100% Ilie


Bombănea.

De ceva timp.

Gîndea de bine.

Mai pe sub mustaţă, mai în barbă.

Era cald.

Era prea cald.

Mult, mult prea cald.

Se săturase de mult de propria-i transpiraţie.

Era singur cu transpiraţia sa.

Puțea ca o turmă de țapi în călduri.

Pînă şi corbii se ţineau departe.

Le pica prada din cioc cînd încercau să zboare deasupra lui.

Îşi căscau pliscurile să reziste putorii.

Şi aşa cum un amorit vine totdeauna cu un amalecit, un necaz nu vine singur.

Secă şi pîrîul.

Acum, ce-o să bea?