Poate am înnebunit sau diferența dintre Iwo Jima și Mathausen


Am ieșit în decembrie 89 cînd nimic nu era sigur. Am fost în primăria din Arad pînă în 03.01.1990, cînd mi-am dat seama că revoluția a fost deturnată și prezența mea era inutilă. Liderul de atunci mi-a reproșat ca l-am lăsat singur. N-am vrut sa profit atunci. N-am avut spații comerciale, alte facilități. Nu mi-am depus dosar pentru a primi bani că am contribuit decisiv la răsturnarea comunismului. N-am primit nici măcar un mulțumesc. Cu toate astea aș face la fel a doua oară. Dacă aș mai avea vîrsta sau în ciuda vîrstei.

Cu ce se deosebește ciuma comunistă de atunci de pandemie? Atunci muream pentru libertate. Libertatea tuturor. A țării. Eram patrioți, dar poate de alt fel. Strigam NOI suntem Poporul! Credeam asta și au înțeles și cei ce ne stăteau în față. NOI, POPORUL, am învins.

Eram solidari. N-aveam nimic de pierdut.

Acum unii se plîng că pot să se îmbolnăvească. Să moară. Că pierd totul. Poate viața. Și-și dau demisia.

Acum 30 de ani unii și-au dat viața ca ei să aibă dreptul să facă asta. Ironic, nu?

Acum 30 de ani strigam Timișoara! Timișoara! pentru că Timișoara s-a jertfit. Am vrea să strigăm și azi. Dar azi nimeni nu se mai jertfește ca și Timișoara în decembrie 89.

Ce ne lipsește? Dotarea? Și atunci eram cu mîinile goale, dar aveam un crez: al libertății!

Ne jeluim că în 30 de ani de la decembrie 89 n-am progresat cu nimic. De ce oare? N-am progresat pentru că în ciuda acumulărilor materiale n-am acumulat nimic în suflet și spirit. Și în ciuda progresului material nu vom ieși din Egiptul robiei noastre naționale dacă nu înțelegem momentul ce ne poate da libertate. Cel al jertfei personale. Nu al celei instituționalizate impuse prin ordonanțe militare, manageriat defectuos sau patriotism din vîrful buzelor.

Veți spune că fac propagandă, că vreau să moară oameni nevinovați. Deja mor oameni nevinovați. Ce folos? Oricine știe că o bătălie se cîștigă cu o conducere bună, prin exemplu personal și prin colaborarea în caz de pericol.

Depinde de noi ce vrem: să cîștigăm bătălia cu pandemia, să ridicăm un monument eroilor sau victimelor. Este diferența dintre monumentul soldaților americani ce ridică stindardul victoriei la Iwo Jima și cel al victimelor lagărului nazist de la Mathausen. Toți au murit pentru libertate.

Numai învinșilor nu li s-au ridicat monumente…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s