Apocalipticieni din toate confesiunile, uniți-vă sau… Scaunul de domnie a lui Satan?


Prin anii 80 a apărut o cărticică de senzație. Nu-i mai țin minte titlul, dar asta n-are prea mare importanță. Autor? Un oarecare Ionescu (Nicolae?). Evident că era o carte ‘introdusă’, adică trecută ilegal peste graniță. Să nu fi aflat Securitatea de ea? De ce? Pentru că:
Cartea pretindea că acel altar al Satanei din Pergam menționat în Cartea apocalipsei a fost mutat de nemți în Germania, că ascensiunea lui Hitler și a Germaniei naziste avea legătură cu altarul. Apoi că sovieticii ce au cucerit Berlinul au luat altarul și l-au dus în subsolul Kremlinului unde un anumit număr (specificat de autor) de preoți ai Satanei făceau slujbe în beneficiul Uniunii Sovietice. Așadar concluzia era că sistemul sovietic, comunist, era malefic, satanist. Brrr!
De parcă noi nu știam de canal, închisorile comuniste, de Securitate, etc.
Mai apoi am aflat, nu știu dacă e adevărat, că autorul era Richard Wurmbrand. Printre cărțile scrise de el se află si una cu titlul Marx și Satan. Interesant. Ar trebui comparata cu cea a lui ‘Ionescu’. De unde avea autorul, oricare ar fi fost el, informațiile? Cine a pătruns în subsolul Kremlinului? Presupun că nimeni. Dar misterul trebuia cumva amplificat: nimeni din România nu putea verifica senzaționala informație. Ce era transmisă din gură-n gură printre ‘ai noștri.’ Sau conspirativ prin cărticica de cîțiva centimetri. Așa s-a sădit una dintre semințele conspirațiilor ascunse temeinic.
Argumentele logice n-au contat. Sau poate explicațiile inspirate din mediul creștin au contat mai mult. Care să fi fost legătura dintre altar și Hitler? Ocultismul. Care să fi fost legătura dintre ridicarea lui Hitler și distrugerea Germaniei naziste? Ei, Satana e mincinos: l-a ridicat ca să-l distrugă și să omoare milioane de oameni. Istorie, ceva? Nu contează. Contează ce credem, ce este dedesubt. Informația veridică este ascunsă, secretă. Nu trebuie să crezi datele istorice, ci ce este în spatele lor. Este ca o scriere secretă. Nu ce scrie contează, ci ce este ascuns printre rînduri.
Ciudat! Nu cumva ăștia sunt cei care interpretează LITERAL Scriptura? Dar ei cred că așa ne învață apocalipsa. Poate apocalipsele, nu Apocalipsa, bre!
Asta-mi trecea de dimineață prin minte. Și-am căutat pe net subiectul. Ce mi-a răsărit: https://vesteabuna.wordpress.com/2017/01/21/scaunul-de-domnie-al-satanei/ . Un site plin de profeții, de pro-Israel și iar de profeții claie peste grămadă de genul:
“Coronavirus, explicații profetice, duminică 22 martie 2020
De ce au venit aceste lucruri?   min 1:10
Ar trebui să fim în duhul profeților     min 1:27
Evreii sunt martorii lui Dumnezeu, ne uităm la ei  min 2:20
Evreii trăiesc acum al doilea exod   min 3:48
Există un paralelism între primul exod din Egipt și exodul de acum       min 4:03
Acum trăim o vreme în care evreii sunt fugăriți din Europa       min 5:16
Cele 10 urgii ale Egiptului     min 6:00
Îngerul Domnului este reprezentat printr-o epidemie      min 9:30
Dumnezeu îi scoate pe evrei din diaspora prin urgii   min 10:31
Sionismul   min 11:42
Dumnezeu își varsă urgia peste locurile unde sunt evrei
ca să îi facă să plece spre Israel   min 12:10
Trei feluri de urgii: sabie, foamete și epidemii   min 13:20
Cum îi va scoate Dumnezeu pe evrei din America?
…nu cumva prin epidemii? ultima urgie    min 14:25
3 categorii de oameni în lume: evreii, Adunarea și popoarele  min 16:30
Ce e de făcut? „Pocăiește-te dar…”  min 17:30
Trebuie să vestim tuturor că Dumnezeu
adună pe Israel înapoi   min 19:28
Să priviți profețiile cu toată seriozitatea   min 20:55
Nu știu cum va infuența această epidemie Aliyah
dar va continua  min 23:00
Noi suntem cele dintâi roade, nu evreii”
Cum să caracterizezi toate astea? De-a valma!
Nu sunt sionist, nici declarat contra Israel, dar așa talmeș-balmeș senzaționist n-am citit de mult. Că încerc să mă protejez de pandemia senzaționisto-apocaliptică. Și ce mai citesc pe articolul citat sus? Că altarul din Pergam al Satanei era a lui Zeus, de fapt și că a servit drept inspirație pentru tribuna stadionului din Munchen unde-și ținea Hitler discursurile importante. Nimic, da NIMIC despre Uniunea Sovietică, Kremlin sau alte influențe comuniste. Păi dacă a dispărut… Că doar nu e de actualitate.
Cu toate că de fapt – ATENȚIE! – altarul conservat de teama bombardamentelor aliate, a fost dus după căderea Berlinului la Leningrad – nu la Moscova – la Muzeul Ermitaj, apoi retrocedat Republicii Democrate Germane, adică Germaniei comuniste, în 1959, unde a fost expus.
În plus, imaginile altarului, de fapt un portic sau o colonadă de vreo 30 de metri, nu putea să încapă în subsolul Kremlinului. Cu toate că situri ortodoxe pretind că sub Kremlin s-ar găsi o sală uriașă, cu o bibliotecă gigantică unde se află toate secretele lumii acesteia. Nu știau Petrus Antonius Solaris și Marcus Ruffus, arhitecții italieni ce l-au proiectat de chestia asta, că ar fi cerut mai mulți bani… Dar numai megalomania sovietică de factură ortodoxă putea visa la ceva ca și gigantica catedrală a armatei cu icoane militare și dictatoriale. Crimei de stat i se poate închina o catedrală. Numai în Rusia? O sala gigantica sub Kremlin e nimica toată. Intră și altarul acolo. Doar să ne hotărîm: e loc pentru Satana sub Kremlin sau facem catedrale militare ortodoxe?
Ei, și cireașa de pe tort, a articolului pomenit, în lipsa URSS-ului, cin-să fie, cin-să fie? Cine poate sa-l ia pe Satana-n brațe? Nici mai mult, nici mai puțin decît Obama. Tribuna de la care vorbea Obama era inspirată de altarul lui Zeus, alias Satana, domnul lui Hitler, al (Biroului Politic al) URSS-ului și acum a lui Obama. Probabil pentru că e negru, democrat și ‘musulman’. Altceva? Nimic. Doar ca pămîntul e plat, avioanele împrăștie substanțe să ne omoare sau să protejeze Europa bogaților de efectul de seră – încă nu s-a ajuns la un acord – reptilienii pîndesc, meteoriți gigantici ne amenință și Dumnezeu nu face nimic. Ne-a abandonat Satanei și amenințărilor de tot felul. Dar pandemia e de la El!
Apocalipticieni din toate confesiunile uniți-vă sau… coronavirusați-vă!
PS Știți cine a cerut înapoi altarul? NU? Turcia!!!

Vive la Pandemie!


File:René Beeh, La Revolution.jpg - Wikimedia Commons
 
Că cică nu e o conspirație. Dacă nu-i o conspirație, precis e o constipație. De atîta inactivitate. De stat acasă.
 
Pandemia asta e un dezastru: aproape toată lumea e la pensie ca și mine. Pînă la pandemia asta am crezut că sunt un privilegiat. Unul dintre milioanele de pensionari. Și ce dacă n-am pensie nesimțită? Am privilegii.
 
Unde s-au dus privilegiile pensionarilor? Unde s-au dus privilegiile mele? Unde sunt călătoriile gratuite, mersul la băi, statul la cozi, chibițatul la meciuri, șahul/remi din parc? Acum suntem egali. Josnic comunism. Jos comunismul!
 
Unde mai este înfrigurata așteptare a pensiei? S-a dus. Totul s-a redus la așteptarea înfrigurată a ieșirii afară în intervalul orar ordonat de guvern. Am ajuns prizonierii propriei mele abilități de a evita moartea timp de 66 de ani. Acum toți încearcă să o evite. Chiar și adolescenții. Asta dacă nu se aruncă de la etaj… Ca ăla… Sau ăia. Jos comunismu! L…
 
Și deștepții ăștia vor să ne țină la păstrare pînă la anul? Ăștia au uitat că noi l-am dat jos pe Ceaușescu? Că l-am împușcat? Le arătăm noi pandemie! La conspirația asta nu s-a gîndit nimeni.
 
Mii și mii de pensionari! Vom deturna trenurile și vom mărșălui spre Piața Universității ca să plantăm panseluțe. Apoi vizităm Palatul Victoria. 10 septembrie va fi o palidă amintire. O să batem jandarmii. Oricum vor fi vreo 2-3 ca restul împart amenzi prin Videle…
 
Vom instaura dictatura pensionarilor. Vom băga la pușcărie parlamentarii, senatorii, guvernul, șefii de la instituțiile statului: vamă, aeroporturi, huilă, energie, etc. Vom revoluționa învățămîntul, sănătatea, și vom deschide autostrada Moldovei. Vom anula toate pensiile speciale. Îi vom lua lui Iohannis casele. Și lui Băsescu… Vom soma URSS să ne returneze tezaurul. Vom judeca toți corupții în regim de urgență și vom confisca averile nejustificate.
 
