Chemarea la Biserică!


PPT - Christ, the Wisdom of God PowerPoint Presentation, free ...

Înțelepciunea și-a pierdut vocea de atîta strigat. Pe la garduri. Prin piețe. Prin diverse locuri. După răgușala dinainte de pandemie, acum a trecut de la acut la cronic: nu mai strigă, nu mai vorbește. Doar soptește.

Cine are urechi de auzit să audă!

Și cine are ceva între cele două urechi să și facă ce zice Înțelepciunea.

Evident, nebunii nu-s invitați. Doar nebunii pentru Cristos. Secția psihiatrie celestă este deschisă, gata să-i primeasca pe toți. Pe toți care?

Pe toți cei ce nu vor să pună între ei și ceilalți ziduri. Pe toți ce vor să ducă mai departe lucrarea Domnului, nu invers. Ați remarcat în ultimul timp ce l-au mai împovărat pe Cristos cu lucrarea lor? Hai Doamne, tu poți. Mai ia-o și p-asta! Politicos. Cu litere mari. Și cu conturi cît se poate de mari. Nu vi se pare interesant că acum cînd sunt bani mai puțini și lucrarea Domnului e mai mică? Unde se duc banii? Depinde Dumnezeu de banii noștri? Dacă da, atunci cînd se termină banii înseamna că se termină și cu Dumnezeu. Dacă nu, atunci avem o mare problemă. Cine a făcut legătura dintre Dumnezeu și bani? Asta trebuie lămurită!

Haideți la Biserica lui Cristos! Unde are șanse Cristos să aibă mai multă influență? Acolo unde-s doi sau trei sau acolo unde-s 1000 sau 2000? Proporția-i mai bună acolo unde Cristos este unul dintre cei trei sau unul din cei patru. Oare ce spune textul sacru?

Haideți la Biserica ce nu s-a închis niciodată. Niciunde. Nicicînd. Acolo unde ne putem privi în ochi. Acolo unde ne cunoaștem. Acolo unde nu sunt ziduri de despărțire. Singura Biserică ce are să-l vadă pe Cristos. Acolo unde se regăsesc cei șapte stîlpi ai Înțelepciunii. Pe care se sprijină Biserica. Singura Biserică.

Adio Facebook!


Why Facebook Sucks — 10 Reasons why FB is Bad for your Business

Ei da, i-am spus adio domnului Zuckenberg. Deșteptului domn Zuckenberg. Miliardarului Zuckenberg. Din mai multe motive. Cu riscul de a fi categorisit în fel și chip. De exemplu: izolat, paranoic, demodat, bătrîn și sclerozat. Plus alte 10000 de epitete care de care mai invectiforme. Sau infenc-ifomale.

Noua mea pasiune, fără legatură de lepădarea de Facebook este muzica greacă. Mult mai profitabilă.

Totuși de unde astă detașare? Totală și iremediabilă. Și i-messenger-ială. Nu cred că există o ierarhie a motivelor, așa că iacătă-le de-a valma:

1. Mutra domnului Zuckenberg la audierea în comisia senatorială de acum vreo doi ani cînd cu analytica aia ce zicea că l-a pus pe Trump președinte. Mi-a inspirat atîta neîncredere încît dincolo de orice raționament obiectiv dedus din răspunsurile și promisiunile sale domnul Z a primit un cartonaș galben. Primul. Era un fault grosolan la inteligența pe cale de dispariție a omului de rînd conectat cu persoane interesante, cunoștințe mai vechi sau mai noi, familie, prieteni, rude si alte categori de participanți la traficul social media.

2. Al doilea indicator al îndreptării spre afișarea anunțului de terminare a relației prea puțin reciproc avantajoase cu domnul Z a fost avalanșa de pronunțări venite din direcția inteligenței populare. Aia ce se substituie experților. Dacă tot îți dai cu părerea și dacă tot nu contează cine ești sau cine este angajat în discuție, de ce să nu dai cu flitul? “Dacă vrei, poți!”, întocmai cum suna celebra reclamă Adidas din anii 90.

M-am săturat de vocea maselor. Am preluat vorba lui Moțoc și cum nu fac politică, chiar nu-mi pasă de corecția lui vodă Lapușneanu. Pentru mine rămîn tot “Mulți, da’ proști!”

Al doilea cartonaș galben!

Plîng pentru mase că-s fără Stăpîn, dar nu le cînt în stună.

3. Nu în ultimul rînd în zilele plictisului pandemic m-a plictisit algoritmul domnului Z. Intram, re-intram, re-freșam pagina de Feisbuc și apăreau aceleași persoane cu aceleași comentarii. Parcă eram captiv în abdomenul dolofan al unui muzeu de tip labirint. Oare cine este Minotaurul? Sau Cerberul infernului Facebook? Și cînd vine? Așa c-am decis să scurtez așteptarea. Nu ucid Minotaurul/Cerberul, ucid afacerea domnului Z. Feisbuc mori!

Cartonaș roșu!

4. Ei, am ajuns și la punctul patru, deci am depășit punctele esențiale ale unei serioase predici baptiste. Nu mai voi să fiu dependent. Nu mai voi asuprire. Nu mai voi stăpînire streină. Voi neatîrnarea! Am ridicat stindardul libertății, am pupat statuia cu făclia de pe țărmul Americii de Nord, mi-am declarat elefteria mou…

Influență europeană, balcanică, greacă. Cel puțin ăștia au avut imperii după imperii. S-au dus pînă-n India, au inventat filosofia, ne-au dat teologhia și ne-au exploatat pe noi doar ceva mai mult de 100 de ani. Deci o dependență în minus. Așa că mi-am luat vreo douăzeci de cărți. Trăiască elefantu!

5. Cinci? Înc-un punct și pun de-o carte-n toată regula! Nu pot să spun c-am fost dezamăgit de prietenii mei de pe rețea. Cu unele excepții notabile. Nu m-am așteptat, dar cum fiecare avem dreptul la o opinie, fie ea și deplasată, cum nu eu ți-am cerut prietenia, fie domle cum vrei: du-te cu părerea ta și să ne vedem sănătoși cu altă ocazie! Cu puțin timp înainte de a lua decizia evacuării domnului Z din universul meu personal m-am bucurat c-am putut reduce numărul prietenilor sub 500. Dar cum sub 200 erau activi, și din ăștia doar cam 30 chiar aveau ceva de zis, restul fiind rezervați și rezervate, am decis să nu mai dau atîta din pix – a se citi tastatură – și am decis să fac pasul hotărîtor. Prea semăna a exhibiționism intelectualo-emotiv. Și gata!

6. Ei și șase! Nu se putea fără 6! Cu toate că șase nu a fost determinant la ora luării deciziei, el se adaugă la dimensiunea-mi paranoică a implicării domnului Z și a altor domni, printre care, domnul T, O, J și alți domni si doamne interesate de cînd, cum, de ce și de ce nu accesez eu pe internet. Și nu în ultimul rînd aferenți acestor domni diverse agenții, partide și servicii interesate de clickurile mele.

Plus reclamele ce abundau de nu mai aveai loc de ele. Sau articole sponsorizate care nu mă interesau nici cît negru sub unghie. Am raportat de șpe mii de ori diverse situri ce aveau intenția să mă amețească că Suedia renunță la euro și că ce mare dezastru este asta pentru UE. Suedia nici măcar nu a adoptat euro ca monedă națională. Plus alte situri cameleonice și postări anti-Ue, pro-Rusia, pro-China. Mai lăsați-o cu manipularea. Nu fac parte din mase!

Așa că aim aut! Kialitas! Liber! Menționez că nu mi-am instalat Facebook pe mobil, era doar pe laptop, ceea ce a presupus o oarecare deținere a controlului din partea mea. Nu m-am, să zicem așa, destrăbălat cu domnul Z. Dar relația era nocivă și a evoluat iremediabil și inevitabil spre divorț. Ceea ce nu părea chiar iminent s-a produs. Nu cer pensie alimentară. Nici nu insist că doar eu sunt de vină…

Am mai mult timp. Sunt mai calm. Citesc mai mult, gîndesc mai mult. Lucrez mai mult. Chiar și fizic. Și-mi face plăcere.

V-am convins?

Renunțați la Facebook. Eliberați-vă!

Nebunie continuă, cu nebunul ales democratic (oare?) în rolul principal


Trăim vremuri nebune.

Vremuri ce nu ni le-am fi închipuit în urmă cu cîțiva ani. Nici Ceaușescu n-a visat la ele. Pentru că el era adeptul stabilității absolute: „Cînd va face plopul pere și răchita micșunele”…  s-ar fi schimbat ceva-n România. Dar acum vremurile se schimbă extrem de rapid. Dar nu numai că se schimbă, ci se și strică. De la conformism, ascultare, reguli clare, s-a ajuns la depășirea zonei non-comformismului și am ajuns în zona post-adevăr. Adică nu mai contează adevărul vizibil, ci contează ceva ce este fabricat și prezentat ca în locul adevărulului. Nu este ideologic, este pe placul unei animte majorități și impune o anumită democrație. De fapt acesta este mult trîmbițăta Noua ordine mondiala ce tinde să se impună cu ajutorul inteligenței artificiale.

