In memoriam Mihai Ciucă: Între Peter Costea şi Mihail Neamţu

Între Mihail Neamțu și Peter Costea

Zilele acestea am aflat cu surprindere de faptul că Mihail Neamțu și Peter Costea s-au lansat în lupta de captare a voturilor evanghelicilor români.

Luna viitoare se împlinesc patru decenii de când unchiul meu favorit, profesor de istorie, a plecat definitiv din țară. Cu patru ani mai devreme a refuzat să depună jurământ de credință necondiționată patriei și partidului. A motivat că își iubește țara dar nu poate jura credință unei organizații atee. A fost dat afară din învățământ cu surle și trâmbițe, fiindu-i dată repartiție ca hamal în port. După doi ani de memorii, inclusiv la Ceaușescu, ca să i se facă dreptate, au urmat alți doi ani de memorii, inclusiv Congresului SUA și la OSCE, ca să fie lăsat să plece din țară. În septembrie 1979 a primit pașapoarte turistice pentru Austria și, în 24 de ore a lichidat ce mai avea, și-a donat impresionanta bibliotecă cu multe ediții princeps din perioada interbelică Bibliotecii Municipale din Brăila, și a plecat. For good. Trenul său era undeva spre ora prânzului și diriginta nu mi-a dat învoire de la liceu. Nu puteam rata plecarea lui așa că am escaladat gardul metalic supraînălțat de vreo 3,5 metri, cu un rând de țepușe la vârf. La trecerea dintr-o parte în alta pantalonii au cedat presiunii și s-au sfâșiat vreo douăzeci de centimetri. Așa că a trebuit să fac și un ocol jenant pe-acasă dar am ajuns la timp.

Fast forward. În 1990, unchiul meu a venit în vizită în țară. Văzând inflația de predicatori americani pe la amvoane, ne-a dat un sfat pe care nu prea l-am luat în serios atunci. Ne-a zis că ori de câte ori apare câte un predicator, să nu ne luăm după credentials, referințe, studii etc ci să-l întrebăm direct câte neveste a avut, câte pensii alimentare plătește etc, apoi să-i facem loc la amvon. Am luat-o drept o exagerare, dar după ceva ani i-am văzut valoarea. Plecat «acasă» în urmă cu mai bine de zece ani, unchiul meu a trăit aproape treizeci de ani în America, dar nu s-a lăsat păcălit de gogoșile vândute nici de fundamentaliștii americani, nici de progresiști. A rămas cu capul pe umeri și orice întâlnire cu el era pentru mine ca un regal. I miss him.

  Acestea fiind spuse, nu pot să nu remarc cum îmbrățișează gogoșile politicianiste de sorginte americană creștinii evanghelici din România, disperați să-și dea votul musai unuia după chipul și asemănarea lor. Nici n-a început bine campania electorală că voturile lor sunt căutate de niște vânzători de iluzii. Primul este exponentul prin excelență al fundamentalismului falimentar american, Peter Costea. Acest individ care se declară trompeta familiei, oficial n-a fost însurat (sau nu știm) și nu are copii, dar se crede îndreptățit și calificat să păstorească o națiune întreagă. Ultima lui găselniță este fondarea partidului degetar #RomaniaBornAgain [Partidul Renașterea României]. Declarându-i pe toți ceilalți drept nevrednici, Peter Costea se face vinovat de deturnarea unor voturi care chiar ar putea face diferența dacă s-ar folosi cu maturitate. Alternativa urât mirositoare e a traseistului politic Mihail Neamțu. Acesta vine pe linia conservatorismului american, clamându-și sorgintea de la Reagan, dar realmente hrănindu-se din cea „grab the pussy” a lui Trump, Cine a mai văzut conservator pur sânge care să-și ascundă sub șapte lacăte informațiile sale familiale, securizând orice referire la neveste, copii, pensii alimentare, femei seduse și abandonate șamd? Lozinca lui pare a fi #RomaniaProstAgain dar nu, nu mai prostește decât o mână de creduli. Alternativa Dreaptă și-a dat foc la valiză [citește poșetă] asociindu-se cu această trompetă spartă a politicii dâmbovițene.

Alegătorilor evanghelici vreau să le spun că o democrație nu înseamnă teocrație. Oricât și-ar dori ei să aibă la Cotroceni sau Victoria un om care să le împărtășească valorile, asta nu se va întâmpla. Nu are sens să-și irosească energia luptând într-o asemenea direcție. Chemarea lor este spre o cu totul altă luptă, spre aceea a schimbării societății prin renașterea spirituală a indivizilor, unul câte unul. Pe plan politic li se cere să dea dovadă de pragmatism și să-și ofere votul celui care e dispus să continue decomunizarea țării. Restul, Dumnezeu cu mila. Cu siguranță însă soluția nu este la Mihail Neamțu și Peter Costea.

Educația sexuală în România?

