Plînsul psihologului – o recenzie de Andarada Ilişan


…………………………………………………………………………………….

În încheiere Andrada spune:

,,Volumul „12 reguli de viață“ vorbește despre Iad, Ființă, Erou, Paradis, Adam, Eva, Șarpe, Cain, Abel, Dumnezeul vechiului testament, Hristos și homari. Ideea regulilor e simplă și pleacă de la observația că viața e suferință. Ea stă la baza credințelor autorului. Peterson se cuprinde pe sine în reguli. Se pune pe sine la bătaie, atitudine pe care o găsesc admirabilă. Cum să fac, deci, să fiu erou și nu învins, în viața de zi cu zi. Existența noastră se reduce la zeci și zeci de micro­interacțiuni care ne cer discernămînt și decență. Orice ființă umană are puterea imensă de a face rău. Dar nu e numai răul imens și evident pe care l-a comis tîlharul, piromanul, violatorul și ucigașul în serie Carl Panzram sau răul pe care l-au comis tinerii de la liceul american Columbine („Prefer să mor decît să-mi trădez propriile idei. Înainte de a părăsi acest loc lipsit de valoare, voi ucide pe oricine consider că nu este potrivit pentru viață. Dacă m-ai enervat în trecut, vei muri. Poate că i-ai enervat și pe alții și apoi ei s-au calmat, dar eu nu“, ci e și răul mărunt de zi cu zi pentru care se găsesc scuze mult mai deștepte. „Stai drept și rostește(-ți) adevărurile incomplete“. Peterson îl citează adeseori pe Nietzsche. „Valoarea omului este determinată de volumul de adevăr pe care îl poate tolera.“ Ceea ce te salvează este disponibilitatea de a învăța din ceea ce nu știi. Sacrificarea sinelui din prezent pentru sinele din viitor („Let that old sucker die!“). J Peterson crede că refuzul încăpățînat al schimbării nu înseamnă doar excluderea din Rai, ci și degenerarea ulterioară într-un Iad din ce în ce mai adînc. Încă o dată, și în această carte, ni se spune că încăpățînarea mîndră și oarbă este „misteriosul păcat de neiertat împotriva lui Dumnezeu“. Culmea, ne-o spune un psiholog.

Andrada Ilişan despre depresie, anxietate şi întrupare


Andrada IlisanPsiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea „Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului”) și master în Psihologie Clinică („Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline”). În prezent, urmează un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România. În 2021 a publicat cartea “Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică”. Urmeza și un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România.

Andrada Ilişan – Cum recunoşti un psihopat: după nevinovăţie


sursa este https://www.contributors.ro/cum-recuno%c8%99ti-un-psihopat-dupa-nevinova%c8%9bie/

O amplă analiză cu trei personaje româneşti. O trăsătură negativă a articolului este poate masculinitatea singulară a psihopaţilor. Ce s-ar fi întâmplat dacă Andrada Ilişa, dragul şanselor egale, ar fi analizat şi una-două psihopate? Exemple se găseau…

,,O să mă folosesc de 5 personaje (lover boy-ul, omul de afaceri încarcerat, politicianul plagiator, ucigașul domestic și ucigașul în serie) ca să evidențiez vicierea (graduală) a mecanismelor și practicilor vinii. Cu siguranța că un plagiator sau un afacerist delapidator sunt de preferat unor ucigași și fărădelegile lor aproape că nu suferă comparație. Cu sigurantă că într-un caz vorbim de sadism malign sau de narcisism malign, iar în cazul celălalt de o formă atenuată de narcisism și incălcare a normelor legale. Însă dacă forma extremă a fărădelegii umane permite în permanență trecerea cu vederea a formei atenuate a fărădelegii, ne paște riscul să ne culcăm fals-liniștiți că am izolat marii vinovații ai societății, să ne punem pe noi la adăpost ridicînd un zid înalt și gros între normal și anormal, între bun și rău și, cel mai important din punct de vedere psihologic, ne permite să omitem nuanțele psihopatiei. Abia nuanțele o răspîndesc, în mod pervaziv, în societate și în relațiile interpersonale, generalizînd caricatura și bîlciul, inversînd raportul de valori și de sens.,,

…………………………………………………………………………………………..

