Haosul și credința


Se spune că la început a fost un haos total. Gigantic, aproape fără limite. Iar apoi s-a făcut ordine. Mă îndoiesc, dar asta nu înseamnă că n-am credință. O explicație logică ar fi că Dumnezeul care a creat totul n-a creat un haos ca mai apoi să pună totul în ordine ca un prea ocupat locatar al unui univers intrat în criză de timp. Bănuiesc că de la început a fost ordine. Atît cît se poate. În rest să își stoarcă creierii materialiștii cu apariția și frămîntările materiei. Tot n-au ce face…

Dar am observat de-a lungul scurtei mele vieți că haosul poate fi ordonat de un principiu superior. În cazul meu, credința. În cazul altora, treaba lor! Și mă întrebam  dacă el funcționează și în prezent. Adică ordonarea informațiilor în funcție de un principiu, sau de o logică aparte.

De exemplu la Michael Benson, ce a scris o carte despre societățile secrete, criteriul fiind cît de secretă a fost sau este o organizație. Pentru el Vaticanul este o astfel de organizație secretă. Dacă ar fi consultat arhivele Vaticanului și-ar fi dat seama că nu este așa. Mi se pare ciudat că Benson nu include în dicționarul său de organizații secrete niciunul dintre partidele existente sau mai ales dintre cele trecute.

Mă gîndesc la carbonarii, la socialiști, anarhiști, bolșevici, comuniști și alții ca ei. Principiul, dacă pot spune așa, pe care-l pune în funcție pentru a scrie acest anemic dicționar este cel al selectivității. M. Benson alege doar ce-i convine. Cuvîntul de ordine este secret. Doar că un cercetător mai atent vede că de fapt, dicționarul său este organizat în jurul unui alt principiu: haosul.

Același lucru se poate face în teologie. Alegi un principiu și îți organizezi teologia sau demonstrezi că cineva și-a organizat teologia conform acestui principiu. Doar că în domeniul academic, atunci cînd vrei să dovedești ceva, nimeni nu te ia în serios dacă nu respecți cîteva reguli, printre care cele de formă. Ele demonstrează că lucrarea ta este serioasă, ține cont de ce au descoperit alții în domeniu și datele tale nu se bazează pe ficțiune, interpretările tale nu sunt păreri, ci ceva obiectiv. Academia pleacă de la credință pentru a ajunge la obiectiv, dar nu abandonează credința, ci o întărește.

Acum cîțiva ani un oarecare român american s-a năpustit asupra unui subiect demonstrînd ceva. Să fiu sincer, nici nu mai țin minte ce. L-am luat la pieptănat conform principiilor academice de formă. Scrierea nu le întrunea. Era o varză, nici măcar murată! Dar unii cu credință mai mare i-au luat apărarea afirmînd că de fapt eu n-am adus nici un argument împotriva ideilor sale, ci doar i-am criticat forma. Așa că n-am dreptate. Evident, mai ales dacă îmi pui în cîrcă că sunt liberal, apostat și imoral.

Dar spre deosebire de mine, un alt român, acum tot american, a scris cîteva cărți, o teză de doctorat organizînd haosul personal în jurul unei idei. Pe aceleași principii. Nimeni n-are nici o problemă cu el. Nici cu ea. O fi haosul organizat în jurul credinței sau invers? Ciudat cum pica muștele-n plasa credinței haotice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s