Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată MANAGERI la secerișul Lui (1)


Titles vs. Servanthood | CT Pastors

Isus cutreiera țara, învăța, propovăduia Evanghelia și vindeca norodul ce era ca o turmă de oi necăjite și risipite fără păstor. De care i s-a făcut milă.

Tot atunci le spune ucenicilor săi:

Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată manageri la secerișul Lui.

De ce?

Pentru că secerișul mergea prea încet. Pentru că greu se făcea un lucrător. Cerea timp. Implicare. Devotament. Prea mult timp. Prea multă implicare. Prea mult devotament. Viața e scurtă! Prea scurtă.

E prea încet.

E prea greu.

Vă închipuiți cât timp îi trebuie cuiva să treacă de la stadiul de pierdut la cel de convertit, apoi la ucenic, apoi la lucrător și în ultimă instanță la lider?

Și ce au făcut managerii?

Managerii au organizat eficient lucrarea Sa.

Managerii au decis ca lucrătorii să nu mai aducă pe cei ce erau întorși la Christos, deci convertiți, în Biserică, ci să-i aducă pe cei pierduți și păcătoși LA biserică. Adică să vină cu ei într-o clădire numită biserică. AICI urmau să audă Evanghelia. Toată Evanghelia. Cea autorizată. Și aici aveau să se convertească. Pentru că AICI era Dumnezeu.

Așa s-au umplut clădirile de oameni. S-a început în secolul III-IV.

2 comentarii la “Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată MANAGERI la secerișul Lui (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s