Închipuire sau întruchipare?


Dave Granlund - Editorial Cartoons and Illustrations ...

După alegerile măsluite sau nu din Statele Unite, gândurile-mi încep să dea târcoale prin Orientul aproape Mijlociu. Aţi ghicit, Afganistan. Biden pune-n operă adio-ului pronunţat de Trump în urmă cu ceva timp. Doar că felul cum este pronunţat acest adio seamănă mai degrabă cu cel al celebrului personaj de film românesc de prin anii 80: Ádio mă!

Americanii zic că nu toţi occidentalii vor fi evacuaţi. Ba chiar că au început petrecerile talibane cu femei, copii şi alte categorii abuzate în stil fundamentalist musulman. Fără a enumera niscaiva occidentali şi americani ce nu mai îndrăznesc să cate către aeroport. Semn bun, vor fi mai puţini oameni de evacuat. Nu-i nici o închipuire? Nici a serviciilor secrete?

Dilul talibanilor americani cu talibanii afgani este un semn bun. Primii au zis că pleacă fără motiv, după cum au intrat fără motiv. Şi să mai crezi că doar pentru ruşi este valabil bancul cu turismul… Deci, după mulţi ani cu trilioane sau triliarde aruncate pe apa războiului, americanii se retrag ca-n Saigon – sau din Saigon. Sau mai rău. Nu-i nici o închipuire!

Cred că americanii-s mai buni la intrat decât la ieşit, dar cine nu e bun la aşa ceva? În istorie: evreii – na, că ăştia au ieşit cu bine şi din Egipt şi din Babilon şi din Asiria – grecii, romanii, şi alte popoare migratoare, turcii şi alte popoare colonizatoare şi imperiale. În ultimul rând nemţii şi sovieticii, ulterior ruşii. Şi nu ies ruşii din Transnistria, Crimeea şi alte Sirii. Siri, tell me more!

Dacă nemţii-s folosesc resursele să-şi aducă cetăţenii la aeroport (vorba aia, bine că i-am adus şi noi pe ai noştri), oare americanii şi britanicii n-o să facă la fel? Şi doar până-n 31 august? Nu se ştie. Poate-ar trebui să vadă şi să re-vadă filmele demodate ale anilor 80 Missing in Action. Şi ca să li ridice moralul ceva Rambo şi alte cele.

Dar eu bănuiesc – probabil că mai mult ca sigur – dacă pot să mă exprim aşa, că liderul talibanilor afgani n-a petrecut degeaba opt ani în Cuba. Adică la Guantanamo, pe teritoriu american. Nu ştim ce a promis, de ce l-au eliberat şi ce a mâncat acolo. Oricum, dacă totul merge bine (whatever this means), va fi asasinat – de oricine, oricând, oriunde. Ca să vină alţi talibani la putere. Întruchipare?

Şi mă aliniez cu cei ce visează un Afganistan talibanez cu faţă umană şi speră ca acolo să-şi găsească alinare şi talibanii americani, fie ei de stânga sau de dreapta. Primii în ţara viselor opioide, consumând şi visând la un viitor democratic de tip socialist sau comunist pretutindeni în lume. Ultimii în tărâmul AKM-urilor şi altor echipamente mortale unde tot dreptaciul poate să tragă pân’ la loc comanda. Chiar îmi închipui!

Apropo, roşii, adică scuzaţi, ruşii au zis că talibanii afgani au pus mâna pe 150 de elicoptere ruseşti încă în stare de funcţionare. De fapt 149 că au picat cu unul din lipsă de piloţi profesionişti. Bre talibani afgani, helicopteru nu-i avion! Plătiţi şi voi nişte ruşi c-aveţi de unde. Pese: mi-a plăcut chestia cu steagul vostru în stil Iwo Jima… Întruchipare, ce mai!