Trăiască pandemia!
 
Asta dacă nu se termină pandemia prea repede…

Biserica fără istorie… sau raiul fără iad?


Hell and paradise. - Johanna Awakening
 
Da, știu e o imposibilitate. Atîta timp cît există Vechiul și Noul Testament. Atîta timp cît Dumnezeu este creatorul universului și Isus Cristos și Duhul Sfînt au creat Biserica. Dar…
 
Inventăm în fiecare an cîte o biserică-două, poate mai multe. Inventîndu-le ne rupem de istoria organică a Bisericii. Cu toate astea o continuăm. Ciudat, nu? Dar cum ar fi dacă am uita toată istoria? Mai ales cea a Bisericii. Cum ar fi să uităm de Constantin, de eretici, de dărîmări de temple, de biserici, de cruciade, de papi și de patriarhi asasinați. De Canossa, de Roma, de Avignon, de Konstantz, de Constantinopol și Istambul? De 1054, de Contra errorum grecorum, de Brîncoveanu, Huss, de Andrei sau de Arsenie Boca…
De majoritatea…
Cum ar fi să abandonăm toate resentimentele, reproșurile, prejudecățile și pretențiile că NOI suntem singurii, cei mai curați, cei mai sfinți, cei mai cei mai creștini? Și că alții ca noi nu există. GREU, nu?
 
Să presupunem că ne-a lovit amnezia. Sau să ne lovească. Ce ne rămîne? Ne rămîn cărțile. Ar fi o piedică? Ar trebui să le ardem? Inclusiv VT și NT? Am merge prea departe? Probabil. Dar dacă Duhul este aici ne va comunica ceva și după arderea cărților, nu? Oricum nimeni nu va avea curajul să testeze asta. Așa… Poate Guvernul Mondial… 🙂
 
Odată amnezici, ce am face? Ar trebui să (ne) descoperim cine suntem. Cine sunt cei de lîngă noi. Observați că n-am zis ‘ceilalți.’ Suntem doar noi. Egali. În drepturi și obligații. Indiferent de culoare, statură, gen, vîrstă, educație, cetățenie, avere, etc. Comunism, ce mai! Sau iad? De ce nu rai?
 
Oare nu așa era la început? Un rai fără iad. O lume nouă. Sau o lume închipuită.

Deci, sau despre Covid 19 și 5G:


Theories linking Covid-19 to 5G most common fake news Britons see ...
Am tot felul de prieteni pe Facebook.  Încerc să le limitez numărul undeva la 500 sau sub. Așa că dacă cumva vrei să ne împrietenim, nu te accept decît dacă ne cunoaștem personal. De ce? Din mai multe motive. Iată cîteva.
Nu mă interesează să fac reiting. Nu mă interesează să am muuulți prieteni. Sunt genul de om cu prieteni puțini dar de calitate. Dacă ți-am predat ceva, cîndva sau dacă am fost împreună undeva, tot cîndva, ai o șansă. dar pot să-ți spun că nici categoriile astea nu-s prea sigure.
Prietenia mea depinde și de prietenii tăi… Pentru că eu nu vreau să fiu prieten cu prietenii tăi. Mă interesează o prietenie personală, nu una informativă. Pentru mine prietenia ta este un privilegiu. Chiar dacă pare invers.
Ca urmare, i-am șters pe unii informatori (na, c-am ajuns și paranoic, o să spuneți – poate chiar sunt, vîrsta mă avantajează… 🙂 ) și pe altii, care din diverse motive susțin chestii absolut ilogice. Na, că acuma va țin si lecții de logică. Oricum sunt gratuite, deci urmeză o lecție despre Covid 19 și 5G. Semnalată asocierea de Manu Rusu.
1. 5G n-are nimic cu virusul.
2. un cretin de pastor evanghelic a născocit asta.
3. e mare ădvaizăr la guverne, expert economic și financiar ce zice ca zimbabwe ar ieși din criză dacă ar adopta o criptomonedă…
4. stă în Luton (are acolo audiență…)
5. mesajul său era privat chipurile…
6. el nu știa nimic de răspîndirea lui
7. nu are timp sa stea de vorba cu ziariștii că mari probleme de stat îl țin ocupat în următoarele 48 de ore…
8. a mințit că era mare boss la vodafone și că de acolo știa el ce știa… de fapt a lucrat la vodafone dar atunci 5G nu era de actualitate, așa că n-avea de unde să aibă informații secrete…
9. îl cheamă Jonathon James și vedeți mai mult pe Google…
10. VOI ce i-ați face? 🙂
a. io l-aș interna la glumeți pe viață cu regim alimentar low calories
b. aș da o lege care ar desființa orice fel de asociație condusă de un cretin ca ăsta și i-aș interna pe membri la dezintoxicare teroristă, că ce altceva este o gîndire atît de bolnavă?
Nu de alta, dar există riscul ca biserica evanghelica să fie confundată cu casa de nebuni!
c.???

Captivitatea Bisericii


Era liberă. De forme. Captivă doar fondului. Apoi s-au întrezărit niște forme. Neclare. Cam iudaice. Apoi grecești. Și în cele din urmă…
Unii au plecat în pustie să scape de formele fără fond. Doar ca să copieze alte forme ce pentru unii-au devenit curînd… fond. În vreme ce Biserica a devenit captivă. S-a lăsat dusă-n ‘biserici’ cu toate că era liberă-n închisori.
Mai apoi creștinii s-au etichetat. Cu funcții, cu ștaif. Cu coroane, cu odăjdii. Cu pietre prețioase. Oare cînd și unde-a-nceput totul? Poate cu refuzul apostolilor de a sluji la mese. La cîteva zile după ce Isus (sau Iisus) se dezbracăse, le spălă picioarele și mîncă și bău pentru ultima dată cu ei. Ca mai apoi să spună că toată puterea i-a fost dată în cer și pe pămînt. Și ceva despre miei și lupi… și despre mers în toată lumea.
Creștinii s-au așezat pe scaune-n ‘biserică’. I-au așezat să nu se mai agite. Să nu se mai miște. Să se odihnească. Erau obosiți și liderii trebuiau să aibă grijă de ei. Să le vorbească. La toți deodată. Oare de ce nu s-a recurs la metoda 1:1 ca la vorbitor, dacă tot erau captivi? Ca să nu piardă liderii timpul degeaba. Și să ia masa împreună. La comandă. La comanda lor. Trebuie ordine și disciplină. Toți erau într-un gînd. Unde-am mai auzit eu de asta? La partid? La conferința națională? La armată? La-la-la!
Deci, Biserica a decis că cei de sus, din vîrf, sunt importanți. Prin haine, prin drepturi, prin privilegii. Adică prin statut. Ei au nevoi. Ei au the know-how. Ei gîndesc. Ei decid destinele. Ale lor, ale tale, ale mele, ale tuturor. Acești ei susțin teocrația pentru că ei sunt teocrația. Biserica se supune captivă lor. Pentru că i s-a asigurat condiții. De cristal, de sonorizare, de vizualizare și de ceva manifestare. Sub controlul, privegherea și îndrumarea ștatului de funcțiuni. Sau a ordinii de bătaie.
Apropo de ordinea de bătaie, chestia aia cu cine ce funcție are în armată, monstrul ăla de Napoleon zicea acum vreo două secole că-n ranița fiecărui soldat se află un baston de mareșal. Păi și-n ranița fiecărui creștin nu se află o cîrjă episcopală? Cu asta-i mai greu. Biserica nu-i cîmp de luptă. În Biserică nu iei inițiativa așa, cum vrei tu. Că nu se moare. Nu explodează obuze. Nu șarjează cavaleria inamică. N-are nimeni nevoie de ajutor pe nepusă masă. Totul se desfășoară conform unei liturghii clare, precise, de nealterat, imuabile. Dacă Biserica chiar are pierderi e de Sus. Nu se puteau evita. Și sunt Sus, nu-ți fă tu griji! Sunt mai bine ca tine.
Ei, acum poate v-ați lămurit de ce Biserica nu mai face mare lucru astăzi. Captivitatea are ca efect secundar paralizia. Sau cel puțin pareza. Asta dacă nu vom dărîma zidurile. Dacă nu ne vom scula de pe scaune. Dacă nu ne vom dezbrăca de odăjdiile învechite. Dacă nu ne vom dezice de vechile obiceiuri. De vechile și noile frici ale captivității.
Cine știe, poate trebuie să ne spună Mîntuitorul:
„Captivitatea ta s-a sfîrșit! Ești liberă. Du-te-n pace și împlinește-ți menirea!”

