Adevărul… și numai adevărul?


Cineva spunea că nu se poate trăi numai spunînd adevărul. Și este adevărat. Cîteodată mai trebuie să spunem și altceva. Să îndulcim adevărul care este… crud. Și eu care credeam că nu este încă… copt.
La tribunal ni se cere în mod imperativ, sub iminența pedepsei să spunem adevărul și numai adevărul. Ba chiar să jurăm că așa o să facem. Poate de aia avem o justiție așa strîmbă. Păcătoșii de noi!
Ba în vechime se spunea ca dacă nu spui adevărul la timp era mare bai. Mureai. Nu avem probleme cu asta acum. Încă n-am aflat adevărul cu privire la teroriștii din decembrie 89. Și n-a mai murit nimeni. Nici măcar Iliescu.
Dar, ce este adevărul? Unii zic că este sau era, la un moment dat, realitatea. Alții că era cineva. Dar cei mai mulți spun acum că adevărul este unul relativ. Depinde ce înțeleg ei prin relativ. Relativitate? Și n-ai nevoie de prea multe cunoștințe de filosofie ca să te prinzi că fiecare școală (chiar o fi școală?) de gîndire inventează și susține un anume adevăr. Dacă nu-l cunoști ești declarat habarnist, încuiat, sărac cu duhul sau și mai rău, dușman.
Pentru a evita toate astea trebuie să admiți adevărul altora, să-ți inventezi propriul adevăr sau să minți și să te minți. Cumva trebuie să supraviețuiești. Și astfel să dai peste cap adevărul. Sau să îl reinventezi. Adevărul se mua.
Adevărul este ce îmi face bine mie. Ce îmi convine. Ce mă ajută. Ce mă protejează. Sau ce mă face să ajung de la A la B. Cu alte cuvinte să mă fac frate cu codru, pardon, dracu, ca să trec puntea. Sau examenul. Sau eșecul ăsta. Sau mai știu eu ce. În final să reușesc.
Bun. Dar atunci nu mai trebuie să mă supăr că sunt înșelat. Că sunt depășit pe dreapta. Că alții au succes. Că în loc de aer inhalez poluare. Că în loc de vin beau apă (ce bine-ar fi să fie doar apă!). Că garanția nu este garanție și că alb 13 e alb 10… Că ce scrie cu litere mici nu se poate citi cu ochiul liber sau că Moș Nicolae nu e Moș Crăciun. Și așa mai departe…
De ce ocolim, ajustăm adevărul? Ca să nu supărăm? Să nu cumva criticăm? Ca să îndulcim bomboana eșecului? Ca să fim pozitivi? Și dacă facem asta cum suntem? Mai buni, mai romantici, mai deștepți? Cum este existența noastră? În final ce vom zice: Am trăit adevărul sau Am trăit o minciună? Am fost eu sau nu? Cui i-a folosit?