Sau vindeţi ce aţi pre-luat de la americani, ruşi şi alţi fabricanţi de arme să aveţi bani de cheltuială. Şi maşinuţele alea electrice în care vă dădeaţi mai ieri costă. Cheş in hend nu e închipuire.

În rest nu-i deplâng decât pe creştini. Dacă mai sunt afgani creştini pe acolo. Dac-a existat o întrupare şi-l întruchipează pe Cristos.

How Newspaper Front Pages Covered The Fall Of Afghanistan ...

Biserica sa schimbat


Acum câteva zile m-am întâlnit cu cineva. Om ce bate la poarta vârstei a doua. În care eu am intrat de mult. Şi ne-am pus pe vorbă. Sau vorbe. Destul de negative, dar şi pozitive. Şi istorice. Ca vârsta noastră. De la una la alta şi de la unul la altul. Cum am fost baptist şi el încă mai este vă închipuiţi pe ce ne-am concentrat. Ca să nu zic focusat.

Apropo, ştiu, în mod normal s-a se scrie aşa nu ca în titlu. dar titlul nu e greşit. Asta a fost intenţia. Să greşesc ca să atrag atenţia. Sau să scriu intenţionat greşit ca să sune mai ciudat. A, nu e de la Feisbuc, nici de la alte reţele sociale. Nu activez în nici o reţea. Nici măcar una socială.

Deci, am vorbit şi ne-am vorbit. Despre cunoscuţi. Unii de aproape, alţii de departe. Unii trecuţi dincolo chiar. Şi despre cei vii. Numai să fi fost vorba de vii… Iar o dau pe negativ. Ză darc said.

Şi am mai vorbit despre biserică. Aia ce sa schimbat. În esenţă aia baptistă. Dar şi celelalte. Despre cum este să fii în biserică, dar să n-ai biserică (era să scriu nai…).

Oricum despre aia baptistă nu mai sunt la curent. Nici când eram nu cunoşteam multe nume – mai ales de pastori/păstori – dar acum e şi mai şi. Trăiesc din amintiri – ca să zic aşa.

Ideea de bază a fost că biserica nu mai este cum a fost. Adică nu mai este cum a fost pe vremea mea şi a sa. Dar la un moment dat ne-am dat seama că dincolo de această realitate, că nici ea nu mai e ca atunci, nici noi nu mai suntem ca atunci. Evident, am trecut prin câteva experienţe. Am căzut de acord însă că bisericile au devenit nişte cluburi. În care creştinii vor să audă ce le place. N-ar fi poate rău, depinde ce le place.

O chestie interesantă a fost ideea ce mi-a împărtăşit-o de a se ruga biserica din care face parte pentru un pastor după inima lui Dumnezeu, propunerea colectivă. Obiecţia lui a fost că de ce să trimită Domnul un pastor după inima sa ca să se lupte cu ei, care nu sunt după inima sa? N-ar fi mai bine să se roage biserica ca fiecare să fie după inima Domnului şi pastor s-o găsi? Poate că da. Dar oricum el nu va bate opţiunea de pastor azi-nu-mergem-la-biserică-stăm-acasă-pe-net- şi-ascultăm-o predică-mai-bună…

În fine, m-am văitat şi eu că informaţia fiind pe toate gardurile, posturile de radio şi pe internet, cam toţi ne-am obişnuit să vedem, ascultăm ce ne place, de câte ori ne place, cine ne place, aşa că tare bun trebuie să fie cel de la amvon ca să nu adormim. Dar dincolo de asta eu am mai avut un of.

Pentru că după cum ziceam informaţia e pe toate gardurile, mai nimeni nu are timp de creştinismul unei epoci trecute. Când Biblie se scria cu b mic. Când numele Isus Cristos era interzis. Când dacă nu citeai ceva din Biblie simţeai că nu-ţi vorbeşte Domnul. Când trebuia să găseşti răspunsuri la propriile întrebări existenţiale pentru nimeni nu ţi le dădea sau erai minţit. De propaganda comunistă. Când cuplai instantaneu cu un alt creştin şi nu conta că ei au sau nu au cor. Că ei au sau nu tobe. Apropo, în afară de fanfară nimeni nu avea tobe. Sau ecran. Sau TV cu circuit închis. Serios? Se putea şi fără? S-a putut şi fără aer condiţionat, dar mai greu. Şi fără mega church-uri s-a putut. Şi fără universităţi creştine.