Singurul dialog veritabil despre vinovăție este cel despre vinovăția mea. Iar vinovăția mea nu poate decît spera la iertarea ta. E o cîntare bisericească, “Doamne al puterilor” și partea în care Maria e chemată în ajutorul celui neputincios mă mișcă teribil de fiecare dată: “Și cercetează neputinciosul meu suflet și te roagă Fiului tău și Dumnezeului nostru să-mi dăruiască iertare de relele ce am facut”. Nu știu de ce mă emoționează de fiecare dată. Poate e întelegerea faptului că vina nu poate fi răscumpărata decît prin iertare. Iar iertarea nu poate fi decît dăruită. Cînd îți fac rău, eu nu pot spera decît la dăruita ta iertare. Nu te pot constrînge și nu te pot obliga să mă ierți. Iertarea e o cedare a inimii. Sunt salvat abia cînd mă ierți din inimă. Vina nu poate fi anulată prin negare sau deplasare. În vină supraviețuiești numai și numai dacă poți spera la iertare. Altfel e o vină închipuită, o vină îndrăgostită de sine care visează, prin auto-flagelare, la o consacrare veșnică.

Edith Stein


sursa: Wikipedia

Edith Stein (religious name Saint Teresia Benedicta a Cruce OCD; also known as Saint Teresa Benedicta of the Cross or Saint Edith Stein; 12 October 1891 – 9 August 1942) was a German Jewish philosopher who converted to Christianity and became a Discalced Carmelite nun. She is canonized as a martyr and saint of the Catholic Church; she is also one of six co-patron saints of Europe.

…………………………………………………………………………………………..

The same year, Teresa Benedicta a Cruce and her biological sister Rosa, by then also a convert and an extern (tertiary of the Order, who would handle the community’s needs outside the monastery), were sent to the Carmelite monastery in Echt, Netherlands, for their safety. In response to the pastoral letter from the Dutch bishops on July 26, 1942, in which they picked up the treatment of the Jews by the Nazis as a central theme, all baptized Catholics of Jewish origin (according to police reports 244 people) were arrested by the Gestapo on the following Sunday, 2 August 1942. They were sent to the Auschwitz concentration camp, where they died in the gas chamber on 9 August 1942.

De Alexandru Nădăban Publicat în 2021

PIERDEREA IDENTITĂŢII CULTURALE, ÎNTRE MIT ȘI REALITATE


Ziarul românilor din Andalucía

Autor: Valeru Ciurea

Încercând să găsesc o cale pentru a răspunde la întrebarea din titlu, am apelat la câţiva oameni cunoscuţi mie şi care provin nu numai din medii sociale diferite, ci au şi pregătiri diferite, grade diferite de educaţie şi cultură.

Mi s-a părut a fi o bună modalitate de a afla cât de uşor sau cât de greu se integrează oamenii în comunităţi care le sunt străine, cât de mult îi ajută cultura lor proprie în raport cu culturile şi educaţiile cu care vin în contact. Astfel, am aflat de la doi oameni speciali, soţ şi soţie, care au părăsit România în primăvara anului 1990, imediat după căderea comunismului, că pentru acela care pleacă într-o ţară străină este o ruptură formidabilă şi că trebuie să fii deosebit de puternic pentru a renunţa la tradiţiile şi obiceiurile cu care trăisei până la plecare. Cei doi au făcut diverse activităţi…

Vezi articolul original 3.516 cuvinte mai mult

Între cer şi pământ


The man is between heaven and earth wallpapers and images ...

