A clona sau a nu clona? – aceasta este a doua întrebare


Cloning Cartoons

După ce am lămurit că clonarea bisericilor și a sfinților nu este o soluție divină, să trecem la a doua întrebare. A clona sau a ucenici/uceniciza? Cu alte cuvinte a face clone sau a face ucenici?

E limpede că clonarea este o reproducere ieftină a unui exemplar existent. Chiar dacă genetica o fi scumpă, reproducerea sau aidomicizarea (de la aidoma, re: la fel) credinciosului se realizează fără prea multe costuri. Să exemplificăm.

Clonarea nu necesită dezvoltare. Nu are riscuri. Nu pretinde folosirea imaginației. Este rutină. Chiar dacă pare scoasă din tipare – pentru că este diferită de metoda clasică de reproducere – clonarea este banală, ieftină și garantat sigură.

Contraindicații divine? Păi o fi fost Eva produsă după un tip de clonare, dar produsul finit a fost mult diferit de Adam. Pe simplu motiv că Dumnezeu nu a făcut încă un Adam. Și chiar dacă cumva ar fi făcut, l-ar fi dotat corespunzător, ca pe Eva. Nu de alta, dar Adam nu era curent cu tehnologia reproducerii in vitro și șchiar dacă-ar fi fost, ce avea să reproducă, un alt Adam? Matematic exprimată această posibilitate ar fi fost de tipul A+A=A=Ø. Indiferent câte mii de ani ar fi trăit prin Eden sau aiurea imposibilul cuplu primordial.

Dar să nu mai batem câmpii Edenului că avem și noi și voi destule câmpii care-s bătute de li se aud vaiete până hăt-departe!

Ce presupune partida Isus + 12 + alți ucenici din Evanghelii, fapte sau alte scrieri canonice? Păi, n-a existat Ucenicul 0 care să-i fi infectat pe toți cu metodă și practică. La început… a fost Ioan, poreclit Botezătorul, apoi Isus, poreclit Mesia.

Amândoi au avut ucenici. Ioan pentru că făcea publicitate aplicării Legii fără deosebire de statut social. De aceea judecată viitoare avea justificate trimeteri la apocalipsa ce va să vie, fără discriminare, pentru toată lumea. Și ar fi fost bine să scapi de judecată. Ceea ce unii chiar au încercat. Într-un fel sau altul. Ucenicizarea făcută de Botezător a fost confirmată de două ori de Isus. Prima dată la botezul său, apoi după întemnițarea lui Ioan.

Apoi Isus. A acceptat condiția botezului, separarea postului celor patruzeci de zile, tentativa triplei ispitiri și și-a ales primii ucenici, cărora li s-a făcut cunoscută confirmarea sa de sus. Isus era Fiul.

Aici probabil ar trebui ruptă pisica. Sau aici ar trebui să se taie cu bisturiul ca să se facă lucrurile cât se poate de clare. Da, și Ioan și Isus au avut un grup de ucenici. Dar – atenție! – accentul nu s-a pus pe grup. Nu se punea problema autentificării misiunii celor doi pentru că aveau grupuri. Orice rabi mai răsărit din Israel avea grupul său de ucenici. Orice maestru în ale filosofiei era chinuit sau chinuia câțiva învățăcei ce roiau în jurul său. Poate aici era mai de dorit un grup, cu cât mai mare, ca i se ducă faima cât mai departe. Ah, Diogene, unde ești?

Ca urmare, dimensiunea esențială a misiunii celor doi, dar mai ales a lui Isus, nu o reprezenta grupul de ucenici ca formă de organizare, ci intenția, scopul sau obiectivul soteriologic și escatologic. Doar cu Isus și prin Isus au putut înțelege ucenicii după răstignire, înviere, ridicarea la cer și pogorârea Duhului care a fost esența învățăturii acestuia vreme de trei ani.

Totala dedicare, nu organizarea, sacrificiul suprem, nu încadrarea într-o strictă disciplină cu cine știe ce manifestări exterioare, imitatio Cristi, nu copierea gesturilor și cuvintelor lui Christos, dăruirea sa, nu stilul său de a umbla pe apă au avut un impact. Nici măcar ridicarea la cer nu a fost reprodusă de cei ce vor fi numiți apostoli. Nici de urmașii lor.

N-ar fi putut Isus, Fiul lui dumnezeu, Dumnezeu din Dumnezeu, să facă o minune și să le introducă instantaneu în memorie toate datele lucrării sale, cu note de subsol, bibliografie și diagrame pentru cucerirea lumii? Ba da. Dar totuși metoda lui a fost alta. Mai primitivă. Fără evaluări după fiecare predică sau alungare de demoni. Fără repetiții și prioritizări financiare. Făcând abstracție de vânzătorul Iuda.

Pentru că o astfel de metodă minunată n-ar fi putut duce mai departe ceea ce el a inițiat. Pentru că nu putea fi reprodusă. Ce uităm azi, când punem accentul pe grup ca formă exterioară de organizare a bisericii nu are de multe ori prea multe puncte comune cu ce a făcut Isus. De ce? De ce uităm azi că deși Isus a fost zi și noapte cu cei 12/11, el nu le-a spălat creierul, ci picioarele?

De aceea ne mirăm și azi de întrebările fără sens, de interpretările uneori fără noimă a viitorilor apostoli menționate fără pic de protecție contra penibilului în Noul Testament. Și totuși Isus i-a îngăduit, ba l-a îngăduit și pe Iuda până la finalul vieții sale. Totul era la vedere. Totul era împreună. Toți se bucurau sau se întristau, erau obosiți sau flămânzi, uzi sau transpirați.