Dar ce era esenţial era acea descoperire personală a lui Dumnezeu cu aplicaţii imediate într-o lume cvasi comunistă, dar în faliment iminent. Ei, nu plâng după ce era cândva. O eră s-a sfârşit, alta a început – de ceva timp. Păcat că biserica nu şi-a dat seama. Cu alte cuvinte, biserica sa schimbat. Acum nu mai este textul atât de important, informaţia este pe toate gardurile. Aproape că şi Scriptura… Dar acum – ca şi atunci – omul întruchipează textul. Omul este sau poate fii scriptura.

Duhul se manifestă în oameni, în acţiuni, atitudini. S-a ascuns în textul ce nu mai este studiat, dar se lasă descoperit de cine-l caută. Despre care vorbim uneori cu nostalgie. Pentru că nu mai avem timp. Am uitat de text? Am uita de ce şi cine este în text. Dar nu numai în text. Ci şi în Duh.

Şi-n final ne-am luat la revedere. Nu cu speranţa că vom supravieţui schimbării ca ultimi dinozauri refugiaţi într-un muzeu al ştiinţelor naturale. Nici că vom încerca să reedităm – ce credeam noi că a fost – epoca de aur de odinioară. Ci doar că vom continua. Să căutăm Adevărul. Oricum biserica ce sa schimbat nu e a noastră. E a lui.

Întoarcerea talibanilor în Republica Talibanică Afganistan


Ce era evident în urmă cu mulţi ani a devenit realitate azi. Talibanii s-au întors. de fapt talibanii n-au plecat. Au murit. dar nu s-au predat. Mujahedinii au rămas printre satele stâncoase precum haiducii printre codrii noştri verzi de brad. Doar că haiducii nu fuseseră înarmaţi de americani. Nici măcar acum.

Deci ce era inevitabil s-a întâmplat. Semn – din nou – că nimeni, niciodată nu învaţă nimic din istorie. Repetenţie absolută. Şi istoria Afganistanului nu e chiar atât de complicată. Şi nici lungă. Dar e islamică. sau mai bine zis foarte islamică. Nu democrată. Nici sovietică. Sau de altă orientare. Singurii care au luat note de trecere la istoria Afganistanului au fost talibanii. sau mai bine zis mujahedinii. Poate şi o parte din cei ce li s-au predat necondiţionat (şi au scăpat cu viaţă – deocamdată).

Ce au făcut afganii? Şi-au eliberat ţara. Dacă ar fi să mă iau după istoria ultimului război mondial ar trebui să mă întreb ce s-a întâmplat cu colaboratorii ocupanţilor înfrânţi. Adică cu cei ce au simpatizat sau s-au folosit de nazişti şi fascişti. Femeile au fost tunse, bărbaţii au fost condamnaţi la închisoare, dacă cumva n-au fost linşaţi sau executaţi sumar de tribunale ad-hoc. S-au văzut şi numeroase cazuri de răzbunare a victimelor ocupanţilor, indiferent că cei lichidaţi au fost colaboratori sau trupe ce s-au predat. La masacre au participat şi soldaţi ai forţelor aliate, fie ei americani sau sovietic, cât şi partizani sau civili înarmaţii. Puţini soldaţi ai trupelor SS au supravieţuit.

Viitorul – dincolo de declaraţiile unor lideri talibani – sună sumbru pentru afganii ce au încercat cu linguriţa reţeta democraţiei occidentale. Oricum dacă am discuta despre democraţie ar trebui să trecem în revistă mai bine de 2000 de ani de istorie. Cine are timp pentru aşa ceva?