Ca tot românul – căci rar găseşti câte unul să nu fi mers (pe) la biserică – am fost şi eu dus la biserică. În perioada stalinistă a lui Dej am fost botezat într-o biserică ortodoxă. În copilărie am tranziţionat – ca să-i spun aşa – prin biserica bunicilor de la ţară. Nu înţelegeam nimic în afară de Doamne miluieşte-ne şi Domnului să ne rugăm. Nu înţelegeam ce, de ce, cine şi cum. Mă uitam la icoane la fel de neştiutor.

Mai apoi m-am căţărat împreună cu un prieten recidivist în ale căţăratului în turnul bisericii să prindem buha/cucuveaua ce nu exista. Şi ca tot copilul dus/nedus la biserică i-am zis lui Dumnezeu să mă trăsnească dacă poate. N-a.

Am mai dus un unchi la groapă, dar nimic nu s-a schimbat în percepţia mea, nici măcar cu ocazia învierii de Paşte din 74. Catedrala era plină până la refuz, se auzea glasul tânguitor al preotului: afară era frig şi întunerec.

Nu ştiu dacă era o punte pe care nu puteam s-o trec, una ce n-o vedeam sau n-o înţelegeam. Evident nu m-am frământat prea tare cu acest subiect.

Întrebările existenţiale au venit mai târziu, prin 80-81 când viaţa părea să se îngusteze fără să aibă vreun sens anume în ciuda condiţiilor bune de trai. Stalinismul de orientare orientală a lui Ceauşescu nu a avut prea mult sens personal. Radio Europa liberă, televiziunea maghiară şi un anumit grad de poleială conjucturală au intersectat un pic snobismul unei cvasi-elite de provincie din care se presupunea că făceam parte. În acest context am început să caut.

În acest context limbajul (neo) protestant părea că se adresează direct, nu circumstanţial, nevoii mele de absolut. Şi am spus da. M-am încărcat, apoi m-am îndoctrinat şi m-am înregimentat. Într-un relativ scurt timp. Apoi a intervenit criza: divorţul dintre fond şi formă/forme, dintre esenţă şi limitele omeneşti ale exprimării acesteia. Sau acestora.

Şi m-am pomenit – cu arme şi bagaje – bineînţeles complet de acord, într-o tabără a cărei direcţie mergea pe sens interzis – în ce mă priveşte. Un aspect foarte important al acestei realităţi se refer[ la mult trâmbiţata, uzitata şi arhi-acceptata limbă de lemn. Cea care devenise ligua franca în biserica la care aderasem, cu toate că spunea multe, dar nu transmitea nimic.

De unde apare acea dorinţă după senzaţionalism, după noutate, după ceva ce ar trebui cumva să rupă rutina. De unde (probabil) apare îngurgitarea pe nemestecate a unor mai mult sau mai puţin probabile teorii conspiraţioniste cu alură mesianică. Dar dincolo de aceste direcţii deloc secundare, limba de lemn s-a impus retezând din relevanţă. Tocirea mesajului de dragul activităţii, a conservării dogmelor (şi tradiţiei ce şi-a făcut încet-încet loc) a perpetuat o falsă siguranţă: cea a apartenenţei de grup.

De ce falsă? Pentru că în primul rând identificarea cu o biserică nu a depins de aşa ceva la origine. Pentru că identitatea creştinului nu a fost dată de limbaj, ci de duhul care face limbajul posibil, iar acel Duh nu a fost, nici nu este limitat, după cum nici limba/limbajul nu poate fi. Doar dacă nu are ce să comunice. Şi cum comunicarea limitată doar la limbă transmite un duh înţepenit undeva (în istorie, dogmă, forme moarte, etc), prima dată fapta, nu limba, este cea care ar trebui să confirme spargerea tiparului de lemn.

Între cer şi pământ suntem noi. Comunicăm cerul dacă trăim pe pământ şi facem ceva bun. Şi dacă vorbim ceva bine. Bănuiala mea este că dacă facem bine, vorbirea noastră va fi bună, dreasă cu sare, nu o limbă de lemn. Atunci comunică, atunci viaţa are sens pentru noi şi capătă un sens pentru alţii. Şi atunci biserica are sens.