Ei da, educație sexuală. Ce, n-ați mai auzit sau văzut așa ceva? Eu am avut parte de ea în liceu. Scurt pe doi. Plus cartea Pentru tineri cu ceva detalii, dar nu prea multe. În afară de asta, mult mai tîrziu, o carte mai veche a unui doctor olandez. Singura care știa despre ce este vorba. Diagrame incluse.

Cum de mi-a venit ideea asta? Simplu. Am dat de niște date istorice. Ele zic că în 1925 statul american Tennessee a interzis educația sexuală în școli. Cum și la noi e interzisă putem pune semnul egal între Tennessee și România. Și între anul 1925 și 2022 Cam 100 de ani diferenţă. Nu degeaba se spune că suntem cu 100 de ani în urma Statelor Unite.

De peste zece ani, România se află în topul UE la mame sub 19 ani: peste 18.000. Statistica arată: 749 mame sub 15 ani, din care 29 la a doua naştere, cele mai multe din judeţul Mureş.

Inconştienţă la părinţi, asistenţii sociali din primării, şcoli, biserici şi tineri amatori de sex. Probabil că statisticile ar trebui să menţioneze câte dintre aceste mame au fost însărcinate de către minori. De asemenea ar fi extrem de util dacă s-ar menţiona câte dintre acestea sunt mame fără partener şi câte locuiesc cu familia lărgită. Câte au abandonat studiile şi nu au mijloace de întreţinere. Să nu uităm că există familii ce trăiesc din alocaţiile copiilor.

Şi dacă tot există statistici cu mame minore, de ce nu există statistici cu taţi minori? Ce ăştia sunt Supermen? Hai că pot înţelege anumite lucruri, dar lipsa de responsabilitate nu o pot accepta. O naştere nu se întâmplă numai din cauza mamei. Acolo s-a implicat şi un băiat/bărbat. Unde este el? Ca să nu zic cine este el? Şi ce face în condiţiile în care are un copil?

Bine că suntem în UE şi ne mirăm că nu ne primesc în Schengen. Dar instituţiile abilitate ce ar trebui să se alarmeze la astfel de statistici n-au probleme şi-şi încasează salariile de funcţionari publici, primele şi bonusurile. Vivat naţiune!

Înţeleg că biserica preferă să facă educaţie religioasă în şcoli. Dar nu înţeleg de ce şcoala nu face educaţie sexuală acasă la ea. Că e educaţie. Aş înţelege în condiţiile astea, adică dezastrul românesc, ca o biserică, nişte biserici, să facă educaţie sexuală în comunitate. Ar fi ceva în stilul samariteanului milostiv. Ar fi ceva ce poate nu s-a văzut în ţara noastră. Dar cineva va trebui să o facă.

Dar aşa ceva ar evidenţia relaţia bună sau foarte bună dintre biserică şi comunitate. Ce se extinde dincolo de liturghie, de înmormântări, nunţi, construcţia de aşezăminte cu destinaţie cultică sau strângeri de fonduri. Ar fi altceva, în varianta win-win-win: familia-biserica-comunitatea.

Şi nu mai vreau să vorbesc despre educaţia sexuală şi bolile aferente, nici despre cât de uşor accesează copiii situri porno. Şi n-am habar de vreo biserică să protesteze împotriva acestora. Nici de vreun politician. Sau vreo politiciană. Dacă aşa ceva există…

Deci, bine-ar fi să facă o biserică educaţie sexuală. Că nu s-ar zice că toţi din biserica aia n-au habar de aşa ceva. Iar vă trebuie un comitet să decideţi?

Valul patru sau al patrulea călăreţ?

Ia uite că vine, pardon, a venit, valul patru. Valul al IV-lea. Sau simplu, V4. Sau 4. Deci fără apocalipsă, dar cu o droaie de simptome care dau a sau miros a apocalipsă. A venit apocalipsa, dar nu poate fi apocalipsă pentru că virusul nu e în Apocalipsă. N-a venit apocalipsa pentru că noi, cei drepţi, adevăraţi şi setaţi pe Scriptură nu găsim virusul în Apocalipsă. De fapt nu recunoaştem că virusul e mortal.

Păi şi cum stăm cu fiara, calul gălbejit, dictatura mondială dacă ne gândim la China, Wuhan, comunism, bani (bani apocaliptici?) sau lipsa lor?

Evident, n-are nici o importanţă că afară e cald, mult prea cald, că apa e tot mai agresivă sau că dispare, că n-avem soluţii de orbi ce suntem. Adică ne interesează încă creşterea economică, promovăm programe tip rabla să schimbăm cât se poate de multe, să mărim consumul. Să facem, să producem, să vindem. Să cumpărăm, să mâncăm, să consumăm. Că mâine vom muri. Dar cel puţin dacă murim să murim sătui, ba chiar îmbuibaţi, să crăpăm de bunăstare şi nivel de trai!

