Putere şi neprihănire sau coroană şi justiţie?


Orthodox Way of Life: Justification and Salvation

Oare la ce s-or fi gândit apostolii când Isus Cristos le-a spus că toată puterea i s-a dat în cer şi pe Pământ? Cum şi-au imaginat că îşi vor face ucenici cu puterea aceasta şi îi vor translata în Împărăţia cerurilor? Evident, nu vom afla prea degrabă ce-a fost în mintea lor. Mai ales că după ridicarea la cer a celui ce le-a dat această veste (bună) nu şi-au mai dezlipit privirile de la cer. Noroc cu îngerul ce le-a dezlipit-o: Las că vine el napoi, voi vedeţi-vă de treabă!

Zis şi făcut. Şi pe când încasau neîncredere, opoziţie de tot soiul, persecuţii, ei şi urmaşii lor reuşesc în aproape 300 de ani să întoarcă lumea pe dos. Dacă a întoarce pe dos lumea a însemnat ca împăratul să devină creştin şi campania, dar şi compania lor – biserica – să intre în legalitate.

Aşa că după trei secole de putere şi neprihănire, cu suişuri şi coborâşuri, cu fel de fel de circumstanţe nemaivăzute şi nemaiîntâlnite în care puterea garantată de Isus Cristos atât în cer cât şi pe pământ îşi dobândeşte oficial dreptul la viaţă legală. Fără să condamne, fără să facă uz de puterea din cer pe pământ decât în sens spiritual. Cu pace şi neprihănirea focul aprins de Isus, cel ce a despărţit familii, a ars opoziţia imperiului criminal, militarist, idolatru şi deci monstruos. Pentru că doar monstruos sau satanic putea fi un imperiu care-i ucidea pe creştini dându-i la fiare pentru distracţia cetăţenilor loiali.

Dacă aflat pe cruce Isus Cristos n-a făcut uz de cele mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri ca să ajusteze istoria, să coboare din cer dreptatea divină pe pământ nici creştinii nu s-au organizat în gherile urbane sau partide de opoziţie cu miliţii la îndemâna unui război civil. De ce oare?

Ba biserica, cu toate că era deja bine organizată, n-a pretins supremaţia asupra statului şi ca urmare să i se cedeze puterea să conducă, să anatemizeze şi să demită împăraţi, să dirijeze armata, să închidă sau să distrugă templele concurenţei, să se folosească de forţă ca să impună universalismul creştin în primă fază tuturor cetăţenilor imperiului şi apoi tuturor locuitorilor pământului. Oare au uitat creştinii ce le-a spus Isus Cristos apostolilor în ceea ce priveşte puterea?

Erau creştinii în această fază mai neprihăniţi, mai drepţi, mai puternici? Probabil că da. De ce? Probabil pentru că…

Şi coroana a spus da. După care vedem biserica acceptată cu drepturi depline în societatea imperială. Adică lumea a primit cu braţele deschise biserica ca să… Ca să ce? Ca să-i asigure imperiului legitimitate divină. În a face ce ce?

Păi prima dată pentru a primi un pic din puterea aceea enunţată de Isus Cristos. Doar că acea putere universală i s-a dat lui, nu ei. Lui, nu lui. Adică nu i s-a dat imperiului. Nici împăratului. Aceea putere era pentru a face ucenici nu pentru a legitima altceva.

Dar, lumea, coroana, imperiul, statul s-au descurcat. Au convocat concilii. Au dat număr şi forţă bisericii. Şi au transformat prin codul lui Iustinian neprihănirea în justiţie. Astfel dreptatea lui Dumnezeu a devenit dreptatea lumii. O fi cucerit Dumnezeu lumea? Avea oare nevoie?

Şi biserica s-a găsit îndreptăţită – fain termen – să amintească tuturor că ea, urmaşa apostolilor, a preluat – de vreme ce Isus nu dă semne de reîntoarcere – sceptrul: toată puterea i-a fost dată în cer şi pe pământ ca să facă ce trebuie. Ce trebuie? Totul. Indiferent ce. Avea şi ea coroană. Poate chiar trei.

