Nu știu dacă eu sau Cel de sus m-a convertit, dar știu în mod sigur că nu m-a convertit cineva anume, adică un alt om. Că la început am ajuns într-o biserică baptistă a fost doar o suită de împrejurări. Aș zice, fericite.
Dar de la început aș putea adăuga că la mine convertirea a fost de la nimic, adică de la nici o religie, deși botezat ortodox și dus pe la biserică de Paște. Nu și de Crăciun. Era prea frig. Așa că pot să spun că a mea convertire, dacă tot este vorba de așa ceva, a venit în două faze. Prima după o experiență personală irepetabilă. A doua, după câteva discuții cu un om.
După care a urmat botezul în biserica baptistă. De aici încolo putem vorbi despre deconvertire. Atenție, deconvertire, nu debisericire. Care este cu totul altceva. Eu fiind în mare un debisericit. Whatever this means.
Trecerea la alt tip de convertire ar însemna o deconvertire? Poate. Dar numai după o convertire inițială. Eu nu m-am convertit mai apoi la altă religie. Pentru că eu m-am convertit doar la creștinism.
Părea că mai toată lumea e creștină, așa că m-am pus serios pe lucru. Dar în mod ciudat, după ceva timp mi-au apărut semne de întrebare. De exemplu, de ce feciorului pastorului îi căzuse cu tronc soția diaconului? Caz deloc ipotetic la care-am schimbat datele pentru a proteja, știți voi… GDPR.
Apoi întrebarea unui important personaj din biserică după ce avusesem o discuție cu o soție aflată în divorț, al cărei soț tocmai îmi lăsase însărcinată fosta soție. Întrebarea suna cam așa: Și voi? De ce nu le-ați făcut în ciudă? Adică de ce nu ne-am combinat și noi.
Nu știu de ce, dar mie mi se pare că cei doi reprezintă cazuri clasice de deconvertire. Sau poate nu este vorba de așa ceva pentru că n-o fi existat o convertire. Cert este că în curând băiatul pastorului a trecut ilegal granița și acolo a rămas, după ce s-a căsătorit în lume, soția diaconului a scăpat cu onoarea nepătată. În al doilea caz doamna a divorțat, însărcinata s-a căsătorit cu divorțatul (Ce de divorțuri, frate!) persoanei cu care ar fi trebuit să-i fac în ciudă, eu rămânând neînsurat o vreme, ba chiar două.
Dar pentru cazuri și ne-cazuri din dragoste contactați-l pe Mircea Radu. Despre deconvertire, întrebați pe oricine care pretinde că a fost victima, subiectul sau eroul vreunei convertiri mai mult sau mai puțin personale, instant sau de durată. Sau pe orice misionar, cleric sau slujitor mai mult sau mai puțin laic.
Se pare că există două direcții mari în ceea ce priveşte convertirea în biserică. Prima se aduc oameni ne-convertiţi la ea ca să-i convertească. O treabă de genul mergeţi la răspântii şi obligaţi-i să intre la ospăţ. Dac-o fi ospăţ o să rămână; dacă o fi doar aşa, un bufet suedez cu buget mic, o să plece. Ca să se bisericească altundeva. Şi poate altcumva. Se va vedea. A doua este cea în care omul se converteşte în afara bisericii şi biserica vrea să-l convingă să i se alăture. Direcţie cu care mă identific. Dar nu o neg nici pe prima. Nu mă identific cu ea şi nu o recomand. De parc-ar depinde de mine… Amândouă există însă. Este sau rămâne la latitudinea omului, a bisericii şi a lui Dumnezeu, alias Sfânta Treime, care o să prindă. Nu sunt calvinist, dar nici nu sunt împotriva lui Calvin. Am fost prea baptist ca să mă des-calvinesc… Cu toate că la o deconvertire ar prinde bine.
Deci treaba cu deconvertirea apare când sistemul – oricare ar fi el sau ea – dă rateuri. Şi aici evident că vorbim despre oameni care dau rateuri. Dumnezeu nu dă rateuri. Doar Satana: vezi faza cu Iov, Iuda şi alţii/altele. Ideea de bază referitoare la deconvertire se referă la procedeul sau amplitudinea ei. Este vorba de fapt despre o re-convertire sau de o tabula rasa?
În primul caz este o pretenţie de mai bine în înţelegere, credinţă, orientare. Dacă treci de la unii la alţii sau de la una la alta (biserică, nu altceva) probabil că nu te-au răpit, luat sclav sau ai avut o pierdere masivă de memorie în stilul remisiei totale a convertirii. Nu te-ai trezit că sub picioarele tale s-a deschis o trapa satanică sau eclezială şi fleoşc, ai căzut în cutare maică biserică. Deloc. Ai făcut tu ceva. Ai declanşat tu nişte mecanisme cognitive. Disonanţa – tot cea cognitivă – te-a făcut să faci un pas, doi, o sută sau o mie în altă direcţie. Nu ai fost inconştient. O deconvertire de genul acesta nu te trece la catastif ca pe victima snaipărului. Zbang, eşti mort! Nu poţi spune că te-a pus dracul. Dimpotrivă. Dai vina pe Dumnezeu. Că doar n-ăi fi tu de vină. Ai acceptat, ai făcut în mod conştient trecerea de la alfa la omega. Pe persoană fizică…
În cel de-al doilea caz, al deconvertirii în stil tabula rasa e mai simplu. Dar totuşi destul de complicat. De ce? Pentru că trebuie să-ţi explici trecutul. Să-ţi explici cum ai putut face atâtea alegeri greşite sau cel puţin destul de rele. Şi să te lupţi cu trecutul. Asta dacă nu cumva ai cochetat de mult cu des… ca să ajungi la altceva. Sau la nimic. Sau la starea iniţială. Cu care ce-i drept n-o să te mai întâlneşti vreodată. Dar pe moment nu ştii asta. Şi te chinuie remuşcările. Aşa devii prieten cu Iuda. Dacă nu cumva ai trecut prin experienţele lui Iov. Şi atunci îţi spui că mai bine dai dracului vechiul testament şi ciunteşti din noul alegând doar ce-ţi place. La urma urmei cine te mai poate condamna? În cazul ăsta poţi să-ţi întemeiezi propriu-ţi clan de convertiţi furioşi sau amnezici. Cu ce doctrină vrei. Cu un Dumnezeu pe care-l modelezi după chipul şi asemănarea ta, conform intereselor tale sau de grup, prin dictatură sau vot democratic. Ambele pot fi manipulate la fel de bine şi pot să dea la fel de bine şi aluzia mântuirii. De grup sau personală.
Şi aici evident vorbim de clasica terapie tranzacţională care poate zburda zvăpăiată în trei dimensiuni: una a abuzatorului, cealaltă a victimei şi ultima a eroului. V-aţi prins? I-aţi identificat? D-aia-mi place să nu iau convertirea aşa de serios, dar să mă gândesc la deconvertire ca la un potenţial pericol mult hulit, dar în fond nebăgat în seamă. Aşa că închei cu tradiţionala lozincă: Deconvertiţi din toate bisericile uniţi-vă! Unde, când, de ce? Nu ştiu. Mă depăşeşte.
Pasarea Phoenix Remixed & co 