Publicaţiile adolescenţei (1)


De mai mulţi ani ştiam că există un tip de publicaţie format mic, ce se vindea la chioşcuri şi se găsea la bibliotecă, sci-fi-urile. Format A5, cu coperte viu colorate cu desene futuriste. Nu eram interesat. La fiecare sfîrşit de an apăreau almanahurile revistelor Magazin, Flacăra, Urzica, Cinema, Ştiinţă şi Tehnică, etc. Erau foarte căutate şi se epuizau rapid de la chioşcuri. După un timp de pe prima pagină ne zîmbea invariabil tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Excepţie făcea almanahul Urzica. Nu se cădea… Apoi almanahurile au început să se înmulţească şi să apară şi în timpul anului, pentru că lumea citea şi dorea să se distreze în concediu.

După un timp, pe cînd am intrat în liceu a apărut revista „Săptămîna”. Eram fascinat de serialul despre OZN-uri. Mai citeam presat de şcoală cîte un articol din „Munca de partid”. Iar de curiozitate citeam şi instrucţiile CFR ale tatălui meu. Nu eram normal! Erau bilete, semnale, vagoane şi cîte şi mai cîte. În cele din urmă am dat şi de Mersul trenurilor. M-au amuzat unele denumiri de staţii: Oşorhei, Nojorid. Habar n-aveam că o să ajung şi eu acolo.

În domeniul cărţilor a apărut colecţia „Aventura”, „Romanul de dragoste” (n-am citit nicunul), şi colecţia „Delfinul” în care a apărut romanele lui Sven Hasen, Alistar McLean. Erau vînate atît la librării, cît şi în biblioteci. Ştiam colegi de lucru care mergeau la librărie îmbrăcaţi cu un anumit palton care le permitea să fure o carte cel puţin şi alţii care împrumutau de la bibliotecă o carte şi o pierdeau, preferînd să plătească de trei ori preţul doar pentru a avea certea respectivă pe care nu o puteau găsi în librării chiar dacă dedeau de cinci ori preţul.

L-am descoperit pe Erick Maria Remaque, dincolo de relativ plictisitorul „Pe frontul de vest nimic nou”, cu „Obeliscul”. N-am avut scriitori preferaţi sau antipatici. Îl citeam pe Caragiale pe care îl mai recitesc şi azi. Mi-a plăcut Zaharia Stancu căruia i-am citit toate romanele, unele cam lungi. Cezar Petrescu, Preda şi poliţistul Haralambie Zincă nu m-au impresionat prea tare, dar am citit şi autori mai puţin dotaţi.

Balzac nu m-a pasionat, în schimb Zola, Maupaussant şi Alfonse Daudet „Aventurile lui Tartarin din Tarascon” au fost multă vreme în top. Dincolo de descrierile vecine cu plictisul din cărţile lui Jules Verne, mi-am făcut aproape un obicei din a citi cele două volume ale „Marile descoperiri ale lumii”. Am abandonat „1001 de nopţi” şi Legendele lui Al Mitru plictisit de „Legendele Olimpului”  ce nu m-au prea pasionat. În schimb cărţile lui Jacques-Yves Cousteau au fost multă vreme în top. A urmat „Bătălia Anglei”, cartea care a transformat fiecare rîndunică într-un Spitfire şi orice vrabie într-un Hurricanecane”, ciorile ajungînd Dornierurile naziste.  Am dat de Francois Mauriac, Malreaux şi pe primele locuri erau literatura despre avioane. M-am bucurat tare mult cînd la şcoală (la vremea aceea Olga Bancic) am dat la bibliotecă peste o carte ce descria în detaliu Blenheimul britanic şi o ediţie 1939 din La Rousse. Apoi nu mai ştiu cum, parcă incitat de un prieten am scris la Science et Vie, o revistă franceză, care mi-a răspuns şi am primit 3 numere hors serie şi încă unul sau două din anul acela. Mă tot mir cum au ajuns. Am luat la cunoştiinţă cu rachetele şi avioanele capitaliste, numerele fiind din 69. Eram fericit! Reuşeam să reproduc (desen şi scris) un avion Miraj în secţiune. Ştiam pe de rost întreaga listă de rachete şi avioane existente în lume cu cele mai interesante elemente de viteză, plafon, armament, echipaj, dimensiuni şi rază de acţiune. Nebunia adolescenţei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s