De aceea putea să pună coroana pe fruntea cuiva. Şi de aceea a creat monarhia de drept divin. Un alt nume pentru teocraţie. În care biserica era vioara a doua. Nu pentru mult timp.

Dar oare prin aceste preluări coroana s-a sfinţit şi biserica s-a spurcat? Depinde pe cine întrebi. Şi ce cărţi citeşti. Şi cu ce presupoziţii sau prejudecăţi.

Cert este că din când în când apare o cometă. Sau o stea. Ca cea ce-i călăuzea pe magi. Reapare neprihănirea şi dreptatea în locul puterii şi justiţiei. Nu pentru mult timp.

Citesc Scriptura şi mă uit pe cer. Poate apare o stea. Coroanele vor cădea. Şi se va face dreptate.

I love this one!


Mă uit de ceva timp la serialul ăsta. De fapt am văzut în urmă cu ceva timp – nedefinit – un sezon şi credeam că e tot ăla, nici măcar n-aveam habar că e altul sau că sunt mai multe. Şi aseară a apărut scena asta. Loved-it!

Unde se pot vedea şi celelalte sezoane? Ne este pe Netflix.

Nagorno-Karabakh Conflict


Explicaţii. Modernizaţi armata că altfel…

Weapons and Warfare

Nagorno-Karabakh was part of Azerbaijan, but mostly populated by ethnic Armenians. In 1988, when interethnic clashes between Armenians and Azeris erupted in Azerbaijan, the local authorities declared their intention to secede and join Armenia. Baku rejected this and armed conflict erupted. A ceasefire was brokered in 1994; since then, Armenia has controlled most of Nagorno-Karabakh. While Armenia provides political, economic and military support to Nagorno-Karabakh, the region has declared itself independent – although this has not been recognised by any other state, including Armenia. Baku claims Nagorno-Karabakh and the occupied territories as part of Azerbaijan.

On 27 September 2020, a new war erupted in Nagorno-Karabakh and the surrounding territories, which saw both the armed forces of Azerbaijan and Armenia report military and civilian casualties. Azerbaijan made significant gains during the war, regaining most of the occupied territories surrounding Nagorno-Karabakh and large parts of Nagorno-Karabakh, including the culturally significant city of…

Vezi articolul original 1.323 de cuvinte mai mult

Pagini de istorie evanghelica – Alan Scarfe


Din istoria Bisericii percepută de Dănuţ Mănăstireanu în care se vede cine a fost prietenul la nevoie.

Persona

Episcopul anglican de Iowa, Alan Scarfe

Episcopul Alan Scarfe (în centru)

Astăzi, 3 mai 2021, episcopul anglican de Iowa, US, Alan Scarfe, împlinește 71 de ani, iar în luna septembrie se va retrage din slujirea eclesială.

Puțini își mai amintesc astăzi numele pe atunci tânărului absolvent de teologie de la Oxford care în 1973 a venit în România ca reprezentant neoficial al Keston College – Centrul pentru studiul religiei și comunismului, condus de Rev. Michael Bourdeaux, recent plecat la cele veșnice. Pretextul era urmarea unui program de studii teologice postuniversitare la Facultatea de teologie ortodoxă din București.

Așa cum am intuit, și am verificat astăzi, în cursul unei convorbiri telefonice, Alan Scarfe și Iosif Țon s-au cunoscut și împrietenit în perioada studenției lor la Oxford, și venirea lui Alan în România a fost rezultatul întâlnirii providențiale a trei elemente esențiale: dorința lui Alan Scarfe de a fi de folos…

Vezi articolul original 545 de cuvinte mai mult

THE COMING OF TYRANTS I


Motivele foarte bine intenţionate pentru o lovitură de stat? Relele principale: corruption, mismanagement, tribalism, nepotism and other assorted malpractices. They intervened and restored honest and efficient government and national integrity.
De aia e Africa aşa cum e.

