Ce făcea Iranul pe cînd îi murea generalul?


 
Iranul făcea filme de propagandă. Pentru ca sunt ieftine, pentru că poți simula că ataci un portavion sau navele din escadra americană. Să simulezi, adică să te pre-faci că, dar să nu poți…
 
Dacă consultați internetul să vedeți ce capabilități militare are Iranul o să vedeți o mulțime de drone, de rachete și anti-rachete și niște tuneluri cu rachete. Bănuiesc că mai au și cîteva (zeci de) mii de candidați la martiraj.
 
De partea cealaltă SUA. Ca să nu mai spun ce s-a spus, singura asemănare între cele două țări este că Iranul folosește încă tehnică militară americană de pe vremea șahului, reparată cu (unele) piese de schimb americane de pe vremea lui Reagan. Cu alte cuvinte, folosește avioane și elicoptere pe care SUA le-a dat la fier vechi. Cam cum ne folosim noi Mig-urile dacă ne-am bate cu Rusia…
 
Dac-ar fi să ne uităm la contraste, Iranul deține supremația în armament doar la categoriile la care SUA a renunțat sau nu are nevoie la contactul cu un inamic atît de îndepărtat. Adică? La tunuri tractate, pentru că SUA are mai multe autotunuri (decît Iranul) și la vedete pentru patrularea litoralului. Cvasi-paritatea din marină nu poate fi luată în considerare pentru simplu motiv că numărul navelor nu este relevant. De exemplu, SUA are 10 portavioane, Iranul zero barat. Cam la fel și la celelalte nave ce contează: distrugătoare, corvete, puitoare de mine.
 
Aceiași discrepanță la forțele aeriene. Superioritate absolută la avioane, dar mai ales la elicoptere.
 
La tancuri și vehicule ale infanteriei la fel. Și în ciuda tuturor imaginilor belicoase cu rachete, drone și antirachete să nu uităm cîteva chestii evidente, dar de obicei trecute cu vederea:
 
1. Iranul, chiar dacă ar merge la război nu ar putea rezista prea mult. A demonstrat-o războiul cu Irakul. În momentul cînd o ofensiva costa pe atunci circa 800 de milioane de dolari (bani americani…) și Iranul n-a mai avut bani, iar religia interzicea împrumuturile, războiul s-a oprit. Acum cu toate sancțiunile valuta, fie și cea considerată a Satanei, e pe sponci… Mă mir de unde o să scoată cele 80 de milioane puși pe capul lui Trump…
 
2. Economia Iranului nu poate rezista unui război consumator de arme, resurse, armament și materiale ce se obțin din import. Or fi iranienii buni, dar nu sunt self-suficienți. Iranul nu produce prea multe ca să reziste unui război în care nu se pompează resurse.
 
3. În materie de know-how militar, Iranul este hăt-departe-n urmă. Ce făceau dronele iraniene cînd generalul era vînat? Ce făceau cele trei vechi avioane de supraveghere aeriană? Ce făceau experții în comunicații care vegheau? Sau nu vegheau? Iranul n-a reușit să producă un elicopter de asalt, are tot Cobrele din Vietnam… Iranul n-a reușit să producă clone ale Tomcatului american, darămite un alt avion pe măsură. Și last but not least, Iranul nu are capabilități nucleare. În caz că le va avea, le va avea pentru un timp extrem de scurt. Sper să nu apucăm așa ceva, că atunci chiar începe ultimul capitol…
 
4. Aliați? Spre deosebire de SUA care este membru NATO, ASEAN, etc și care are cu ce și cu cine negocia (cînd are chef), Iranul nu are decît aliați de circumstanță în Orientul Mijlociu și Coreea de Nord în cel îndepărtat. SUA se poate concentra pe Iran ca să cîștige fără ca aliatii săi să sufere pierderi însemnate într-un război asimetric, ce nu poate fi continuat eficient o dată Iranul atacat.
 