Dar cum azi democraţia înseamnă lucruri diferite în ţări diferite, să trecem dincolo şi să ne întrebăm – din nou – ce vrea să însemna alianţele diferitelor ţări mai mult sau mai puţin democratice. SUA i-a abandonat pe afganii care au ajutat-o. Ca aliaţi. Ce garanţie mai are cineva (Taiwanul, Japonia, Australia, Europa de vest, UE), că SUA nu îşi va abandona aliaţii peste noapte? Ne garantează asta nişte semnături pe o bucată de hârtie? Aşa a garantat şi Hitler că se mulţumeşte cu Cehoslovacia. Dar a urmat Polonia. Şi ştim ce a urmat. Cum şi URSS a împărţit prada cu Germania.

Ce garanţie mai oferă în acest context apartenenţa la NATO? Cu o Turcie la limita inferioară a democraţiei sau cu unele forme ale ei, dar fără fond. Şi poate mai presus de orice ce temei se poate pune pe vorbele unui lider ca John Biden sau Donald Trump, pe de o parte un individ senil care îşi avea locul mai degrabă întrun azil de bătrâni şi un altul al cărui carieră politică ar fi trebuit să se încheie înainte de a începe, judecând după apucături şi caracter?

Pe lângă aceştia Meckel pare o bunicuţă depăşită de evenimente, Macron un visător de pe altă lume, Putin un Hercule şi nici Kim Jong-un nu mai pare atât de deplasat. Începem din nou să-i regretăm pe Ceauşescu pe Gadafi şi citim ce minuni a făcut Stalin. Baiul nu-i că noi ăştia trecuţi de 60 de ani facem asta. Baiul e că lipsa unor lideri autentici îi îndeamnă pe tinerii care n-au habar de ce înseamnă comunismul sau fascismul să regrete astfel de lideri şi să dorească apariţia şi susţinerea unor astfel de lideri.

Şi ziceaţi că dictatorul absolut n-ar avea nici o şansă? Noroc că islamul e divizat. Să vedem cum se va numi de mâine Afganistanul.

De ce nu se strigă că împăratu-i puşcă gol?


The Saker interviews Cynthia McKinney | The Vineyard of ...

Dacă bine-mi aduc aminte Clinton n-a suferit prea tare după afacerea Monica L. Atât el, cât şi alţi preşedinţi au recunoscut că-n tinereţe au mai tras un fum-două de iarbă. Spre deosebire de aceştia Şvarţenegher n-a mărturisit că-ntr-o anumită perioadă a bodibildingului a cam abuzat sexual ceva femei. Bine că n-au fost bărbaţi că se lăsa cu vânătăi şi cioante rupte. Şi a rămas guvernatorul Californiei, un stat ce avea (are?) tot atâta pib cât Italia.

Adică vreau să spun că oamenii când sunt tineri fac prostii. Şi eu am făcut prostii. Nu prea le-am regretat atunci… Oare ce prostii o fi făcut Dăncilă? Dar Dragnea? Să nu mai întreb de groparul flotei noastre comerciale şi de pescuit…

Remarc că după 20 -30 de ani se trezesc unii cu o gândire de tip comunist, adică bine tovarăşe, dar de ce nu ne-ai mărturisit tu toate astea, de ce-ai păstrat secrete personale, de parcă partidul comunist sau alte partide – şi completez eu, biserici – ar trebui să aibă câte un dosar de cadre – tot comunist şi ăsta – cu toate datele omului. De la ce şi unde a supt la naştere, ce a visat, ce şi-a închipuit şi de ce, despre cine, ce şi unde. Un fel de big brazăr, mai mare, un fel de super big brazăr. Adică un serios serviciu cadre şi Securitate, combinat cu encavede şi alte eneseiuri mai mult său mai puţin autohtone.