Nu mai este un secret cum a ajuns Trump președintele SUA. Nici ingineria internetului nu mai este un secret. Ea cuprinde analizarea meta-datelor, influențarea alegătorilor și frîul liber dat unei minorități violente, active și extremiste, dar și bagatelizarea politicii tradiționale, a adevărului și exploatarea instinctelor animalice (ura, frica) asociate cu fake-news-uri amestecate cu frînturi de adevăr adesea banal și cu baleierea discursului dincolo de limitele adevărat-fals, impunînd falsul ca adevăr, nesimțirea ca reacție smart, originală și acceptabilă.

Revoluția haosului ce susține o adevărată reîntoarcere la valorile tradiționale sub masca nebuniei carnavalești în lumea politicii a creat un val ce crește riscînd să devină un tzunami mondial. Inocența lui Putin ce susținea că habar n-are cine sunt omuleții verzi, șerpuirea ideologică a Budapestei sub bagheta populistă a fostului student beneficiar al unei burse Soros, pe numele lui Viktor Orban, dar și declarațiile cu iz fascist de ultimaturi ale lui Salvini au cucerit masele. De fapt nu masele, ci extremele ce au fost condensate într-un bloc votant cu efecte naționalist-populiste ce depășesc tocmai granițele naționale. Brexitul nu a fost o afacere națională, după cum ocuparea și anexarea Crimeii nu mai este una națională. Urmează Hong-Kong-ul. Poate și Taiwanul.

Dacă în vechime eram atentionați cu privire la nocivitatea nebunilor, acum nebunii au ajuns la vîrf. Nebunia este declarată înțelepciune, adevăr. A devenit ideologia cîștigătorilor. Cei slabi, cei învinși la galere! Au început să fie scrise listele de proscriși. Culmea, pe internet. Acolo unde Trump spune ca va lua măsuri împotriva Twiter într-o postare personală tocmai pe Twiter. Mincinosul vrea să ia măsuri împotriva unei companii private pentru că i-a pus sub semnul întrebării infailibilitatea. E drept că papa o are numai ex cathedra, temporar, adică NUMAI atunci cînd enunță o dogmă catolică. Nu cînd spune “Cred că azi va ploua…” Pentru că nu plouă la porunca papei. Drept vorbind, nici buletinul meteo nu este infailibil. Este doar probabil. Poate va ploua. Sau poate nu.

Specialiștii, din mai multe domenii, spun că doar nebunul are certitudini. El crede în reușita sa 110%. pentru că, fără dubii, el este bun. Cel mai bun. Singurul bun. Înainte de el, în timpul său și după el nu va mai fi nimeni așa de bun ca el. Dacă stau să mă gîndesc bine punctul ăsta de vedere indică marea asemănare între Trump și Kim Jong-un! Din sisteme diferite, dar amîndoi emanatori ai adevărului unic. Apărători ai dreptății procesate personal, ideologic și expusă public. De la cel mai înalt nivel. Amîndoi imposibil de contrazis. Doar cu efecte mortale.

Pentru că ce sens are să fii nebun dacă nu știe nimeni? Doar nebunul ce-și trimbițează nebunia ca cea mai mare realizare demnă de imitat este menit să schimbe vremurile. Cam ca Putin, Johnson, Bolsonaro, Orban. Sau ca Hitler, Mussolini sau pe plan național Codreanu, Ceaușescu și de ce nu, Dragnea. Apropo, după ce va ieși de la mititica va scrie Dragnea “Mein Kampf”-ul său personal? Poate. E destul de nebun. Rămîne de văzut dacă-și re-găsește alaiul…

Elitele, experții, speciliștii – care nu se dau pe brazdă – să meargă la plimbare. La canal, Gulag, pe cîmpurile morții sau în cel mai rău caz să fie reduse la tăcere prin acțiunea concertată ideologic a mardeiașilor de serviciu. Să conducă liderul ce definește și pronunță ce este adevărul. Pentru că îl încapsulează.

Nebunie de drept prezidențial, de guvern și pe deasupra democratică! Dacă în Evul mediu bufonii distrau regii, acum ei i-au înlocuit. Vremuri pe măsură.

A dispărut Biserica


This Church Will Disappear In Front Of Your Eyes - And It's Not A ...

Biserica s-a dat la fund. La fundul societății. Și a existenței sale. Dacă la început s-a crezut că Isus a murit datorită răstignirii pe cruce, acum se pare că există o altă cauză, una virală. Isus a fost răpus de Sars-CoV-2. Cel puțin pentru două luni. Cel puțin în România. Altfel cum se explică bisericile goale?

Biserici ce așteaptă învierea la peste o lună de la sărbătoarea Paștelor. Sau cum se explică starea de amorțire a ierarhilor?

La ce mai servește ierarhia bisericeasca în vreme ce biserica practic nu mai există? Nu mai sunt întruniri de comitete și comiții, au dispărut păcatele, nu se mai iau hotărîri, sfințenia s-a împămîntenit. Singura erezie e cea împotriva Covidului. Încalci porunca anti-covid? Ești declarat eretic de către statul secular, vecinii vigilenți și poliția coruptă. Cu biserica ești bine. Nu poți păcătui în timpul stării de urgență sau de alertă, fie ea și maximă. N-ai condiții!

Satana a fost parcă înlănțuit în gherla interdicției de circulație. Nu iese el de acolo prea ușor. În plus și cele trei zile, cîte a stat Isus în infern, au fost prelungite. Învierea, la momentul actual? Improbabilă. Pentru că n-a fost declarată. Încă așteptăm îngerul. Întruchipat de președinte, prim-ministru, ministrul de interne sau cel al sănătății. Ministru? Sinistru!

De parc-ar fi așteptat și Isus după un ordin de la autorități… Cînd ar fi venit? Sau unul de la autoritățile bisericești. Scuzați! Sinagogești…

Cineva spunea că definiția bisericii este dependentă de activitatea lui Pavel din FA. Numai cu așezarea de prezbiteri poate o biserică să existe. No, că-i bai! Acuma dacă nu-s prezbiterii la cîrmă, se scufundă biserica? Dacă organizarea și organizatorii s-au retras în penumbră biserica devine altceva? Sau dispare?

Ei, și iată că un înger, cu o trîmbiță sună re-deschiderea biserciilor. La ordinul cui? Ce mai contează! Înapoi la rutină. La ghezăringurile noastre. La ce făceam înainte. De ce să schimbăm ceva? De ce să nu perfecționăm ce avem? De ce să facem ceva ce n-am făcut vreodată? Nu ne sperie pe noi un virusel…

Întrebarea ce se pune în curînd datorita dispariției bisericii, este dacă biserica va reveni pe scena societății așa cum era înainte de pandemie în forma/formele actuale vizibile sau se va întîmpla ceva ce nu s-a mai întîmplat pîn-aum? Se va diversifica biserica? Va dispare sau se va transforma?

Frica noastră, sau mai bine zis fricile noastre, vor învinge misiunea noastră? Care frici? Frica că suntem singuri, puțini, nesemnificativi sau lipsiți de relevanță. Frica de a spune lucrurilor pe nume. Frica de adevăr. Frica de a păși pe teren nesigur. Frica de necunoscut. Frica de a fi noi înșine.

În esență frica de moarte. Sau cine știe, frica de învierea. De cea adevărată!

În esență, soluția se găsește tot la cel ce a înviat: Biruiți pentru că și eu am biruit lumea! Doar că mai întîi el a murit făcînd ce n-a făcut nimeni pînă la el.

Ligia Crut – Perceptions on Women in Romanian Evangelicalism: An Interview with Danut Manastireanu


Persona

Ligia Cruț – The Romanian evangelical communities have always promoted the idea of discipleship, of the importance of spiritual formation, mostly done in small groups of young people or students. At a certain point in recent history, we also witnessed the formation of women discipleship groups. How did this become a priority for evangelical leaders in Romania? Was there some institutional structure promoting it or was it a local initiative?

Dănuț Mănăstireanu[1] – Let me first set the record straight. Discipleship—the personal formation under the authority of a mentor, is a model that predates Christianity and was adopted into the new religion from Judaism, being the main “mechanism” for the religious formation of new converts. Yet, it was abandoned to a large extent when the Roman Empire became Christian by decree, in the 4th century. In majority Christian contexts, discipleship continued to exist, to this day, almost exclusively…

Vezi articolul original 2.825 de cuvinte mai mult

Cîteva gînduri despre școlile teologice din România


Multe dintre școlile teologice din România seamănă cu mănăstirile. Pentru că cadrele didactice în general și cele cu funcție (decan, rector, pastorul școlii) în special, se comportă de parcă ele chiar ar fi. Adică superiorul (arhimandritul, starețul) are întotdeuna dreptate. Superiorul nu poate greși. Și cînd greșește superiorul are dreptate. Ca urmare el, superiorul, este exemplu de comportament, gîndire, reacție și viziune.

