Sindromul Origen


Dacă n-ați știut, Origen a fost un creștin originar din Africa și a trăit la finele secolului al doilea și în secolul al treilea după Cristos. Era o perioadă nesigură pentru creștinism cînd persecuțiile, curentele eretice și căutările legitime cu privire la esența credinței creștine se împleteau cu riscurile de rigoare. Nimeni nu știa unde începe sau unde sfîrșește granița dotrinară. Multe versete se aplicau literal.

Origen n-a fost doar creștin. A fost și un creștin curajos. A avut mult curaj. De exemplu a avut curajul să gândească dincolo de limitele limitate ale teologiei din ziua sa. Ca urmare a greșit. Sau mai bine zis evident că a greșit. Pentru nimeni înaintea sa nu a împins mai departe ca el granițele teologiei. Și cu toate că a fost cel mai prolific autor, nu prea mai avem materialul ce dovedește că a greșit. Autoritățile eclesiale, ca de fiecare dată grijuli, i-au ars cărțile. Ca nu cumva să ne rătăcim.

Oare ce s-ar fi întîmplat dacă în grădina Edenului Dumnezeu i-ar fi oferit cuplului primordial o friptură suculentă de șarpe înainte de discuția fatidică? Sau un sushi din carne de șarpe ar fi fost mai cosher? Asta dacă chiar credem că o dată șarpele lichidat ar fi murit și Satana… Pentru că post-factum, asta ar fi fost soluția. Preventivă. Să nu mai suferim.

Cum s-ar zice, Dumnezeu nu a inventat Indexul, autoritățile eclesiale au făcut asta. Să ne apere. Post-factum.

Tot autoritățile eclesiale au decis și au trecut la fapte în cazul lui Origen. Nu numai că i-au ars scrierile. I-au ars și oasele. Ca să fie treaba sigură. Biserica credea, la vremea aceea, că dacă cineva arde nu mai poate învia la a doua venire a lui Cristos. Ciudat cum poți să crezi în același timp că Cristos se va întoarce, dar nu poți să crezi că cineva va învia decît dacă există o probă materială a existenței sale… Influența văii oaselor și a mormintelor golite a fost mai mare decît nașterea din fecioară, învierea în sine și ridicarea la cer. Oare unde l-au pus pe Duhul?

Și azi ni se oferă același tipar la o scară mai mare, cu privire la alte subiecte. Post-factum. Doar că judecarea lui Origen a fost nedreaptă. Așa cum judecarea unor fapte comise în urmă cu sute de ani este nedreaptă dacă este făcută după standardele actuale. Origen a fost declarat eretic la presiunea mulțimii indignate. N-a contat torturile la care l-au supus romanii. Nici că era deja mort și gestul era inutil. Era anul 400. Apoi a mai fost condamnat încă o dată. Era anul 553.

Azi noi suntem autoritatea. Cenzurăm cărți pentru că nu se mai potrivesc cu corectitudinea politică. Coliba unchiului Tom e una dintre ele. Pe aripile vîntului e un film cu aceiași soartă. Ba și desenele animate cu Tom și Jerry au ceva hibe. De ce facem asta? Pentru că așa se întîmplă cînd gîndim doar în alb și negru. Nu mai există zone gri. Este doar bine sau rău.

Aș spune, că nuanțele există și au existat totdeauna. Binele nu este monopolul unei culori. Fie ea și una politică. Roșu? Negru? Alb? Sau galben?  Binele nu are culoare. După cum nu are nici răul. Culoarea i-o atribuim noi. După cum bate vîntul. Vîntul eticii și al moralei. Sau vîntul respectabilității. Sau sindromul Origen.

Cu toate acestea chiar Dumnezeu a stat la taclale cu Satana. Să-L condamnăm? După care standarde? Să-i aruncăm statuile-n hazna și să-i spreiăm icoanele? Cu ce l-ar afecta, dacă tot zicem că e mort? Sau să ne vedem de treabă și să fim oameni așa cum Cristos ne-a dovedit că ar trebui să fim? Să nu devenim cumva patologici…

 

 

Andrei Plesu – Avocatii lui Dumnezeu


Persona

In aceasta seara m-am bucurat sa vad ca domnul Plesu a publicat, In Dilema, un text in care se adreseaza multimii de aparatori ai lui Isus care au aparut ca cipercile dupa ploaie odata cu aparitia cartii lui Gabriel Liiceanu despre ‘Isus al lui’. M-am bucurat, spun, caci fara sa stiu de acest text, ceea ce am publicat astazi dimineaata pe acest blog rezoneaza in mare masura cu ceea ce spune domnul Plesu. Si cum nu mi se intimpla chiar in fiecare zi acest lucru, dati-mi voie sa celebrez putin acest lucru.

Iata aici prima parte a textului scris de Andrei Plesu:

Nu se acordă destulă atenție unui formidabil text vetero-testamentar: Cartea lui Iov. Foarte pe scurt, e vorba de consecințele unui pariu (!) pe care Tatăl Ceresc îl face cu Satana, în legătură cu dreptcredinciosul Iov, fără de prihană, temător de Dumnezeu, un model de cumințenie pravoslavnică. Satana…

Vezi articolul original 494 de cuvinte mai mult