Şi Dumnezeu tace. Aşa cum există destui ce-şi închipuie că Dumnezeu a tăcut între Vechiul şi Noul Testament, acum sunt alţi amatori de pseudo-teologie ce au impresia că Dumnezeu a amuţit uitându-se mirat la ce se întâmplă pe minuscula noastră planetă.

Ce i-a folosit lui Ştefan, care era mic, dar a fost poreclit cel Mare, să ridice atâtea biserici? Regele Franţei a ridicat un spital, un azil pentru soldaţii ce au luptat în campaniile sale militare. Oare ce se întâmpla dacă Ştefan ar fi ctitorit cel puţin două spitale pentru oştenii săi? N-ar fi făcut mare diferenţă acum la virusul ăsta care super bântuie şi-n Franţa, dar mai mult ca sigur ar fi ajutat la vremea respectivă.

Soldaţii (între noi fie vorba, mulţi ţărani moldoveni) ar fi avut speranţa că viaţa nu se va sfârşi în mizerie, viitorii soldaţi s-ar fi înscris la oaste ştiind că cineva va avea grijă de ei după… Nu cred că Dumnezeu îl presa de sus din ceruri pe domnul moldav să mai ridice câteva altare.

Pe vremea aceea bântuia când varianta turcească, când cea poloneză, tătară sau transilvană a virusului. Antidotul nu era masca, ci sabia, arcul şi suliţa. Un vaccin franţuzesc ar fi constituit un avantaj? De obicei varianta turcă a virusului era combătută cu altă variantă. De exemplu cea poloneză. Dar n-a funcţionat totdeauna. Vezi spitalul de pe strada Codrii Cosminului.

Vine valul 5. O fi val simplu sau ţunami? Vedem noi. Din nou dintr-o perspectivă apocaliptică?

Ucenicia ca stil de viaţă (1): De unde am început

N-am prea scris despre ucenicizare/mentorare. N-am avut nişte motive anume. Poate datoriră unui fel de malaise. La urma urmei e un subiect puţin abordabil şi abordat puţin. Din mai multe motive. La care n-am fost şi nici nu sunt imun. O iar cu începutul, dacă tot devin istoric…

La scurt timp după intrarea în procesul mântuirii – observaţi că evit termenul convertire – am fost invitat să devin un ucenic al Domnului Isus Hristos. După crucea ce desfiinţa prăpastia dintre Dumnezeu şi om, apoi tronul pe care-l (im)punea pe Isus ca domn în viaţa mea, a urmat şi cercul în care din convertit deveneai ucenic, apoi lider şi reproduceai modelul ca ucenic al lui Isus. Am acceptat totul ca un proces firesc pe care mi l-am asumat fără restricţii, condiţii sau avertizări. Erau unele menţionate-n Noul Testament, dar cine să le bage-n seamă în anii 80? Nu eu. Aveam doar 29 de ani.

Da ce nu făceam… Citeam. Biblia. Broşuri. Cărţi în engleză. Eram activ în Biserică. Tineret. Şcoală duminicală. Studii în grupuri mici. Chiar cu ilegalişti veniţi de peste graniţă. Aveam grupul meu. Cântam şi-n cor (sic!). Făceam ce nu făcea nimeni – cel puţin în imaginaţia mea: în tramvai vegheam asupra tuturor. Pe stradă ajutam pe oricine. Mergeam cu tinerii în tabără? Găseam şi plăteam mijloace de transport când nu se întrezărea aşa ceva. Ba am participat în decembrie 89 la nişte acţiuni de toată frumuseţea-n oraşul de baştină.

Am mers la nunţi ale ne-pocăiţilor să fiu o mărturie. În garda de onoare ce-l primea pe Ceauşescu-n uzină. Trăgeam cu arma-n poligon. La aplicaţii cu mitraliera pe acoperiş. Ajutam colegii la te miri ce: să-şi repare acoperişul la bloc, traduceam live filme de pe casete video. Jucam tenis, fotbal şi munceam mai toată ziua o semicursieră sovietică. Discutam cu colegii de serviciu despre Dumnezeu, credinţă, minuni, tradiţii creştine. Inclusiv cu secretarii de partid şi sindicat. Eram creştin pe toate feţele.

Într-un cuvânt, eram un tip angajat, o interfaţă între Biserică şi lume, una între lumea spirituală şi cea seculară, dacă nu chiar ocultă. Au fost nişte ocazii… Nu eram agresiv, dar eram perceput altcumva decât ceilalţi pocăiţi. Ei erau tăcuţi, retraşi, umili, în defensivă.

Era interesant, deloc obositor, nu mă uza. Era un stil de viaţă. Avea sens. Şi cu asta în minte aşteptam sfârşitul lumii sau a doua venire a lui Hristos, oricare venea prima. Nicidecum căderea comunismului.

Care a venit. Hodoronc-tronc. Lumea s-a schimbat. Biserica s-a schimbat. Eu m-am schimbat.