Sau la bal sau la spitalul de nebuni…


Terrifying Masquerade Party in 3D 360!! - YouTube

sursa imaginii: https://i.ytimg.com/vi/mb_J_bMor1g/maxresdefault.jpg

De când mă ştiu dansul m-a înfricoşat. Nu cred că eu am fost primul cu fobia dansului, dar nici nu pot spune c-am auzit de unii sau alţii că s-ar teme de aşa ceva. Parol doneur! Pe mine m-a luat de mic copil. De fapt, de mic pionier. Adică cum? Adică cam aşa:

Se făcea că am fost trimis, pionier fiind (prin clasa a treia parcă, deci pe la 8-9 ani) la un instructaj la Palatul pionierilor. Un palat confiscat de la nişte burjui. Cu ce priej nu mi s-a spus. Era vorba de un instructaj cu privire la un eveniment ce avea să aibă loc în curând. Nu mai ţin minte cât de curând. Nu mai reţin dacă era iarnă, vară, primăvară sau toamnă. Doar că o tanti instructoare mai în vârstă ne instructa despre costume de bal mascat. Că asta se prefigura. Pionierii să vină la un bal mascat. De gândeşti că toată viaţa (de până atunci) numai asta ne-am dorit… Şi printre altele, tanti instructoare ne spune că trebuie să dansăm. N-a zis ce, n-a zis cum, n-a zis cu cine. Dar mi-a băgat un cui. (Atenţie, nu un CUI, că ăsta e mai recent.) Şi încă ce cui! De fapt erau două cuie. Unul pe termen lung şi unul pe termen scurt. Chiar vreţi explicaţii despre termene la cuie? Nu-i ca best before…

Primul cui era cu dansul. Al doilea despre costume. Că Albă ca Zăpada, că Harap Alb, că zmeul şi alte cotoroanţe şi Ilene Cosânziene… Dar că, la o ediţie, Scufiţa Roşie le-a luat faţa. De unde nu ne-a spus. Nici nu ne-a spus unde le-a dus-o sau unde le-a pus-o. Dar a fost bine de ştiut la acea vreme că aveau o faţă… Roşie. Ştiam noi.

Adică cum? Şi nu vă închipuiţi nimic, că aici de fapt se introduce – de fapt – cuiul numero uan. Păi cum? Păi uite-aşa: la un moment dat juriul a observat că la balul mascat aflat în desfăşurare era o fetiţă costumată în Scufiţa Roşie. Aşa, mai timidă. Da timidă bine. Adică stătea pe margine şi nu dansa.

DANS? Auleu! Trebuie să şi dansezi la bal mascat? Bine-bine, am înţeles că ne mascăm ca să nu ne re-cunoască nimeni, dar de ce să mai şi dansăm? Ne mascăm ca să facem niscaiva băstămăţii? Păi noi ne jucam pac-pac, de-a scunsa, şcoala, am venit din america să vedem filmul… La astea nu trebuiau măşti.

Şi cum să danseze Cotoroanţa cu Făt-Frumos? Sau Lupul din Scufiţa Roşie cu capra cu trei iezi? Ar fi fost de-andoaselea. Sau cum se mai spune împotriva firii. Firii animalelor. N-am prea înţeles. Dar mi s-a făcut inima cât un purice. Din ăla potcovit cu potcoave de şapte ocale. Ce sărea până hăt-departe…

Şi povestea îşi urmă cursul. Tanti instructoarea ne relată, pionierilor şi pionierelor aflaţi şi aflate la instructaj un fapt foarte pozitiv. La care eram ochi şi urechi. Şi nu numai. Deci când se perindară prin faţa comisiei toţi participanţii şi toate participantele la afacerea dansantă şi mascată, juriul a rămas mască. Şi a dat premiul întâi, că era cu premii, Scufiţei Roşii.

Am zis normal, că e roşie ca cravata de pionier. E de-a noastră. Spre deosebire de Zmeul cel rău, Făt-Frumos ce era de obicei niscaiva fiu de împărat sau alte personaje negative. Ea avea grijă de bunica. Şi era o victimă roşie a lupului hain. Dar surpriză: sub rochiţa de scufiţă nu se ascundea o fetiţă sau mai bine zis o pionieră. Sub acea rochiţă, sub acea scufiţă, e drept, roşie, se ascundea, bine mascat, un băieţel, un pionier. Şi ce bine s-a asuns până-n ultimul moment! Bravo! Premiul întâi! Ce bine că nu s-a dat de gol. Discreţia i-a asigurat premiul. Discreţia şi costumul. Şi-a jucat rolul şi a câştigat. Bine jucat. Noi n-am rămas mască. Am rămas în schimb cu cuiul. Bine mascat!

Cui care dincolo de bal, dans şi travestire putea fi considerat un cui comunist cu bătaie în viitor. Un Scufiţ Roşu. Primul. Noroc că m-am îmbarcat în arca evitării potopului de dansuri: twist, shake, charleston, fox-trot, dar mai ales tango, vals şi alte polci. S-o fi arătat curcubeul şi eu nu m-am prins? Posibil. Sau mai bine zis, nu imposibil.

Eu am rămas cu cuiul dansului. Nu mi-a plăcut niciodată să dansez. Eram ţeapăn. Eram cu două picioare stângi. Ce bine că erau stângi că dacă ambele ar fi fost drepte m-ar fi acuzat organizaţia de pionieri şi mai apoi cea de UTC de cine ştie ce deviaţionism de dreapta. Cu comuniştii nu te puteai pune. Ba poate m-ar fi înfierat ca sabotor. Odată am sabotat un revelion. N-am invitat la dans o fată. Una mai mare ca mine. Muzica deja pornită, dansatorii îmi făceau semne să-i dau ghies. Că alţi băieţi nu mai existau. Ce-s nebun? Nu dansez eu! Aşa că fata a plecat la un alt revelion cu luminile stinse… Aveam sechele de la instructajul balului mascat şi la 16 ani… Dacă sub rochia aia roşie se ascundea un Făt-frumos ce mi-ar fi sucit minţile? Mai bine la spital, decât la bal! Orice spital.

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am spus poveste-aşa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s