A trecut timpul, a venit vremea


What Is the Biggest Remake Bomb of All-Time?
sursa imaginii: https://external-content.duckduckgo.com/iu/?u=https%3A%2F%2Ftse1.mm.bing.net%2Fth%3Fid%3DOIP.pPXbr0p3Tsi0XDW_ozVreQHaD5%26pid%3DApi&f=1

Am învățat și sunt perfect conștient, cu toate că nu pot uneori, oricât m-aș strădui, să admit că teologia se face într-un context cultural. Adică evanghelia și explicarea, practica ei, trebuie ancorată în realitatea unui popor, al unei comunități anume. Altfel ea nu este relevantă. Corect.

Ceea ce mă preocupă însă în ziua de azi este forma, procesul, prin care evanghelia înflorește. Adică cum devine ceva care trebuie, ceva extrem de interesant, demn de luat în seamă. Cum răspunde la întrebările generației mele acum și aici.

De exemplu, și revin la exemplul personal, atunci când am descoperit evanghelia, eu treceam printr-o criză existențială. Și atunci mă întreb, de exemplu, cum ar putea răspunde evanghelia unei crize de acest fel în ziua de azi sau dacă nu există criza, la ce trebuie să răspundă pentru a avea sens. Cu alte cuvinte (indiferent cât ar fi de vechi), de ce mesajul lui Dumnezeu ar fi acceptat, trăit și dat mai departe?

Cum n-aveam habar de evanghelie, Dumnezeu și Scriptură pentru mine, care treceam – așa cum am zis – printr-o criză existențială, a fost simplu, aproape liniar. A trebuit doar să găsesc pe cineva care putea (în accepțiunea mea) să-mi spună ceva despre toate astea.

Apoi pe etajul doi (să-i spunem așa…) am încercat să molipsesc câțiva adolescenți din familii creștine ca să citească și cum să citească Scriptura. Pentru ei era interesant pentru că era ceva nou. Și oricum nu prea citeau altceva. Un pic de manuale școlare. În final, după atâția ani, nu sunt prea convins că am reușit, dar am încercat. Vreo doi-trei-patru au încercat teologia. În final vreo doi au și reușit. O fi oare un criteriu bun de apreciere?

Apoi a venit boom-ul libertății de exprimare. Fenomenul nu e dus la adâncire, revenirea la surse (Mă întreb de ce trebuie mereu să revenim la ele, pentru că ne pierdem pe parcurs?), ci la diversificare, diluare și la activism dezorientat. În toate direcțiile. Cu botezuri mari, dar fără consistență o dată cu dispariția riscurilor tradiționale de pe vremea naționalismului și comunismului. Am parcat evanghelia într-un con de umbră? Probabil.

Și am ajuns undeva în ziua de azi. Există Scripturi de diferite traduceri. Nu-i rău. Cum se studiază Scriptura, de ce, care este rezultatul practic? Se aud multe predici, care este urmarea? Se postează multe materiale (cum este acesta de pildă), ce se alege de pe urma lor? Se scriu sau se traduc cărți. Cu ce folos?

N-aș vrea să credeți că sunt partizanul evaluării absolute de tip big brother. A celei insistente mânate de controlul absolut. Să nu uităm că prima dată Dumnezeu l-a întrebat pe om unde s-a ascuns și apoi de ce. Controlul lipsit de o motivație interioară nu numai că deranjează, ci devine distrugător în acest caz.

Dar mă întreb, dacă Scriptura a rămas în esență aceiași, de ce nu a rămas și efectul studierii ei la fel de benefice? Probabil pentru că este mai simplu să ne punem căștile și să ascultăm o predică care mai degrabă ne încântă decât ne motivează. Pentru că deși se adresează minții, nu mai există legătura cu organul care ne face să trecem la fapte? Pentru că, de exemplu, este mai ușor să dăm bani la Biserică, decât să dăm timp celor ce sunt în nevoie? Pentru că este mai simplu să consumăm un produs în loc să-l creăm noi?

Revin. Integrarea culturală presupune ceva. Presupune accesibilitate. Adică intrarea în contact, posibilitatea de înțelegere și de aplicare. Doar că – mie mi se pare – că am ajuns într-un punct în care accentul pe care îl punem în domeniul evangheliei este orientat spre teorie, sentiment și împlinire sau confort personal. Mă întreb dacă evanghelia nu mă deranjează cu nimic în cultura mea, nu cumva am devenit perfect sau poate evanghelia s-a tocit? O fi zgomotul de fond al culturii contemporane prea mare încât nu mai percep șoapta Duhului. Probabil. Nu exclud această posibilitate.

Dar dacă admit așa ceva, de unde trebuie s-o pornesc? Sau unde ar trebui să mă întorc?

Probabil la Scriptură.

Și al doilea pas, de la o comunitate ce nu numai că admite, dar pune accentul pe combinata relație dintre interpretarea personală a Scripturii și cea comunitară, adică la Biserică. Biserica fiind nu acel loc, ci acei oameni mișcați, motivați de Duhul lui Christos. Dacă vrem să răscumpărăm, adică să recuperăm vremea noastră.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s