Așa că nu văd cum acest model absolut necesar ar putea fi implementat prin degajarea socială, prin învățămînt la distanță via Internet. Pentru că dacă studenții și profii se distanțează, adio influență monastică. Mai bine citești o carte. Mai bine vizionezi un program de învățămînt gratuit (sau nu) de la o mare universitate. Una cu ștaif.

Cum ar mai putea și de ce ar mai putea să fie chemat la ordine studentul/studenta dacă nu mai există campus? Ce ne facem cu cantina? Da cu capela? În lipsa studenților indisciplinați comisia pastorală se va auto-spiona, auto-judeca și auto-sancționa făcîndu-și sepuku în direct. Să fie primit!

Unde și cînd se va mai re-edita intrarea teatrală a liderului maximus? Cum va mai trece el să fie văzut de mulțime, de piticime și de adoratori? Îi vor cădea epoleții, îl vor părăsi acoliții și își va pierde popularitatea în cult. Cel al personalității.

Unde mai pui că nu va mai fi imitat. Sosiile vor dezerta. Clonele vor dispare. Dar există și avantaje în cazul învățămîntului teologic ecranizat.

Dacă oricum apăreai la ore pe la jumătate, ca prof, acum poți să invoci șpe mii de scuze care de care mai aitiste: că rețeaua, că modemul, că laptopul, că microfonul, că etc… Nu mai merg alea cu „am crezut că sunteți în sala…”

Deci acum, Iuda studenților, sau cum i se mai spune, Pîrîșul, va trebui să se întrebuințeze mai serios, să fie mai activ și să primească recompense mai puțin personale. Doar că și asociației de spionaj îi va fi mai ușor să nege orice implicare. Cine să găsească dovezi, #memeuri.ueo?

Va fi mai ușor și cu consilierea. Poți să închizi convorbirea cu mărimile lor pretextînd că ți-a picat netul. Că nu mai ai credit. Din ăla la Vodafone.

Dar ce va face îndumătorul de an, comisia, factorii de răspundere? Va da un comunique. Două, trei. Apoi va lua măsuri. Și va rămîne cu mai puțini stundenți. După care va trece la minimalizarea pierderilor și la recuperarea investiției. Va începe să vîndă. Sau va pune la intrare o placă: Din motive obiective această mănăstire a fost închisă sine die.

Pentru că ei nu schimbă dispensația. Doar sunt teologi!

 

 

Biserica sfinților din Sf. Stat în vremea patimilor Sfintei Pandemii sau Ce s-a mai întîmplat în ultimele două luni și de ce?


Is the Church in America Really Dying? - Joe McKeever Christian Blog

Mai dăunăzi stăteam de vorbă. Nu, nu vorbeam singur. N-am ajuns în halul ăsta.  Dar cine știe, poate nu mai am mult. Depinde de Sf Pandemia. Stăteam de vorbă cu cineva.

Despre una-alta: Sfînta Pandemie, Sfîntul Stat și vorbăreții într-ale Domnului. Ce se pretind. Pe cîțiva i-am denumit, așa mai în răspăr, cu iz ereziac, Sf Treime. Sau Banda celor Trei. Cu trimitere la Banda celor Patru… aventuri… trimiteri la Scripturi… si ce ne mai trecea prin mintea noastră obosită de atîta interdicție.

Și cam ce-a ieșit la iveala? Ce s-a devoalat? Păi că Sf Stat a decis, Biserica a luat la cunoștință și s-a executat. Jawol! Să trăiți, am înțeles. Permiteți să trecem la executare!

Adică: restricții la numărul credincioșilor. Ne-am conformat.

Interdicția întrunirii. Bună și asta. Conformitate pîn’ la loc comanda. Sfîntă!

Dacă Sf Stat ne-ar fi cerut să stăm într-un picior în biserică, să ne tundem zero ca să derapeze Covidul pe chelia credinciosului, s-ar fi găsit destui ierarhi, diaconi, prezbiteri și alte grade, nu numai să accepte măsura, ci după ce s-ar fi tuns, ar fi tras cu Bic-ul pe sfintele chelii. O dovadă a devotamentului, probă pentru îndeplinirea exemplară a cerinței. Ba ar fi impus-o oițelor din subordine. O fi de mirare că lupii sunt mai interesanți ca berbecii ăștia?

Deci, se lălăia cîntare aia comunistă: „Statu a dat, Statu a luat, Numele Statului să fie lăudat!” Mai lipsea ceva cu iubitul Conducător. Și ne mai mirăm că Dumnezeu stă sus în ceruri și rîde?

De ce rîde? De noi: „Uite la ăla. Pupa-l-ar Tata! Ce Bisericoacă și-a tras. Ha-ha! Seamănă cu Eva din momentul facerii… Cîte accesări? Doar… 120. Săracu’!”

„Da’ ia uite la ălalalt: parcă-i Adam în momentul în care-a văzut-o pe Eva! Plin de sine, plin de el, da’ tot gol ca Adam la materia de Bac. Nota zero la teologie. La opționale 10. Intră pe din dos în Rai dacă-l ia Baba cu Covidu’! Noroc că scapă.”

„Uite și la dășteptu’ ăla: se ia de guvernu’ meu! Cic-a gonit-o pe Baba cu Covidu’… Ha-Ha! Măi Satano, facem un pariu? Cine-o fi mai tare, el sau guvernu meu?

„Mă prind Doamne! Ce să fac? Ce ți-e Doamne cu Calvin ăsta… cu predestinarea lui cu tot!!! Nu pot să mă opun.”

„Mă Satană, prost ești. Cu toate că nu te-am făcut eu așa. Te-ai prostit rău de tot. Di tăt! Cîștig indiferent cine cîștigă acolo jos!”

„Da Doamne! Sluga…”

„Vezi că nici pe musulmani nu i-am lăsat în moschei. Paritate, ce mai!”

Ați băgat de seamă cît de importanți sunt banii în vremea patimilor. De la Satana, de la Dumnezeu, nu știm încă cine-a pornit urgia. Da’ banii-s importanți pentru bunul mers al lucrării. Știa Iuda ce știa. Păcat că s-a spinzurat. Mamă, unde-ar fi ajuns dacă-și făcea un plan financiar! Dacă și-ar fi luat barem licența în teologie să aibă o acoperire… Și-ar fi tras o bisericuță, un oengeu, o fundație, o lucrare… Sfînt să fii, bani să iasă! Se răsuce Sf Arsenie Boca-n mormînt! Cineva-n cer nu mai rîde. Plînge.

Mai discutăm…

Deci cum stăm cu biserica sfinților în vremea patimilor Sf Pandemii? Stăm divers. Cam ca Divertis în zilele lui bune. Și ca FNI-ul, Caritasu-ul, Banca Agricolă,  în zilele lor rele. Adică pe de o parte te umflă rîsul, dar pe cealaltă te-apucă plînsul.

Cînd vezi ce-a ajuns Biserica. Și de ce. Pentru ce-a murit Cristos?

 

 

 

 

 

Relativismul pandemic


Relativism Cartoons and Comics - funny pictures from CartoonStock

Pînă nu de mult se spunea că știință face, știința drege. Știința ne explică, știința ne scoate din bucluc. Oamenii de știință au constatat, au tras concluzia și au ajuns la rezultatul că. Indiferent ce și cum. Dar se pare că știința nu este atît de atotștiutoare. Se poate consta asta de-a lungul istoriei: știința a fost doar una incompletă, parțială, de multe ori partinică, deloc exhaustiva și infailibilă. Cel mai bine parcă se dă de gol știința în această vreme. Vremea pandemiei.

Oamenii de știință caută soluții. Vin cu soluții. Ne spun una azi, alta mîine. Se contrazic. Știința a devenit (dacă nu ne-am dat seama pînă acum) ceva relativ. Relativ la ce am învățat. La ce credem. La ce am experimentat. La ce vrem să obținem. Sau să facem. Dar parcă totul este relativ. Așa că omul de rînd ce face?

Așteaptă.

Are impresia că i se ascunde adevărul. Și poate are dreptate.

Își imaginează ceva ce nu există. Pentru că nu i se oferă explicații pe limba lui.

Crede baliverne. Pentru că explicațiile primite sunt contradictorii sau/și lipsite de credibilitate.

Își scornește propriile explicații. Pentru că relativismul care-l înconjură îl exasperează.

Aderă la una sau mai multe teorii ale conspirației ce se acordează cu propria-i credință. Media chiar că n-a prea ajutat: plin de filme și articole cu trimitere la evenimente asemănătoare și la reacțiile din acea perioadă.

