Relativismul pandemic


Relativism Cartoons and Comics - funny pictures from CartoonStock

Pînă nu de mult se spunea că știință face, știința drege. Știința ne explică, știința ne scoate din bucluc. Oamenii de știință au constatat, au tras concluzia și au ajuns la rezultatul că. Indiferent ce și cum. Dar se pare că știința nu este atît de atotștiutoare. Se poate consta asta de-a lungul istoriei: știința a fost doar una incompletă, parțială, de multe ori partinică, deloc exhaustiva și infailibilă. Cel mai bine parcă se dă de gol știința în această vreme. Vremea pandemiei.

Oamenii de știință caută soluții. Vin cu soluții. Ne spun una azi, alta mîine. Se contrazic. Știința a devenit (dacă nu ne-am dat seama pînă acum) ceva relativ. Relativ la ce am învățat. La ce credem. La ce am experimentat. La ce vrem să obținem. Sau să facem. Dar parcă totul este relativ. Așa că omul de rînd ce face?

Așteaptă.

Are impresia că i se ascunde adevărul. Și poate are dreptate.

Își imaginează ceva ce nu există. Pentru că nu i se oferă explicații pe limba lui.

Crede baliverne. Pentru că explicațiile primite sunt contradictorii sau/și lipsite de credibilitate.

Își scornește propriile explicații. Pentru că relativismul care-l înconjură îl exasperează.

Aderă la una sau mai multe teorii ale conspirației ce se acordează cu propria-i credință. Media chiar că n-a prea ajutat: plin de filme și articole cu trimitere la evenimente asemănătoare și la reacțiile din acea perioadă.

Ca urmare relativismul ambiental a produs reacții de contestare a realității susținute instituțional. Acestea au fost susținute de efectele secundare, adverse, ale interdicțiilor impuse în perioada de criză a pendemiei. Lipsa banilor, a hranei, tensiunile provocate de cadrul social și au produs (în unele cazuri) desolidarizări individuale și de grup. Motivate de spiritul de frondă, de zvonuri și de activitatea intransigentă a instituțiilor polițienești, tensiunile au răbufnit, ca în cazul SUA. Și au atras atenția asupra pericolului izbucnirii unor violențe majore în cazul menținerii interdicțiilor impuse de guverne. Există și încă se mai menține într-o oarecare măsură pericolul relativizării instituției statului.

În ciuda interdicțiilor de circulație, asociere și manifestare în grup, Internetul a făcut posibilă diseminarea informațiilor în plan orizontal, astfel că deși lipsite de puterea asocierii numerice, ideologiile extremiste au căpătat notorietate tocmai în ciuda controlului impus la exterior, i.e. în stradă. Oamenii au citit, au comunicat, au copt și au născocit idei. N-ar fi exclus să asistăm la nașterea unor noi forme de exprimare a voinței individuale și de grup, la apariția unor noi ideologii sau la resuscitarea unora mai vechi.

Noul, neașteptatul, neînțelesul, inimaginatbilul și imposibilul au devenit la fel de relative ca și existența noastră cea de toate zilele. Precis gîndim mai mult. Chiar dacă nu mai bine sau mai eficient. Precis ne spunem că contează mai mult ce vrem noi, decît ce vor alții. Chiar dacă vrem ceva rău. În schimb, pandemia a dovedit cît de relativă este viața și cît de prezentă, neașteptată, neiertătoare și inevitabilă este moartea.

Nu mai e nevoie ca Einstein să ne reamintească că timpul și spațiul sunt relative. Parcă trăim între două lumi. Între două evenimente. Suntem închiși într-un proiectil ce deja a fost catapultat din gura unui tun și se îndreaptă cu viteză către o țintă oarecare. Una relativă. N-am putut deține controlul asupra lansării: nașterea și copilăria noastră. Nu putem părăsi vehiculul cu care ne deplasăm – viața noastră. Nu știm unde vom ateriza și ce se va întîmpla la aterizare. Cert este că la aterizare vom muri. Și acum a mai apărut și posibilitatea morții înainte de aterizare.

Noroc că totul este relativ. Ne putem aduce aminte că și înainte de pandemie scenariul nu era cu mult diferit. Doar viteza de deplasare a proiectilului era mai mică. Doar că nu eram atît de stresați. Sau de atenți la toate șoaptele. Eram distrași de activitățile, preocupările noastre. De rutină sau accidentale. Așa că în ceea ce privește supremația relativismului într-un univers omenesc, cred că Arhimede ne-a dat o lecție acum peste doua mii de ani: “Dați-mi un punct fix și vor răsturna universul!”

Aștept universul răsturnarea Universului și învierea morțlor. Altfel viața n-are sens.