Eu bisericesc, tu bisericeşti, el, ea bisericeşte. Noi bisericim, voi bisericiţi, ei, ele bisericesc!


Asta scriam in martie 2012. A mai trecut ceva timp. Ce părere aveți, sună la fel azi?

Cam aşa ar suna la timpul prezent încercarea de a conjuga „eu merg …la biserică”. Pentru că dacă eşti creştin nu se poate „să mergi la biserică”. Nu, nu greşesc: în Noul Testament nu există ceea ce noi numim „a merge la biserică” cu bî mic sau cu bî mare! Acolo biserica există, este, transmite salutări sau orice altceva, dar nu se merge la ea, eventual se vizitează dacă este în altă localitate.  Atunci de ce se închide biserica între patru ziduri?

Unul dintre motive ar fi sentimentul de insecuritate sau mai pe româneşte spus, lipsa de siguranţă. În Vechiul Testament au mai fost cîteva tentative de a-i închide pe cîte unii între patru ziduri. N-au reuşit. Spunea un personaj vestit: M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabeel. El se închisese, şi a zis: „Haidem împreună în Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem uşile Templului: căci vin să te omoare, şi au să vină noaptea să te omoare. Eu am răspuns: „Un om ca mine să fugă? Şi care om ca mine ar putea să intre în Templu şi să trăiască? Nu voi intra!”

La sentimentul de nesiguranţă antidotul, la fel ca în cazul unor animale fără apărare (sardele, antilope, păsări), unii ce merg la biserică au impresia că este numărul mare.  Cu cît mai mulţi, cu atît mai bine. Cu toate că suntem denumiţi „turmă mică” şi în ciuda faptului că ni se tot spune de mii de ani că nu numărul contează, ci calitatea, avem ambiţia să nu credem aşa ceva. Mă duce gîndul la un vers celebru ce sună mai altcumva:

„Sculaţi nu-i nici o mîntuire în regi, ciocoi sau dumnezei,

Unire, muncitori, unire

Şi lumea va scăpa de ei!”

Oare la ce s-a gîndit Isus Cristos cînd le-a spus cîtorva ucenici „Duceţi-vă în toată lumea”? De ce oare i-a împrăştiat din Ierusalim cînd stăteau aşa frumos acolo, mai întîi în odaia de sus, apoi în templu? Mister! Probabil că voia să le dea de înţeles că trebuiau să îşi facă şi ei ceva asemănător cu templul care va fi demolat, ceva la care să le dea un sentiment, un filing al apartenenţei, cînd vor fugi să se ascundă în alte cetăţi şi ceva ce avea să rămînă pentru a depune mărturie în locul lor atunci cînd ei vor fi dispărut în urma persecuţiilor. Aiurea!

Ce ne vom face cînd nu va mai fi un loc denumit biserică spre care să mergem duminica? Păi ne vom desfiinţa! De ce să mergem altundeva, spre cer sau spre Dumnezeu? Mai bine mergem spre nişte ziduri mute în care să ne băgăm banii, viaţa, copiii şi speranţele. Poate aşa vom fi fericiţi!