Să mori la botez…


August 2015 - Endofthematter.com

Deși tragic, evenimentul care a marcat moartea băiatului de șase săptămâni din nordul Moldovei ridică câteva întrebări în comentariile celor ce au luat la cunoștință de această știre. Mă refer atât la cititorii români, cât și la cei străini, pentru că știrea a trecut dincolo de interesul manifestat între granițele naționale.

Dincolo de culpabilități, ignoranță și tradiționalism, riscul botezului nu poate fi negat în cazul unui copil născut prematur, făcut într-un mediu rece prin definiție, tocmai iarna. O fi o vină individuală, una instituțională, tradițională sau pur și simplu familială? Vom afla fără doar și poate din anchetele deja în curs.

Rămâne însă de rumegat evenimentul ca traumă pentru familia îndoliată, pentru destinul unui preot și pentru B.O.R. care n-a avut probleme cu Covidul, cu lipsa de distanțare și cu împărtășania unicei lingurițe.

În context, ne întrebăm ce s-a greșit, ce Michiduță și-a vârât coada în contextul lepădării de Satana a nașilor sau dacă rămânem dincolo de tragedie, cu triumfalismul sufletului expediat direct în rai fără vreun păcat, în disputa cu moștenirea sau ne-moştenirea păcatului strămoșesc/originar conform teologiei ortodoxe.

Mie mi s-a spus înainte de botezul la 28 de ani că dacă mor ajung direct în brațele lui Isus. Eram fericit de nu mai atingeam pământul și vă puteți închipui de ce. Dar acum, în pierderea suferită cine, cum, unde va putea suplini lipsa acestui suflet neprihănit în familia care l-a primit înainte de termen și l-a pierdut înainte de termen? De cât timp va avea nevoie familia pentru a-și reveni? Care vor fi urmările pe termen lung și pe termen lung? Cine garantează ceva aici?

Vorba lui Gary R. Collins, biserica ar trebui să fie acel spațiu (în termeni de comunitate, nu de incintă) în care oricine este suferind poate găsi sprijin, alinare și vindecare.

Dar ce facem atunci când tocmai biserica este cea care produce suferință? Ce facem atunci când biserica nu înțelege suferința? Ce facem când interesele bisericii (de diferită natură) nu coincid cu declarația de intenție a bisericii și ne simțim abandonați, mințiți sau/și trădați?

Probabil și aici s-ar putea pleca de la una dintre afirmațiile mai puțin băgate-n seamă, consemnată în Noul Testament, în epistola către galateni: ,,voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.” Cei ce au acest dar trebuie să intervină, fără să aștepte confirmarea superiorilor sau tulburarea apelor de vreun înger. De ce? Pentru ca să nu fie prea târziu pentru cei/cel/cea/cele în suferință.

Interesant sau nu, scriptura nu specifică funcția, sexul, poziția ierarhică sau socială a celor ce se implică. Voi/noi nu este dictat de vreun interes, pregătire academică sau eclezială, nu se datorează vreunui dar special menționat între cele spirituale ale Duhului. Poate fi o simbioză, o inspirație de moment, un ajutor dat pe aceiași lungime de undă cu cel/cea/cei/cele ce suferă. Fără să se aștepte un semnal, o confirmare, o pregătire specială sau o teofanie. Deși niciuna dintre acestea nu sunt excluse.

Să mori la botez era dorința unor creștini ce se botezau în ultimă instanță pe patul de moarte conștienți de iminența trecerii dincolo. Însă nu este cu nimic justificată moartea în botez. Chiar dacă el reprezintă moartea și îngroparea în Isus Christos, în Numele Sfintei Treimi. Pentru că botezul este săvârșit și mărturisește și despre continuarea de după moarte, învierea întru viață veșnică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s