Ca urmare relativismul ambiental a produs reacții de contestare a realității susținute instituțional. Acestea au fost susținute de efectele secundare, adverse, ale interdicțiilor impuse în perioada de criză a pendemiei. Lipsa banilor, a hranei, tensiunile provocate de cadrul social și au produs (în unele cazuri) desolidarizări individuale și de grup. Motivate de spiritul de frondă, de zvonuri și de activitatea intransigentă a instituțiilor polițienești, tensiunile au răbufnit, ca în cazul SUA. Și au atras atenția asupra pericolului izbucnirii unor violențe majore în cazul menținerii interdicțiilor impuse de guverne. Există și încă se mai menține într-o oarecare măsură pericolul relativizării instituției statului.

În ciuda interdicțiilor de circulație, asociere și manifestare în grup, Internetul a făcut posibilă diseminarea informațiilor în plan orizontal, astfel că deși lipsite de puterea asocierii numerice, ideologiile extremiste au căpătat notorietate tocmai în ciuda controlului impus la exterior, i.e. în stradă. Oamenii au citit, au comunicat, au copt și au născocit idei. N-ar fi exclus să asistăm la nașterea unor noi forme de exprimare a voinței individuale și de grup, la apariția unor noi ideologii sau la resuscitarea unora mai vechi.

Noul, neașteptatul, neînțelesul, inimaginatbilul și imposibilul au devenit la fel de relative ca și existența noastră cea de toate zilele. Precis gîndim mai mult. Chiar dacă nu mai bine sau mai eficient. Precis ne spunem că contează mai mult ce vrem noi, decît ce vor alții. Chiar dacă vrem ceva rău. În schimb, pandemia a dovedit cît de relativă este viața și cît de prezentă, neașteptată, neiertătoare și inevitabilă este moartea.

Nu mai e nevoie ca Einstein să ne reamintească că timpul și spațiul sunt relative. Parcă trăim între două lumi. Între două evenimente. Suntem închiși într-un proiectil ce deja a fost catapultat din gura unui tun și se îndreaptă cu viteză către o țintă oarecare. Una relativă. N-am putut deține controlul asupra lansării: nașterea și copilăria noastră. Nu putem părăsi vehiculul cu care ne deplasăm – viața noastră. Nu știm unde vom ateriza și ce se va întîmpla la aterizare. Cert este că la aterizare vom muri. Și acum a mai apărut și posibilitatea morții înainte de aterizare.

Noroc că totul este relativ. Ne putem aduce aminte că și înainte de pandemie scenariul nu era cu mult diferit. Doar viteza de deplasare a proiectilului era mai mică. Doar că nu eram atît de stresați. Sau de atenți la toate șoaptele. Eram distrași de activitățile, preocupările noastre. De rutină sau accidentale. Așa că în ceea ce privește supremația relativismului într-un univers omenesc, cred că Arhimede ne-a dat o lecție acum peste doua mii de ani: “Dați-mi un punct fix și vor răsturna universul!”

Aștept universul răsturnarea Universului și învierea morțlor. Altfel viața n-are sens.

Am trăit s-o văd și p-asta!


Am văzut fotbal virtual. Am văzut război virtual. Am văzut aproape tot virtual. dar n-am văzut MARȘ virtual. Și totuși… S-a pus sămînța de marș virtual. Pe Zoom. Uit-aici:

Marșul pentru viață se desfășoară online

De fapt e un fel de marș conferința. Cam cum era Trabantul mașină… Mai specific, cîteva teme de interes maxim, conform Aradon:

Subiectele dezbătute în cadrul conferinței vor cuprinde: credință și rugăciune în situații de criză; botezul copilului în incubator; copiii născuți prematur și terapia ocupațională cu ajutorul artei pentru mame; legătura dintre mamă și copil; videoconferințe cu mame: carantină, terapie post-natală etc.; protejarea vieții în plină criza pandemică și multe altele.

Vă rog să-mi faceți și mie un rezumat. Pare foarte interesant. Dar nu mă pot uita la subiecte atît de sensibile. În cazul subliniat mă întreb cine va fi în costumul de scafandru: preotul, copilul sau ambii doi? Și cîți îngeri ziceați că încap pe vîrful unui ac? În pandemie? Mă îndoiesc…

Ce știm despre prostie?


funny memes thoughts music video pandora and on itunes. "Thoughts ...

Am dat să caut pe net „Ce prostii au mai apărut.” La prima apariție vine Wiki cu o propunere. Îmi place (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Prostie):

Enciclopedia Prostiei (De Encyclopedie van de Domheid) scrisă de olandezul Matthijs van Boxsel e bazată în ideea autorului că prostia e fundamentul civilizației noastre și conform convingerii că nimeni nu e atât de inteligent încât să-și dea seama cât de prost este. În lucrare prostia era definită ca: auto-distrugere inconștientă, capacitatea de a acționa împotriva lucrurilor ce îți aduc fericirea. Un citat care îi este atribuit lui Albert Einstein zice: Doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul „

Nu mă pot abține să nu dau și ultima parte a articolului. Merită citit:

În cadrul evenimentului intitulat „Dincolo de granițele imposturii, incompetenței și prostiei”, organizat la 4 iunie 2015 de Revista Cariere, Andrei Pleșu afirma următoarele:[1]

Prostul ȘTIE. E sigur. E un om care exhibă competențe și e sigur de ele. Dacă crezi că știi ceva, trebuie să vezi dacă nu treci printr-o criză de prostie.
Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton. E un om fericit. E plăcut să știi că știi, că ai dreptate. Chiar dacă nu contezi!…
Când vedem un știutor, trebuie să fim suspicioși: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși și îi place de el!

 

 

 

Se fini la comedy


Nu  vă obosiți, știu c-am scris tottal greshit. E scrisul meu după eliberarea de feisbuc. Se fini la comedy! Nu m-am dilit, doar am ales să mă contrazic. Cu cea mai mare seriozitate.

Deci de azi începe viața fără social-media. Cum s-ar zice mă întorc în timp cu cîțiva ani. Deja mă simt mai tînăr…

De cînd am aderat la afacerea lui Zuckenberg nu mai țin minte. Oricum dinainte de scandalu’ Analytica. Și am decis, după ce am postat mii de banalități, zeci de imagini și ponseuri, ba am dat și șeă la mii de articole din diverse publicații, să mă eliberez.

Ce mi-am zis? Gata cu pierderea timpului! De fapt, inițial, am început cu eliberarea de blog. Adică de eliberarea de blogul ăsta. Pentru că îmi lua prea mult timp. Și alte „lucruri” pe deasupra.

Deci nu că vreau să-i fac figura lui Zuckenberg, nici că nu vreau să-i fac ceva… Mai bine zis altceva…

Am pus capăt unui experiment social. Vreau să mă eliberez. Pot. O fac. Nu vreau să mai fiu dependent. Nu mai vreau să fiu în pas cu moda. Sau cine știe, lansez o nouă modă: eliberarea de divaisurile societății post-post-moderne.

M-am săturat de fapt de atîtea fake-niusuri. De atîția ‘deștepți’ mai mult sau mai puțin patentați. De atîtea păreri mai mult sau extrem de puțin avizate. De trecute, prezente și viitoare conspirații. Să nu mă-nțelegeți greșit: unele erau chiar distractive. Vorba cuiva în urmă cu cîteva zile (posibil CTP): „Și proștii sunt utili societății!” Evident!

Mă plictisesc însă disputele sterile. Din orice domeniu. Cu precădere însă din cel religios/teologic. Puzderia de teologi, inflațiunea, ca să zic așa, a culminat cu rugămintea unuia (auto-declarat) de a nu-l mai contrazice în cele dumnezeiești. M-am conformat. Domle, vrei să fii papa, îti dau nu una, ci trei coroane! Hai! Habemus papa evengelicus. Habemus papa dacorum-romanicus. Casătoritus… est!

Și cu cireașa asta de pe tortul bisericii, cine știe, poate am pus de-o schismă. Na, că deja mă simt mai important! A murit papa Ratzinger? NU? Păi atunci am re-editat schismonosirea cu trei papi catolici. Dacă mai fac rost de unu intru în cartea recordurilor: nicicînd n-au fost patru papi în viață în același timp.

Deci ca să nu vă las în ceață, vă comunichez pe această cale, destul de largă, că mă declar liber de contract. Fără de echipă eclesială. Out ecclesia, out nihil… Am început să scriu în limbi. E de bine? E de rău?  M-am eliberat de un alt Matrix. Cel ecclesial. Sunt Matrixless…

În altă dezordine de idei, pandemia asta cu hăis și cea, cu interdicții, declarații, uite virusu’, nu-i virusu’, cu China, fără China, cu carantină și fără, a pus capac la viața asta fără sens în domeniul virtual. Dac-o ținem tot așa intrăm pe poarta cea mare nu în rai, ci în Matrix!

