Ce ne învață virusul?


Ne învață, printre altele s-o rupem cu clișeele evanghelice.
De exemplu clișeul ‘Eu nu cumpăr de la cutare că n-are caracter!”
Chiar așa? Păi acuma n-o să ai încotro.
Acum virusul lui Dumnezeu sau moartea sau sărăcia sau orice altceva va face să nu mai existe decît acest aproape al tău. Cred că noi evanghelicii ne-am cam grăbit să-i judecăm pe cei care nu sunt ca noi și să-i etichetăm fără speranță ca fiind destinați iadului.

 

E vremea sa recuperăm umanitatea, înainte de toate. Asta dacă tot susținem că Dumnezeu a făcut omul după chipul si asemănarea sa. Cine știe, poate asta este ultima șansă ce ni se oferă…

Ei, ia uite că iadul e lîngă noi. Cu ce ne deosebim de ceilalți? Că suntem creștini de marcă nu mai contează. Contează ce facem.

Acum contează mai puțin ce credem. Poate chiar deloc. Contează cum acționăm. Dacă nu vom acționa vom demonstra doar că creștinismul este paralizat în timp de criză și va fi aruncat la lada de gunoi a istoriei. Dacă nu pe motive ideologice, pe motivul pe care Cristos îl face cît se poate de clar în pilda samariteanului milostiv.

La ce ne-ar folosi să ne scăpăm trupul în dauna trupului și a sufletului aproapelui meu? Să fi făcut așa și Cristos?

Mă întreb dacă fricoșii menționați în Apocalipsă ca fiind rămași pe dinafară fac parte dintre cei care nu s-au implicat. Sper sa nu fiu numărat printre ei.

Pilda samariteanului milostiv în pandemia cu SARS-CoV-2


Se făcea că un om se cobora de undeva. Nu ştim exact de unde. Nici din ce cauză. Și nici  nu contează. Treaba lui. Omul era om, adică bărbat. Poate era un necunoscut, poate ne era ruda, poate era vecinul sau dușmanul nostru. Tot nu contează. Contează ca era ca mine Și ca tine. Pe drum, dă peste el tîlharul. Tîlharul pe numele său SARS-CoV-2. Rău, mortal de rău. Îi afectează plămînii. și-l lasă lat în mijlocul drumului.

Faza 1. Trafic aproape inexistent, că e interdicție de circulație. Trece pe acolo un sacerdot! Legea spune să te oprești dacă constaţi un accident și să dai primul ajutor. Nu specifică trebuie să-ți riști viața, dar sacerdotul asta face, face legătura între viață și moarte și poate ar fi trebuit să dea ultima împărtășanie. Ei, aș! Se face nevăzut. Nici eu n-aș fi aflat dacă nu era camera aia de supraveghere…

Faza 2. Mai trece cineva. Se credea cineva. Cînta-n cor, dădea-n perș, era atent la predică, nu întîrzia la biserică, citea în fiecare dimineață Scriptura. Și se ruga chiar și pe internet. Şi?

Faza III. Tot pe acolo trece un samaritean ce era în călătorie. Ei, un fel de Sami…

Vine un hîrb de masină luată cu 100 de cuid, cu volan pe dreapta. Cu vopseaua scorojită. Omul nostru se sperie. Nu mai întîlnise situația asta cînd traversase toată Europa. Dar, își aduce aminte de cursul de cruce roșie făcu așa într-o doară la cererea patronului. Îl pune pe cel tîlhărit de SARS-CoV-2 în mașină şi-l duce la spital. Și n-avea echipament de protecție. Apoi la alt spital că primul nu mai avea doctori. Se pensionaseră de frica tîlharului… Ca sa nu fie ei de vină că moare cineva.

Discuţia de acum 2000 de ani era despre ce să dacă cineva ca să ajungă garantat la viaţa veşnică, poate ar trebui să observăm că cel ce a pus întrebarea a avut bunul simţ să recunoască că diasporeanul ce a avut milă de „departele” său avea cele mai mari şanse să se încadreze în această categorie. Ar trebui să-l imit, chiar dacă tîlharul mai bîntuie. Cu atît mai mult dacă aș fi cadru medical milostiv!