Ilie a plecat…


Ilie a cîștigat competiția ploii. Luzării au plătit cu viața. Izabela avea chef să-l transforme și pe el în luzăr. Cît p-aci… Dar ce făcea poporul în timpul ăsta? Își vedea de treabă. Prezumez…
Nu și Ilie. El colinda deșertul. Mînca papa de la firma Corbu & Corbu. Bea brandul Izvorul Minunilor. Auzea staf și vedea sings… Ce făcea în timpul ăsta poporul? Își vedea de treaba lui… că habar n-avea de toate astea. Să te vezi cu Dumnezeu, da să nu-l vezi… Carantinat, depresat și uitat. Dar vizitat de îngeri. Și de Șefu’…
Mister pe toată linia. Indicații ciudate. Elisei în locul meu? Păi, și școala prorocilor? Un autsaider? Nici prorocul nu prea mai știa încotro merge lumea aia/asta.
Trăim vremuri ciudate. Sub lege. În arest la domiciliu. În survaival muud. O lume nebună la cheremul unui virus ne-bun.
Și ne-am șobolănizat. Adunăm, ronțăim și dez-ronțăim ce-am ronțăit. Ce altceva am putea face? Să ne rugăm. Dar asta nu se mai vede. Pînă și fariseilor le lipsesc răspîntiile. Ce sens mai au filacteriile, hainele cernite? Nu le mai vede nimeni. Oare-am fi cucerit Imperiul cu rugăciunile? Nu cred că ne-am rugat pentru asta. P-atunci n-aveam obiective politice.
Oare acum cu ce vom schimba lumea? Ce vede lumea din creștinism în afară de stafia ce bîntuie prin biserici goale? Goale de suflet, goale de substanță, goale de duh… Unde-i flacăra? Unde-i viața? Unde-i Dumnezeu?
A plecat Ilie. A rămas poporul… Unde-i Ilie, unde-i Dumnezeu?

De neînțeles


Crystal Cathedral in California Gets a New Life as a Catholic ...
În urmă cu vreo 20 de ani un pastor a fost pus la disciplină de către alți pastori pentru că manipulase necorespunzător, nebiblic, ne-nou-testamentar, dacă vreți, niște bani. Adică cum?
Adică niște pastori din România erau sprijiniți financiar de o organizație misionară. Acești bani veniseră la o biserică ce trebuia să împartă fondurile pastorilor în nevoi. Pînă aici bine. Dar banii ce veniseră centralizat fuseseră dirijați spre construcția unei biserici. Adică în loc să slujească unei investiții în oameni au ajuns să fie investiți în pietre. Nu în Petru, ci în ziduri. S-a făcut o sesizare. Unul dintre beneficiarii de drept a fost descoperit la munca în străinătate. Păi cum? Păi de nevoie. Și uite așa s-au întrebat despre distribuirea fondurilor. A fost o eroare – spuse distribuitorul român. Nu mai există altele? NU! Și gata.
Doar că n-a fost gata. După ceva timp un alt pastor a sesizat că nu primise stipendia. Distribuitorul uitase sau omise sau nu-l interesa persoana. Și, în mod logic, gîndea că o investiție în ziduri este mai importantă. Greșit. Așa au gîndit și cei ce-l anchetaseră inițial. Așa că l-au disciplinat. Nimic neobișnuit. Ba chiar lăudabil.
Doar că cei ce-l judecaseră construiau și ei ditamai biserica și ditamai campusul. Nimic rău. Doar o lipsa de viziune. O alta investiție în pietre. Pietre acum golașe de carne. Un fel de vale a oaselor peste care nu mai suflă Duhul.
Care este diferența între a sancționa o neglijență în manipularea banilor și o politică deliberată în care la o scară mult mai mare resursele sunt investite în pietre, nu în Petru? Acum în contextul pandemiei, mi se pare că cea de-a doua este mai ciudată decît prima. Mai ales pentru că este mascată de legalitate, de viziune, de unanimitatea conducerii înțelepte. Dar unde este principiul biblic, dacă vreți – din nou – nou-testamentar al investiției în oameni, nu în pietre?
Ce bine ca nu ne-au lăsat comuniștii să construim! Ce rău ca ne-au lăsat post-comuniștii să construim! Isus ne-a dat libertate, dar ne-a prevenit: ‘Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu fie dărîmată.’ Dacă vrem să fim consecvenți cu ceea ce știm despre templu dărîmat și ceea ce a vrut să spună Isus, constatăm că au rămas pietre nedărîmate, și cum Isus, Fiul lui Dumnezeu nu putea greși, e vorba despre alte pietre, despre alt timp.
Poate la modul general este vorba despre pietrele zidite de creștini, despre așa-zisele ‘biserici’ din pietre, nu din Petri. Despre o politică ciudată în care la nivel mondial Biserica a acumulat peste 700 de miliarde de dolari (la nivelul anului 2000) în proprietăți imobiliare.
Oare pandemia asta nu ne spune ca a venit vremea demolării? Nu ne transmite nimic acest virus? Cît de rentabilă a fost investiția în pietre, nu în oameni? Ce viziune i-a condus pe lideri? Cea care zicea să construim acum pînă avem voie? De unde a venit această viziune? Să ne facem mari stabilimente ca să fie demne de un Dumnezeu așa de mare? Să investim să se vadă? Să vină oamenii la noi?
Greu de susținut. Greu de înț€les… sau greu de înțele$… cel puțin pentru mine.

Biserica noastră și puterea


Here's Why Christians Should Trust in God - Not Political Power

 

Cred că fiecare dintre noi are impresia că dacă ai noștri ar fi la guvernare ar fi raiul pe Pămînt. Grădina Maicii Domnului în viața de zi cu zi. Și cînd zic ai noștri mă refer la cei care sunt de religia noastră. Adică ortodocși, baptiști, penticostali sau alții mai trecuți pe la Biserică. De ce s-ar intîmpla așa ceva? Pentru că fiecare dintre noi are impresia că gîndirea sa e cea mai bună și evident, practica, pe măsură. Un stat ortodox sau unul baptist sau unul penticostal le-ar depăși pe toate celelalte existente.

Motive? Unul mai special, a la Gigi Becali, pentru că Dumnezeu își va întoarce fața spre noi. Apoi, mai general, că nu se va mai fura, nu se va mai divorța, nu se va mai avorta și nu se va mai omorî. Cu efecte secundare pretinse sau previzibile: bisericile vor geme de oameni, se vor închide birturile, casele de amanet, păcănelele, jocurile de noroc și pariurile, cuplăraiele așișderi. Nimeni nu va mai depăși viteza legală. Chiar credeți?

În Parlament se va vorbi din Biblie, Constituția va începe la articolul 1 cu …recunoaștem existența lui Dumnezeu, a Fiului Său ca Mîntuitor și lucrarea Duhului Sfînt… Președinții de bloc te vor păsui cu cheltuielile la întreținere, dar tu vei prefera să te împrumuți ca să le plătești la termen. Ba cel ce te va împrumuta va insista să nu-i mai înapoiezi banii ca să fie mai prieten cu Dumnezeu și să demonstreze că dragostea lui față de aproapele nu-i doar o vorbă.

Toată lumea va lucra ca pentru Domnul. Nu vor mai exista certuri, magistrații se vor reprofila, va dispare Protecția consumatorului, poliția se va organiza în coruri ce vor cînta imnuri religioase la răspîntii, direcționînd oamenii spre cea mai apropiată biserică. Avocații se vor apuca de predicat prin piețe, armele și cartușele vor fi la liber pentru că nimeni nu va omorî picior de muscă.

Ce să zic, asta este doar o palidă descriere a ceea ce va urma atunci cînd NOI vom prelua conducerea. Că de asta ne criticăm pe net, pe tot soiul de rețele de socializare: pe Facebook, pe Youtube, pe bloguri sau pagini personale, de grup sau bisericești. Toți suntem mai buni ca ceilalți. Sau dacă vreți, toți suntem mai buni ca toți ceilalți. Ah, dac-am veni noi la putere!!!

La un moment dat mi-a trecut prin minte ideea ca la un seminar să discutam ce s-ar întîmpla dacă noi (aici e vorba doar de pocăiți, adică baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie) am lua puterea. În circa 10 (zece) minute schimbam priviri semnificative și plănuiam ce le-am face celorlalți. O re-editare a experimentului lui Zimbardo cu închisoarea din subsolul universității în anii 70 sau ceva mai tîrziu Efectul Lucifer. Se poate viziona pe Youtube: https://iztok-zapad.eu/en/efektat-lutsifer#310 .

Dar concluzia la seminar a fost firească: ar fi mai rău decît este acum (prin 1999 – 2000). Studenții au rămas uimiți… Pentru că nu cunoșteau încă Florența lui Savonarola, Geneva lui Calvin și România Gărzii de fier… sau a lui Antonescu.

Deci cum ar fi dacă ai noștri ar prelua puterea? RĂU!!!

Lumea nu e făcută ca să fie condusă de talibani, fie ei și creștini. Vreți o altă lume? Schimbarea nu se poate impune de la centru, prin legi, prin interdicții, prin forță. Binele nu se face cu forța. Nu poți să faci rău pretinzînd că urmărești binele aproapelui conformîndu-te poruncii Lui Dumnezeu.

Biserica nu este un organism politic. Sau o instituție a statului pe care trebuie să-l cucerească ca să i se substituie. Vremea Evului Mediu a trecut. Chiar și pentru România.

Pandemie de mitologie (7) – Separarea baptiștilor față de stat


dyo

După cum arată lucrurile dinspre vârful pande…, scuze, piramidei confesionale baptiste, cu pretenții de apeluri prezidențiale la rugăciune în popor și cu cererea ca autoritățile să trateze închinarea publică ca pe o activitate „de  importanță vitală”, mi-e teamă că baptiștii, de fapt, nu mai cred cu adevărat în separarea Bisericii față de stat.

Astăzi, ei pretind, cel mult, o distanțare socială. Fără mănuși. Neapărat, însă, cu măști. Mai ales că acestea se găsesc din belșug.      

Vezi articolul original

De Alexandru Nădăban Publicat în 2014

Repetiție generală cu costume


Mascarade: jeu de société chez Jeux de NIM

 
 
Ei da. Repetiție generală cu costume de epocă. Asta este în curs de desfășurare. Coviv-necovid repetiția mater studiorum est, dac-ar fi să adaptăm celebra zicală romană. Romană, nu română.
 