Puterea economică a celor doi este la un raport de cam 1/48 în favoarea SUA. Cea militară în unele cazuri (cele care contează) cam 1/100. Făcînd abstracție de capetele luminate. În ceea ce privește proștii (de oricare religie ar fi ei) cred că situația este în dezavantajul SUA. Nu de alta, dar ținînd cont de numărul de locuitori s-ar putea ca SUA să domine și la acest capitol. Totuși fanatismul religios al SUA poate fi egalat doar de media fanatismului religios din regiunea Levantului. Baiul e că în caz de război fanaticii religioși mor fericiți fără să se ucidă între ei…
 
Ce făcea Iranul nu mai este atît de important acum. Va fi important ce va face SUA atunci cînd Iranul va încerca să compenseze militar pierderea generalului, victima propriului sistem de supraveghere insuficient și ineficient.
 
Ca o concluzie în aceasta perioadă de tranziție și suspans, e bine de ținut minte că dacă n-ai capabilitățile unui stat avansat tehnologic n-ar trebui să-ți afișezi asasinii-n terțe țări. Chiar dacă duci un război asimetric. Mai ales cînd îl duci pe mai multe fronturi… Nu de alta dar comunicațiile sunt supravegheate.

 

Și ne iartă Doamne apocalipsele noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri…


Apocalipsa sau apocalipsele nu sunt despre iertare. Dimpotrivă. Apocalipsa este despre răzbunare. Pentru că asta vrem. Ne uităm la filme în care cei răi o încasează spre final și cei buni sunt răzbunați. Din 120 de minute îndurăm 100 de minute de nedreptăți, abuzuri dintre cele mai ne/obișnuite pentru a ne bucura de 10-20 de minute din final. Cam cum se întîmplă și acum în realitate: trăim o viață marcată de știrile de la ora 5 și sperăm să ne vom lua porția de apocalipsă la închiderea programului.
Pe plan religios lucrurile stau mai tranșant. În principiu, toată lumea ar trebui să ierte pe toată lumea. Dar… Și aici intervin inflamările, interpretările, reclama vreunui sporovăitor amvonatic cu accente apocaliptice sau situația internațională. Aia ce scapă de sub supravegherea/supravegherile maniacilor întru distrugerea omenirii, anunțarea judecății finale și a armaghedoniului israelit. Fiara sau mai bine zis fiarele cu sau fără semne, dar cu însemne (militare, ideologice și ilogice) stau la pîndă în bestiarul apocalipsei gata să ne dea peste cap concediul la munte sau la mare, planul de achiziționare a unei noi proprietăți sau locația deja buctată a nunții programate la primăria viitoarei sau viitorului. Viitorul nu sună deloc bine!
Nu ne mai gîndim la Iohannis, la USR sau la PSD. Toată atenția ni s-a mutat la est sau la vest. La America și Iran, la Irak, Babilon, Trump și alți politicieni belicoși din cale-afară. Facem calcule și amestecăm toate cîte le-o cuprinde planeta într-o axă imaginară a răului. Koreea de Nord, Iranul, Rusia, Al Shabaab, ISIS, Basar și întreg Levantul ne atrag ca un magnet. China stă cu ochii pe situație, hecării sunt pregătiți, rachetele cu coordonatele introduse, dronele în aer și sateliții se mișcă pe orbite localizînd ținte. Australia avertizeză că sistemul fumegă, mai lipsește-un vulcan, un țunami sau un cutremur într-o zonă dens populată să confirme că suntem pe marginea prăpastiei. Brusc încălzirea globală a devenit un mizilic fără sens.
Ziarele, siturile, diverși văzători și pre-văzători ne anunță că se apropie sfîrșitul. Eu în schimb sunt de partea lui Churchill: nu este începutul sfîrșitului, este abia sfîrșitul începutului. De abia de acum încolo vine distracția. So tu spic…
Din toată ecuația asta mare, lată și tremurată lipsește elementul de bază: cel ce a conceput apocalisa și deține copy-right-ul. Dacă te uiți la știri n-o să-l găsești. Nu-l mai găsești nici prin biserici, așa că nu-i de mirare. Dar noi îl plagiăm fără jenă. Dăm cu apocalipse-n stînga și-n dreapta. De la polul Nord la polul Sud. Că doar ce responsabilitate avem? Cine o să ne tragă la răspundere pentru c-am greșit cu… apocalipsa?
Cui i-ar trece prin cap, nu numai să spună, dar și să facă așa ceva: și ne iartă Doamne apocalipsele noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri… Pentru că apocalipsa nu este despre așa ceva?