Cum mai ești?/Cum ești?


 

Păi cum să fiu? Dacă așa mă întrebi, așa o să-ți răspund: ANORMAL! Și așa încep privirile ciudate.

În primul rînd, o astfel de întrebare, după părerea mea prostească, este neavenită. În ce condiții? Ar fi cîteva:

În primul rînd, dacă o plasezi ca pe un fel de hau du iu du. Ce riști? Să ți se răspundă tot așa, da tu, cum mai ești?

În al doilea rînd, nu poți să întrebi pe cineva cum mai este, dacă acel cineva, indiferent cine este, nu îți este foarte apropiat. De ce s-ar destăinui în mijlocul străzii, la prima vedere, cum îi merge viața?

În al treilea, primordial pentru o astfel de întrebare, ce după părerea mea ar trebui ignorată, ar trebui ca cel ce pune o astfel de întrebare să se destăinuie, să-l lase pe cel pe care are intenția să-l investigheze, să vadă mai întîi ce este în sufletul său. Să se deschidă și să se facă vulnerabil. După aceea, se poate ca cel cu care poartă discuția să se destăinuie dacă i-a cîștigat încrederea… Dacă!

În al patrulea, n-aș avea curajul să întreb cum mai este cineva nici dacă mă rog pentru persoana aceea în fiecare zi. De fapt n-am curajul s-o întreb așa ceva nici pe soția mea. Poate pentru că vreau să respect intimitatea și integritatea fiecăruia. Ceea ce nu mă scutește să mă rog zilnic pentru fiecare.

În al cincilea rînd, dar nu ultimul ca importanță, o astfel de întrebare ce presupune un răspuns sincer, amplu și direct, este total neavenită. Tocmai pentru că presupune așa ceva. Hai, chiar crezi că ne aflăm amîndoi în confesional și o să încep automat cu bles mi padre for aiv sind? Zău așa…

Printre ultimele ca importanță poate, se înscrie respectul față de persoana căreia i-aș plasa o astfel de inchiziție amatorească: automat o astfel de întrebare presupune superioritatea celui ce o pune. Nu poți întreba așa ceva o femeie dacă ești bărbat. Nu poți întreba așa ceva dacă interlocutorul tău este mai în vîrstă. De ce? Pentru că presupune că ești mai înalt în grad. Și nu mi se pare.

Și poate ultima: atunci cînd pui întrebarea Cum mai ești? – impui ceva. Îți impui statutul de om fără probleme. De om bine. Rezolvat. Cine ți-a dat acest statut, cel cu care vorbești? Nu cred. De ce Isus răspundea cu o altă întrebare la întrebări de acest gen? D-aia!

Nu mai pune întrebarea asta. Nu mai minți că tu ești singurul OK. Nu TE mai minți. Ești doar un om… Ca mine.

Acum te-ai prins de ce răspund la o astfel de întrebare cu: ANORMAL? Ca să fii normal…

De Alexandru Nădăban Publicat în 2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s