Body-language și muzică elenă


 
De ceva timp, grație unui conflict eclezial, ascult muzică grecească. Se zice că nimic nu este întîmplător. Confirm! Mă înalță. Cam ca și Red Bull bar nu atît de toxic și fără efectele sale secundare.
 
M-a cucerit Mikis Theodorakis. Îl știam, dar nu-l cunoșteam. Știam încă din adolescență că a compus muzica pentru filmele Zorba grecul și Z. Nu pot spune că am fost cucerit de muzica sa. Nici că îmi transmitea ceva. Cert e că acum, ceva s-a întîmplat cu mine.
 
I-am descoperit muzica. Muzicalitatea. De puține ori am avut senzația pielii de găină atunci cînd ascultam muzica. Acum o am frecvent. La muzica grecească și în special la muzica lui Theodorakis. O fi avînd și limba greacă o contribuție, dar nu numai ea. Giorgios Dalaras, Yannis Kotsiras, Maria Farantouri, Iro Lehouriti o pun în valoare într-un mod ce trece dincolo de cuvinte. Sentimentele te inundă. Dar dincolo de muzicalitatea specifica elenă, mai este ceva. Ceva ce n-am văzut pînă acum. Ceva ce n-am crezut că există.
 
Am văzut un cor ce răspundea instantaneu la orice gest al dirijorului. La fel și o orchestră simfonică. Dar n-am văzut (cel puțin eu), dragostea față de un om exprimată în public, fără cuvinte, dar foarte grăitor, prin body-language.
 
Îl vezi pe un solist cum este Kotsiras să cînte cu un cor și un dirijor bun, dar în afară de implicarea în text și note, adică în interpretare, nu vezi decît supunerea la bagheta dirijorului. Cu Mikis Theodorakis e altceva. Complet altceva. El te farmecă. Și îți poți permite riscul sau luxul să te lași fermecat. Ca solist. Să îl iubești în timp ce cînți, ce îi cînți muzica. Urmăriți privirea lui Yannis cînd este dirijat de Theodorakis și cînd este dirijat de altcineva. E cu totul altceva! Urmăriți privirile fetelor din cor. Sunt electrizate de bătrînul Theodorakis, nu de sacoul imaculat, de bronzul și stilul un pic hiperactiv – cel puțin în comparație cu cel al compozitorului Theodorakis – al dirijorului din a doua creație a sa.
 
 
 
Remarcați privirea lui Dalaras după ce încheie un cîntec sfîșietor și primește aplauzele a mii de oameni ce cîntă împreună cu el. Recunoștiința din ochii lui este pentru omul din primul rînd: Mikis Theodorakis. Nu numai pentru compozitorul, ci pentru OMUL Mikis Theodorakis.
 
 
 
În același timp să nu uitam că Theodorakis s-a implicat în politică, s-a opus unui regim militar de factură fascistă care l-a întemnițat si a fost salvat în extremis. S-a opus apoi corupției și cu toate ca a fost deputat si ministru, nu a făcut avere. Și în afara de asta a fost patriot și a luptat pentru drepturile celor mulți, pentru o adevărată democrație. Dar asta se poate doar în Grecia? De ce nu se poate la noi? Care este rețeta lui Theodorakis?
 
Poate ascultați mai multă muzică grecească cîntată de exemplu de Charis Alexiou și Eleftheria Arvanitaki: https://www.youtube.com/watch?v=0-UiluB4cZo și https://www.youtube.com/watch?v=AUKy_cnEnSI&list=RDhq1vbCZetNM&index=3 și cine știe, răsare o explicație de undeva…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s