Și fără să vreau v-am servit mai-sus încă cîteva teorii ale conspirației. Vedeți ce faceți cu ele. Eu le-am rejectat.

În rest, ascult muzică grecească, lucrez pe lîngă casa omului și aștept o nouă rundă de analize pe cînd se deschid barierele celor trecuți de 65 de ani cu diferite co-morbidități ca mine. Optimist!

La comedy e fini, începe alta. C-așa-i în comedia vieții.

 

 

 

Lenea, bat-o vina!


Dear Angry Preacher Dude - Borrowed Light
Lenea, bat-o vina!
În mod normal aș fi început cu “Venea omoară pe Siret”, ca să vă atenționez, dar cred că sar peste introducere. O să vedeți mai încolo de ce…
Lumea noastră, a bisericoșilor, este bîntuită, la propriu, și la figurat de mai multe dihănii. Aș fi spus cu chip angelic, dar aș greși. Vedeți că angelic este cu minus în față. Ba cîteodată cînd mă uit la chipurile deloc angelice ale predicatorilor îmi fac cruce cu limba și deschid Biblia încetișor, uitîndu-mă-mprejur ca nu cumva să mă miroase cineva. Nu voi să fac opoziție monșer!
Despre ce aiurez în rîndurile de față, în loc să-mi văd de pandemia-mi pe gătatelea? Și auto-suspandarea liniștită? Păi despre vinile obiective și imaginare care mă mistuie pe dinăuntru. Și mai ales cele ce mă străbat ca un fior de circa 70000 de volți ce ies din vocea și degetul predicatorului ce ne întreabă cu un glas tunător, cam ca cel auzit de popor pe cînd Moise zăbovea pe Munte: Tu ai dat slavă Domnului???
După care înșiră circa cinci mii șapte sute patru zeci și opt de chestii, lucruri, activități pe care nu le-am făcut în ultima săptămînă. Bașca opt mii patru sute cinzeci și nouă de alte chestii murdare vecine cu crima de lezmaiestate, trădarea de țară, dezertarea la inamic și furtul bijuteriilor coroanei britanice, toate în pielea goală – ce mi-au trecut prin cap în ultimele 24 de ore…
Apoi, cu un zîmbet larg, cu o voce caldă, cu un bodilanguigi cufundat în acceptare datorită brațelor deschise într-o îmbrățișare maternă totală, ce-mi declanșează porția zilnică de endorfine, îmi spune: “Gizăz lăvs yu!
Ei, cît am așteptat eu momentul ăsta! Poponeața-mi nu-și mai găsea loc pe scaunul tapițat. Șireturile-mi șopteau ceva despre destinul lui Iuda, hainele-mi băgau de vină că erau fabricate dintr-un amestec ce nu era coșer și mațele-mi chiorăiau datorită mîncării de porc interzise încă dinainte de potop… Ei, nu vă speriați, n-am luat-o razna: e doar o licență poetică. Maleficilor! Cu plus înainte…
Deci după ce mi-a servit o porție de scrofăială numărul unu bis de la locul sfînt, predicatorul mă acceptă. Cu o condiție: 1. să… 2. să… 3. să… și să nu mai fac! Și așa mai departe.
Dar eu n-am cum să nu mai fac. Era să scriu o prostie, dar m-am abținut! Eu sunt om. Nu OM. Doar om. Și evident el nu este. Adică om. Nici ohm… El este OM. El este etalonul. Standardul. Chiar dacă nu este păstrat la Sèvres la 21 de grade Celsius. Dar la fel ca cel din Sèvres, este de neatins. Cu toate că este uns. Și el este canalul. Da. El este canalul prin care comunică. Și se comunică.
De aia eu nu mai merg cu Biblie la biserică. Am impresia c-a mea-i eretică. Nu de alta, dar nu scrie-n ea majoritatea chestiilor care mi se predică. Majoritatea chestiilor care mi se cer. Și minoritatea chestiilor care mi se impută. Vorba-vine…
Întreba un oarecare domn într-o predică ne net dac-am dansat. Io recunosc, dansul e un chin, o tortură. Un tip de penitență, o autoflagelare. Pentru mine. Pentru cine mă vede un chin. Pentru cine mă dansează o dezamăgire. Cel puțin…
Și am zis da. Ca la ofițerul stării civile. De bună-voie și nesilit de nimeni. Da numai cu soția. Domnul de față-și închipuia că păcatul cel mare e c-am dansat… Eu cred că păcatul cel mare este că ne aduce barza… Sau bărzoiu. Depinde de sexul copilului. Mă întreb pe el cine l-a adus? Pesemne cucul…
De ce astfel de gălăgioși cu efă mică-și permit să spună o samă de bazaconii cu atîta aplomb de la amvoane, microfoane? Pentru ne-a furat lenea. Nu lenea ne-cititului, că citim des și mult. Ci lenea ne-gîndirii. Lenea ne-folosirii creierului cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. De aia ni se dă discurs și literatură.
Ca să nu studiem sursa primară, Scriptura. De aia ni se dau cărți ce ne explică tot. Ca să nu mai punem întrebări. Mai ales întrebări incomode. De aia ni se dă Scriptura trecută prin mașina-de-tocat-a-liderului-unic. Și de aia nu ni se dau metode (atenție, nu Metoda) de studiere a Scripturii.
Pentru c-am putea ajunge la alte concluzii. Pentru ne-ar putea călăuzi în alte direcții decît cele înspre care suntem direcționați. Pentru a nu avea alte păreri. Ce, ne credem mai deștepți? Ce, ne credem mai speciali? Și iată cum ajungem din nou, datorită lenii noastre, să avem cler. Să avem categorii de creștini diferențiați nu prin daruri sau talent, ci prin statut. “Las’ frate că suntem egali.” Da, dar unii-s mai egali ca alții. Ontologic.
Să nu ne mirăm că ni se spune c-am ajuns să citim Scriptura cum s-aude: “Venea omoară pe Siret…”

 

Subiectiv vs obiectiv…


Religia noastră este subiectivă. Dacă Dumnezeu nu accepta subiectivismul nostru o sfîrșeam (din nou) ca la potop…

Dumnezeu nu s-ar fi întrupat dacă nu ne accepta așa cum eram și cum suntem acum. Adică subiectivi.

Creștinismul nu este un set de legi obiective, ci mai degrabă un set de trăiri în relație, armonie, nu în duplicare mecanică.

Deși scopul lui este mîntuirea, nu clonarea spirituală, nu putem spune că nu este marcat de subiectivism.

Iertarea este subiectivă.

Acceptarea păcătosului la fel.

Ca urmare, oricum ar fi definită mîntuirea în creștinism, de oricine, oricind, oriunde, ea rămîne un record absolut de subiectivitate, mai ales prin polul harului. Poate și cel al minunilor…

Obiectivitatea va veni în ultimă instanță la judecată…

De Alexandru Nădăban Publicat în 2020

Bățoșenia noastră cea de toate zilele…


 
A fi bățos cam toată lumea trecută de o anumită vîrstă știe ce este. Caragiale spune că ”Vedem… un cap afumat de sfînt bizantin, care șade bățos între două coloane.” Și spre surprinderea mea de român neaoș este “bățoșie”, nu bățoșenie… Parcă bățoșenie sună mai bine, că sună mai rău. Adică mai aproape de adevăr.
 
Pandemia asta pe gătatelea, dac-ar fi să mă iau după anumite guri mai rele sau mai bune, ne-a arătat cum stăm cu bățoșenia. Cine sunt bățoșii de serviciu, cine a rămas bățos conservativ și cine bățos mai ne-bățos. Sau cine a înțeles că trebuie să se dez-bățoșeze…
 
Ar fi interesant un clasament, dar cel mai ilustrativ este clasamentul rezultat din reacția vizual-auditivă. Pe primul loc, la egalitate de puncte și de dezbățoșare sunt două filmulețe cu discuțiile președintelui de cult aflat în buncăr. Mai că aș striga zig hail, dar nu-mi dă voie legea… Autorul/autorii, ex-aequo (pentru ne-latiniști, se citește ex ecvo…) au ocupat locul întîi. Nu redau filmulețele, vă las cu satisfacția descoperirii.
 
Pe locul întîi în clasamentul bățoșeniei se află tot la egalitate de puncte, deci tot ex-aequo (și se citește tot așa cum am menționat mai sus) se află conducerea cultului baptist și a celui penticostal. Pe tema cinei de Paște. Același subiect, aceeași bățoșenie. Costum (închis la culoare), cravată, pantofi negri, șosete asortate, postură bipedă, țapănă, la amvon. Constipație maximă.
 