Adică cu ce ne confruntăm în ziua de azi? Cu costumație impusă. N-am fost invitați, am fost forțați. În faza actuala parcă toată lumea e un bal mascat. Cum s-ar numi altcumva? Era pe vremuri o emisiune ‘Cu mască și fără mască.’ trebuia sa ghicești cine era în spatele măștii. Azi cu atîtea teorii ale conspirației, cu atîtea fake news, nu mai are sens să ghicești. Singura scăpare este dacă crezi. Indiferent ce, ancorarea într-o conspirație sau alta, în ‘adevărul’ comunicatelor (dacă o fi și ăla adevăr…) oficiale, într-o scriptură sau alta îți dă tăria (falsă sau nu) de a rezista împotriva dușmanilor. Mai pui o manea să moară dujmanii, mai tragi un imn religios sau național-religios și aștepți. Aștepți? Ce?
 
Aștepți să se termine balul. Poate vor obosi muzicanții și nu vom mai dansa așa cum ne cînta muzica. Sau pleacă toată lumea la muncă-n străinătate. Ar fi și asta o soluție. Dacă nemții vor agricultori, doctori și îngrijitori de la noi, de ce n-ar vrea și polițiști, mecanici, aitiști și artiști de la noi? Șenghenul pare mai aproape decît oricînd, dacă nu în teorie, cel puțin în fapte.
 
Na, că m-am luat cu vorba și am uitat de repetiție. Ei da, asta a fost o repetiție generală cu costume. Ca la teatru. Sau la nuntă, mai nou. Să iasă bine. Nu s-au scos tancurile ca la rivoluție, loviloție sau execuție. Dar s-a cîntat imnul, s-a pus trupili pi stradă, s-a introdus interdicția de circulație. S-a raționalizat papa – vezi interzicerea exporturilor de produse alimentare, primul pas spre raționalizarea alimentelor. România, grînarul Europei… Mai să raționalizeze și lemnul. Dar ce să vezi, nu s-a interzis exportul de lemn…
 
Deci, ce face repetiția? Repetiția, ce se desfășoară conform unui scenariu, sub atenta supraveghere și îndrumare a factorilor de decizie ce au venit cu o idee inspirată are cîteva obiective. Dar astea nu se spun în gura mare. Meseria se fură. Ca și secretele… Ei, despre secrete alta dată. Acum să vedem ce-ar fi după în epoca post-bal mascat.
 
În epoca comunistă nimeni nu s-a gîndit cu seriozitate ce va fi după. Cum va trebui să reacționăm. Ce ar trebui să schimbăm și de ce. Pe ce ne-am bazat în acele condiții – care în treacăt fie spus, ne bîntuie și azi… Pe înțelepciunea milenară a poporului român. Unde ne-a dus? Pe înțelepciunea biblică. Cine a dat doi bani pe ea? Am acționat și am re-acționat tot conduși de instinctele drasajului comunist. Pavloviada, Daciada, Cîntarea României și ședințele de partid au fost mai tari. Mai aproape de neuronii activi. Pentru că n-ai cum să gîndești altcumva dacă nu ești pregătit din timp să dezbați, sa contești, să pui sub semnul îndoielii, să încerci sa găsești soluții. Altele decît cele pentru asigurarea nevoilor de baza pentru supraviețuire.
 
Ca urmare, ne-am trezit cu puterea în mîini și n-am știut ce să facem cu ea. Au știut alții. Cei ce ne conduc și azi. Ne-am trezit cu libertatea în mîini și ne-am vîndut-o. Dar despre asta altă dată.
 
Să zicem că repetiția generală se încheie mîine. Ce vom face? În mod firesc vom face provizii. De tot felul. Dar oare ăsta să fie obiectivul pe care trebuie să-l atingem? În caz de ceva să ne luăm nu numai masca pregătită, ci și costumul? Să fim gata să stăm în izolare mai mult, mai ușor, mai bine, mai confortabil? Pentru ce? Ca să trăim? Oare nu e exact asta punctul în care ne-a adus comunismul în ultima sa fază? N-am stat toți acasă cu antenele noastre spre alte posturi tv, cu parabolice, videouri și deck-uri cu capete de cristal? Și ce dacă ne tăiau curentul sau apa caldă? Și ce dacă nu vorbeam în public? Vorbeam acasă ce aveam chef. Ah, ce bancuri se spuneau pe vremea aia! Și ce dacă ne țineau în frig? N-avea fiecare bucătărie de bloc cîte un horn? Ne-au raționalizat mîncarea? N-aveam noi cunoștințe în branșă? N-a murit nimeni de foame. Ba încă era bine: n-aveam atîția supra-ponderali…
 
Deci, pe de o parte, riscăm să reacționăm în același model al conservării, de fapt, a instinctelor primare. Pe de altă parte, această educație – că ce altceva este repetirea acestor obiceiuri la nesfîrșit – nu ne pregătește pentru epoca de după spectacol, bal mascat sau cum vreți să-i spuneți. Pentru că va fi viață și după. Doar că nu știm exact cum va fi ea.
 
Eu zic – ca unul prudent – ei da, vîrsta își pune accentul, să ne pregătim pentru activitatea în caz de ilegalitate. Adica de intrarea Bisericii sub interdicție. Cam ca și pe timpul comunismului. Interesant ca acum cînd toată lumea strigă pace-pace, nimeni nu mai amintește un alt dicton roman, la fel de bine știut, dar nebăgat în seamă: Si vis pacem, para bellum…
 
De ce în condițiile în care Biserica este mare parte paralizată în practică nu se găsește nimeni să scormonească în teorie, în orice altceva, să vadă dincolo de evenimente? Dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber (activitatea guvernelor) sau dincolo de ce nu se vede (SARS-CoV-2 sau alte cauze) și să sune din trîmbiță? Cu atît mai mult cu cît este o situație generalizată pe plan mondial. Suntem din nou nepregătiți, dar de data asta la scară mare. Foarte mare!
Spectacolul adevărat, real, se va juca. Cu noi. Depinde de noi dacă vom juca rolul impus de un regizor sau de Regizorul nostru personal.

 

Lideri de carton, biserici de carton, familii de carton…


Fake movie at New York * Claire & Max
La finele anilor ’90 am făcut cunoștință cu o nouă sintagmă: milionar de carton. Adică un milionar din România ce avea avere, dar nu avea nici un venit. Avea proprietăți, bani, dar nu avea afaceri care să-i fi produs acești bani. Era ca decorul de carton de la Hollywood: doar fațada. În spate era nimic. Zero. Ajunsese milionar datorită relațiilor sale cu ‘cineva.’ Adică prin corupție. Doar că atunci nu i se spunea așa. Era adaptarea post-decembristă a PCR-ului: Pile, Cunoștințe și Relații.
Îi vedeai pe la TV, îi citeai în presă. Aveai impresia că sunt omnipotenți, știu totul, aveau tot și toate în degetul mic. Nu știu exact dacă de la mînă sau de la picior. Apoi au început falimentele…
Azi bisericile sunt goale. Nici măcar umplute de preoți sau pastori. Sunt vide. Pline de tăcere. Fără viață. Pentru că viața a (e)migrat acolo unde-i este locul: în familie. Alternativa familiei a fost biserica, o familie mai mare, cu Tată, Fiu, frați și surori și în multe cu Maica. Cîndva ca o familie a cetății, că de fapt, asta înseamnă ecclesia. A rămas, ironic parcă, și încă ce ironie a sorții, ce ne trimite la un Dumnezeu ce stă în ceruri și rîde, ambiția noastră de a-i ridica monumente. Unele mai goale ca altele…
Cu lideri pe care Dumnezeu i-a cartonat. O dată pentru că monumentele ridicate de noi nu sunt decît cartoane, nu aur sau argint. O altă ironie, Dumnezeu i-a plasat doar pe ei în dosul cartoanelor ca să ne dea lecții în vremuri virusate. Noi suntem în familie. În intenția numărul 1 a lui Dumnezeu, despre care se face atîta caz. Mai ales la nunți. La consiliere. La botezuri și binecuvîntări. Și chiar la parastase. Dar aș vrea să-l văd și eu pe liderul acela care a investit mai mult în familie, decît în cartoane.
Și în același timp un Dumnezeu care plînge. Plînge pentru că l-am părăsit. Pentru că în ciuda reunirii în familie, chiar și famiile noastre par de carton. Unele mai poleite decît altele. De ce au crescut abuzurile domestice în această perioadă? De ce distanțarea socială, antidotul împotriva infectării, a scos la iveală și distanțarea existentă în familie? După căsătoria via internet urmeză, firesc, divorțul via internet. Pentru că separarea s-a produs. Unei căsnicii de carton îi urmează un divorț de aceeași calitate.
Parcă suntem marcați de o teologie de carton, într-o biserică de carton, sub privegherea unor de lideri de carton. Să sperăm că cel puțin nu ne-am cramponat de un Dumnezeu de carton.
Soluția? Să dăm foc la cartoane, să incendiem mentalitatea noastră de carton cu focul Duhului!

Moartea creștinismului și viitorul său


Cu drezina

De multe ori [creștinismul] a murit și s-a ridicat din morți
fiindcă avea un Dumnezeu care cunoștea drumul afară din mormânt.
(G.K. Chesterton)

E foarte răspândită opinia că civilizația iudeo-creștină e asaltată din toate părțile și că se dorește lichidarea moștenirii creștine a Occidentului. Sunt destui adepți și detractori care deja cântă sumbru prohodul credinței creștine, unii jelind în avans, iar alții jubilând în așteptarea unei lumi (mult) mai bune.

