Ilie a plecat…


Ilie a cîștigat competiția ploii. Luzării au plătit cu viața. Izabela avea chef să-l transforme și pe el în luzăr. Cît p-aci… Dar ce făcea poporul în timpul ăsta? Își vedea de treabă. Prezumez…
Nu și Ilie. El colinda deșertul. Mînca papa de la firma Corbu & Corbu. Bea brandul Izvorul Minunilor. Auzea staf și vedea sings… Ce făcea în timpul ăsta poporul? Își vedea de treaba lui… că habar n-avea de toate astea. Să te vezi cu Dumnezeu, da să nu-l vezi… Carantinat, depresat și uitat. Dar vizitat de îngeri. Și de Șefu’…
Mister pe toată linia. Indicații ciudate. Elisei în locul meu? Păi, și școala prorocilor? Un autsaider? Nici prorocul nu prea mai știa încotro merge lumea aia/asta.
Trăim vremuri ciudate. Sub lege. În arest la domiciliu. În survaival muud. O lume nebună la cheremul unui virus ne-bun.
Și ne-am șobolănizat. Adunăm, ronțăim și dez-ronțăim ce-am ronțăit. Ce altceva am putea face? Să ne rugăm. Dar asta nu se mai vede. Pînă și fariseilor le lipsesc răspîntiile. Ce sens mai au filacteriile, hainele cernite? Nu le mai vede nimeni. Oare-am fi cucerit Imperiul cu rugăciunile? Nu cred că ne-am rugat pentru asta. P-atunci n-aveam obiective politice.
Oare acum cu ce vom schimba lumea? Ce vede lumea din creștinism în afară de stafia ce bîntuie prin biserici goale? Goale de suflet, goale de substanță, goale de duh… Unde-i flacăra? Unde-i viața? Unde-i Dumnezeu?
A plecat Ilie. A rămas poporul… Unde-i Ilie, unde-i Dumnezeu?