Weapons and Warfare

General Eyadéma

In the first two decades of African independence, there were some forty successful coups and countless attempted coups. In 1967 a 27-year-old Ghanaian army lieutenant, Sam Arthur, finding himself in temporary command of an armoured car unit, decided on an attempt to seize power because, he later confessed, he wanted to ‘make history’ by becoming the first lieutenant successfully to organise a coup. The coup attempt was given the name ‘Operation Guitar Boy’. Arthur’s armoured car unit drove into Accra but failed to gain control.

Many coups were accomplished without violence. Some countries even established a tradition of peaceful coups. In Dahomey – later renamed Benin – all six coups after independence were bloodless. In Upper Volta (Burkina Faso), where political activity was confined to such a small elite that incoming ministers tended to be related to those who had just been thrown out, politicians took pride in…

Vezi articolul original 3.593 de cuvinte mai mult

THE COMING OF TYRANTS II


De ce nu a putut scăpa Africa de sărăcie? Iată pe unii dintre prietenii lui Ceauşescu.

Weapons and Warfare

Jean-Bedel Bokassa, the self-proclaimed emperor of the Central African empire, after crowning himself in 1977.

The coronation took place on 4 December 1977 at the Palais des Sports ;, on Bokassa Avenue, next to the Université Jean-Bedel Bokassa. To the strains of Mozart and Beethoven, wearing a twenty-foot-long red-velvet cloak trimmed with ermine, Bokassa crowned himself and then received as a symbol of office a six-foot diamond-encrusted sceptre.

The spectacle of Bokassa’s lavish coronation, costing $22 million, in a country with few government services, huge infant mortality, widespread illiteracy, only 260 miles of paved roads and in serious economic difficulty, aroused universal criticism. But the French, who picked up most of the bill, curtly dismissed all such criticism. ‘Personally,’ said the French Cooperation Minister, Robert Galley, who represented Giscard at the coronation, ‘I find it quite extraordinary to criticise what is to take place in Bangui while finding the Queen…

Vezi articolul original 3.392 de cuvinte mai mult

THE COMING OF TYRANTS III


De ce Africa nu poate scăpa de sărăcie? Uite de asta:

Weapons and Warfare

Ugandan President Idi Amin (1977)

Map of battles of the Uganda–Tanzania War.

However cruel, capricious and brutal many of Amin’s actions may have seemed in the West, in much of Africa he was regarded as something of a hero. By expelling the Asian community and attacking Western imperialism, he was seen to be fearlessly asserting African interests. At meetings of the Organisation of African Unity, of which he was chairman for one year in 1975, Amin’s appearances, weighed down with his own medals and gold braid, inspired enthusiastic applause. He was also able to trade on his Muslim credentials, gaining valuable support and generous loans from the Arab world, notably from Saudi Arabia and Libya, in return for agreeing to promote the Islamic cause in Uganda.

The end of Amin’s tyranny came in 1979. Faced with internal dissension, squabbling and rivalry within his army, Amin desperately sought a diversion and…

Vezi articolul original 3.841 de cuvinte mai mult

Myasishchev M-50


Iată cum a ajuns bau-baul sovietic la muzeu înainte de a îndeplini o singură misiune de luptă..

Weapons and Warfare

To quote Bill Gunston in one of his many books on Soviet aircraft, this huge aeroplane was ‘one of the most breathtaking aircraft of its day’. The seeds for the M-50’s relatively brief moment of glory were first planted in 1954. Soon after Myasishchev’s M-32 was dropped in 1953, the Soviet Union received its first news of the forthcoming American Convair B-58 Hustler bomber, which essentially comprised a relatively small aircraft with all of the disposable load, fuel and bombs, housed in an external pod underneath the fuselage; this was key because the pod helped to keep down the bomber’s overall size. In response, the Myasishchev OKB, backed up by a new SovMin resolution dated 30th July 1954, began work on a ‘composite long-range bomber’, of its own (composed of a strike aircraft and a launch aircraft) which it designated the M-50.

The aircraft, powered by four Dobrynin or Mikulin…

Vezi articolul original 1.542 de cuvinte mai mult