Cu referire de Câţu, ministrul numero uno al României rândurile de mai sus. Domle, n-a contat că ăialalţi prim-miniştrii înaintea lui au fost comunişti, ci că băiatul a băut şi şi-a condus maşina prin Niuiorc băut fiind. Nici măcar n-a trecut pe roşu, n-a lovit ceva sau pe cineva. Şi a stat două zile la mititica locală americană. A plătit ditamai amenda şi a plecat acasă. Numai atât? Păi să-l pedepsim acum, c-a fost prea puţin. Noi suntem români, noi suntem români, etc.

Problema e că dl Câţu a săvârşit fapta acum 20 de ani, deci dacă n-ar fi fost prins, s-ar fi prescris. Sau nu se prescrie beţia? Şi dacă tot e depistată sau mărturisită după 20 de ani, poate i-ar trebui arse oasele ca lui Origen în secolul al V-lea… O singură problemă: Câţu încă trăieşte. După optica celor ce-l judecă azi mai întâi ar trebui omorât, dacă nu e mort şi apoi arse oasele. Nu? Pân-acuma nimeni n-a ştiut de chestia asta în afară de Câţu? Mă îndoiesc. Pân-acuma nu era bai că-mpăratul era goluţ… Dacă ziceai ceva erai prost. Era secretul nostru… Doar n-am fi şi noi proşti!

America, aia cu preşedinţi ciudaţi, unde indivizi şi individe ţin cu tot dinadinsul să se declare altcumva de cum i-a făcut Mama natură sau mama şi tata lor sau Dumnezeu (fie el God, Allah sau Mare Krishna) ne arată o altă faţetă a istoriei cu hainele împăratului. Zilnic apar non-binari, multi-samsing, non-în-stâga-şi-n-dreapta. Şi aşa sunt mai cu moţ. Nu ca moţii noştrii… din Ţara Moţilor.

Şi ce vedem? Vedem că o droaie de indivizi îşi îmbracă aceste haine minunate, dar invizibile pentru ochiul omului de rând: în loc de femei şi/sau bărbat se declară mai-ştiu-eu-ce de parcă pe primul loc şi cea mai importantă este definirea noastră sexuală. Ce nu se vedea pân-acum cu ochiul liber se declară ca la notar şi se penalizează dacă nu este luat în considerare de societate. Deocamdată aia americană. Şi ce se vedea pân-acum cu ochiul liber se pune sub semnul întrebării. Aşa că ceea ce ieri putea fi o femeie sau un bărbat şi se putea dovedi cu ADN-ul personal, mâine poate fi cu totul altceva. Doar că ADN-ul rămâne acelaşi.

După părerea mea şi asta este o altă variantă a poveştii cu hainele împăratului. Deşi toată lumea poate ţipa că hainele împăratului sunt minunate, adenişorul – copilul din poveste – ţipă nonşalant că persoana e în fundicul gol. De-ar fi numai cu ăla… Şi aşa se fac unii că nu văd că-mpăratul e puşcă-gol. Cine ştie, o fi şi-mpăratul ăsta non-binar, non-mai-ştiu-eu-cum şi este nevoie să i se vadă frumuseţea de piele. După ce moare precis o să-l împăiem. Pentru muzeu. Mă întreb ce etichetă o să-i pună…

Să nu vorbim de apocalipsă!


1 A Better Tomorrow HD Wallpapers | Background Images ...

Baubaul apocalipsei a bântuit imaginaţia omului generând disperare. Judecata finală, torturile şi moartea au obsedat şi încă obsedează. Dar ciudat, acum când pandemia bântuie şi incendiile frig nimeni – sau aproape nimeni – nu se gândeşte la apocalipsă.

Lumea se înarmează în continuare. Lumea vrea să se dea liber circulaţiei, consumului şi distracţiei. Progres nenică că merităm!