Și totuși, dacă creștinismul chiar trebuie să moară? Dacă exact acesta este gestul necesar? Tocmai pentru a se putea lepăda de tot felul de… aderențe. Fiindcă, „dacă grăuntele… nu moare”, nu poate rodi. În creștinismul real, viu, autentic, victorios, moartea este mereu însoțită de promisiunea învierii. Dacă șansa creștinismului stă tocmai în moartea lui?

Chesterton susține că, de fapt, creștinismul a mai trecut prin această experiență de cel puțin 5 ori în istorie. Asta la nivel global. Dar…

Vezi articolul original 795 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în 2014

Ce îl împiedică pe creștin să se împărtășească din Masa Domnului acasă?


Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus

Dat fiind că situația de autoizolare persistă și ne va prinde Paștile în incapacitatea de a ne strânge în comunitate, îndrăznesc să comentez pe marginea acestui subiect. Întrebarea pusă în titlu nu este prea specific formulată, dar am intenționat-o în acest fel. Spun aceasta deoarece „creștinii” sunt de multe soiuri, iar nouă ne este de folos să integrăm această discuție. Nu voi rezuma dezbaterea curentă, pentru că deja a făcut-o Beni Cruceru (vezi aici).

Sacramentalismul îi împiedică pe unii creștini să se împărtășească din Masa Domnului acasă. Câtă vreme crezi că Masa Domnului este un sacrament prin care primești harul lui Dumnezeu, cu condiția că este îndeplinit în condițiile corespunzătoare (în Sfânta Biserică) și de personalul eclezial ordinat (preot), atunci mirenii nu au cum să ia Euharistul cu mijlocirea virtualului. Din moment ce crezi că elementele se transformă în altceva prin binecuvântarea și atingerea preoților, nu ai cum replica…

Vezi articolul original 624 de cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în 2014

GÂNDURI DESPRE CINA DOMNULUI ÎN VREMURI DE CARANTINĂ


O reflecție personală despre posibilitatea sărbătoririi Cinei Domnului cu medierea mijloacelor tehnologice în perioada întreruperii serviciilor datorită carantinei

Un coleg de slujire atrăgea pe bună dreptate atenția asupra faptului că această perioadă specială din calendarul sărbătorilor bisericii este marcată, în mod deosebit, de adunarea credincioșilor în jurul Cinei Domnului. Această sărbătoare a fost instituită de Mântuitorul Isus Hristos care i-a îndemnat pe ucenicii săi să continue să își amintească astfel de ceea ce a făcut Dumnezeu prin jertfa Sa de la Golgota. Este greu de imaginat că ar putea să treacă aceste sărbători ale Învierii lui Isus Hristos fără să ne întâlnim în jurul mesei Domnului.

Interpretarea diferitelor aspecte ale acestui eveniment extrem de semnificativ pentru viața bisericii a dus la foarte multe dezbateri teologice și la diferențe doctrinare și de practică. Oricare ar fi diferențele de interpretare (care sunt importante pentru identitatea fiecărei biserici) toate tradițiile creștine consideră însă că Cina Domnului este un moment esențial și de neînlocuit în viața liturgică a bisericii. De aceea bisericile nu au renunțat niciodată la sărbătoarea Cinei Domnului, indiferent de situațiile dificile prin care au trecut.

Fiecare credincios și fiecare adunare de credincioși aduce lângă aceste explicații și bogăția experienței umblării lor cu Dumnezeu și a modului în care Duhul Sfânt îi călăuzește (cum ar fi semnificația misionară ca mărturie sau importanța ca evanghelizare). Astfel se manifestă libertatea pe care o avem în Duhul atât timp cât stăm în învățătura Scripturii și sub autoritatea lui Isus Hristos. De aceea cred că este important și responsabil ca fiecare adunare de credincioși să caute împreună gândul lui Hristos despre care vorbește Apostolul Pavel în Filipeni 2:5 pentru ca să poată să spună, cum au afirmat primii creștini în Faptele Apostolilor 15:28 ca: ni s-a părut potrivit Duhului Sfânt și nouă.

Mai mulți colegi de slujire și membrii din biserica pe care o păstoresc m-au întrebat care este părerea mea despre posibilitatea de a sărbători Cina Domnului on-line. Datorită carantinei trebuie să vedem cum putem să ne raportăm la ceea ce se întâmplă în țara noastră și în lume pentru ca să fim bun cetățeni și, în același timp, să urmăm învățătura Sfintei Scripturi. Prezentul punct de vedere nu reprezintă o abordare teologică exhaustivă ci este mai degrabă o reflecție care a fost generată de situația curentă și de întrebările primite.

Deoarece nu încerc să fac o abordare pur teologică ci să găsesc un mod de a ne manifesta în biserica noastră am pornit de la Sfânta Scriptură și apoi am mers la Mărturisirea de credință care este afirmația comună a bisericilor din Uniunea noastră despre cum înțelegem anumite aspecte de doctrină și de viață a bisericii. În mod preliminar trebuie înțeles că din textul Mărturisirii rezultă că bisericile baptiste se organizează pe principiul democrației autonome ceea ce înseamnă că deciziile legate de viața bisericii locale aparțin acestora pentru că aceste decizii trebuie să fie adoptate de adunarea de credincioși. Pentru o comunicare mai ușoară voi încerca să prezint înțelegerea mea sub forma de răspunsuri la întrebări.

1. Unde se întâlnește o biserică baptistă?
În înțelegerea baptistă biserica este adunarea celor credincioși. Din acest motiv, clădirea de cult nu are o importanță semnificativă deoarece biserica este formată din ucenicii lui Hristos oriunde se întâlnesc aceștia în numele Său.
Matei 18:20 „Acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
După cum mărturisește Noul Testament, adesea bisericile s-au întâlnit și în case.
Romani 16:5 „Spuneți sănătate Bisericii care se adună în casa lor.”

În înțelegerea baptiștilor clădirile sunt locuri necesare și utile pentru desfășurarea întâlnirilor și activităților dar nu au o semnificație spirituală anume. Domnul Isus face foarte clar acest aspect în discuția cu femeia din Samaria.
Ioan4: 19. „Doamne”, I-a zis femeia, „văd că ești proroc.
20. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta; și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.”
21. „Femeie”, i-a zis Isus, „crede-Mă că vine ceasul când nu va veți închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim.
22. Voi vă închinați la ce nu cunoașteți; noi ne închinăm la ce cunoaștem, căci Mântuirea vine de la iudei.
23. Dar vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl.
24. Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh și în adevăr.”

2. Cum putem fi prezenți în părtășia bisericii?
Într-o discuție cu un alt coleg despre cum să înțelegem participarea la părtășie am convenit că în mod evident prezența fizică este primul mod în care devenim prezenți în adunarea de credincioși. Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna posibil din diferite motive. Uneori există persoane care călătoresc, alteori sunt persoane care sunt bolnave sau, în situația de acum, suntem în carantină. Cred că putem învăța din abordarea Apostolului Pavel și a modului în care înțelege el prezența în Duh chiar și când lipsește prezența fizică. Pentru Pavel, care își dorea să fie alături de frații săi, nu pare să fie o problemă că el este departe și această situație nu înseamnă neapărat o lipsă de a participa împreună. El arată cum are loc această participare prin expresia că este cu ei în Duhul și se referă și la cei cu care nu se întâlnise. Pavel afirmă în Coloseni 2:1,5:
1. Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup;
5. Căci, măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

Într-un mod extraordinar pentru secolul întâi, Pavel afirmă că privește cu bucurie la buna lor rânduială, deși el este de fapt departe cu trupul. Pavel înțelege că cei credincioși se află într-o unitate specială. Ei formează un singur trup, deci unitatea este dată de Hristos și Duhul este cel care dă viață acestui trup și tot Duhul este legătura dintre mădulare, așa cum afirmă în 1 Corinteni 12:13:
13. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh

Pavel este și mai explicit de posibilitatea de a fi împreună cu cei credincioși chiar dacă nu poate fi prezent deoarece acest lucru se poate realiza prin puterea Domnului Isus. Astfel el argumentează în 1 Corinteni 5:3,4
3 Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.
4 În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus,

Cu alte cuvinte, noi suntem împreună în același Duh și ca mădulare ale aceluiași trup de când l-am primit pe Hristos și am devenit copii lui Dumnezeu. Nu prin puterea noastră sau a tehnologiei formăm o unitate ci prin puterea Domnului Isus și datorită faptului că Duhul Sfânt este în noi.

3. Ce semnifică Cina Domnului în bisericile baptiste?
Mărturisirea de credință exprimă aici că semnificația Cinei Domnului, care este o poruncă a Domnului Isus, este cea a amintirii a ceea ce a făcut El, prin jertfa Sa, pentru păcatele noastre.

Noi credem şi mărturisim că, Biserica Nou-Testamentară̆ are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.
––
Cina Domnului, e simbolul morții Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin ne amestecate. Pâinea frântă ne amintește de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne amintește de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a ne aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.
Cina se poate lua de către toți acei ce şi-au mărturisit credința în Domnul Isus şi au fost botezați.
De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-şi facă̆ cercetarea de sine.

4. Cine conduce în bisericile baptiste?
Mărturisirea clarifică următoarele aspecte despre naturii bisericii:

Noi credem şi mărturisim că, după̆ Noul Testament, totalitatea credincioșilor, fără̆ deosebire de rasă, naționalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează̆ Biserica lui Hristos; Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizație pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor mântuiți, adică̆ al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuți din nou.
Biserica locală, după̆ învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioși dintr’o localitate, născuți din nou, şi botezați pe baza mărturisirii personale a credinței lor în Domnul Isus Hristos – ca Mântuitorul lor
–––
La început Biserica se întrunea în case particulare.
Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaștem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească̆.
–––
Membrii între ei se numesc „frați” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naționalitate, clasă socială sau pregătire educațională̆.
Organizația Bisericii locale e făcută̆ pe principiul democrației autonome.

