Mircea Bulatov despre Cina Domnului


De unde frați și surori atâta conservatorism, atâta împotrivire la a împărtăși bucuria Învierii Domnului Isus?

Oare de ce această indicație restrictivă cu două zile înaintea primei duminici a lunii aprilie, tocmai în preajma sărbătorilor pascale, cu o săptămână înaintea celor catolice și cu două înaintea celor ortodoxe?

Finalul Recomandării CEx. al UBR in ce privește Cina Domnului in perioada de pandemie și prezentat azi 03.04.2020 cu două zile înainte de prima duminică din aprilie.

Ce să facem în situația crizei pandemice?

Întâi de toate, să nu ne abatem de la învățătura și rânduiala biblică. Crizele de un fel sau altul pot schimba împrejurările, nu Scriptura. Inovații de genul – Cina Domnului pe internet sau pe telefon ar modifica învățătura Domnului și practica apostolică.

• Unitatea Bisericii în părtășia la masa Domnului ar fi compromisă. Pastorul singur acasă transmite binecuvântarea prin telefon sau internet și fiecare credincios singur pune mâna pe pâine și pahar ca să recepteze binecuvântarea;

• Pastorul ar deveni un personaj eretic care își asumă puteri supranaturale de a transmite harul binecuvântării prin telefon sau internet și de a legitima împărtășirea fiecăruia cu pâinea și cu vinul lui. În lume sunt asemenea șarlatani care pretind că transmit puteri vindecătoare prin telefon, internet, obiecte, etc., contra donații, sau dacă beneficiarii pun mâna în locul durerii, sau pe ecranul televizorului, computerului, etc.,

• Solemnitatea celebrării Cinei Domnului ar fi înlocuită cu situații ridicole. Imaginați-vă situația unei femei credincioase cu un soț bețiv și batjocoritor, în momentul în care o vede luând sticla lui cu vin ca să bea la Cina Domnului.

Apoi, este bine să așteptăm în rugăciune și evlavie vremea când Dumnezeu va deschide ușa pentru a ne aduna laolaltă. Mântuirea noastră este asigurată prin credința în jertfa Domnului Isus în locul nostru. În această perioadă avem oportunitatea de a studia Cuvântul, de a stărui în rugăciune și de a depune o mărturie creștină frumoasă pentru cei din casele noastre.

Paul Negrut

Vicepreședinte cu educația

Întrebări retorice ce și le pun creștinii care nu au uitat alte vremi.

Crizele de un fel sau de altul nu trebuie lăsate să strice ADEVĂRUL scripturii. Iar acest ADEVĂR este înțeles de fiecare funcție de legătura pe care o are cu Cel Înviat. De aceea vă rog să mă iertați cei ce consideră gândurile mele, așternute mai jos, ca o greșeală.

Oare statul acasă din cauza agentului celui rău, COVID-19, nu este o detenție necesară pentru protecția trupului?

Dacă suntem înțelepți și o respectăm pentru a ne feri organismul de infecție, de ce am institui această privațiune a luării Cinei Domnului pe varii motive dictate de diverși lideri cultici, asupra sufletului pentru a-l face să sufere.

Oare modul cum au luat cina creștinii mesianici din lagărele naziste, ortodocșii de la Aiud, sau pravoslavnicii din gulagul sovietic au fost „inovații” sau a contribuit la întărirea celor ce se încredeau în Domnul chiar și în detenție.

Mesianicii din lagărele naziste luau cina doar cu bucățele de pâine reținute din felia aproape mucegăită dată dimineața. Seara, după ce pleca plantonul din baracă, unul rostea rugăciunea de binecuvântare în timp ce ceilalți țineau mâna pe bucățica de pâine ascunsă în buzunarul de la zeghe. Greșeau?

