145 de gloanțe

Șansa bisericii în post-pandemie (2): banii

Spuneam în postul precedent că bisericile ar trebui să se gîndească în perioada post-pandemie și la finanțe. De parcă pînă acum nu s-ar fi gîndit…

O fi banul ochiul dracului, dar n-am văzut, nici n-am auzit de vreo biserică care să nu accepte și să ceară bani. Ca urmare nu voi discuta ce sunt banii, de ce există și de ce nu scăpăm de ei, chiar dacă cardurile și internetul ne duc într-o lume fără cheș. Ba îmi aduc aminte de o anumită lecție de economie politică de factură marxistă în care ni se spunea că în comunism banii vor dispare pentru că omul va produce după posibilități și va primi după nevoi. Raiul parcă pîndea după colț. Cel comunist. Colțul, nu raiul.

Ce s-a întîmplat în pandemie? Cam toată lumea, dar nu și biserica ar trebui să știe: încasările au intrat în picaj. Banii s-au împuținat. Ca și cînd ar fi o oarecare judecată asupra lumii ce pe de o parte se zbătea în sărăcie și pe de alta miza pe consum și cravașa individul spre succes financiar. Gîndul mă duce la individa din Apocalipsă, la semnul de pe mînă și cap, la imposibilitatea de a vinde și a cumpăra. Ce preocupare ciudată pentru secolul I A.D… Ce i-o fi trecut prin fața ochilor lui Ioan?

Totuși n-am auzit de vreo biserică să se pocăiască și să renunțe la bani. Nu. Dimpotrivă. S-au dat numere de conturi. Ba unii mai zeloși ar fi instalat și mese în aer liber pentru donații. Mai lipsea să le răstoarne Mîntuitorul cu biciul în mînă… Bani albi pentru zile negre? Probabil. Sau bani negri pentru zile albe. Eu mă tot întreb în secolul XXI cum de a rămas atît de adînc întipărită tradiția asta iudaică cu zeciuiala pentru Templu? Dacă Templul exista pe cînd Pavel era viu, de ce nu s-a dus zeciuiala odată cu Templul de la Ierusalim? De ce Duhul Sfînt locuiește în trupul nostru ce este templul său – metaforic, nu? – dar, zeciuiala nu s-a stins. Nici măcar metaforic. Banul a rămas ban deși nu mai exista instituția templului.

Să fi fost banul care a inventat templul creștin sau templul creștin a re-inventat banul? Detectivi, căutați cine profită de pe urma banilor. Evident, nu dracul…

Acum este tot evident că programele, proiectele, investițiile, evenimentele au suferit. Cred că – evident, sunt puțin ironic – toate astea plîngeau prin colțuri, implorîndu-l pe Dumnezeul banilor să aducă zile mai bune. Sau să sfințească banii. Ce să-i faci dacă biserica se confundă cu programele, proiectele, investițiile și evenimentele? Mai rămîne să căutăm oamenii.

Oare ce spune textul sacru despre așa ceva? Tace. Dar tradiția. Și ea. Nu chiar, dar mai bine o desființăm ca să nu vorbească. Și atunci cine ne vorbește despre uzul banilor în vreme de pandemie și post-pandemie. De obicei ne vorbesc experții. Ce se vor arăta după vreun an. Acum s-au dat la fund. Nu riscă. Interesant cum pînă acum au riscat pe banii noștri, nu pe ai lor. Știți cum este definit un adevărat investitor: cel ce investește banii altora.

Oare de ce Isus nu s-a atins de bani? Pentru că banii corup? Pentru că banii motivează? Pentru că banii n-au miros? Pentru că banii nu contează? Pentru că ban la ban trage? Pentru că money makes the world go round? Pentru că bogaților le este foarte greu să intre-n Împărăția cerurilor? Și cu toate astea nu a atenționat mai mult decît ne vorbește bunul simț.

Asta dacă nu cumva mai recent, pre-pandemie, vreun proroc a primit o înștiințare pe direct. Probabil că nu a fost cazul. Dacă era cazul zicea el ceva înainte de pandemie. Că textul sacru tot zicea, dar nu prea ni se părea că zice bine că noi eram motivați de dezvoltare, extindere, cheltuieli și prognoze pozitive. Praise the Lord and pass the ammunition adaptat ar fi acum pe timp de pace pandemică Praise the Lord and pass on the money bagg!

Evident că nimeni nu s-a gîndit la reducerea cheltuielilor, la Legea a II-a a termodinamicii, la apropierea apocalipsei și revenirea Domnului. Astea dau bine-n predici de evanghelizare, nu la politica financiară a bisericii.

Politica financiară a bisericii? Motivarea credincioșilor. Să dea. Să lucreze și să dea. Să producă și să dea. Că pe cel ce dă cu bucurie-l iubește Dumnezeu. Baiul e că acum a scăzut producția, au scăzut încasările și salariile. Pe cel ce nu dă cu bucurie cine-l iubește?

Politica financiară a templului s-a transferat. Să se dea zeciuiala. Cel puțin. Și mai ales să se dea bisericii. Instituției. Fără de care nu este posibilă mîntuirea. Extra ecclesiam nulla salus. De două mii de ani. Doar că la început nu existau creștini salarizați. Toți aveau cîte o meserie. Apoi nici nu existau cheltuieli cu „biserica.” Ciudat. Dar adevărat. De parcă în antichitate era pandemie una-ntr-una. Simplu. Eficient. De ce ne-am complicat? Și nici un proroc n-a zis nimic. Niciun creștin n-a intrat în greva foamei. Nici nu și-a dat foc. Că nu merită.

In God we trust. Ați văzut vreodată zicala asta? Unde? Pe ce? Pe dolarul american. Nu pe frontispiciul vreunei biserici. Cu toate că pe unele parcă așa pare că scrie.

În Noul Testament, dintre cei 12 apostoli, doar Iuda a ieșit în evidență în ceea ce privește banii: fura și trăda. Pe bani. Isus a scos banii pentru taxa templului dintr-un pește. Dacă taxa s-o fi plătit în fiecare an nu știu. Cert că cel puțin o dată peștele a plătit-o nu omul. O fi dat Isus & co 10% la Templu? Mă îndoiesc. Nu se spune așa ceva în tot Noul Testament. Taxa templului plătită de pește era impozitul pentru întreținerea templului, nu taxa pentru cult. Care se plătește azi.

Întrebarea post-pandemie ce se pune este dacă bisericile își vor menține aceiași politică financiară. Dacă cumva se vrea recuperarea pierderilor ca-n economie sau nu. Sau dacă restricțiile financiare vor reorienta dramatic existența bisericii. Să nu uităm că școlile teologice se resimt după criza din 2008. Unele și-au suspendat existența sau au trecut la învățămînt la distanță. Acum cu pandemia ce a devorat mii de miliarde de dolari, criza revine și se va menține. Care vor fi soluțiile?