„Nepovestitele trăiri ale templierilor români”


Ai, mamă! Ce de eroi!!!

Savonarola who?

Motto: „Uneori, bălane, viaţa e ca atunci când eşti la muierea altuia şi ăla bate la uşă” (Berilă Vlahul către Kremvurşt von Schlitz)

Dacă n-aţi fost în seara asta la târgul de carte, aţi păţit ca mine. Adică aţi ratat şansa de a fi de faţă la lansarea ultimului roman al lui Adrian Voicu, „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”.

Nu-l cunosc încă pe Adrian Voicu, dar, din fericire, mai pot remedia situaţia cu ajutorul prietenilor comuni. Şi clar trebuie s-o fac, îi datorez cel puţin o bere pentru tratamentul cu râs sănătos pe care mi l-a aplicat fără să vrea prin simpla lectură a cărţii lui. Pe lângă că e meşter la fraze, omul are un simţ al ludicului şi o imaginaţie onomastică absolut remarcabile. Belicoase şi bisericoase doar atât cât trebuie, bune de gură,  tari de virtute, iubăreţe de vin şi nu numai, cosmopolite şi, la urma urmei, teribil de liber-schimbiste…

Vezi articolul original 533 de cuvinte mai mult

Totalitarian brotherhood in action…


Din marile minciuni comuniste: Molotov şi pretinsa protejare a populaţiilor din vestul Poloniei. Am citit despre asta în copilărie, într-o carte a unui autor sovietic. Cu câtă amărăciune şi ce greu le-a fost sovieticilor să-şi calce pe inimă şi să ocupe Polonia. Şi apoi să-i omoare ofiţerii, intelectualii, clerul.

No automatic alt text available.

September 17, 1939: Every word in Vyacheslav Molotov’s infamous speech on that day was a shameless, blatant, egregious lie: „Events arising out of the Polish-German War have revealed the internal insolvency and obvious impotence of the Polish state. Polish ruling circles have suffered bankruptcy… Warsaw as the capital of the Polish state no longer exists. No one knows the whereabouts of the Polish Government. The population of Poland have been abandoned by their ill-starred leaders to their fate. The Polish State and its Government have virtually ceased to exist. In view of this state of affairs, treaties concluded between the Soviet Union and Poland have ceased to operate. A situation has arisen in Poland which demands of the Soviet Government special concern for the security of its State. Poland has become a fertile field for any accidental and unexpected contingency that may create a menace for the Soviet Union…Nor…

Vezi articolul original 105 cuvinte mai mult

Despre Monica Lovinescu la Universitatea Maryland


Monica Lovinescu…

Am tinut azi la Universitatea Maryland o prelegere despre intelectualii critici si disolutia ideocratiilor comuniste. Am vorbit despre doi asemenea intelectuali: scriitorul ceh Ivan Klima, ale carui memorii (“A Crazy Century”) au aparut recent la Grove Press cu o prefata de Madeleine Albright si despre Monica Lovinescu. Am comparat ideile lui Klima din timpul Primaverii de la Praga cu acelea ale ganditoarei romane. Klima a fost, alaturi de Ludvik Vaculik, Eduard Goldstucker, Vacalv Havel, Antonin Liehm, printre cei mai activi suporteri ai democratizarii din Cehoslovacia.

Intelectualii romani, cum scria Monica Lovinescu, au ezitat sa actioneze in aceeasi directie, au ramas „orfani ai curajului” si au platit, in anii care au urmat, pretul pentru acea reticenta. De la Paris, in acel crucial an 1968, Monica Lovinescu a reusit sa ofere reperele esentiale pentru o sincronizare a culturii romanesti cu aceea a unui socialism care nu injoseste omul. Din pacate…

Vezi articolul original 180 de cuvinte mai mult