Patru ani de la condamnarea comunismului: Autopsie sau vivisectie?


Adevărul doare. Adevărul poate fi tardiv. Dar nu-şi pierde niciodată valoarea!

Au trecut patru ani de acea sesiune, unica in istoria Parlamentelor Romaniei, din 18 decembrie 2006, moment deopotriva sublim si penibil, inaltator si degradant. Sublim, pentru ca, pe baza Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, intr-un gest fara precedent in lumea post-comunista, presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist, pe intreg parcursul existentei sale, drept ilegitim si criminal.  Penibil, pentru ca de  la Ion Iliescu la C. V. Tudor, de la „Antelene” lui Dan Voiculescu la „Ziua” lui Rosca Rosca Stanescu, de la cate un politolog ori istoric ofuscat  la fostul poet de curte al dictaturii, Adrian Paunescu, intreaga artilerie grea a gemetelor, imprecatiilor si istericalelor patriotard-comuniste s-a mobilizat spre a boicota aceasta condamnare.

Expertiza comunismului

Am discutat mult in aceste ultime luni despre comunism si despre Raportul Final cu profesorul Virgil Nemoianu. Tin sa-i multumesc aici pentru excelentele observatii/sugestii pe care mi le-a propus. Mi-a si…

Vezi articolul original 2.117 cuvinte mai mult

„Nepovestitele trăiri ale templierilor români”


Ai, mamă! Ce de eroi!!!

Savonarola who?

Motto: „Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă” (Berilă Vlahul către Kremvurşt von Schlitz)

Dacă n-aţi fost în seara asta la târgul de carte, aţi păţit ca mine. Adică aţi ratat şansa de a fi de faţă la lansarea ultimului roman al lui Adrian Voicu, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.

Nu-l cunosc încă pe Adrian Voicu, dar, din fericire, mai pot remedia situaţia cu ajutorul prietenilor comuni. Şi clar trebuie s-o fac, îi datorez cel puţin o bere pentru tratamentul cu râs sănătos pe care mi l-a aplicat fără să vrea prin simpla lectură a cărţii lui. Pe lângă că e meşter la fraze, omul are un simţ al ludicului şi o imaginaţie onomastică absolut remarcabile. Belicoase şi bisericoase doar atât cât trebuie, bune de gură,  tari de virtute, iubăreţe de vin şi nu numai, cosmopolite şi, la urma urmei, teribil de liber-schimbiste…

Vezi articolul original 533 de cuvinte mai mult

Totalitarian brotherhood in action…


Din marile minciuni comuniste: Molotov şi pretinsa protejare a populaţiilor din vestul Poloniei. Am citit despre asta în copilărie, într-o carte a unui autor sovietic. Cu câtă amărăciune şi ce greu le-a fost sovieticilor să-şi calce pe inimă şi să ocupe Polonia. Şi apoi să-i omoare ofiţerii, intelectualii, clerul.

No automatic alt text available.

September 17, 1939: Every word in Vyacheslav Molotov’s infamous speech on that day was a shameless, blatant, egregious lie: „Events arising out of the Polish-German War have revealed the internal insolvency and obvious impotence of the Polish state. Polish ruling circles have suffered bankruptcy… Warsaw as the capital of the Polish state no longer exists. No one knows the whereabouts of the Polish Government. The population of Poland have been abandoned by their ill-starred leaders to their fate. The Polish State and its Government have virtually ceased to exist. In view of this state of affairs, treaties concluded between the Soviet Union and Poland have ceased to operate. A situation has arisen in Poland which demands of the Soviet Government special concern for the security of its State. Poland has become a fertile field for any accidental and unexpected contingency that may create a menace for the Soviet Union…Nor…

Vezi articolul original 105 cuvinte mai mult

Despre Monica Lovinescu la Universitatea Maryland


Monica Lovinescu…

Am tinut azi la Universitatea Maryland o prelegere despre intelectualii critici si disolutia ideocratiilor comuniste. Am vorbit despre doi asemenea intelectuali: scriitorul ceh Ivan Klima, ale carui memorii (“A Crazy Century”) au aparut recent la Grove Press cu o prefata de Madeleine Albright si despre Monica Lovinescu. Am comparat ideile lui Klima din timpul Primaverii de la Praga cu acelea ale ganditoarei romane. Klima a fost, alaturi de Ludvik Vaculik, Eduard Goldstucker, Vacalv Havel, Antonin Liehm, printre cei mai activi suporteri ai democratizarii din Cehoslovacia.