Ortodocșii de la Aiud, din perioada bestialei terori comuniste, deși considerau Sfânta Euharistie nu un simplu simbol sau un simplu rit ci o adevărată jertfă și o Taină, treceau peste opreliștea izolării singulare în celule și după ce „ascultau” transmise prin bătăi de lingură în pereți „cuvinte sfinte în alfabetul Morse – internetul deținuților” de la Părintele Felea sau Părintele Stăniloae, se împărtășeau singuri doar cu pâine și apă, având legătură în acele zile de Paști doar cu Domnul Isus. Cine erau acești „nechibzuiți” ce se „abăteau” de la „rânduiala biblică”. Erau cei mai periculoși infractori politici ai vremii, elita societății: avocați, arhitecți, comercianți, farmaciști, medici, ingineri, învățători, profesori, preoți, scriitori, subofițeri și ziariști, dar și cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moșieri, industriași sau diverși patroni. Ce ușor se uită că cei care au murit la Aiud (563 decese) în acei ani (1945-1965) au trăit clipe de zidire sufletească tocmai la aceste cine de taină „neortodoxe” luate de creștini ortodocși. Greșeau?

Creștinii din Gulagul sovietic socoteau o binecuvântare când reușeau (unii) la începutul verii să culeagă малина (zmeură) din jurul lagărului printre șirurile de sârmă ghimpată. Trăiau un eveniment sacru în sufletele lor. O striveau pe bucățica de pâine păstrată cu grijă, învelită într-o bucată de pânză, într-un buzunar, sau legată cu șnur la piept pentru Sfânta Împărtășanie. Simțeau că Hristos nu i-a părăsit și este acolo cu ei, înconjurat și El de sârma ghimpată. Simțeau că sângele Lui mântuitor este acolo în picăturile roșii provenite din zmeura strivită. Greșeau?

Închei gândurile mele lăsându-vă pe voi, dragi frați și surori să hotărâți fiecare în cugetul lui dacă ei au greșit, atunci, sau voi greșiți, acum, în modul cum luați Cina Domnului cercetați de Cuvântul Lui și al vremilor în care trăim și suferim.

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

                                                                                                            Paul Claudel

În închisoare, purtam asupra mea o bucățică din Sfânta Împărtășanie, păstrată pentru momente limită. O păstram într-o batistă curată, înfășurată și înnodată, fie legată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar, pentru a-mi fi la îndemână în momentele critice. În timpul perchezițiilor, n-o ascundeam. Aveam credință că ea se apără singură și mă apără și pe mine. Așa se întâmpla.

Când îmi venea rândul să fiu percheziționat, eram dezbrăcați și la pielea goală. Hainele și lenjeria, batistele, prosoapele și orice îmi aparținea erau pipăite la toate încheieturile  și cusăturile și aproape totdeauna tăiate și descusute. După ce milițianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic și găseam batista cu Sfânta Împărtășanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedezlegată, necălcată în picioare, așa cum aveau obicei să facă cu orice găseau asupra celui percheziționat.

O singură dată m-a întrebat la Jilava un milițian:

– Ce ai în batistă?

– Sfânta Împărtășanie! i-am răspuns fără să mă tem.

– Ia-ți bagajul și treci la cameră!

Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor Lui, Trupul și Sângele Fiului Său, în mâinile mele păcătoase de om pământean: și am ieșit cu această Minune afară!

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Babel, 2012

Cu dragoste frățească

Mircea Bulatov

Despre euharistie – Cina Domnului cu Beni Fărăgău


Îmbrăcați-vă cu o inimă ca a lui Hristos!

Bate la ușă prima duminică a lunii, iar apoi Săptămâna Mare, în care, de ani de zile, ne-am obișnuit să ne adunăm în jurul Mesei Domnului. În circumstanțele în care ne aflăm, mulți se întreabă cum vom celebra Cina Domnului? Această întrebare mă frământă și pe mine de mai multe zile.

Textul din Coloseni 3:12-17 ne cere să ne îmbrăcăm cu o inimă ca a lui Hristos. Mi-am zis: când suntem mai aproape de bătăile inimii lui Hristos, dacă nu tocmai atunci când celebrăm cel mai mare act de iubire, pe care Creatorul și Mirele nostru l-a demonstrat pe crucea de pe Calvar? Faptul că Cina Domnului este singura sărbătoare poruncită Bisericii nou-testamentare subliniază importanța ei. Pavel cere corintenilor, ca prin frângerea pâinii, să vestească moartea Domnului „până va veni El” (1 Cor. 11:26, s.n.). Ei o făceau adunați laolaltă. Întrebarea este cum s-o facem noi în astfel de vremuri?

