O cheie baptistă într-un lacăt ortodox (1): asistența socială


Social Concern Training Course by Axis-V Creatives ...

Iosif Țon scria și spunea prin anii 90 că pentru poporul român cea mai bună și adevărată credință ar fi cea baptistă. Probabil că ar fi spus și scris la fel dacă domnia sa ar fi fost catolic, anglican sau charismatic. Pentru că de obicei credem sau cel puțin avem impresia că cea mai bună credință este cea personală. Cert este că după 30 de ani de liber arbitru religios, România nu este mai baptistă decît era. Poate un pic mai catolică. Greco-catolică. N-a existat un exod din biserica ortodoxă. Sau din oricare alta spre biserica baptistă.

M-am întrebat de ce previziunea, ca să nu-i spun prorocia, schimbării n-a funcționat? Să fi intervenit forțele malefice atît de des invocate în cazul unui eșec? Să se fi schimbat opțiunea/alegerea poporului? Sau pur și simplu, se aplică zicala clasică: Dumnezeu a hotărît că poporul român nu este pregătit încă?

Poate săgeata a fost trasă la întîmplare fără să nimerească ținta, poate s-a intrat în cetate cale de numai o zi în loc de trei, poate toți prorocii proroceau de bine și tocmai eu m-am găsit să mă pun de-a curmezișul și să nu văd realitatea celestă ascunsă după perdeaua cu același nume ce fusese despicată-n două cîndva?

Cine știe? Cert este că lacătului ortodox, religia majorității, i se proiectase o cheie baptistă. Clasic.

Și dincolo de o logică misionară a la Țon, n-ar trebui să faci ceva ca din circa 130000 de membri între 1989 și 2002 să se ajungă la circa 9800000, depășind cu peste 50% numărul ortodocșilor români? Eu aș spune că da, ar fi trebuit să se facă ceva. Și nu s-a făcut? Ba da.

S-a făcut o universitate baptistă. Apoi încă una. S-au făcut licee baptiste. S-au făcut grădinițe baptiste. S-au scris cărți baptiste. S-au deschis noi biserici baptiste. S-au ținut conferințe, congrese, concerte și evenimente cu caracter misionar sau cultural. Impact? Fără!

Pentru că procentul nu s-a schimbat. Baptiștii nu au depășit nici măcar 1% din populația României. Cu toate eforturile de organizare. Cu toate investițiile străine sau autohtone. Cu toată dezvoltarea pe orizontală sau verticală. Și atunci care ar fi cauzele lipsei tradiționalei treziri spirituale? De ce poporul român nu a devenit, nu devine și nici nu dă semne că ar vrea cîndva să devină baptist?

Ceva nu se face bine? Ceva nu se înțelege? Ceva nu se percepe corect? Care-ar fi explicația? Să fie o explicație sociologică? Teologică? Sau psihologică?

Pentru început ar trebui să vedem ce oferă baptismul în România ca să merite să faci o schimbare radicală.

Un exemplu mi se pare mie edificator. Cel ce privește contradicția interioară a sistemului baptist și se materializează în domeniul asistenței sociale. Există două facultăți baptiste de asistență socială în România. Mentalitatea interioară este una tipică românească și baptistă: avem grijă de cei cu probleme. Dar de ce în principiu, o direcție de stînga, adică îngrijirea sau atenția îndreptată spre cei cu probleme (de handicap, dizabilități, victimelor abuzurilor) rămîne limitată la o mentalitate de dreapta, care susține de obicei mărirea pedepselor corecționale în detrimentul prevenirii, informării, recuperării persoanelor ce iau contact sau se angajează în vreun fenomen infracțional?

Adică, concret, de ce nu se trece de la îngrijirea clasică și meritorie a israelitului căzut între tîlhari, la recuperarea tîlharilor sau nu se gîndește cineva, printre atîtea capete luminate, la cum să ce s-ar putea face ca viitorii infractori să nu ajungă să încalce legea? Doar n-o să spunem că așa ceva ar fi imposibil.

O angajare în această direcție ar putea constitui o schimbare majoră a viziunii bisericii, și o bună reclamă rezultată din practica bisericii nu din dogma ei. Respectabilitatea de fațadă vs notorietate & credibilitate. Biserica baptistă, la fel ca multe alte instituții, nu poate risca să-și piardă respectabilitatea? Care este modelul? Parcă aș risca o răstignire acoperită de rușine în vederea unei învieri cu efecte mîntuitoare. Cine riscă? Pentru că dacă nu riști, nu cîștigi.

Zicala unuia dintre liderii baptiști autohtoni încă în viață, dar transformat la rîndu-i în tradiționalul mastodont antedeluvian (ante-revoluție 1989) ce-i întruchipa pe liderii baptiști legaliști și colaboratori cu Securitatea, pași mici, viață lungă” confirmă marșul spre niciunde a instituției pe care a condus-o și a bisericii pe care o păstorește. Viață lungă putea avea și Isus. Dar n-ar fi produs o schimbare demnă de un exod mîntuitor și transformator măcar ca Moise. Dar și Moise a riscat. Din nou: cine riscă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s