Între cei de pe locul întîi din primul și din ultimul clasament, ne înscriem noi, ceilalți. Mai relaxați, mai fără cravată, mai dezinhibați, mai fără amvoane, mai așezați pe vreun fotel, mai c-o floricică la rever și un zîmbet pe undeva… Mai dezbățoșăți. Cei care nu ne rugăm “Bățoșenia noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi…”
 
Și nu ne întrebăm de ce bățoșiile noastre sunt din ce în ce mai goale. Poate pentru că am dus bățoșenia la extrem. Pentru că l-am făcut pe Dumnezeu prea bățos. Mult prea bățos. Un fel de cel mai bățos dintre pămînteni… ce șade-n ceruri și rîde…
 
Ce comunicăm? Cui comunicăm? Sau mai bine zis: comunicăm? Suntem setați să transmitem un mesaj neascultat. Unui public neinteresat. Bifăm o activitate. Pentru că suntem ascultători. De cine, de ce? Dacă Dumnezeu era așa de bățos precum îl reprezentăm nu ne alegea pe noi să-l reprezentăm. Dacă Dumnezeu era așa bățos nu mergea la nunți. Ba nici nu bea vin. Ba nici n-ar fi mîncat ce mîncăm noi. Nici nu s-ar fi îmbrăcat ca noi. N-ar fi vorbit ca noi și nici nu ne-ar fi băgat în seamă. Pentru că noi nu suntem ca el. Sau ea… Bățoșilor!
 
Cum mi-a venit ideea asta cu bățoșenia? Simplu. Am văzut și ascultat niște muzică. Am văzut cum cîntărețul/cîntăreții acompaniați de o orchestră interpretau niște [piese ce transmiteau ceva publicului, făcîndu-l să reacționeze, adică să cînte. Mii de oameni cîntînd. Mii de oameni reverberînd aceleași emoții transmise de text, muzică, interpretare.
 
Oare nu asta ar fi trebuit să transmitem în această pandemie? Sau pînă la pandemie? Un “comunicator” angajat, un transmițător 100% cu mesajul reîntorcîndu-se amplificat la mesager. Cînd mesajul este înțeles, trăit (într-un anumit fel) și exteriorizat. Comunicare totală. Bucurie manifestă. Fericire. Chiar și dacă de scurtă durată. Dar reușită. Pentru care publicul plătește în cele mai multe dintre cazuri o droaie de bani.
 
Cine știe, poate dacă s-ar plăti un bilet la intrare bățoșiilor ar dispare bățoșeniile pentru că de, s-a plătit un preț… Dar nu tot noi susținem că Cineva a plătit un preț? Ca să fim noi bățoși? Sau că el a fost bățos, n-a vrut să ne rămînă dator? Nu era cazul…
 
Dar cu noi cum rămîne, ce căutăm în buncăre? De ce rămînem în buncăre? Pentru că ne simțim în siguranță? Sau pentru că nu se simțim în siguranță? Iată c-a venit pandemia. Cel mai bun “buncăr”. Legal. Izoletar. Am ajuns în biserica bățoșeniei noastre: Biserica Izoleta.
 
Dar se duce și pandemia asta… O să se ducă bățoșenia odată cu pandemia sau se revine la normal?

Cristos, pandemia sau conducerea și jertfa


Jesus Christ is the risen, ascended and glorified Son of God. This shows us that he was and is no ordinary man, but he is the ever-living God-man who is also our High Priest in heaven.
Cristos, pandemia sau conducerea și jertfa
Procentual cei de jos încasează deciziile luate sus, la cel mai înalt nivel. Rezultatul: moarte și sărăcie. În contextul ăsta biserica ar fi trebuit să facă cu totul altceva, nu să se țină de slujbe!
 
Bănuiesc că pe episcopul dus cu elicopterul nu l-au luat cu forța. Ce forță ar fi avut refuzul său de a fi evacuat… Și-ar mai fi ispășit niște păcate.
 
Biserica ar fi trebuit să fie, conform statutului său special, al doilea spital, dacă nu primul. Preoții/pastorii să fie aidoma medicilor. Dacă în lupta spirituală Biserica nu dă înapoi, cum poate să nu lupte acolo unde dușmanul, deși nevăzut, este mult mai puțin periculos? Pentru că dacă trupul nostru este dat pierzării, sufletul este salvat, fiind la adăpost de orice primejdie. Parcă asta credem ca și creștini…
 
Fuga din fața dușmanului spiritual este considerată dezertare, ca-n orice armată. Cum s-ar putea considera fuga din fața unui dușman ipotetic, inofensiv din punct de vedere spiritual? Pentru că în cele din urmă, creștini fiind, punîndu-ne darurile spirituale sau ne-spirituale în slujba Bisericii cum putem justifica inactivitatea (recte cea liturgică doar) în defavoarea celor pentru care Isus și-a dat viața?
 
Cristos nu s-a întrupat doar ca să ne răscumpere sufletul. Isus s-a întrupat nu numai ca să-l re-aducă pe Adam-ul inițial, ci ca să dea o nouă dimensiune jertfitoare Omului ca și chip a lui Dumnezeu.
 
Liderii Bisericii care n-au înțeles acest aspect al misiunii lui Cristos Isus au pierdut atît sensul întrupării, cît și cel al învierii. Dar mai au o șansă: să le înțeleagă pe acestea două la vremea ridicării la Cer.

Cina pandemiei


They still did not understand from Scripture that Jesus had to ...
Pandemia și interdicția de circulație și de asociere a dat peste cap gîndirea unora. Că doctrina era deja dată de mult peste cap… Așa că îndoctrinații ce-au spus: “Să ne aliniem ordonanței militare și să nu dăm cina. Protejăm omul.” Și au venit cu explicațiile abracambrante a unor cazuri ipotetice. Vezi Paul Negruț cu sora bețivă și pastorul eretic. Adică interdicție militară. N-au reușit sau n-au vrut comuniștii să interzică ca bisericile să dea cina, a reușit Paul Negruț. Să speram că realizarea epocală apare în C.V.-ul fratelui. Să vină pandemia viitoare!
Spre deosebire de acesta, alți participanți la pandemie au gîndit că cina trebuie dată, indiferent de condiții. Vedeți, asta nu se poate trece în CV pentru că e ceva obișnuit: Biserica face ceva ce este datoare să facă. Ba unii chiar au riscat și au trimis diaconi/lideri ai grupelor mici care au împărțit cina personal. Cu toate precauțiile necesare pandemiei. Și cu riscul de a fi amendați.
Apoi a fost varianta bisericii internaute cu partășie vizual-auditivă și cina casnică (să-i zicem așa…). Și în formă extremă, cea fără internet, fără diaconi/lideri, pur familială, împărtășită de soț sau în lipsa acestuia de unul/una dintre participanți/participante. Pentru că, să fim sinceri, Noul Testament nu dezvăluie cine dă fizic cina. Mister!
La fel cum, surprinzător, Noul Testament nu îl exclude nici măcar pe Iuda de la cină. Sau cel puțin nu îl exclude total, pentru că el stă la masă, mănîncă împreună cu Isus. Avînd în vedere modul cum celebreaza evreii cina Paștelui, precis a și băut cu Isus. Marcu nu îl trimite pe Iuda “afară”.
Dar să lăsăm la o parte intenția cinei ca și comemorare a morții lui Isus Cristos, deși îmi trece prin minte un gînd ereziac: n-ar fi fost mai bine să se fi comemorat extraordinara înviere, nu banala moarte? Pentru că toți mor, chiar și necredincioșii. Dar numai unii învie. Doar credincioșii. Cum spuneam, gînduri ereziace… Cum s-ar fi celebrat de Paște învierea înainte ca ea să se producă?
Mai surprinde ceva: Isus nu va mai bea și mînca cina pîna la venirea împărăției. Care împărăție e pregătită de Tatăl, deja pentru Isus în Luca. Cei 12 vor sta la masă în această împărăție, vor mînca și vor bea la masa lui Isus Cristos și vor judeca cele 12 seminții a lui Israel. Bănuiesc că Isus va face același lucru.
Deci pînă la urmă în împărăție se va mînca și se va bea. Probabil baptiștii și penticostalii nu vor bea că n-au voie…
Dar dincolo de acest aspect minor al extinderii cinei în vremurile viitoare – cine știe dacă în împărăție se va bea vin, must, nectarul zeilor sau doar cadarcă – în delirul pandemic al unor frați foarte interdicoși, păstrători de tradiții, ei care luptau împotriva tradițiilor altora, acești frați zic, au creat un precedent ce riscă să devină o tradiție: interdicția de a lua cina. Veți spune “Să avem pardon, ai puțintică răbdare stimabile! Interdicția există în Noul Testament!”
Ba nu onorabililor! În Noul Testament nu există interzicerea dării cinei în întreaga Biserică! Cina s-a dat și în vremuri de mare persecuție, cu riscul vieții. Era să zic al scaunului, dar atunci nu era cazul. Acum e cazul. Noilor pavelieni le este frică ca nu cumva, cineva, să dea cina p-acasă și toată rețeta de autoritate, de reguli să fie pusă sub semnul întrebării: “Cum, un neordinat să dea cina? Cum o femeie să dea cina? Abracadambrant!” În viziunea unora.
Ba eu aș merge un pas și mai departe. Nu cu pavelienii – ăsta nu-i un soi de maimuță de prin junglă? – ci cu Pavel de mînă. Cu vrednicia luării cinei. Dacă a participat și Iuda… N-ar fi mai bine, ca-n familie așa și-n biserică – ca fiecare nu numai să se cerceteze, ci și să existe un timp în care să poți să îți rezolvi personal 1:1 (unu la unu), tête-à-tête, ceva ce trebuie judecat personal, singura condiție de participare la cină? Pentru că nu pandemia este condiția neparticipării. Nu interdicția cultului. Nici măcar a Securității sau a Departamentul cultelor, fie-le țărîna ușoară! Condiția participării este cea expusă de Pavel: în ce chip considerăm cina.
Deci, dacă pînă și Iuda a participat la cină, Biserica trebuie să participe la cină în ciuda interdicțiilor și în ciuda fantasmagoriilor inventate de onor responsabilul cu educația cultului. Precedentul creat de Securitate care a dat libertatea bisericilor de a lua cina contrastează în acest caz pandemic cu interdicția oficială a conducerii cultului care a interzis luarea cinei. Fie și pentru o lună. Fie și pentru un Paște. Fie și o singură dată! Pentru că a creat un precedent.
Dacă vă amintiți de al meu gînd ereziac, al posibilității comemorării învierii, cum vi se pare justificarea și interdicția în sine a comemorării cinei în întreaga biserică? De aprobat, de repetat, de trecut în viitoarea ediție a Mărturisirii de credință? În CV-ul celor ce-au fost ascultători? În declarația de conformitate a credinței? Sau pur și simplu ortodox – adică conform cu adevărata credința creștină?
Cum va rămîne evenimentul în istorie? Cina eșuată? Cina pandemiei? Ne-cina pandemiei? Cina lui Negruț? Interdicția lui Negruț? Paștele cel făr-de-cină?
Sau simplu: Cina în ciuda pandemiei? Pentru că această cină a intrat în Istorie. Cine a luat-o s-a bucurat. Cine n-a luat-o s-a întristat. De ce o fi luat cina Isus?