Intelectualii romani, cum scria Monica Lovinescu, au ezitat sa actioneze in aceeasi directie, au ramas „orfani ai curajului” si au platit, in anii care au urmat, pretul pentru acea reticenta. De la Paris, in acel crucial an 1968, Monica Lovinescu a reusit sa ofere reperele esentiale pentru o sincronizare a culturii romanesti cu aceea a unui socialism care nu injoseste omul. Din pacate…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult

Diavolul in Istorie: Lenin, Hitler si totalitarismul


Din când apare şi diavolul:

Vladimir Ilici Ulianov, devenit Lenin, s-a născut la Simbirsk, in Imperiul Rus, pe 22 aprilie 1870. Adolf Schicklgruber, devenit Hitler, s-a născut la Braunau am Inn, in Imperiul Austro-Ungar, pe 20 aprilie 1889. Fără ei, milioane de oameni nu ar fi fost masacraţi. Tăcerea şi consimţământul, conformismul cel mai obedient şi răbdător, sunt însemnele inconfundabile ale zodiei totalitare. Timp în care diverşi inspectori ai sufletelor, servitorii dictaturilor concentraţionare, se pregătesc să mai adauge vreun cadavru etic pe lunga listă a oribilelor lor cuceriri. Dincolo de atâtea triste abdicări, rămâne însă certitudinea raţiunii ca substrat al speranţei, convingerea că solidaritatea, individuală şi socială, poate învinge noaptea totalitară.

Poate ca nimeni nu a afirmat mai limpede acest lucru decit Hannah Arendt in finalul „Originilor totalitarismului”: „But there remains also the truth that every end in history necessarily contains a new beginning; this beginning is the promise, the only ‚message’ which the…

Vezi articolul original 128 de cuvinte mai mult

Un proiect cât o bibliotecă (Vasile Popovici despre Mihnea Berindei si istoria comunismului din Romania)


Putem spune că Ceauşescu s-a sinucis? Probabil că da.

 

Documentele editate de regretatul istoric Mihnea Berindei împreună cu Dorin Dobrincu și Armand Goșu sub titlul Istoria Comunismului din România ar fi trebuit să fie o anexă la Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Inițial, aceste documente urmau să apară într-un singur volum, probabil de dimensiunea Raportului și să acopere întreaga perioadă 1945–1989. Cercetarea arhivelor a scos însă la suprafață un număr impresionant de informații de primă importanță, astfel că munca lor s-a întins mult dincolo de limitele ce și le fixaseră anterior. Până acum au apărut trei masive volume însumând câteva mii de pagini. Iar publicarea a ajuns la anul 1975. Între timp, sufletul proiectului, Mihnea Berindei, s-a stins din viață. Nu ne rămâne decât să sperăm ca Dorin Dobrincu și Armand Goșu vor avea puterea și voința să ducă la capăt ce au început. Importanța excepțională a muncii lor de până acum ar trebui să…

Vezi articolul original 2.197 de cuvinte mai mult

Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”


sursa: https://www.libertatea.ro/stiri/viata-unei-soferite-de-tir-plecata-de-18-ani-in-spania-dupa-parerea-mea-toti-romanii-ar-trebui-sa-plece-din-tara-doi-ani-ca-sa-invete-sa-se-comporte-sa-munceasca-3739809

Vrei internşip? Ia de aici:

Adriana Mureșan, 54 de ani, locuiește de 18 ani în Spania și în ultimii doi a reușit să coaguleze cea mai mare rețea de voluntari români din Europa, majoritatea șoferi de TIR. Români care ajută români și nu numai. În acest timp au trimis pachete copiilor și bătrânilor din țară, au oferit cazare și masă celor rămași pe stradă în pandemie, au făcut transport de persoane, au salvat fete traficate de la proxeneți, în operațiuni demne de filmele de acțiune.
Citeşte întreaga ştire: Șoferiță de TIR mutată de 18 ani în Spania: „Toți românii ar trebui să plece doi ani din țară, să învețe să se comporte, să muncească”

Femeia credincioasă


DIÁRIO ESPIRITUAL MISSÃO BELÉM 20/09/2018 - Lc 7,36-50 ...

Centurionul roman a pledat pentru un sclav, mama susținută de mulțimea din cetate pentru unicul fiu, dar după încredințarea dată lui Ioan Botezătorul, acel profet al pocăinței sub amenințarea botezului cu foc al judecății, oare cine va pleda pentru o femeie păcătoasă în casa unui fariseu?

Evident, nimeni!

De cele mai multe ori amatorii în ale predicării răscolesc literatura după amănuntele minore ale întâmplării. Explicabil. Cum să vorbești despre o femeie? Cum să vorbești despre o femeie ce l-a atins pe Isus, Dumnezeul creștinilor? Cum să vorbești în fața unei audiențe despre o femeie ce se atinge de picioarele lui Isus, când Rahav a făcut ceva foarte asemănător? Cum să vorbești despre Isus și ce-o fi simțit el în momentele acelea? Parcă se-ncadrează la dogma ,,Isus n-a dansat”. Mda. Nici n-a băut. Sigur.

Probabil că la nunta din Cana Isus a stat într-un colț, cu spatele la oameni. Ba chiar înainte de a se lansa în spațiul public Isus n-a fost niciodată la vreo nuntă, era afon și nu avea simțul ritmului. Că altfel ce concluzie să tragi când tot dogmaticienii îți spun că a fost uan handrăd părsent uom… Dar nimeni nu se atinge de subiectul sexualității în cazul lui Isus de parcă n-ar fi fost totuși și el om. Sau adolescent. Sau bărbat. Și totuși a fost. Pentru că altfel nu era inteligibilă întruparea. Nici mântuirea sută la sută a omului, pentru că ce nu este asumat nu este nici mântuit.

De data asta eu am încă o întrebare. Mai simplă. Mai neîntrebată. Mă tot întreb cum de femeia aia a trecut de bodigarzii fariseului. Dar am o bănuială: o cunoșteau că mai fusese pe acolo. Sau doar o cunoșteau în chip biblic.

Un lucru e sigur: fariseul este numit. Inculpatul se numea Simon. Pentru că este singurul inculpat. De ce? O să vedem. Isus dialoghează cu inculpatul. Aparent Isus dialoga cu femeia. Femeia ce în ciuda prafului îi sărută picioarele. Să facem abstracție de lacrimi deocamdată. Nu de alta, dar orice ziar de scandal, orice post teve ar fi relatat asta la știrile de la ora cinci. Un învățător, un proroc, un dumnezeu întrupat prins în flagrant: lasă o scursură a societății să-i sărute picioarele. Nu o dată. Apoi lasă ca să-i fie șterse de aceiași femeie. Și în final lasă să-I fie unse cu un ulei scump cumpărat cu banii celei mai vechi meserii. S-a compromis. S-a murdărit. S-a descalificat. Și-a pierdut chemarea. Dacă chiar o fi avut-o…

Trebuie să vină în fața camerei Simon, în casa căruia s-a întâmplat incidentul. Va fi caterisit. Excomunicat. Uitat. Rejectat la groapa de gunoi a religiei! Vă avertizăm că urmează niște imagini cu un mare impact emoțional!

