Biserica fără istorie… sau raiul fără iad?

 

Da, știu e o imposibilitate. Atîta timp cît există Vechiul și Noul Testament. Atîta timp cît Dumnezeu este creatorul universului și Isus Cristos și Duhul Sfînt au creat Biserica. Dar…

 

Inventăm în fiecare an cîte o biserică-două, poate mai multe. Inventîndu-le ne rupem de istoria organică a Bisericii. Cu toate astea o continuăm. Ciudat, nu? Dar cum ar fi dacă am uita toată istoria? Mai ales cea a Bisericii. Cum ar fi să uităm de Constantin, de eretici, de dărîmări de temple, de biserici, de cruciade, de papi și de patriarhi asasinați. De Canossa, de Roma, de Avignon, de Konstantz, de Constantinopol și Istambul? De 1054, de Contra errorum grecorum, de Brîncoveanu, Huss, de Andrei sau de Arsenie Boca…

De majoritatea…

Cum ar fi să abandonăm toate resentimentele, reproșurile, prejudecățile și pretențiile că NOI suntem singurii, cei mai curați, cei mai sfinți, cei mai cei mai creștini? Și că alții ca noi nu există. GREU, nu?

 

Să presupunem că ne-a lovit amnezia. Sau să ne lovească. Ce ne rămîne? Ne rămîn cărțile. Ar fi o piedică? Ar trebui să le ardem? Inclusiv VT și NT? Am merge prea departe? Probabil. Dar dacă Duhul este aici ne va comunica ceva și după arderea cărților, nu? Oricum nimeni nu va avea curajul să testeze asta. Așa… Poate Guvernul Mondial… 🙂

 

Odată amnezici, ce am face? Ar trebui să (ne) descoperim cine suntem. Cine sunt cei de lîngă noi. Observați că n-am zis ‘ceilalți.’ Suntem doar noi. Egali. În drepturi și obligații. Indiferent de culoare, statură, gen, vîrstă, educație, cetățenie, avere, etc. Comunism, ce mai! Sau iad? De ce nu rai?

 

Oare nu așa era la început? Un rai fără iad. O lume nouă. Sau o lume închipuită.