Recuperarea și etica


Mi se pare definitoriu cum Isus îl valorizează pe fiul cel pierdut după ce dă pildă păstorul ce lasă 99 de oi pentru a salva-o pe-o suta și pe gospodina ce răscolește o casă pentru a-și găsi o drahmă din 10. Și nu-l uită nici pe fiul cel pierdut de acasă.

Ieri m-am uitat la Operațiunea de recuperare. Contra cost o echipă de recuperare încearcă să extragă copilul unui regelui drogurilor din India aflat în posesia regelui drogurilor din Bangladesh cu poliția și armata aservită.

Recuperatorului aflat în teren i-a murit un copil și se simte responsabil față de copilul recuperat aflat acum în posesia sa. Să-i zicem R1; recuperatorul unu. Doar că echipa sa este lichidată de un alt recuperator ce lucrează tot pentru tatăl copilului, să-i zicem recuperatorul doi: R2. R2 este scos temporar din joc și eroul nostru (R1) este ajutat un individ căruia-i salvase cîndva viața, doar ca să-l trădeze acum. Greșală fatală. Mizase pe moartea băiatului și împărțirea celor 10 milioane de marafeți, puse pe capul său.

În cele din urmă cu toată împotrivirea poliției, armatei și a asasinilor drog-lordului local, băiatul recuperat este salvat de echipa extinsă a lui R1, în vreme ce R2 luptă de partea sa pentru că i s-a spus că dacă nu-l recuperează pe băiat familia sa va fi ucisă. În ultima fază a recuperării R1 și R2 mor după ce (mai) ucid încă 30-40 de soldați, polițiști, asasini plătiți.

La scurt timp după recuperare regele drogurilor din Bangladesh este asasinat de conducătoarea echipei de recuperare. Final.

Etică: recuperare pe bani sau motivată de frică, omorîrea a zeci de angajați ai statului ce-și făceau datoria conduși de șefi corupți, asasinate fără nici o logică menite să inducă frica, folosirea resurselor statului pentru atingerea unor scopuri deloc nobile. Și sacrificiul de sine pentru protejarea familiei (R2) sau pentru ispășirea unor păcate mai vechi (R1). Dar filmul pune în evidență și lipsa de valoare a indivizilor anonimi în comparație cu cei ce au un alt statut social ca rezultat al corupției și a drogurilor. Viața celor mulți valorează nimic, mai nimic sau ceva dacă este folosită în beneficiul celor ce au bani și influență.

Viața nu pare a avea mai importanță, răzbunarea, banii, drogurile fiind motorul principal al imperiului fricii.

Tot ieri mi-am adus aminte de un alt film. Tot de recuperare este și Salvîndu-l pe soldatul Ryan. O grupă de soldați americani primește misiunea recuperării lui Ryan după debarcarea în Normandia, singurul fiu aflat încă în viață a unei familii căreia-i muriseră alți trei frați pe cîmpurile de luptă din Al Doilea Război Mondial.

Căpitanul Miller și cîțiva veterani, un traducător aflat la prima misiune împotriva Wermachtului și a trupelor SS fac tot posibilul ca să-l localizeze și să-l extragă pe Ryan, ce refuză să plece acasă pe motivul că camarazii lui sunt frații săi. Altă trimitere la Isus. În cele din urmă, echipa își atinge scopul avînd un singur supraviețuitor în afară de Ryan. Căruia îi rămîn întipărite cuvintele căpitanului ce a condus echipa de recuparare: Trăiește în așa fel încît să fi meritat sacrificiul nostru!

Etică: viața unui soldat, un cetățean anonim este importantă nu datorită a ceea ce are sau face, ci datorită a ceea ce este; el este ultimul fiu al unei familii anonime. Statul, armata, biserica se pun în funcție pentru a-l salva pe singurul fiu rămas în viață și pentru a evita ca familia să aibă sentimentul unei vieți irosite în ciuda respectării tuturor legilor și instituțiilor. Viața unui om este atît de importantă încît merită sacrificiul celor din echipa de recuperare dacă viitorul acestui om îl valorizează.

Distincția între binele personal, binele pentru mulți și cel mai mult bine pentru cît mai mulți constituie o dezbatere continuă de-a lungul filmului într-un context general mai clar marcat de dualismul bine-rău și datorită antagonismului politic încadrat istoric: pe de o parte Germania nazistă, SS-ul, de cealaltă SUA, Franța, Marea Britanie. Închisă simetric în cimitirul american din Franța, familia cu care Ryan vine la mormîntul căpitanului Miller demonstrează că viața are sens în contextul sacrificiului pentru o cauză dreaptă dătătoare de speranță.

Două filme asemănătoare, dar atît de diferite. Același mobil, etică diferită. Primul produs în 2020, al doilea în 1998. Mercenari vs patriotism.