Reporterul Credința TV: Ce credeți că tocmai s-a întâmplat în casa dumneavoastră? V-ați gândit vreodată că se poate întâmpla așa ceva având în vedere viața dumneavoastră atât de curată? Cum o să suporte șocul soția dumneavoastră? Dar copiii? De ce credeți că Isus a inventat povestea cu ceilalți doi interlopi ai societății, cămătarii aceia? Care a fost adevăratul motiv? Ce urmărea să obțină de la dumneavoastră? Va trebui să vă mutați ca să nu fiți blamați de vecinii dumneavoastră?

Din regie (în casca cameramanului): Close-up pe fața lui Simon…

Femeia cunoscută de toți, mai puțin de Isus (contradicție în termeni, nu?) intră într-o casă plină de bărbați supunându-se privirilor, gândurilor și gesturilor lor. Oricine s-ar fi gândit că (în mod normal), dacă Isus ar fi avut un pic de insight, dac-ar fi fost profesionist, n-ar fi lăsat-o să-l atingă. Evident!

Și aici mă gândesc că provocare asta a fost pusă la cale mai demult. Femeia a fost chemată. Femeii i s-a permis să intre în casă cu toate că se știa cine era. Oricine știa. Și se aștepta ca ea să-l atingă pe Isus. Sau poate invers. Cel puțin asta sperau fariseii.

Dar femeia le-a dejucat planurile. A început să plângă. Pentru că făcea parte din capcană și îi părea rău să compromită un om bun după planurile celor răi. După un scenariu. E clar că (și) ea era victima unui șantaj: nu faci ce-ți cerem, te omorâm cu pietre! De parcă pân-atunci nu puteau s-o omoare bine mersi. Dar era tolerată pentru binele societății. Cum care bine? Pentru binele bărbaților. Și pentru binele soțiilor acestor bărbați. Că doar nu era un secret ce făcea ea. Nici ce făceau ei.

Singurul secret era… cine era Isus? Cine l-a trimis? De unde avea el puterea asta? Și pe fondul conspirației pentru compromiterea sa, vine întrebarea despre iertarea unei mai mult sau mai puțin banale sume de bani. Iar vorbea Isus despre bani! Ni-este lehamite! Domle, omul ăsta nu are alte subiecte? Cămătari, bani, iertare?! Zău așa! În casa neprihănitului Simon?

Fariseu nu e prost. E doar fariseu. Cine este scăpat de o datorie mai mare îi va fi recunoscător celui care i-a achitat-o. Normal! Dar în cazul ăsta despre ce vorbim aici? Cine acumulase cea mai mare datorie? Femeia? Poate ea nu avea cu ce plăti… Dar cea mai mare datorie, și victima propriei conspirații eșuate este Simon. Isus a intrat cu bună-credință în casa sa, dar Simon omite cu bună-știință să comită cele mai elementare gesturi față de un oaspete: nu-i spală picioarele, nu-l sărută, nu-i unge capul cu untdelemn. De ce-ar fi făcut-o? Disprețul faţă de cel ce a căzut în capcană i-a interzis niște politețuri inutile. Isus nu merita. Sau nu se merita… Totul era aranjat.

S-ar fi ales Simon cu păcatele iertate dac-ar fi făcut toate astea în loc să-i pregătească lui Isus o capcană? Probabil că nu. Dar cel puțin n-ar fi implicat încă un suflet nevinovat ce n-a complotat împreună cu partida fariseilor. Și în final Isus confirmă această teorie al sufletului nevinovat. Păcatele-i sunt iertate. Nu prin ceea ce a făcut. Nu prin ceea ce n-a făcut. Ci prin credința sa. Ciudat, nu? În fața unui Dumnezeu întrupat, înainte de răstignire și de înviere, credința unei femei, nu a unui centurion, nu a unui fariseu, nu a unei mulțimi, provoacă mântuire. Personală. Și aduce pace. Peste conflict. Peste complot. Peste viață.

Aș paria că abia acum, după nereușita înscenării, după cuvintele lui Isus, Simon fariseul a înțeles că poate să-l iubească pe Isus pentru că el este cel care poate ierta mai mult. Și Simon este dator vândut. Sau doar vândut.