Ali Wenthorth, you got it wrong! Sau cum își subminează albii americani trecutul. Re: Comediants în Cars Getting Coffee Ali Wenthworth: I’m Going To Take A Percocet And Let That One Go


Am fost inoculat cu Jerry Seinfeld prin anii 90 de un misionar american înnebunit după el și după misiune. Tocmai trebuia să mergem în State să facem fund-raising. Cum eu nu mă prea pricep la ridicarea fundului n-am mai ajuns misionar. Cum de ce? Păi de exemplu existau asigurări pe care le plăteai cu circa $ 1400/lună (Ai zice că nu pe Pămînt, că din $100 puteai mînca o Lună pe Pămînt la noi…) ca să fi extras cu helicopteru. Că cică făceai treaba aia pentru Cristos ce-a murit pe cruce!

Jerry, evreu, un pic burlac, comic și viețuitor al planetei ce-și trăia viața în compania prietenilor, prietenelor și a noastră care ne uitam la el. Și-l și ascultam.

Ei s-a dus americanu, s-a dus în cele din urmă și Jerry ce și-s încheiat serialul de comedie într-un episod dezamăgitor, dar care a transmis esența comediei mai departe: poți să rîzi de orice.

Apoi Jerry s-a căsătorie și pe lîngă spectacole face și altele. Printre altele este un șou numit Comediant în cars getting cofee. Adică el ia o mașină (sau două dacă se strică cea aleasă) și un comediant (pe vremuri se zicea comic, dar probabil cineva a considerat că e derogativ co-mic…), se plimbă un pic cu ei pe undeva mergînd chipurile să bea o cafea. Și de cele mai multe ori să mănînce ceva bun.

Și dacă nu ești băutor de cafea fei fi după ce ai trecut de jumătatea serialului ăstuia. Și dacă n-ai știut nimic despre mașini (americane, italiene, nemțești), vei ști cîte ceva despre ele, dar te vei întîlni cu o droaie de oameni ce s-au făcut de comédie. Unii pe scenă, alții pe lîngă ea și cam toți pe micul și/sau marele ecran. Unii plictisitori. Alții de-a dreptul comici. Și un președinte – acum fost. Oare cum ar ieși un episod cu Trump?

Dar în esență ce ni se transmite: că ei, comicii, munceau sau muncesc. Că perseverează în ciuda insuccesului și așa au ajuns unde au ajuns. Adică faimoși, bogați și realizați. Exemple. Și că poți face haz de orice, oricine, oriunde.

Ceea ce mi-a plăcut în serialul aceasta a fost umorul și lecțiile de viață. Niciun comic nu-și neglija familia, nu-și bătea joc de muncă (Chiar m-am întrebat dacă ceea ce făceau ei se putea numi muncă. Hmmm. Ei bine…) și știa cînd să se oprească. Ba cineva și-a cerut scuze că de Paște a făcut o glumă despre viol. A fost o neînțelegere.

În fine, bani, succes, mașini rare, frumoase și scumpe, mîncare foarte bună de-mi venea să rup ușa frigiderului și ce repede trecea timpul…

Ce nu mi-a plăcut so far. Alba Ali Wenthorth într-un Mercedes (sper să nu începeți să boicotați compania… Nemții oricum au pierdut ultimele două războaie mondiale!) decapotabil condus de Jerry, zice la un moment dat de pe la 2:13 cu Jerry:

-Do you want to be a WASP today?

– Yeah.

-Everybody would go Oh WASP… Oh my Gosh, your ancestor was the captain of Mayflower… But everybody on the Mayflower were pims and thieves.

Acuma, era clar că se discuta despre comedie în sine, ci despre albii ce erau prea constipați ca să accepte comedia așa cum era. WASP era o trimitere la cultura hard rock și la în discuție se contesta bățoșenia și respectabilitatea dată de tradiționalismului snobilor: nu poți să ai un moment de nebunie pentru că strămoșii tăi au însemnat ceva. Corect pîn-aici. Doar că Ali vine cu un argument ce n-are nimic de-a face cu comicul, dar nici cu argumentarea logică. Afirmă și Jerry nu zice nimic că habar n-are sau nu vrea să nu fie de acord că el vrea să fie de acord cu toată lumea. Deși în vreo două-trei episoade ale cafelei cu comici s-a văzut că n-a ieșit nimic din cauză că se contra cu partenerul de dialog. Un fel de clash of personalities… Revin. Ali zicea că toți de pe Mayflower, corabia ce-i adusese în Lumea Nouă pe englezii ce nu mai erau acceptați în propria țară datorită convingerilor lor religioase ce contraveneau doctrinei Bisericii anglicane erau proxeneți și hoți.

Madam, e o minciună. O minciuna necombătută. Nu e nimic comic. Nimeni n-a rîs. Nici măcar Jerry. Dacă cel puțin el ar fi rîs, am fi înțeles c-a fost o glumă. Proastă, dar glumă. Dar n-a fost așa.

Madamă (dacă tot vorbim de pimps…), tocmai îți subminezi istoria. Da, știu: nu mai e la modă să spui că America a fost fondată de creștini. Creștini evanghelici, albi. Dar istoria nu poate fi schimbată. Poți să-ți bați joc de ea, ceea ce și faci, poți să încerci s-o interpretezi altcumva, ceea ce n-ai reușit că habar n-ai sau poți s-o ignori. Nici asta n-ai reușit. Doar ți-ai dat cu firma-n cap!

Ne mai mirăm că valorile creștine sunt abandonate… Sau nu sunt apărate. De cine? De comicul catolic care era cel mai clean și de aia-a ajuns să spună glume-n așteptarea papei?

Ei da. Acum o să spuneți să prea bag de vină. Că sunt dintre cei ce se ofensează. Că vreau un alt gen de political correctness. Nain! Vreau umor nu comentarii politice la un serial cu mașini, mîncare și comici. Nu alba-neagra. Pentru că atunci cînd faci o afirmație ieșită din context ea-ți rămîne în memorie ca un cui bătut în cruce. Pentru că contextul este foarte important. Determinant.

Dacă în serialul tău cenzurezi murdăriile (vorba vine…) cu bipuri, de ce nu cenzurezi și minciunile astea că din cîte-am înțeles aici, în Comediants în cars getting coffee e vorba despre adevăr/adevăruri pe care nu le-am aflat pîn-acum. Și despre haz, nu despre măsluirea istoriei și minciuni. Sau vrei și tu Jerry să fii political correct? Că Ali Wenthworth și-a dat silința.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s