Prima schimbare a fost a liderilor ce făceau ucenicizare. Fără nici o avertizare au devenit pastori. Unul dintre ei s-a prins în faţa enoriaşilor noii sale biserici că dacă nu va face 12 ucenici într-un an (sau doi?) să fie pus pe liber. N-a făcut. N-a contat. În biserica aia nu făcea nimeni ucenici oricum.
Şi n-am mai făcut nici eu ucenicizare. Am trecut însă de la un laic activ la un teolog inactiv, înţepenit într-un mediu eminamente creştin. Angajat la o instituţie creştină. În care mă vedeam doar cu creştini. Locuiam într-un apartament deţinut de o familie creştină. Îmi completam studiile la o şcoală creştină. Să vă spun ce făceam duminica?
Şi aşa am ajuns în marea seră creştină. Cretină! Ucenicia nu mai era un stil de viaţă. De ce? Simplu: activitatea din seră era destinată bunului mers al serei: temperatură potrivită, eliminarea buruienilor/neghinei, irigare cu apa potrivită, aerisire fără otrăvuri, doar cu aerosoli acceptaţi şi aprobaţi de sus în jos. Sera trebuia să arate într-un anumit fel. Plantele trebuiau să arate într-un anumit fel. Erau standarde pentru te miri ce. Nu-i de mirare că tot ce nu corespundea era marcat ca pericol, nepotrivit, periculos, ba chiar duşmănos.
Ca urmare lumea a devenit un loc periculos. Doar biserica – închipuită ca spaţiu, uneori ca congregaţie – era mediul propice.
Şi aşa a dispărut ucenicizarea. Era destul să urmezi obiceiurile bisericii. Eram creştini – de un anumit tip – fără să fim ucenici. Nu era timp pentru aşa ceva. Şi atunci s-au inventat grupurile. De ce ai avea nevoie de grupuri dacă biserica se vede de două ori pe săptămână? Secret.
Cert este că unul dintre liderii maximi, serios, dotat, americanizat o ţâră, a prezentat marea descoperire. S-au dus la munte cu americanii, au avut un ritrit şi Domnul le-a vorbit. Musai trebe grupuri. C-aşa nu se mai poate. Nu trebuia să te sui pe Muntele Moria ca să-ţi vină ideea asta. Nici să mergi la schi/sky la Şamonix.
Era destul să faci o socoteală simplă: dacă ai ics membri şi vrei să ai mai mulţi, adică igrec, trebuie să atingi/influenţezi mai mulţi potenţiali membri. Cum faci asta? Implantezi sentimentul vinovăţiei printre membri activi ca să aducă – la ceea ce numeau ei biserică – oameni care trebuiau să devină membri după ce auzeau una sau mai multe predici. Ale liderilor consacraţi, meşteri în evanghelizări. Şi aşa apare generaţia zet.
Generaţia zet este – în general – o generaţie crescută în seră ca să repete fenomenul. Dacă vreţi un fel de meleme. Tu primeşti ceva de la membrul de la bază, adu şi tu un membru la bază ca să îţi salţi nivelul. Eşti lăudat. Din mai multe puncte de vedere. Şi eşti într-un grup care se vede din când în când. Deci faci parte dintr-un proces cu un pic de supraveghere. Cu un pic – nişte picături – de viaţă date cu pipeta duminică şi peste săptămână, plus la grupul mic. Control absolut.
Este greşit? Da şi nu. Nu este total greşit. Da, este greşit, pentru că a deviat de la Marea trimitere. Nu de la mica organizare. Nici de la mica trimitere. Aş putea spune o deviere standard…
Pasarea Phoenix Remixed & co 