Nebunie continuă, cu nebunul ales democratic (oare?) în rolul principal


Trăim vremuri nebune.

Vremuri ce nu ni le-am fi închipuit în urmă cu cîțiva ani. Nici Ceaușescu n-a visat la ele. Pentru că el era adeptul stabilității absolute: „Cînd va face plopul pere și răchita micșunele”…  s-ar fi schimbat ceva-n România. Dar acum vremurile se schimbă extrem de rapid. Dar nu numai că se schimbă, ci se și strică. De la conformism, ascultare, reguli clare, s-a ajuns la depășirea zonei non-comformismului și am ajuns în zona post-adevăr. Adică nu mai contează adevărul vizibil, ci contează ceva ce este fabricat și prezentat ca în locul adevărulului. Nu este ideologic, este pe placul unei animte majorități și impune o anumită democrație. De fapt acesta este mult trîmbițăta Noua ordine mondiala ce tinde să se impună cu ajutorul inteligenței artificiale.

Nu mai este un secret cum a ajuns Trump președintele SUA. Nici ingineria internetului nu mai este un secret. Ea cuprinde analizarea meta-datelor, influențarea alegătorilor și frîul liber dat unei minorități violente, active și extremiste, dar și bagatelizarea politicii tradiționale, a adevărului și exploatarea instinctelor animalice (ura, frica) asociate cu fake-news-uri amestecate cu frînturi de adevăr adesea banal și cu baleierea discursului dincolo de limitele adevărat-fals, impunînd falsul ca adevăr, nesimțirea ca reacție smart, originală și acceptabilă.

Revoluția haosului ce susține o adevărată reîntoarcere la valorile tradiționale sub masca nebuniei carnavalești în lumea politicii a creat un val ce crește riscînd să devină un tzunami mondial. Inocența lui Putin ce susținea că habar n-are cine sunt omuleții verzi, șerpuirea ideologică a Budapestei sub bagheta populistă a fostului student beneficiar al unei burse Soros, pe numele lui Viktor Orban, dar și declarațiile cu iz fascist de ultimaturi ale lui Salvini au cucerit masele. De fapt nu masele, ci extremele ce au fost condensate într-un bloc votant cu efecte naționalist-populiste ce depășesc tocmai granițele naționale. Brexitul nu a fost o afacere națională, după cum ocuparea și anexarea Crimeii nu mai este una națională. Urmează Hong-Kong-ul. Poate și Taiwanul.

Dacă în vechime eram atentionați cu privire la nocivitatea nebunilor, acum nebunii au ajuns la vîrf. Nebunia este declarată înțelepciune, adevăr. A devenit ideologia cîștigătorilor. Cei slabi, cei învinși la galere! Au început să fie scrise listele de proscriși. Culmea, pe internet. Acolo unde Trump spune ca va lua măsuri împotriva Twiter într-o postare personală tocmai pe Twiter. Mincinosul vrea să ia măsuri împotriva unei companii private pentru că i-a pus sub semnul întrebării infailibilitatea. E drept că papa o are numai ex cathedra, temporar, adică NUMAI atunci cînd enunță o dogmă catolică. Nu cînd spune “Cred că azi va ploua…” Pentru că nu plouă la porunca papei. Drept vorbind, nici buletinul meteo nu este infailibil. Este doar probabil. Poate va ploua. Sau poate nu.

Specialiștii, din mai multe domenii, spun că doar nebunul are certitudini. El crede în reușita sa 110%. pentru că, fără dubii, el este bun. Cel mai bun. Singurul bun. Înainte de el, în timpul său și după el nu va mai fi nimeni așa de bun ca el. Dacă stau să mă gîndesc bine punctul ăsta de vedere indică marea asemănare între Trump și Kim Jong-un! Din sisteme diferite, dar amîndoi emanatori ai adevărului unic. Apărători ai dreptății procesate personal, ideologic și expusă public. De la cel mai înalt nivel. Amîndoi imposibil de contrazis. Doar cu efecte mortale.