Din acest articol rezultă că biserica locală este formată de membrii acesteia și funcționarea sa nu depinde de clădiri sau de structuri administrative. Biserica se guvernează sub conducerea directă a lui Hristos prin Duhul Sfânt, fără să fie recunoscută existența unor grade ierarhice. Este deci responsabilitatea fiecărei adunări de credincioși să își organizeze viața duhovnicească după cum crede de cuviință, potrivit învățăturii Scripturii interpretate sub autoritatea lui Hristos și prin Duhul Sfânt.

5. Cine sunt preoții în bisericile baptiste?
După ce descrie diferitele poziții de slujire Mărturisirea clarifică:
Noi credem şi mărturisim că, preoția în conformitate cu Noul Testament nu formează̆ o clasă specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea e universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără̆ alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericești

6. Ce înseamnă să participi on-line la viața bisericii?
Una din problemele cele mai delicate o reprezintă înțelegerea a cea înseamnă să participăm când nu mai putem veni fizic împreună. Din fericire, datorită tehnologiei, este posibil să participăm în diferite moduri la întâlniri cu alte persoane sau chiar la întâlniri organizate de diverse organizații. Astfel putem să luăm legătura cu cei dragi, nu numai prin scrisori sau prin convorbiri telefonice dar și prin video, reușind să ne vedem și să ne facem prezenți unii altora cu ajutorul tehnologiei. În mod evident o astfel de prezență nu este la fel ca cea fizică dar este totuși o prezență și nu o absență deoarece altfel nu am mai comunica astfel.

Datorită situației de acum, universitățile și școlile desfășoară cursuri on-line la care studenții și elevii participă la procesul de învățământ. Multe organizații poartă discuții on-line despre activitățile lor și au ședințe on-line în care se iau hotărâri importante și legale. Chiar si întâlniri ale diferitelor organisme de slujire și conducere a Uniunii Baptiste au loc prin participare on-line. Ironia este că și discuțiile care dezbat oportunitatea de a participa sau nu on-line la Cina Domnului au loc tot prin participare on-line, concluziile fiind comunicate on-line.

Bisericile care au avut capacitatea tehnologică necesară au transmis deja servicii divine on-line încă înainte de carantină și încurajau membri care nu puteau fi prezenți fizic să participe on-line. De când cu carantina și mai multe biserici organizează întâlniri on-line, studii biblice on-line și servicii divine on-line la care membrii participă în diferite moduri (cântare, rugăciune, citire de texte, mărturii, discuții, predici). Dacă o astfel de participare on-line este acceptabilă cu ce ar fi diferită participarea la Cina Domnului într-un eveniment organizat on-line?

7. Ce înseamnă că spațiul on-line este un spațiu virtual?
Răspunsul la această întrebare poate să fie aparent complicat pentru cei care nu au reflectat asupra ei deoarece virtual poate fi înțeles în sensuri diferite. La un anumit nivel, virtual se poate referi la ceva care nu există efectiv (DEX) cum ar fi de exemplu spațiul creat în jocurile on-line. Chiar și în acestea, jucătorii participă după anumite reguli și jucătorul real participă printr-un avatar. Realitatea este însă definită de obiectivele jocului și de regulile cu care se joacă și putem spune că lipsește elementul de viață reală așa cum o experimentăm zi de zi (jucătorii au abilități supra omenești de exemplu). Spațiul creat on-line nu este însă virtual numai în sensul jocurilor.

Când cineva participă la o întâlnire sau la un eveniment organizat on-line de o instituție, persoana respectivă nu se găsește într-un joc imaginar. Ea participă ca ea însăși și participarea fizică este înregistrată și transmisă cu ajutorul tehnologiei. Astfel în întâlnirile on-line participanții sunt identificați prin dispozitivul folosit și uneori printr-un cont și o parolă. Această participare poate avea loc si cu tehnologie video și atunci persoana poate să fie și văzută. Serviciile divine on-line, studiile biblice on-line și Cina Domnului on-line nu sunt evenimente virtuale în sensul jocurilor ci evenimente reale care au loc și care sunt doar transmise prin aceste medii de comunicare.

8. Ce însemnă că biserica este adunată în spațiul on-line?
Cu ocazia ultimei cine, Domnul Isus a luat masa în prezența fizică a ucenicilor. Din acest motiv sunt persoane care consideră că fără o prezența fizică a membrilor (ucenicii) Cina Domnului nu poate avea loc. Este interesant că Scriptura nu clarifică și cum au luat cina ceilalți ucenici și femeile credincioase, mai ales că nu au fost în acea seara cu Învățătorul lor și nu au participat deci nemijlocit la Cina cea de Taină. Deși nu avem această clarificare astăzi bisericile au dezvoltat totuși propriile înțelegeri ale participării la Cina Domnului întemeiate pe alte texte relevante care ne arată cum porunca Mântuitorului a fost pusă în aplicare în biserica primară.

Mai important, și mai apropiat de situația noastră este cazul persoanelor bolnave din biserici și care nu pot participa la sărbătorirea din adunare. Acestora, Cina Domnului le este împărtășită prin reprezentanți care merg la persoana bolnavă ca să ducă Cina. Toate adunările consideră valabil acest tip de participare indirectă, datorită situației speciale în care se află persoana bolnavă.

Concluzie personală
În urma considerațiilor de mai sus și a discuțiilor avute cu colegi de slujire, cărora le mulțumesc pentru interacțiune, consider că în aceste condiții speciale, mediul on-line poate deveni un spațiu în care trupul lui Hristos se adună împreună ca să se roage, să se închine prin cântare, să studieze Scriptura, să audă predicarea Cuvântului și să sărbătorească Cina Domnului. Distanța impusă de carantină poate fi depășită cu ajutorul tehnologiei. Membrii bisericii care formează Trupul lui Hristos sunt aduși împreună în același Duh prin puterea Domnului Isus și participă prin credință la împlinirea poruncii Mântuitorului. După cum am văzut în Scriptură și în Mărturisirea de credință cade în responsabilitatea adunării locale de credincioși ca biserică adunată în numele lui Hristos să organizeze așa cum crede de cuviință această sărbătoare rânduită de Mântuitorul nostru.

În încheiere …
În încheiere îmi amintesc de o povestire a fratelui Richard Wurmbrand care își amintea cum în închisoare, pentru că nu se puteau întâlni și pentru că nu aveau cu ce să sărbătorească Cina Domnului au fost nevoiți să folosească ce aveau. Astfel credincioșii au sărbătorit Cina Domnului izolați în celulele lor fără să aibă elementele. Ei au participat prin credință și în Duhul la sărbătoarea instituită de Mântuitorul pentru că au înțeles că el este prezent cu ei chiar și acolo. Într-adevăr situația descrisă de Wurmbrand era o situație deosebită deoarece se afla în închisoare dar și zilele acestea când ne găsim în carantină ne aflăm tot într-o situație deosebită.

Otniel Ioan Bunaciu 6 aprilie 2020
Pastor, Biserica Creștină Baptistă Providența

E Vocea României, nu ‘Vocea Patriotului Naționale’…


Am avut o discuție în contradictoriu cu cineva referitor la Siena Vușcan. Adică la uniforma armatei comuniste chineze din Al Doilea Război Mondial și la cîntecul femeilor ce purtau această uniformă.

Opozantul meu a postat încrîncenarea unuia ce pe propriul wall postase ca motto ceva de genul libertatea este sclavie, etc, dicton abominabil ce nu l-am găsit pe net ca să-i identific originea. Și încrîncenarea ăluia provenea din reacția sa viscerală la comunismul chinez. Acum, înțeleg că lumea e virusată de virusul Wuhan, despre care știm sau bănuim o droaie de lucruri, dar asta-i alta dezbatere. Nici eu nu agreez comunismul chinezesc, a sa revoluție culturală, dezastrul foametei motivată de productia record de oțel, etc.

Dar, ce are de-a face vocea încîntătoate a unei fetițe (din România) de zece ani și un cîntec emoționant cu condamnarea îndrăznelii de a te produce pe scena unui concurs în România anului 2020, nu prea înțeleg. Și aș vrea. Argumentele opozantului meu au fost că ‘ce au făcut comuniștii chinezi’.

Ale mele au fost că acest cîntec și uniforma reprezentau la vremea respectivă rezistența împotriva unui dușman ce invadase țara și masacrase populația civilă, vezi masacrul din Nankin (The rape of Nankin, pentru cine caută documenatrul), un aliat (în ultimă instanță) al învingătorilor din acest război, ce intrase în război mult mai repede si care suferise cele mai mari pierderi. N-a contat.

Opozantul zicea că ‘ce, dacă venea cu o uniformă și un cîntec nazist aș fi lăudat-o? Aș fi apreciat-o?’ În treacăt fie zis, mai ascult și cîntece naziste, nu de alta, dar sunt foarte mobilizatoare. Sper că nu o să mă catalogați ca nazist, nici măcar pe simplu motiv că-i urăsc (aproape) pe comuniști… Argumentul meu a fost ‘acum vii cu un argument ipotetic, “dacă”… ca să combați ceva real?’ – în stilul drobului de sare a lui Ion Creangă? Și ‘no stai așa, chiar ai înțeles ce a cîntat micuța? Ai făcut reacție la text? Te-a jignit cumva prestația artistica?’ N-a contat.