Dar numai Isus a purtat grija tuturor. Dar numai Isus a fost în primejdie de moarte. Dar numai Isus a fost vândut. Dar numai Isus a fost judecat. Dar numai Isus a fost batjocorit. Dar numai Isus a fost bătut și scuipat. Dar numai Isus a fost răstignit. Și numai Isus și-a dat viața pentru ei, ba chiar în locul lui Baraba.

A făcut toate astea pentru grup? Pentru o nouă tradiție? Sau pentru niște clone? Nu. Isus a făcut ucenici în acest fel pentru că doar așa putea fi transmisă misiunea sa mai departe. Pentru că numai așa mântuirea putea să fie împărtășită. Fără condiții. Dar cu garanția absolută a reușitei.

Clonarea în biserică evită disputele în favoarea uniformității, garantează liniștea și conformarea la forme. Când totul este programat, ținut sub control și sancționat pentru eficientizare și succesul de moment. În aceste condiții nu există un Iuda care să fure din bani, nici unul care să se sinucidă din cauza remușcărilor. Pentru că grupul are în vedere clauza confidențialității. Altfel s-ar duce pe râpă respectabilitatea. A noastră, a liderilor, a bisericii.

Și atunci cum rămâne cu scandalul răstignirii lui Isus?

A clona sau a nu clona? – aceasta este prima întrebare


20 years after Dolly | Earth | EarthSky

Omenirea a ajuns la peste 7 miliarde de exemplare. Anumite animale s-au înmulțit, altele au dispărut. Și omul a descoperit clonarea. Ce se întâmplă la clonare? În esență se reproduce identic ceva, se face o copie perfectă a elementului de reprodus. Se pot clona plante, animale și de ce nu, oameni. Se zice că nu s-a făcut asta, dar nu bag mâna-n foc c-ar fi adevărat.

Dar nu se pot clona și sfinții? Că tot avem adn-ul lor conservat în relicve…

Păi, poate se încearcă.

De ce nu? Ar strica la ceva?

Și cu un pic de cercetare arheologică, biologică și genetică atunci când am descoperi ceva atins de Isus Christos am da lovitura. L-am clona pe Dumnezeu.

Serios? La asta nu m-am gândit.

Păi nu te-ai gândit tu. Dar bagi mâna-n foc că nu s-a gândit altcineva?

Păi cine?

Păi… necuratu!

Deci dacă cumva s-ar descoperi ADN-ul lui Isus undeva, pe ceva și s-ar clona, Diavolul ar fi de vină?

Păi da.

Aha…

Și dacă cineva ar clona un sfânt, tot de diavolul ar fi motivat?

Probabil.

Ești răutăcios.

S-ar putea.

Dar dacă cineva ar clona o biserică-ntreagă?

Hmmm…

Diavolul ar putea să facă și asta. Nu degeaba despre una se spunea că este o sinagogă a Satanei.

Păi vezi!

Și cum, cum crezi că face împielițatul ăla?

Simplu.

Se ia una bucată biserică. De preferință una care merge bine. Se face mai întâi o radiografie, un examen eco, un RMN și un CT ca să se vadă că toate funcționează. Nu cumva să cloneze o rablă, o biserică muribundă. Că doar nu e operă de binefacere.

Se vine cu prospectul color, plin de diagrame, cu beneficiile viitoare (păr blond, picioare lungi, voce încântătoare, aer condiționat și ecran panoramic cu dolby sistem) ale echipei de cel mai șic și șok management spiritual. Ultimul răcnet, ca să zic așa, în materie de spiritualitate. Și un nume bombă. Nemaivăzut. Nemaiauzit. Nemaiîntâlnit. Unic. Un pic mai unic.

De preferință de import. Pentru export. Cu viziune. Cu viitor. Cu calități. Cu garanții. Cu ștaif și orientare-n orice plan. Vorba domnului Cațavencu, în plan social, sentimental, industrial și financiar. Pentru țărișoara noastră, be-he-he, Româ-â-nia…

Ca să nu existe înghesuială se face ordine, se semnează proiectul și se face injecția. De ADN. De bani. (Că vorba cuiva, când este un proiect de la domnul, imediat se găsesc bani.) De proiecte. De viziune. De aranjamente. De viitor.

Dacă conform ADN-ului românesc bisericile se rup ca să se înmulțească, în cazul de față nu se mai pune problema asta. Ele se multiplică prin clonare. Aceleași caracteristici se multiplică. Fără prea multe riscuri. Pentru că rețeta este garantată. De marele număr de absolvenți de teologie ce șomează. De marele număr de enoriași trași pe dreapta, stânga sau pe centru de conduceri incompetente. De conul de umbră în care au intrat cu ADN-ul românesc tradițional. Să se facă încă o Biserică a Mântuirii Neamului. Pe lângă cea de la București. Sau lângă cea de la București.

Chiar așa. Cum de nu s-a gândit nimeni până acum? O Biserica baptistă a Mântuirii Neamului Românesc, una penticostală, una adventistă și așa mai departe. Ce, noi nu suntem români? Ba chiar și o Biserică independentă a Mântuirii Neamului.

Deci crezi că ar merge clonarea și în direcția asta?

Păi n-ar merge?

Și metoda tradițională?

Tradițională? Care? Aia cu ucenicizarea?