E rău sau e bun? Sau liderul depinde de noi (1)


Prophecies Cartoons and Comics - funny pictures from CartoonStock
Ați participat vreodată la un concurs “Recunoașteți interpretul?” Eu da. Involuntar! Ni s-au pus cîteva clipuri și trebuia să recunoaștem cine predică. Și dă-i cu unul și cu altul, mari somități în predicarea onlain. Dar în același timp somități ce făcuseră profeții hazardate, de-a dreptul elucubrante sau se certaseră definitiv (probabil…) cu superiorii, fiind acuzați de diferite miș-maș-uri. De cea mai bună calitate într-una dintre variantele sex, money and power.
Dar cei ce participau la acest concurs impus nu le cunoșteau sau nu voiau să le cunoască trecutul, derapajele, ambițiile. Deci problema pe care vreau să o identific este aceea a unui personaj care se manifestă public, dar dă dovadă (la un anumit moment dat) de un caracter dubios. Pe de o parte personajul este de apreciat pentru prestațiile publice, pe de altă parte este de criticat (cel puțin) pentru derapaje în materie de predicare, dar mai ales în ceea ce privește caracterul său.
Nu am ambiția unei expuneri exhaustive, ci vreau să prezint doar cîteva puncte de vedere care (mă) îndeamnă la gîndire, cercetare și de ce nu, la o critică constructivă din partea dumneavoastră. Nici nu vreau să over-simplific demersul afirmînd că o dată ce evident, au greșit și s-au ascuns, sunt un fel de recidiviști și mint la prezentul continuu și nu mai merită să discutăm despre așa ceva.
Știu, ștacheta, standardul este Scriptura. Și de cele mai multe ori, atunci cînd afirm că cutare mare predicator a dat-o-n bară, mi se servesc exemple de oameni care-au dat-o-n bară în Israel și au fost iertați. Mi se mai amintesc acei oameni cu caracter dubios ce au fost folosiți de Dumnezeu pentru a învăța poporul ceva bun. De exemplu, Balaam, marele preot ce prorocea pentru ce avea să moară Cristos și alte cîteva personaje, cum sunt împărații binevoitori cu Israelu, adică Darius și Nebucadnețar.
Ei da, istoria confirmată de Scriptura este de apreciat. Ce ne facem însă cu Scriptura neconfirmată de istorie? Bineînțeles că o credem. Că de aia avem credință.
Deci revenind la oile noastre cu probleme sau mai bine zis la berbecii noștri, cum îi apreciem, judecăm și de ce?
Să nu uităm cîteva precedente sau antecedente. În NT doar Onisim, Dima și păcătosul din Corint par că se califică la reprimiri sau re-acceptări în comunitate/lucrare. Acuzații? Dima de dragoste de lume, corinteanul de dragoste cveasi-incestuoasă și Onisim încălcase condamnarea sau probațiunea și evadase (cine știe ce-o fi înțeles el din libertatea creștină…). Dar Iuda a rămas spînzurat, Anania și Safira morți definitiv, Irod cel-mîncat-de-viermi îngropat. (Adică pierduți, fără putința pocăinței de care facem atîta caz.) La fel a fost îngropat și Ștefan, dar cu un alt statut.
Cu toate că ni se spune să iertăm, cu toate că ni se spune că unii au ambiții-n biserică ce depășesc nu numai bunul simț, exclușii sunt devianți de tot soiul. Ambiția e bună că poți deveni episcop, cu unele condiții. Dar pînă la urmă tot noi, nu Dumnezeu in persoană,am inventat dispensa… Pentru că Isus n-a avut biserică. Pentru că Isus n-a fost căsătorit. Pentru că Isus n-a avut copii. Și pentru că Isus n-a fost doar om… Et caetera…
În acest context trebuie sa amintesc că de multe ori uităm sau nu vrem să știm tampoanele date de unii sau alții, de mine și/sau de tine, din varii motive. Dar motivul cel mai des invocat este că… predică bine. Sau că „uite ce biserică are…” Sau în cazul documentat al istoriei baptiștilor din România, meid in Bunaciu senior, „uite ce construcție de biserică a tras”…
Să nu uităm că de cele mai multe ori liderii marcanți în istoria creștinismului n-au fost exemple în ceea ce privește caracterul, ci ambiția, intransigența, ochelarii de cal prin care vedeau doar într-o direcție (nu de fiecare dată cea mai bună). Nu uităm și nu uitați că astfel de conduceri se justificau cu principiul sfînt (chiar așa…) al teocrației. Care principiu se confunda cu persoana liderului. Liderul era locțiitorul lui Dumnezeu pe Pămînt. Rezulta că fiecare lider (de acest fel) este un papă. Foarte puțini sunt papă-lapte…
Și ne întrebăm, pe bună dreptate – unii dintre noi – dacă cumva exista vreo legătură între  caracterul unui om și slujirea sa în comunitate. Ei, aici Scriptura este clară în ceea ce privește episcopul, dar în același timp a lăsat și exemplul lui Saul ce a fost ales de sus, cine știe din ce motive, ca apoi să o ia razna, a lui David, mare chilăr și amorez de ocazie și a lui Solomon, mare iubăreț și amator de soacre de cele mai variate religii mai mult sau mai puțin locale. Că așa era obiceiul…
De ce spun că sunt exemple? Pentru că sunt imitate prin biserici. Există alegeri “de sus” în care majorității ce votează pe ‘unsul Domnului’, cel mai potrivit pentru slujbă. Există alegeri – tot de sus – dar neconfirmate “de jos” ani și ani, ca în cazul lui David. Și există alegeri ca în cazul lui Solomon, ce cu toate că a încălcat principii majore ale relației cu Dumnezeu, a rămas împărat. Ciudat, nu?
Deci ce vom face? Vom face ce vrea majoritatea, c-așa este-n Biserică. Și vom continua să fim/fiu un spin în coastă, caracterizat ca veșnic nemulțumit, cîrcotaș, frustrat, gigi-contra. E greu de luptat cu majoritatea. Mai ales dacă acestei majorități îi lipsește discernămîntul deosebirii duhurilor și cel al deosebirii stimulentelor (indiferent de ce natură) ce duc spre obiective derizorii definite ca „voia Domnului.”
De exemplu într-o mică biserică comitetul a chemat să predice un anumit frate (făra vreo pregătire teologică), cu dare de mînă. Duminica dimineața a fost întîmpinat bine de toată biserica, el fiind uimit cum de a fost chemat cînd doi absolvenți de teologie erau ingnorați. Se simțea în plus. Apoi a mai fost chemat un străin de țara noastră. Care erau dedesubturile? Simplu. Comitetului îi ardea de investiții în construcții și teologii locali nu făceau față acestui capitol „spiritual”. Deci preferințele liderului colectiv de data aceasta (ca să mă exprim plastic) nu s-au regăsit tocmai pe principii cunoscute, ci au avut în vedere alte obiective. Chiar dacă frații respectivi, locali si de aiurea, aveau ceva de spus/predicat.
Apoi știm cu toții ce scandaluri, relativ recente, au bîntuit lumea noastră evanghelică. Nu am cunoștință ca vreun lider să se fi retras la ‘mănăstire’. Nu. Îi afli ne internet, îi afli printre invitați. Ba chiar si-au deschis buticul personal. Și interesant, țin lecții care de care mai variate. Ba dincolo de asta, nici cei ce lansează neobosiți perspective profetice nu-și pierd credibilitatea. Doar cei obiectivi, cei ce nu sunt de acord cu practici deloc oneste a acestor tip de predicatori cu hang sunt reduși la tăcere de masa admiratorilor prinși în plasă.
Dumnezeu se poate folosi și de cei încriminați. Mda. Dumnezeu s-a folosit pînă și de măgărița lui Balaam, așa că nu știu pînă la urmă ce rol au astfel de personaje. Lideri de opinie, enterteinări, șou meni sau escroci nedovediți, pînă la urmă evident, Dumnezeu face ce vrea. Doar că nouă ne-a lăsat niște principii de moralitate, cinste, adevăr.
Și cum dragostea le bate pe toate, nu știu ce fel de dragoste este aceea de a te auto-amăgi, de a ascunde sub preș gunoiul, pe principiul ‘noi nu spălăm rufele murdare-n public, așa că fratele n-a păcătuit cu nimic…’
Păi eu sunt de alt principiu, total nebiblic. Cel al ieșirii silențioase din scenă. Nu cel al lichidării cu surdina montată la armă, ci cel al conștientizării individului și al retragerii diplomate și definitive. Ca să protejăm victima/victimele. În cazul nostru Biserica, dar nu numai…
Și nu, nu sunt de acord că trebuie lăsat la judecata Domnului, cîndva la sfîntu-așteaptă. Ci acum, dar discret, ca să poată fii recuperat. De ce nu sunt de acord cu principiul ‘spune-l bisericii’? Pentru că de atîtea ori s-a abuzat de acest principiu sau a fost aplicat mecanic, în sensul că o dată spus nu s-a mai făcut nimic. Decît excluderea. Sau nu s-a mai recuperat nimic. Decît sfințenia (relativă a) bisericii. Nu s-a folosit un ‘silecer’, s-a tras cu tunul. Definitiv. Și nimeni sau aproape nimeni nu a mai iertat. Chiar dacă în principiu, toti l-am iertat. A fost o condamnare definitivă. Probabil – „că mai mult ca sigur”, cîndva, undeva, ar trebui să existe undeva o instanță de apel…
Rămînem, din păcate sau din fericire, tot la dilema “ce facem cu liderul ce a greșit”. Ca să închidem cercul. Cum Evangheliile nu vin cu un absolut, adică Iuda a fost cînd inclus cînd exclus de la cină, presupun, nu decretez, că rămîne totuși să judecăm cu înțelepciune. Pentru că atunci cînd asculți una dintre părți nu poți fi obiectiv. Cum nici eu nu sunt.
Aștept cealaltă parte… Totuși poate urma Q & A.