Am fost făcut într-un anumit fel. Așa că am rupt contactul și nu mai suntem prieteni. Accept să nu fii de acord cu mine, dar pentru asta nu trebuie să mă faci în fel… sau în chip. Putem să fim de acord că nu cădem de acord. Dar atențiune, nu accept epitete. Asta spune ceva despre tine, nu despre mine. Că viața mea s-a cam scurtat și nu mai am răbdare să ascult cum sunt pus cu mîinile la spate în banca în care vrei să mă pui tu. Eu vreau sa mă plimb liber prin clasă! LIBER!

Și ca să merg un pas mai departe, iată originea logicii mele:

Trecînd peste faptul că pînă acum la Românii au talent au fost o mulțime de acte artistice ce frizează, puțin spus, obscenitatea, la care nu ai reacționat, de ce reacționezi la un act artistic decent, de înaltă calitate muzicală, apreciat de public și de o profesionistă cum este Andra? Pentru că fetița era îmbrăcată într-o uniformă a armatei comuniste din China de acum 70 de ani și cînta un cîntec al cărui cuvinte nu le-ai înțeles? Cu ce diferă aceasta reacție viscerală de neacceptarea din start a unei concurente obeze, ce ar trebui eliminată doar datorită felului cum arată? Ce contează vocea, tonalitatea, emoția ce o transmite? E grasă, afară! Out!

Pentru exemplificare: https://www.youtube.com/watch?v=b3I1tK1Iyzc

Să nu (ne) uităm însă nici istoria. Tot China comunistă ne-a sprijinit după 1968 cînd se simțea iminența unei intervenții sovietice aidoma celei din Ungaria sau Cehoslovacia. Domnule trezește-te! Fă distincție între artă și politică. Micuța n-a transmis un mesaj politic. Ea a cîntat. Dacă nu facem o distincție rămînem dușmani pe vecie. Ca ortodocșii cu catolicii, ca nemții cu francezii – ei, uite ăsta nu merge că nu se mai urăsc. De ce oare? Ca noi cu ungurii.. aici cred ca încă merge, dar eu zic că se poate repara. Ce ar fi dacă o unguroaică de la noi ar fi huiduită pe scena de la Românii au talent că nu e româncă? Dacă tot e să ne închipuim ceva, aidoma oponentului meu… Bănuiesc totuși ca ar fi mai benefic daca guvernul României ar sponsoriza o fetiță sau un băiat la Ungurii au talent, A magyaroknak tehetsége van sau cum îi zice, ce ar cînta fenomenal un cîntec maghiar sau chinezesc. Ar fi mai rău sau mai bine?

Că nu-i ‘Vocea Patriotului Naționale,’ e vocea talentului…

Mircea Bulatov despre Cina Domnului


De unde frați și surori atâta conservatorism, atâta împotrivire la a împărtăși bucuria Învierii Domnului Isus?

Oare de ce această indicație restrictivă cu două zile înaintea primei duminici a lunii aprilie, tocmai în preajma sărbătorilor pascale, cu o săptămână înaintea celor catolice și cu două înaintea celor ortodoxe?

Finalul Recomandării CEx. al UBR in ce privește Cina Domnului in perioada de pandemie și prezentat azi 03.04.2020 cu două zile înainte de prima duminică din aprilie.

Ce să facem în situația crizei pandemice?

Întâi de toate, să nu ne abatem de la învățătura și rânduiala biblică. Crizele de un fel sau altul pot schimba împrejurările, nu Scriptura. Inovații de genul – Cina Domnului pe internet sau pe telefon ar modifica învățătura Domnului și practica apostolică.

• Unitatea Bisericii în părtășia la masa Domnului ar fi compromisă. Pastorul singur acasă transmite binecuvântarea prin telefon sau internet și fiecare credincios singur pune mâna pe pâine și pahar ca să recepteze binecuvântarea;

• Pastorul ar deveni un personaj eretic care își asumă puteri supranaturale de a transmite harul binecuvântării prin telefon sau internet și de a legitima împărtășirea fiecăruia cu pâinea și cu vinul lui. În lume sunt asemenea șarlatani care pretind că transmit puteri vindecătoare prin telefon, internet, obiecte, etc., contra donații, sau dacă beneficiarii pun mâna în locul durerii, sau pe ecranul televizorului, computerului, etc.,

• Solemnitatea celebrării Cinei Domnului ar fi înlocuită cu situații ridicole. Imaginați-vă situația unei femei credincioase cu un soț bețiv și batjocoritor, în momentul în care o vede luând sticla lui cu vin ca să bea la Cina Domnului.

Apoi, este bine să așteptăm în rugăciune și evlavie vremea când Dumnezeu va deschide ușa pentru a ne aduna laolaltă. Mântuirea noastră este asigurată prin credința în jertfa Domnului Isus în locul nostru. În această perioadă avem oportunitatea de a studia Cuvântul, de a stărui în rugăciune și de a depune o mărturie creștină frumoasă pentru cei din casele noastre.

Paul Negrut

Vicepreședinte cu educația

Întrebări retorice ce și le pun creștinii care nu au uitat alte vremi.

Crizele de un fel sau de altul nu trebuie lăsate să strice ADEVĂRUL scripturii. Iar acest ADEVĂR este înțeles de fiecare funcție de legătura pe care o are cu Cel Înviat. De aceea vă rog să mă iertați cei ce consideră gândurile mele, așternute mai jos, ca o greșeală.

Oare statul acasă din cauza agentului celui rău, COVID-19, nu este o detenție necesară pentru protecția trupului?

Dacă suntem înțelepți și o respectăm pentru a ne feri organismul de infecție, de ce am institui această privațiune a luării Cinei Domnului pe varii motive dictate de diverși lideri cultici, asupra sufletului pentru a-l face să sufere.

Oare modul cum au luat cina creștinii mesianici din lagărele naziste, ortodocșii de la Aiud, sau pravoslavnicii din gulagul sovietic au fost „inovații” sau a contribuit la întărirea celor ce se încredeau în Domnul chiar și în detenție.

Mesianicii din lagărele naziste luau cina doar cu bucățele de pâine reținute din felia aproape mucegăită dată dimineața. Seara, după ce pleca plantonul din baracă, unul rostea rugăciunea de binecuvântare în timp ce ceilalți țineau mâna pe bucățica de pâine ascunsă în buzunarul de la zeghe. Greșeau?

Ortodocșii de la Aiud, din perioada bestialei terori comuniste, deși considerau Sfânta Euharistie nu un simplu simbol sau un simplu rit ci o adevărată jertfă și o Taină, treceau peste opreliștea izolării singulare în celule și după ce „ascultau” transmise prin bătăi de lingură în pereți „cuvinte sfinte în alfabetul Morse – internetul deținuților” de la Părintele Felea sau Părintele Stăniloae, se împărtășeau singuri doar cu pâine și apă, având legătură în acele zile de Paști doar cu Domnul Isus. Cine erau acești „nechibzuiți” ce se „abăteau” de la „rânduiala biblică”. Erau cei mai periculoși infractori politici ai vremii, elita societății: avocați, arhitecți, comercianți, farmaciști, medici, ingineri, învățători, profesori, preoți, scriitori, subofițeri și ziariști, dar și cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moșieri, industriași sau diverși patroni. Ce ușor se uită că cei care au murit la Aiud (563 decese) în acei ani (1945-1965) au trăit clipe de zidire sufletească tocmai la aceste cine de taină „neortodoxe” luate de creștini ortodocși. Greșeau?

Creștinii din Gulagul sovietic socoteau o binecuvântare când reușeau (unii) la începutul verii să culeagă малина (zmeură) din jurul lagărului printre șirurile de sârmă ghimpată. Trăiau un eveniment sacru în sufletele lor. O striveau pe bucățica de pâine păstrată cu grijă, învelită într-o bucată de pânză, într-un buzunar, sau legată cu șnur la piept pentru Sfânta Împărtășanie. Simțeau că Hristos nu i-a părăsit și este acolo cu ei, înconjurat și El de sârma ghimpată. Simțeau că sângele Lui mântuitor este acolo în picăturile roșii provenite din zmeura strivită. Greșeau?

Închei gândurile mele lăsându-vă pe voi, dragi frați și surori să hotărâți fiecare în cugetul lui dacă ei au greșit, atunci, sau voi greșiți, acum, în modul cum luați Cina Domnului cercetați de Cuvântul Lui și al vremilor în care trăim și suferim.

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

                                                                                                            Paul Claudel

În închisoare, purtam asupra mea o bucățică din Sfânta Împărtășanie, păstrată pentru momente limită. O păstram într-o batistă curată, înfășurată și înnodată, fie legată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar, pentru a-mi fi la îndemână în momentele critice. În timpul perchezițiilor, n-o ascundeam. Aveam credință că ea se apără singură și mă apără și pe mine. Așa se întâmpla.

Când îmi venea rândul să fiu percheziționat, eram dezbrăcați și la pielea goală. Hainele și lenjeria, batistele, prosoapele și orice îmi aparținea erau pipăite la toate încheieturile  și cusăturile și aproape totdeauna tăiate și descusute. După ce milițianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic și găseam batista cu Sfânta Împărtășanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedezlegată, necălcată în picioare, așa cum aveau obicei să facă cu orice găseau asupra celui percheziționat.

O singură dată m-a întrebat la Jilava un milițian:

– Ce ai în batistă?

– Sfânta Împărtășanie! i-am răspuns fără să mă tem.

