Am dat să caut pe net „Ce prostii au mai apărut.” La prima apariție vine Wiki cu o propunere. Îmi place (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Prostie):
Enciclopedia Prostiei (De Encyclopedie van de Domheid) scrisă de olandezul Matthijs van Boxsel e bazată în ideea autorului că prostia e fundamentul civilizației noastre și conform convingerii că nimeni nu e atât de inteligent încât să-și dea seama cât de prost este. În lucrare prostia era definită ca: auto-distrugere inconștientă, capacitatea de a acționa împotriva lucrurilor ce îți aduc fericirea. Un citat care îi este atribuit lui Albert Einstein zice: Doar două lucruri sunt infinite, Universul și prostia umană, dar eu nu sunt sigur despre primul „
Nu mă pot abține să nu dau și ultima parte a articolului. Merită citit:
În cadrul evenimentului intitulat „Dincolo de granițele imposturii, incompetenței și prostiei”, organizat la 4 iunie 2015 de Revista Cariere, Andrei Pleșu afirma următoarele:[1]
- Prostul ȘTIE. E sigur. E un om care exhibă competențe și e sigur de ele. Dacă crezi că știi ceva, trebuie să vezi dacă nu treci printr-o criză de prostie.
- Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri de beton. E un om fericit. E plăcut să știi că știi, că ai dreptate. Chiar dacă nu contezi!…
- Când vedem un știutor, trebuie să fim suspicioși: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși. Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. E o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși și îi place de el!