Pentru că ce sens are să fii nebun dacă nu știe nimeni? Doar nebunul ce-și trimbițează nebunia ca cea mai mare realizare demnă de imitat este menit să schimbe vremurile. Cam ca Putin, Johnson, Bolsonaro, Orban. Sau ca Hitler, Mussolini sau pe plan național Codreanu, Ceaușescu și de ce nu, Dragnea. Apropo, după ce va ieși de la mititica va scrie Dragnea “Mein Kampf”-ul său personal? Poate. E destul de nebun. Rămîne de văzut dacă-și re-găsește alaiul…

Elitele, experții, speciliștii – care nu se dau pe brazdă – să meargă la plimbare. La canal, Gulag, pe cîmpurile morții sau în cel mai rău caz să fie reduse la tăcere prin acțiunea concertată ideologic a mardeiașilor de serviciu. Să conducă liderul ce definește și pronunță ce este adevărul. Pentru că îl încapsulează.

Nebunie de drept prezidențial, de guvern și pe deasupra democratică! Dacă în Evul mediu bufonii distrau regii, acum ei i-au înlocuit. Vremuri pe măsură.

A dispărut Biserica


This Church Will Disappear In Front Of Your Eyes - And It's Not A ...

Biserica s-a dat la fund. La fundul societății. Și a existenței sale. Dacă la început s-a crezut că Isus a murit datorită răstignirii pe cruce, acum se pare că există o altă cauză, una virală. Isus a fost răpus de Sars-CoV-2. Cel puțin pentru două luni. Cel puțin în România. Altfel cum se explică bisericile goale?

Biserici ce așteaptă învierea la peste o lună de la sărbătoarea Paștelor. Sau cum se explică starea de amorțire a ierarhilor?

La ce mai servește ierarhia bisericeasca în vreme ce biserica practic nu mai există? Nu mai sunt întruniri de comitete și comiții, au dispărut păcatele, nu se mai iau hotărîri, sfințenia s-a împămîntenit. Singura erezie e cea împotriva Covidului. Încalci porunca anti-covid? Ești declarat eretic de către statul secular, vecinii vigilenți și poliția coruptă. Cu biserica ești bine. Nu poți păcătui în timpul stării de urgență sau de alertă, fie ea și maximă. N-ai condiții!

Satana a fost parcă înlănțuit în gherla interdicției de circulație. Nu iese el de acolo prea ușor. În plus și cele trei zile, cîte a stat Isus în infern, au fost prelungite. Învierea, la momentul actual? Improbabilă. Pentru că n-a fost declarată. Încă așteptăm îngerul. Întruchipat de președinte, prim-ministru, ministrul de interne sau cel al sănătății. Ministru? Sinistru!

De parc-ar fi așteptat și Isus după un ordin de la autorități… Cînd ar fi venit? Sau unul de la autoritățile bisericești. Scuzați! Sinagogești…

Cineva spunea că definiția bisericii este dependentă de activitatea lui Pavel din FA. Numai cu așezarea de prezbiteri poate o biserică să existe. No, că-i bai! Acuma dacă nu-s prezbiterii la cîrmă, se scufundă biserica? Dacă organizarea și organizatorii s-au retras în penumbră biserica devine altceva? Sau dispare?

Ei, și iată că un înger, cu o trîmbiță sună re-deschiderea biserciilor. La ordinul cui? Ce mai contează! Înapoi la rutină. La ghezăringurile noastre. La ce făceam înainte. De ce să schimbăm ceva? De ce să nu perfecționăm ce avem? De ce să facem ceva ce n-am făcut vreodată? Nu ne sperie pe noi un virusel…

Întrebarea ce se pune în curînd datorita dispariției bisericii, este dacă biserica va reveni pe scena societății așa cum era înainte de pandemie în forma/formele actuale vizibile sau se va întîmpla ceva ce nu s-a mai întîmplat pîn-aum? Se va diversifica biserica? Va dispare sau se va transforma?

Frica noastră, sau mai bine zis fricile noastre, vor învinge misiunea noastră? Care frici? Frica că suntem singuri, puțini, nesemnificativi sau lipsiți de relevanță. Frica de a spune lucrurilor pe nume. Frica de adevăr. Frica de a păși pe teren nesigur. Frica de necunoscut. Frica de a fi noi înșine.

În esență frica de moarte. Sau cine știe, frica de învierea. De cea adevărată!

În esență, soluția se găsește tot la cel ce a înviat: Biruiți pentru că și eu am biruit lumea! Doar că mai întîi el a murit făcînd ce n-a făcut nimeni pînă la el.