– Ia-ți bagajul și treci la cameră!

Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor Lui, Trupul și Sângele Fiului Său, în mâinile mele păcătoase de om pământean: și am ieșit cu această Minune afară!

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Babel, 2012

Cu dragoste frățească

Mircea Bulatov

Despre euharistie – Cina Domnului cu Beni Fărăgău


Îmbrăcați-vă cu o inimă ca a lui Hristos!

Bate la ușă prima duminică a lunii, iar apoi Săptămâna Mare, în care, de ani de zile, ne-am obișnuit să ne adunăm în jurul Mesei Domnului. În circumstanțele în care ne aflăm, mulți se întreabă cum vom celebra Cina Domnului? Această întrebare mă frământă și pe mine de mai multe zile.

Textul din Coloseni 3:12-17 ne cere să ne îmbrăcăm cu o inimă ca a lui Hristos. Mi-am zis: când suntem mai aproape de bătăile inimii lui Hristos, dacă nu tocmai atunci când celebrăm cel mai mare act de iubire, pe care Creatorul și Mirele nostru l-a demonstrat pe crucea de pe Calvar? Faptul că Cina Domnului este singura sărbătoare poruncită Bisericii nou-testamentare subliniază importanța ei. Pavel cere corintenilor, ca prin frângerea pâinii, să vestească moartea Domnului „până va veni El” (1 Cor. 11:26, s.n.). Ei o făceau adunați laolaltă. Întrebarea este cum s-o facem noi în astfel de vremuri?

Să ne aducem însă aminte că Domnul Isus a instituit Cina Domnului în contextul Cinei Pascale. Aceasta înseamnă că, în mod implicit, El a preluat principiile care guvernau sărbătorile iudaice, chiar dacă Cina Domnului se încărca cu un conținut nou, pentru că, prin moartea și învierea Sa, El a împlinit prefigurările acestor sărbători. Ce s-a păstrat totuși?

Pentru că toate sărbătorile iudaice – de la Sabat la Jubileu – erau ale Domnului, Cel sărbătorit trebuia și trebuie să fie Domnul Însuși. Apoi, sărbătorile erau și trebuie să fie celebrate comunitar.

Dacă primul principiu poate fi respectat în contextul în care ne aflăm, pentru a ne putea apropia de Masa Domnului trebuie să clarificăm cel de-al doilea principiu, legat de aspectul comunitar.

În una din primele postări, plecând de la actul Creației, am afirmat că trebuie să definim Casa Domnului pe trei planuri: individul, familia și comunitatea. Acest ultim aspect ne este interzis astăzi. Da, nu putem să ne adunăm în locașurile de rugăciune, dar știm că, acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului Isus, este prezent și El în mijlocul lor. Familia creștină ar putea fi deci locul în care cele două principii desprinse din sărbătorile Vechiului Testament să poată fi împlinite. Dar să revenim la ce ne învață Scriptura.

Am afirmat că Cina Domnului a fost instituită în contextul Mesei Pascale. Oare timp de șaisprezece secole, masa de Paști nu a fost o sărbătoare a familiei? Iată ordinul de instituire a Praznicului Paștelui:

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă” (Exod 12;1, 3, s.n.).

Masa pascală se sărbătorea, așadar, în familie. Și atunci, ca și acum, nimeni nu putea ieși din casă, pentru că îngerul morții trecea prin toată țara. Cu alte cuvinte, aspectul comunitar era redus la familie. În același context se sărbătorea și Sabatul. Mai există însă un aspect important de menționat. Toate familiile, deși izolate unele de altele, erau totuși în părtășie, pentru că în fiecare casă familiile erau adunate în jurul mielului pascal sau a mesei de Sabat. În același timp.

Să venim acum în Noul Testament. În Ziua Cincizecimii, „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:41-42). Cum se practicau aceste lucruri? Iată ce spune Luca: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi” (46a). Acolo se bucurau de învățătura apostolilor. Dar textul continuă: „Frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (46b, s.n.). Frângerea pâinii era ocazia curățirii inimii și a celebrării bucuriei pe care o simțea cel iertat.

Înainte ca Cina Domnului să se instituționalizeze, aceasta era celebrată în familie, unde capul familiei îndeplinea rolul de preot. Familia creștină era locul în care se manifesta legătura frățească, se frângea pâinea și se înălțau rugăciuni. Desigur, aceasta nu excludea aspectul comunitar mai larg (Fapte 20:7 și 1 Cor. 11:17-34).

Oare nu cumva Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la origini? El Și-a dorit dintotdeauna să fie prezent și sărbătorit acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Lui. Situația nou creată ridică întrebări pe care nu ni le-am fi pus altădată, când ne adunam să ne bucurăm împreună.

Cum ar fi ca în prima zi a săptămânii sau în Joia Mare să ne pregătim să-L sărbătorim pe Domnul frângând pâinea în familiile noastre? Capul familiei ar putea să se întrebe astfel în ce măsură și-a luat în serios rolul de preot. Iar dacă s-ar întâmpla să avem în familie copii care încă nu s-au întors la Domnul, de data aceasta, ei nu vor putea sta pierduți în băncile adunării, ci vor fi cu noi în jurul Mesei Domnului, o ocazie extraordinară de a le vorbi despre semnificația acestui moment. Cine știe dacă Dumnezeu nu le va întoarce astfel inimile înspre El?

Unde în altă parte decât în jurul Mesei Domnului suntem mai aproape de inima lui Hristos, cu care trebuie să ne îmbrăcăm?

Desigur, rândurile de mai sus nu oferă răspuns la întreaga cazuistică pe care comunitatea mai largă o ridică, dar poate oferi un punct de plecare în încercarea de a răspunde la întrebările multora.

– Beni Fărăgău

Poate am înnebunit sau diferența dintre Iwo Jima și Mathausen


Am ieșit în decembrie 89 cînd nimic nu era sigur. Am fost în primăria din Arad pînă în 03.01.1990, cînd mi-am dat seama că revoluția a fost deturnată și prezența mea era inutilă. Liderul de atunci mi-a reproșat ca l-am lăsat singur. N-am vrut sa profit atunci. N-am avut spații comerciale, alte facilități. Nu mi-am depus dosar pentru a primi bani că am contribuit decisiv la răsturnarea comunismului. N-am primit nici măcar un mulțumesc. Cu toate astea aș face la fel a doua oară. Dacă aș mai avea vîrsta sau în ciuda vîrstei.

Cu ce se deosebește ciuma comunistă de atunci de pandemie? Atunci muream pentru libertate. Libertatea tuturor. A țării. Eram patrioți, dar poate de alt fel. Strigam NOI suntem Poporul! Credeam asta și au înțeles și cei ce ne stăteau în față. NOI, POPORUL, am învins.

Eram solidari. N-aveam nimic de pierdut.

Acum unii se plîng că pot să se îmbolnăvească. Să moară. Că pierd totul. Poate viața. Și-și dau demisia.

Acum 30 de ani unii și-au dat viața ca ei să aibă dreptul să facă asta. Ironic, nu?

Acum 30 de ani strigam Timișoara! Timișoara! pentru că Timișoara s-a jertfit. Am vrea să strigăm și azi. Dar azi nimeni nu se mai jertfește ca și Timișoara în decembrie 89.

Ce ne lipsește? Dotarea? Și atunci eram cu mîinile goale, dar aveam un crez: al libertății!

Ne jeluim că în 30 de ani de la decembrie 89 n-am progresat cu nimic. De ce oare? N-am progresat pentru că în ciuda acumulărilor materiale n-am acumulat nimic în suflet și spirit. Și în ciuda progresului material nu vom ieși din Egiptul robiei noastre naționale dacă nu înțelegem momentul ce ne poate da libertate. Cel al jertfei personale. Nu al celei instituționalizate impuse prin ordonanțe militare, manageriat defectuos sau patriotism din vîrful buzelor.

Veți spune că fac propagandă, că vreau să moară oameni nevinovați. Deja mor oameni nevinovați. Ce folos? Oricine știe că o bătălie se cîștigă cu o conducere bună, prin exemplu personal și prin colaborarea în caz de pericol.

Depinde de noi ce vrem: să cîștigăm bătălia cu pandemia, să ridicăm un monument eroilor sau victimelor. Este diferența dintre monumentul soldaților americani ce ridică stindardul victoriei la Iwo Jima și cel al victimelor lagărului nazist de la Mathausen. Toți au murit pentru libertate.

Numai învinșilor nu li s-au ridicat monumente…

Femeia – Binecuvintare sau blestem (1)


Persona

(sursa imaginii, AICI)

Trăim într-o lume a bărbaților

Nu cred că există astăzi în mediile creștine, mai ales în cele evanghelice, o temă mai controversată decât aceea legată de locul femeii în biserică și în societate. Poate cu excepția homosexualității; iar între cele două teme există o legătură, care însă nu face obiectul acestor rânduri.

Cea mai mare parte a istoriei umane, din cele mai vechi timpuri pentru care avem dovezi documentare și până astăzi, a stat sub semnul patriarhatului. Lumea în care trăim a fost mereu o lume a bărbaților – una construită de bărbați, pentru bărbați, în care femeile și copiii își găsesc locul doar în calitatea lor de ființe necesare, dar în mod inevitabil secundare, auxiliare, de suport, în raport cu bărbații. Foarte probabil că cei care sunt familiari cu textul biblic se vor gândi imediat la afirmația din Genesa 2:18, „am să-i fac [bărbatului Adam] un…

Vezi articolul original 1.714 cuvinte mai mult

De Alexandru Nădăban Publicat în 2014