Să ne aducem însă aminte că Domnul Isus a instituit Cina Domnului în contextul Cinei Pascale. Aceasta înseamnă că, în mod implicit, El a preluat principiile care guvernau sărbătorile iudaice, chiar dacă Cina Domnului se încărca cu un conținut nou, pentru că, prin moartea și învierea Sa, El a împlinit prefigurările acestor sărbători. Ce s-a păstrat totuși?

Pentru că toate sărbătorile iudaice – de la Sabat la Jubileu – erau ale Domnului, Cel sărbătorit trebuia și trebuie să fie Domnul Însuși. Apoi, sărbătorile erau și trebuie să fie celebrate comunitar.

Dacă primul principiu poate fi respectat în contextul în care ne aflăm, pentru a ne putea apropia de Masa Domnului trebuie să clarificăm cel de-al doilea principiu, legat de aspectul comunitar.

În una din primele postări, plecând de la actul Creației, am afirmat că trebuie să definim Casa Domnului pe trei planuri: individul, familia și comunitatea. Acest ultim aspect ne este interzis astăzi. Da, nu putem să ne adunăm în locașurile de rugăciune, dar știm că, acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului Isus, este prezent și El în mijlocul lor. Familia creștină ar putea fi deci locul în care cele două principii desprinse din sărbătorile Vechiului Testament să poată fi împlinite. Dar să revenim la ce ne învață Scriptura.

Am afirmat că Cina Domnului a fost instituită în contextul Mesei Pascale. Oare timp de șaisprezece secole, masa de Paști nu a fost o sărbătoare a familiei? Iată ordinul de instituire a Praznicului Paștelui:

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă” (Exod 12;1, 3, s.n.).

Masa pascală se sărbătorea, așadar, în familie. Și atunci, ca și acum, nimeni nu putea ieși din casă, pentru că îngerul morții trecea prin toată țara. Cu alte cuvinte, aspectul comunitar era redus la familie. În același context se sărbătorea și Sabatul. Mai există însă un aspect important de menționat. Toate familiile, deși izolate unele de altele, erau totuși în părtășie, pentru că în fiecare casă familiile erau adunate în jurul mielului pascal sau a mesei de Sabat. În același timp.

Să venim acum în Noul Testament. În Ziua Cincizecimii, „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:41-42). Cum se practicau aceste lucruri? Iată ce spune Luca: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi” (46a). Acolo se bucurau de învățătura apostolilor. Dar textul continuă: „Frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (46b, s.n.). Frângerea pâinii era ocazia curățirii inimii și a celebrării bucuriei pe care o simțea cel iertat.

Înainte ca Cina Domnului să se instituționalizeze, aceasta era celebrată în familie, unde capul familiei îndeplinea rolul de preot. Familia creștină era locul în care se manifesta legătura frățească, se frângea pâinea și se înălțau rugăciuni. Desigur, aceasta nu excludea aspectul comunitar mai larg (Fapte 20:7 și 1 Cor. 11:17-34).

Oare nu cumva Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la origini? El Și-a dorit dintotdeauna să fie prezent și sărbătorit acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Lui. Situația nou creată ridică întrebări pe care nu ni le-am fi pus altădată, când ne adunam să ne bucurăm împreună.

Cum ar fi ca în prima zi a săptămânii sau în Joia Mare să ne pregătim să-L sărbătorim pe Domnul frângând pâinea în familiile noastre? Capul familiei ar putea să se întrebe astfel în ce măsură și-a luat în serios rolul de preot. Iar dacă s-ar întâmpla să avem în familie copii care încă nu s-au întors la Domnul, de data aceasta, ei nu vor putea sta pierduți în băncile adunării, ci vor fi cu noi în jurul Mesei Domnului, o ocazie extraordinară de a le vorbi despre semnificația acestui moment. Cine știe dacă Dumnezeu nu le va întoarce astfel inimile înspre El?

Unde în altă parte decât în jurul Mesei Domnului suntem mai aproape de inima lui Hristos, cu care trebuie să ne îmbrăcăm?

Desigur, rândurile de mai sus nu oferă răspuns la întreaga cazuistică pe care comunitatea mai largă o ridică, dar poate oferi un punct de plecare în încercarea de a răspunde la întrebările multora.

– Beni Fărăgău