pentru avantaje politice. Ce este el? Un alt tip de proroc mincinos. Sau de profitor. Profitor cu convingeri creștine. Ce, n-ați mai văzut așa ceva? Deschideți o carte de Istoria Bisericii. Oricare!
Domle, ești creștin și vrei să faci politică? Dă-i drumul! Dar nu amesteca bărcile că ți se udă poponeața! Vrei să schimbi lumea? Încearcă! Poate vei reuși. Dar nu amesteca Apocalipsa și agenda ta politică că s-ar putea să iasă rău. Chiar dacă creștinii sunt naivi, ceilalți nu sunt. Și ei n-au milă.
Încă un argument în defavoarea creștinismului amestecat cu politica? S-a constatat că prorocii mincinoși au adepți mai loiali decît cei adevărați, considerați banali. Nu credeți? Să vă spun de ce. După ce mincinosul a greșit data declanșării apocalipsei, adepții săi nu puteau să admită că au fost duși de nas. Că au fost prostiți. Așa că l-au susținut, l-au urmat, l-au crezut. În continuare. Nu puteau admite că EI au greșit. Sau cine știe, God a mai dat har…
Aveți grijă să nu cădeți în categoria asta de credincioși super-creduli. Și nu uitați încă un lucru sau mai bine zis o avertizare: spre deosebire de prorocii mincinoși acei proroci poate banali prin adevărurile pe care le enunță se remarcă de obicei printr-o calitate negativă: deranjează!
Te-am deranjat cumva? N-am nici un merit! In God I trust!