Dar poate ar trebui să ne limităm la unele capitole. De exemplu la consum şi la aşa-zisa creştere economică. Nu de alta, dar în curând după ce vom fi terminat heliul – care este pe cale de dispariţie pe planeta noastră – vom temina şi alte elemente.

Cât despre circulaţie, dincolo de inconvenintele Covidului sau ale altei pandemii, în curând – dacă lucrurile (adică clima, consumul) merg în trendul anunţat va exista numai transport în comun şi transport privat autorizat de autorităţi. Ceva în genul circulaţiei cu număr par şi impar a la Ceauşescu. Chiar mă întreb dacă se va mai lupta pentru libera circulaţie. Pentru că poluarea va fi prea mortală.

Consumul de dragul consumului va dispare. Va fi mai puţină artă (şi alte prostii de genul ăsta) şi mai multă viaţă frugală, modestă şi naturală. Şi R.R.R.= recuperare, refolosire, reciclare.

Adio cure de slăbire. Să mâncăm doar ce ne trebuie, cât ne trebuie.

Adio modă. Să nu producem mai multe haine decât avem nevoie.

Adio două maşini. Sau maşini. De ce trebuie să aruncăm la gunoi maşini folosite doar en ani? Trăiască reparaţiile de tot felul!

Adio miliardari! Adio iahturi de lux! Adio reactoare personale! Şi Rollsuri, Jaguaruri şi alte batoze de lux: luaţi tramvaiul! Nu vă cumpăraţi tramvai personal însă.

Să lucrăm mai puţin şi să socializăm mai mult. Sau să creăm ceva. Ca lumea să revină la normalitate.

Mai puţin turism, dar mai multă cultură.

În final mai multă înţelepciune, aer curat, apă curată, costuri mai scăzute, psihoze, depresii şi sinucideri mai puţine. Mai puţine închisori. Şi automat mai puţine spitale, dacă totul merge bine.

Să mergem pe Marte? De ce? Nu un trai nou pe o planetă unde nu există viaţă, ci un trai decent pe planeta asta unde există viaţă. Nu ştiu pentru cât timp…

Poate şi creştinismul ar trebui să se întoarcă la modestia primului veac. Dacă mai vrea să existe. Ca să nu mai vorbim de apocalipsă.

America’s nuts in the White House


Efectul de hallow sau de aură are loc când cineva are prea mare încredere în altcineva care i-a făcut un bine. De exemplu după ce Scufiţa Roşie este salvată de vânător, Scufiţa să îi ceară sfatul vânătorului în materie de investiţii imobiliare ca să facă o investiţie bună.

Cu sau fără Covid, este de la sine înţeles (în ciuda reclamelor cu Ronaldo ce se simte mare şi tare pentru că se spală cu un anumit şampon, a vreuneoi alte somităţi ce face reclamă la pasta de dinţi sau la investiţii bancare) că dacă vrei ca ceva să aibă o susţinere pozitivă implici un martor competent. Nu iei interviu pe o reţea naţională de ştiri tipului ce se clatină pe picioare în faţa crâşmei la ora 9 dimineaţa, nici pacienţilor de la spitalul de psihiatrie, indiferent de subiectul pe care l-ai abordat. Şi totuşi…

Iată, SUA, sau mai bine zis Casa Albă, a venit cu ideea nemaipomenită să impulsioneze vaccinarea anti-Covid cu un măscărici. S-or fi inspirat din Ucraina unde preşedintele este un actor de comedie? Din România unde BNR a angajat-o pe doamna Dăncilă ca să le rezolve nişte probleme sau cine ştie, din Ţiganiada lui Ion Budai-Deleanu?

Nu e nici un mister. Nu e de mirare că nebunul Trump este urmat de un altul, Biden, care-(şi) completează menajeria. Chiar stau şi mă gândesc, cine mai are încredere într-o astfel de Americă? Americă? Ce Americă? Turnul Babel sau Babilon mai degrabă!