O abordare critică a lucrării de predicare a pastorului Florin Antonie


Valentin Făt

 Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

2 Timotei 3:16-17

De aceea, mustră-i aspru, ca să fie sănătoși în credință și să nu se țină de basme evreiești și de porunci date de oameni care se întorc de la adevăr.

Tit 1:13-14

  Am scris cu plăcere cele mai multe articole publicate pe acest blog. Nu și acesta. Aș împacheta cu bucurie laptopul pentru a face o plimbare lungă în livada de lângă casă sau pentru a urca pe deal, de unde se vede Țara Hațegului pe înserate (la ora publicării e prima parte a zilei. Am început să scriu cu mai multe zile în urmă). Nu mi-au plăcut niciodată controversele. Mă obosesc grozav. Așa cum remarca recent un…

Vezi articolul original 4.237 de cuvinte mai mult

Ză bulșit zeț camin…


On Bullshit - Harry G. Frankfurt
E vorba de caca de bică. Una dintre expresiile americanilor prin care spun că nu te cred. Adică, dacă vine caca de la domnul bou sau doamna vacă, ca să nu facem discriminare de gen și sex, e tot una cu nimic, dar pute, e mare și e bliah…
Ca să fiu mai explicit și să nu mi se aplice și mie zicala, nu că n-aș merita-o și eu cîteodată, mi se pare că-n ultimul timp, adică de cînd cu pandemia, avem de-a face cu multe șituri, care de care mai omenești, dar demne de a fi clasificate drept bulșit. De cea mai bună și autentică calitate.
De exemplu pandemia. Bubuia China de morți și interdicții, începuse să se moară prin Europa și OMS zicea să fim pe pace. Că nu-i momentul, că nu-i încă, că mai trebuie… E serioasă, dar nu prea periculoasă. Să nu speriem oamenii. Nu-i domle nimic, e o chestie inofensivă.
Și odată declarată pandemia au apărut experții bulșitari. Unul zicea că-i o gripă. Altul că-i un hiv. Unul mai cu ștaif zicea că cea mai bună metodă e autoimunizarea. Și-n fine, bulșitarii ideologici ce spuneau că pe la noi (adică pe la ei) nu trece. Că nu-ndrăznește. Și se murea… și se murea… și se murea. De gripa aia inofensivă.
Apoi au apărut bulșitarii mediciniști cu metode de omorîre-a virusului. Trebuie să se facă așa! Ba trebuie să se facă ca la 1918. Ba că io știu că m-is virusolog nu de ieri, d-alatăieri, ci de la pașopt, uite-bulșitul meu e mai de calitate.
Și în fine, pe lîngă noi toți ăștia de-pă-șiți de vîrstă, în arest la domiciliu, apar vracii spiritualiști, un fel de escroci sentimentali gata să sară-n ajutorul tuturor, dezinteresați și gata de luptă ca meni în blec. Cu cîte-un aprod/papagal-men/țîrcovnic ce-i tine isonul: „Așa-i! Mai dăi la giaorse virusului! E gata, uite-l cum se zvîrcolește! Hai că l-ai răpus…”
Zici c-acum au scăpat de la psihiatrie unde li s-au ținut numai prelegeri despre duhuri materializate-n virusuri. Le vorbea Satana! Pe vremea mea mai stăteau duhurile prin lămpi, mai pescuiai un peștișor, scăpai o albinuță de la moarte sau trăgeai ceva pe nas de ți-l făcea argintiu tot…
Coroana de pe Corona e unul cu patologia la zi ce se stropșește la virus și-l omoară aidoma lui sent  Giorgi cu o singură diferență: nu era călare, nu avea suliță, nici armură și balaurul nu se vede. Da’ avea șa. Era călare pe situație! Ce mai contează o chestie atît de nerelevantă! Important e că l-a ucis. In ză neim ăv…
Cum poți debita atîtea bulșituri într-un minuțel, două, chiar mă mir. Pesemne era varianta masculină a mioarei mioritice ce se gîndea la nuntă și vedea stele căzătoare… Nu-i de mirare!
Apoi alte cireșe de pe torturi sunt diferite personagii politice ce dau cu (bulșitul) stîngu-n dreptul… Așa e dacă el este cel mai cel. Face eforturi. Nici ceilalți nu se lasă mai prejos, după modelul la un bulșit, un bulșit și jumătate!
Privită de pe alta planetă, situația existentă pare mai degrabă un festival de bulșituri aidoma celui de tomate din Spania cînd toată lumea se borbandează cu paradăici de cea mai bună calitate. Doar că noi ne ținem de nas, de gură, de urechi și de ochi să n-o încasăm. Să faci cum zice bulșitul ăla? Sau ca celălalt? Sau ca amîndoi?
Nu fac de loc! Vorba americanului… Unde am fi ajuns dacă ne luam după toți? Probabil acolo de unde-au scăpat toți ăștia: la casa de nebuni. Ca să nu mai zic nimic de recomandări cvasi inofensive: situl ăla cu muzee, ăla cu texte, ăla cu filme, ăla cu plimbări prin lume, celălalt cu animale și animăluțe. Și să nu uităm de școala onlain!!!
Bine ați venit, dragi copii… la casa de nebuni!
Aici nu masca și mănușile ar trebui să fie obligatorii. Cămașa de forță, dușurile calde și seringa cu calmante!
Ca să le evit nu mai iau seama la sfaturile pline de bulșit venite de peste tot, de la toată lumea. Mă conserv. Mă protejez. Am trecut la hibernare. De la 1 mai a început hibernarea de vară. Nău mo bulșit!