Gînduri în patul dimineții sau de vorbă-n fața oglinzii… (1)


M-am însurat fără să știu (vorba vine…) cu o psiholoagă. Nu mi-a trecut prin gînd vreodată că o s-ajung teolog. Și așa avem în familie teologie, ca prima opțiune și psihologie ca o a doua. O să vă explic de ce. Mai încolo. A IX-a-mi bubuie-n urechi. Șmeker Bethoven ăsta cum alternează joasele, ce în mod normal dau depresii, cu înaltele acute: O Freunde…
 
Revenim.
 
De obicei teologii sunt reci. Nu reci că-s morți, dar nici departe. Teologia se bate în alb și negru, plutind într-o zonă gri. Cum zic francezii, gris shobolaine… Sau este percepția mea total subiectivă. Profii mei n-au fost așa. Adică n-au fost morți. Erau englezi, americani, evrei, scoțieni, irlandezi și de alte naționalități brexitiene. Erau vii și emoticonați. Din sala vecină bubuia cîteodată un rîs că ne-am fi transferat urgent la cursul cu pricina tocmai în acel minut. Îi invidiam. Pe moment.
 
M-am molipsit și eu. Dar a trebuit să mă lupt cu mine însumi. Cu ‘teologul’ din mine… Că-mi asumam acest rol. Eram ce credeam că eram. Cel puțin așa credeam eu…
 
A V-a sună bine. Se deschide poarta Templului. Lăv iu Bethoven!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s